Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2838/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.277 A
Ședința publică de la 04 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1436 din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL.
Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 aprilie 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04 mai 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să restituie către reclamantă, pe vechiul amplasament, terenul în suprafață de 5.000 din fosta Moșie -, situat pe raza comunei, lotul 171, dobândit de autorul său, prin convențiunea autentificată și transcrisă la Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr. 7970/1945.
Totodată, reclamanta a solicitat ca, în cazul în care nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, să se dispună retrocedarea pe un alt amplasament de aceeași categorie și valoare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că imobilul a cărei retrocedare se solicită a aparținut autorului său, care l-a dobândit prin convențiunea autentificată și transcrisă la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 7970/1945, însă terenul a fost confiscat de statul comunist fără nici un titlu.
După anul 1990, reclamanta a formulat în repetate rânduri, cerere către autoritățile locale din comuna pentru retrocedarea terenului, însă toate aceste cereri înregistrate în baza Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și 247/2005, au fost respinse.
Autoritatea locală nu a dovedit în nici un moment că terenul expropriat în anul 1943, prin decizia de expropriere nr. 26226/1943, pronunțată de - Secția a V-a, este unul și același cu cel vândut de societatea cooperativă Malul în anul 1945 și chiar în această situație, pe terenul expropriat nu s-a îndeplinit obiectivul prevăzut, respectiv construirea unui aeroport, astfel încât terenul poate face obiectul unei revendicări.
Prin sentința civilă nr.1436/25.09.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta, ca inadmisibilă.
În considerente, tribunalul a reținut că, reclamanta a urmat integral procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 18/1991, cererea sa prin care se solicita retrocedarea în natură a aceluiași teren a fost respinsă de către Comisia Locală, contestația împotriva propunerii comisiei locale a fost respinsă prin Hotărârea nr. 2088/2006, a Comisiei Județene I, iar plângerea formulată de către reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă irevocabil, prin sentința civilă nr. 1548/2007 a Judecătoriei Buftea.
Așadar, în speță este cert dovedit că reclamanta a formulat, în baza Legii nr. 18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, cerere soluționată prin respingerea acesteia de către cele două comisii de aplicare a Legii nr.18/1991, dar și prin respingerea irevocabilă în justiție a plângerii formulate de către reclamantă.
Instanța de fond a apreciat că prezenta acțiune prin care se solicită restituirea unui teren extravilan, este inadmisibilă, întrucât procedura de restituire a acestor terenuri este prevăzută de o lege specială și anume Legea nr. 18/1991, care are prioritate față de dispozițiile generale de drept comun care reglementează acțiunea în revendicare, iar procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, a fost urmată integral de către reclamantă și s-a finalizat prin respingerea irevocabilă de către o instanță judecătorească a pretențiilor acesteia.
Legea nr.18/1991 a înțeles să reglementeze toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al terenurilor extravilane, astfel că, după anul 1991, persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent au fost obligate să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin acest act normativ, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.
Existând două categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale, respectiv cele născute în legătură cu dreptul de proprietate, în mod firesc nu se vor mai aplica normele cu caracter general ale Codului civil, ci cele cu caracter special ale Legii nr.18/1991. Este evident că legea nu reglementează posibilitatea acțiunilor în revendicare în condițiile dreptului comun paralel și în contradicție cu procedura revendicării speciale pe care o prevede expres Legea nr.18/1991.
Prin urmare, analizând acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă, instanța de fond a constatat că în cazul acestor imobile, legea nu mai permite aplicarea regulilor create de literatura de specialitate și de practica judecătorească pornind de la prevederile art. 480 Cod civil, ci a impus folosirea de către fostul proprietar, deposedat abuziv, numai a procedurii instituite de Legea nr.18/1991 pentru restituirea efectivă a imobilului sau, după caz, pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
În speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o acțiune în revendicare formulată după epuizarea tuturor procedurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, împotriva unor persoane care nu dețin bunul, astfel încât, în mod evident, acțiunea formulată este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond a nesocotit caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate, dând o interpretare abuzivă sistemului legislativ în vigoare, aplicând legea în mod discreționar și lipsit de imparțialitate.
S-a susținut de apelantă că există o ierarhie a legilor și un sistem bine conturat al acestora, respectiv, legea fundamentală a țării, Constituția, care garantează prin articolului 44 dreptul de proprietate, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează proprietatea și consacră dreptul fiecărui cetățean la un proces echitabil, acte normative internaționale semnate și ratificate de România, intrate astfel în dreptul intern.
În opinia apelantei, în condițiile în care Legea nr.18/1991 nu cuprinde o mențiune expresă privind inadmisibilitatea cererilor de revendicare având ca obiect terenuri ce cad sub incidența legii, instanța de fond nu putea reține o astfel de excepție.
Au mai fost invocate de apelantă dispozițiile articolului 2 alin.2 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora cei cărora li s-au confiscat imobilele sunt socotiți a-și fi pierdut doar posesia asupra acestora, susținându-se că o astfel de dispoziție este aplicabilă tuturor categoriilor de imobile, nu numai construcțiilor și terenurilor intravilane.
În ceea ce privește titlul său de proprietate, apelanta a invocat nr.7970/11.05.1945 încheiată cu respectarea legii, inclusiv a formelor de publicate imobiliară. S-a susținut că acest act nu a fost anulat niciodată și este opozabil erga omnes, în condițiile articolului 664.civ.
S-a recunoscut de apelantă că a solicitat restituirea terenului și în baza Legii nr.18/1991, dar cererea i-a fost respinsă, iar contestația împotriva soluției de respingere a avut aceeași soartă.
Deși alte instanțe au admis acțiunile în spețe identice, instanța de fond a respins în mod abuziv acțiunea sa ca inadmisibilă, refuzând astfel să înfăptuiască o reparație de drept și morală în privința proprietății reclamantei.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de înscrisurile existente la dosar și de criticile dezvoltate de apelantă, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată primei instanțe apelanta reclamantă revendică de la intimații pârâți terenul în suprafață de 5000 mp. situat pe raza comunei, ce face parte din fosta moșie,susținând că acesta a fost preluat abuziv de stat de la autorul său.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile de drept comun cuprinse în articolul 480 cod civil și pe dispozițiile articolului 44 alin.2 din Constituția României.
Din probele administrate a rezultat că același teren a fost solicitat de apelanta reclamantă și în baza Legii nr. 18/1991,cererea de restituire fiind respinsă în mod irevocabil.
În raport de înscrisurile existente la dosar care dovedeau demersul făcut de apelanta reclamantă în baza acestei legi speciale de reparație și soluția dispusă de instanța de judecată, instanța de fond a apreciat corect că o nouă acțiune în revendicarea aceluiași teren, întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.
Soluția este legală fiind pronunțată cu respectarea principiului de drept care guvernează concursul între legea specială și legea generală - specialia generalibus derogat - și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială, astfel cum se sugerează de către apelantă.
Câtă vreme terenul a intrat sub incidența Legii nr.18/1991 (situație juridică necontestată de apelantă), lege specială derogatorie de la dreptul comun, de a le cărei dispoziții apelanta a înțeles să uzeze, apelând inclusiv la contestația în instanță, nu mai poate beneficia și de dispozițiile de drept comun prin formularea unei noi acțiuni, având același scop, respectiv restituirea terenului în litigiu.
De altfel problema raportului dintre legea specială și cea generală a fost soluționată în același mod și de instanța supremă,care prin decizii în interesul legii a decis că dispozițiile articolului 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 sau că acțiunea în revendicarea imobilelor ce cad sub incidența Legii nr.10/2001, pe calea dreptului comun, sunt inadmisibile (dec. civ. LIII din 04.06.2007 și decizia civilă nr.33 din 09.06.2008).
Soluția pronunțată de instanța de fond este conformă cu regulile non bis in idem, electa una și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prioritare imprescriptibilității dreptului de proprietate invocat de apelantă.
Legea nr.18/1991 face inadmisibilă acțiunea de revendicare formulată de apelanta reclamantă conform dreptului comun,dar nu suprimă accesul acesteia la un proces echitabil, cum se susține în apel,drept de care aceasta a și beneficiat prin formularea în instanță a contestațiilor prevăzute de această lege specială de reparație.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă respingerea apelului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă, domiciliată în sat, jud. I, împotriva sentinței civile nr.1436 din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, cu toții cu sediul în, B nr.89, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnodact. / cs
7 ex./10.06.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
