Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2780/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2780/R/2009 | |
Ședința publică din 2 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | --- - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor | --- - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele ORTODOXĂ " ȘI ", ORTODOXĂ " " și ORTODOXĂ "INTRAREA ÎN A ", împotriva deciziei civile nr. 43/A din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe pârâții BISERICII ROMÂNE CU - B, ROMÂNĂ CU - I, ROMÂNĂ CU - II și ROMÂNĂ CU - III, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.930/F din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Bistrița -N, s-a declinat competența de soluționarea acțiunii civile având ca obiect constatarea dobândirii unui drept, potrivit art.37 din Decretul nr.177/1948, a dreptului de proprietate asupra unui lăcaș de cult, acțiune formulată de reclamantele ORTODOXĂ " ȘI " B, ORTODOXĂ " " B, ORTODOXĂ "INTRAREA ÎN A " B, împotriva pârâtului BISERICII ROMÂNE UNITE CU (-)
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prezenta acțiune, urmare a disjungerii cererii reconvenționale din dos.nr- al Tribunalului Bistrița -N, are ca obiect principal constatarea dobândirii de drept a dreptului de proprietate asupra unui lăcaș de cult, ca urmare a trecerii credincioșilor de la un cult la altul în procent de 75%, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.37 din Decretul nr.177/1948, care stabilește competența soluționării cauzei în favoarea judecătoriei.
În speță nu este vorba de o acțiune prin care să se solicite a fi reglementată situația juridică a lăcașurilor de cult preluate abuziv de la Română Unită cu, care potrivit art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, este într-adevăr de competența în prima instanță a tribunalului.
Prin sentința civilă nr.3168 din 18 septembrie 2008 a Judecătoriei Bistrița, s-a admis acțiunea civilă precizată, intentată de reclamantele ORTODOXĂ " ȘI " B, ORTODOXĂ " " B și ORTODOXĂ "INTRAREA ÎN A " B, în contradictoriu cu pârâții BISERICII ROMÂNE UNITE CU (-) B, ROMÂNĂ CU - I B, ROMÂNĂ CU - II B, ROMÂNĂ CU - III B și în consecință, s-a constatat că proprietara tabulară Ortodoxă Română înscrisă sub din CF nr.424 B, a dobândit dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult biserică, situat în municipiul B, - nr.9, identificat sub, în temeiul art.37 alin. (3) din Decretul nr.177/1948.
S-a dispus rectificarea încheierii de întabulare nr.31/14.01.1971 și a înscrierii efectuate în baza acestei încheieri în CF nr.424 B, sub, asupra imobilului de sub, în sensul modificării temeiului de drept în baza căruia s-a dispus înscrierea, respectiv că se va menține "în baza disp.art.73 din Decretul nr.177/1948 privind regimul general al cultelor religioase", în loc de "conform Decretului 1998 din 1 1948".
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii a fost respinsă prin încheierea din 27 martie 2008; excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă prin încheierea din 29 mai 2008, iar excepția lipsei obiectului acțiunii reclamantelor invocată de pârâți, a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din 11 septembrie 2008.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu reprezintă un lăcaș de cult, situat în municipiul B, - nr.9, înscris în CF nr.424 B, sub, în P-ța - și teren în suprafață de 1497 mp, având nr.top 1020/1/1. Imobilul a constituit proprietatea tabulară a comunității Bisericii - B, dobândită în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1893.
Cu încheierea nr.31/14.01.1971, asupra imobilului de sub, s-a transferat dreptul de proprietate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, menționându-se ca temei al înscrierii, Decretul nr.1998 din 1 1948 (în realitate Decretul nr.358/1948), iar denumirea proprietarului a fost înscrisă ca fiind Ortodoxă cu hramul "Intrarea în a Domnului", conform notării și " B și Ortodoxă " " B, au dobândit dreptul de proprietate asupra cotelor-părți indivize de câte 1/3 parte din imobil, sub și.
Judecătoria a reținut că a fost învestită prin acțiunea reclamantelor, cu analizarea dacă acestea se pot prevala, în pofida temeiul de drept înscris în cartea funciară, de un drept de proprietate dobândit în conformtiate cu prevederile art.37 din Decretul nr.177/1948 și dacă implicit se impune rectificarea din CF a dreptului de proprietate înscris deja în favoarea reclamantelor, sub aspectul temeiului juridic al dobândirii acestuia.
Prin efectul Decretului nr.358/1948, cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar averea lui mobilă și imobilă a revenit Statului Român. În alin. (1) - (3) ale art.37 din Decretul nr.177/1948, s-a reglementat regimul juridic al patrimoniului, în cazul în care o parte din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult, trec la alt cult.
În art.3 alin.(1) din Legea nr.126/1990, s-a prevăzut că situația juridică a locașurilor de cult și a caselor le, se va stabili ținând cont de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. În prezent, din datele furnizate de către Direcția județeană de Statistică B-N, rezultă că raportul dintre credincioșii ortodocși și cei greco-catolici, se prezintă net majoritar în favoarea crendincioșilor ortodocși.
Chiar dacă trecerea credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox s-a făcut abuziv, majoritatea credincioșilor ortodocși nu doresc să revină la cultul greco-catolic, situație în care este întrunită ipoteza prevăzută de alin. (3) al art.37 din Decretul nr.177/1948.
Așa fiind, în temeiul art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938, s-a admis acțiunea reclamantelor împotriva pârâților.
Prin decizia civilă nr.43/A din 6 mai 2009 a Tribunalului Bistrița -N, s-a admis apelul declarat de pârâții Bisericii Române Unite cu (-) B, Română Unită cu - I B, Română Unită cu - II B și Română Unită cu - III B, împotriva sentinței civile nr.3168/18.09.2008 a Judecătoriei Bistrița, care a fost schimbată în totalitate, în sensul că s-a respins ca neîntemeiatză acțiunea precizată, intentată de reclamantele Ortodoxă " și " B, Ortodoxă " " B și Ortodoxă "Intrarea în a Domnului" B, în contradictoriu cu pârâții Bisericii Române Unite cu (-) B, Română Unită cu - BIB, Română Unită cu - II B și Română Unită cu - III
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că excepția necompetenței materiale este neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii precizate îl constituie constatarea dobândirii de către reclamante a dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult, în temeiul art.37 din Decretul-lege nr.177/1948, conform căruia acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult, urmare a trecerii credincioșilor de la un cult la altul, sunt de competența "judecătoriei populare a locului".
Soluționarea conflictului de competență prin sentința civilă nr. 11/DC/2007 a Curții de APEL CLUJ, nu se referă la prezenta acțiune, prin care nu se solicită reglementarea situației juridice a lăcașului de cult preluat abuziv, prevăzută de art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, care este de competența tribunalului.
Excepția tardivității promovării acțiunii, a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii îl constituie constatarea dobândirii dreptului de proprietate înscris în CF nr.424 B, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române în baza unei adrese a parohiei, în temeiul unui decret din 1 1948, cu consecința rectificării temeiului de drept al înscrierii dreptului. Prin urmare, nu este vorba de un apel împotriva încheierii de carte funciară, ci de o acțiune de drept comun, în privința căreia nu există vreun termen pentru exercitare. Nu sunt incidente dispozițiile art. 50 din Legea nr.7/1996, republicată, ce reglementează calea de atac a plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că transferul dreptului de proprietate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat în baza cererii nr.56/1970, invocându-se prevederile Decretului nr.1998 din 1 1948. Dreptul de proprietate al reclamantei s-a înscris pe baza dispozițiilor Decretului nr.358/1948, conform cărora în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu prevederile art.13 din Decretul nr.177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice altă denumire, încetează de a mai exista.
Cât timp în cuprinsul cererii de înscriere s-a invocat ca temei revenirea comunităților locale ale fostului cult greco-catolic la cultul ortodox român, este fără îndoială că transferul de proprietate a operat pe considerentul desființării cultului greco-catolic, adică în baza Decretului nr.358/1948.
Acțiunea în rectificare poate fi promovată numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996, dar reclamanții care și-au înscris dreptul de proprietate în baza Decretului nr.358/1948, nu se pot prevala de caracterul abuziv al acestuia, ca fiind contrar art.27 din Constituția atunci în vigoare, pentru a obține a-și păstra dreptul de proprietate, în baza unui alt temei juridic, respectiv art.37 din Decretul nr.177/1948. Caracterul nelegal al actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al reclamantelor în cartea funciară, ar putea fi invocat de pârâți.
După luna 1948, nu a mai existat libertatea alegerii cultului religios, astfel că legitimarea unei nelegalități nu se poate face prin aplicarea art.37 din Decretul nr.177/1948, pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate de către reclamante, ca urmare a trecerii a 75% din membrii cultului greco-catolic, la cel ortodox. Dar în speță, nu au fost respectate nici dispozițiile art.38 alin. (2) și ale art.39 din Decretul nr.177/1948, privind comunicarea declarațiilor de părăsire a cultului greco-catolic, părții componente locale a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală, la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens, în afară de statistica pe anii 1992 și 2002.
Modul concret de aplicare a Decretului nr.177/1948 trebuie analizat prin raportare la situația anului 1948 și nu a anului 1992 sau 2002, așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond. Art.37 din Decretul nr.177/1948, putea fi aplicat numai în condițiile inexistenței Decretului nr.358/1948.
Constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către comunitatea ortodoxă asupra lăcașului de cult, în condițiile în care cultul greco-catolic a încetat să mai existe legal, înseamnă să se aplice abuziv Decretului nr.177/1948, ce a fost contrar constituției vremii, care în art.27 a reglementat libertatea religioasă.
În mod greșit, prima instanță a reținut nulitatea încheierii de carte funciară, deoarece în temeiul Decretului nr.358/1948, statul, nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, iar proprietatea s-a dobândit de drept în baza art.37 alin. (3) din Decretul nr.358/1948, dobândire ce constituie o excepție de la efectul constitutiv de drepturi reglementat de Decretul-lege nr.115/1938.
Întrucât temeiul juridic al înscrierii dreptului de proprietate l-a constituit desființarea cultului greco-catolic, urmată de preluarea averii cultului desființat, de către cultul ortodox, instanța nu poate înlocui temeiul juridic. Decretul nr.358/1948 fiind contrar Constituției, preluarea lăcașului de cult în temeiul lui a fost nelegală, dar a produs consecințe juridice, în sensul trecerii lăcașului de cult din proprietatea comunității greco-catolice, în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, astfel că schimbarea temeiului juridic al dobândirii, solicită în condițiile în care pe rolul instanței există o acțiune în revendicarea lăcașului de cult, promovată de Bisericii Române Unite cu - și de Parohiile Române Unite cu -, nu poate fi dispusă.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele Ortodoxă " și " B, Ortodoxă " " B și Ortodoxă "Intrarea în a Domnului" B, solicitând ca în baza art.304 pct.7 și 9 și art.312 pr.civ. modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței, care să fie menținută ca temeinică și legală.
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motive de recurs prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 pr.civ.
Instanța de apel a ajuns la concluzia că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.37 din Decretul nr.177/1948, deoarece art.1 din Decretul nr.1998/1948, menționat ca temei al înscrierii sub din CF nr.424 B, ar fi identic cu art.1 din Decretul nr.358/1948. Aceasta este o susținere contradictorie și fără logică, câtă vreme se susține că Decretul nr.1998/1948 nu există, dar în același timp ar avea un conținut identic cu dispozițiile art.1 din Decretul nr.358/1948.
Tribunalul s-a aflat în contradicție în privința efectelor Decretului nr.177/1948 și ale Decretului nr.358/1948. Acest decret constituțional și democratic, este o lege cu caracter general, care se referă la toate cultele religioase din România, inclusiv la cel ortodox și reglementează în art.37, situația patrimoniului unui cult religios în cazul trecerii credincioșilor în mod abstract și general, nu cu referire directă la cultul greco-catolic sau ortodox.
La rândul său, art.2 din Decretul nr.358/1948, stabilește doar faptul că averea aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art.1 revine statului cu excepția averii fostelor parohii, respectiv a lăcașelor de cult, caselor le, cimitirelor și obiectelor de divinație. de cult fiind scos în afara dispozițiilor Decretului nr.358/1948, a urmat reglementarea specială din Legea cultelor religioase, astfel că nu se poate spune că acest decret ar constitui temeiul de drept al preluării lăcașului de cult de către Ortodoxă. Prevederile art.1 din Decretul nr.358/1948, în sensul că în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român, motivează însăși emiterea decretului și în niciun caz nu pot constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate de către Ortodoxă Română, asupra lăcașului de cult, care este exclus expres prin art.2 din obiectul reglementărilor acestui act normativ, rămânând proprietatea comunităților locale.
Însuși faptul revenirii comunității greco-catolice la cultul ortodox român, constituie temeiul aplicării art.37 din Decretul nr.177/1948, ceea ce denotă nelegalitatea susținerilor deciziei.
Raționamentul instanței de apel, conform căruia atât timp cât în cuprinsul cererii de înscriere a dreptului de proprietate se invocă motivul formulării solicitării, temeiul acesteia ca fiind revenirea comunităților locale ale fostului cult greco-catolic la cultul ortodox român, este absolut fără nicio îndoială că transferul de proprietate a operat în baza Decretului nr.358/1948, nu are nicio logică, deoarece acest decret nu reglementează decât excluderea lăcașului de cult din patrimoniul reventi statului în baza acestui decret, în timp ce lăcașul de cult rămâne comunității religioase locale, al cărei patrimoniu este reglementat de art.37 din Decretul nr.177/1948.
Instanța de apel a transformat în axiomă înscrierea dreptului de proprietate a reclamantelor în baza Decretului nr.358/1948 și plecând de la această premisă falsă, formulează o concluzie greșită, neprididind să invoce fără niciun temei, caracterul abuziv al Decretului nr.358/1948.
Tribunalul a comis mai multe greșeli atunci când a reținut că după 1948, nu ar mai fi existat libertatea alegerii cultului religios, pentru a se putea constata dobândirea dreptului de proprietate de către reclamante ca urmare a trecerii a 75% dintre membrii cultului greco-catolic, la cel ortodox. Procedând astfel, s-a refuzat total nejustificat aplicarea art. 37 din Decretul nr.177/1948 și a limitat nejustificat aplicabilitatea lui între apariția Decretului nr.358/1948 și până la apariția Decretului nr.126/1990, ceea ce este nelegal. Decretul nr.177/1948 a fost adoptat la 4 august 1948 și a fost abrogat prin Legea nr.489/2006.
Instanța de apel a refuzat să ia în considerare dispozițiile art.1 din Decretul nr.358/1948, care confirmă revenirea credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox. În anul 1918, românii din Transilvania și-au exprimat dorința refacerii unității confesionle cu credincioșii din România zdruncinată la 1701 prin catolicizarea forțată a populației ortodoxe din Transilvania. Prin din anul 1927 dintre și Statul Român, Unită cu decădea din rangul de biserică națională alături de Ortodoxă, la acela de simplu al Bisericii catolice. În anul 1939, a avut loc o mare adunare bisericească la A I, în scopul refacerii unității religioase a celor două culte, iar la 1.10.1948, a avut loc la C Adunarea de reunificare a celor două biserici, după care la 18.10.1948 s-a desfășurat S Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a ratificat actul sinodal de primire în cadrul Bisericii Ortodoxe, a credincioșilor uniți, pentru ca la 21.10.1948, să aibă loc la AIf estivitatea oficială de primire. Urmare a acestor demersuri, a fost elaborat și adoptat Decretul nr.358/1948.
Este lipsită de temei susținerea tribunalului că reclamantele nu ar fi depus dovezi la dosar din care să rezulte numărul credincioșilor greco-catolici în momentul aplicării Decretului nr.177/1948, care a fost în vigoare până în anul 2006, situație în care trebuie luate în considerare datele referendumului din anul 1992 și a celui din anul 2002, raportate la prevederile Decretului nr.126/1990.
După abrogarea Decretului nr.358/1948 și adoptarea Legii nr.126/1990, comunitațile locale au hotărât să rămână la cultul ortodox, cu foarte mici excepții. În continuare, reclamantele-recurente au prezentat datele recensămintelor din anul 1992 și 2002, privind numărul credincioșilor aparținând cultului ortodox și cultului greco-catolic, adresele și procesele-verbale din care rezultă datele concrete referitoare la acțiunea reclamantelor.
Este real că averea fostelor parohii, inclusiv a lăcașului de cult nu a revenit statului, ci Bisericii Ortodoxe, potrivit adresei nr.56/1970, ca urmare a revenirii comunităților locale de la cultul greco-catolic, la cultul ortodox român, dar în baza art.37 din Decretul nr.177/1948, iar nu în temeiul Decretului nr.358/1948. Nu are niciun temei susținerea tribunalului că întabularea Bisericii Ortodoxe s-ar fi făcut de către Statul Român în baza Decretului nr.358/1948, deoarece în acest act normativ se arată expres că locașurile de cult, respectiv bunurile fostelor parohii, nu au fost preluate de stat, ci au rămas în comunități și au revenit cultului în care aceștia au trecut în urma evenimentelor istorice.
Și în art.1 din Legea nr.126/1990 de recunoaștere a Bisericii -, se prevede că bunurile preluate de stat în baza Decretului nr.358/1948, se restituie în starea lor Bisericii -, iar în art.3 alin. (1) se precizează că situația locașurilor de cult și a caselor le care au aparținut Bisericii -, se va stabili de către o comisie mixtă, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Prin urmare, lăcașurile de cult le au ca proprietar, comunitatea credincioșilor. În cazul trecerii de la un cult la altul, averea lă urmează credincioșii, proporțional cu numărul celor care trec la alt cult, procedeu reglementat de art.37 din Decretul nr.177/1848.
Întrucât bunurile mobile și imobile ce au aparținut fostelor parohii greco-catolice, prin efectul Decretului nr.358/1948 au fost exceptate de la naționalizare, trecând de drept pe seama parohiilor ortodoxe adoptate de credincioși, statul nu are autoritate de a restitui bunurile le, pentru că nu le-a confiscat. Trecerea lăcașului de cult la Ortodoxă, nu s-a făcut în baza art.2 din Decretul-lege nr.358/1948, prin care doar s-a specificat că averea lă nu este preluată de stat, ci rămâne comunității le și urmează regimul juridic prevăzut de art.37 din Decretul-lege nr.177/1948. Nu se poate face abstracție nici de dispozițiile art.3 alin. (1) din Decretul-lege nr.177/1948.
În privința naturii juridice a acțiunii intentate de reclamante, recurentele au susținut că aceasta nu poate fi calificată decât ca o acțiune în rectificare de carte funciară, însă tribunalul a dat o interpretare greșită mențiunilor din încheierea de ședință din 27.03.2008, în sensul că nu s-ar fi solicitat rectificarea temeiului juridic al înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, deoarece întreaga discuție purtată a fost dacă se solicită rectificarea temeiului juridic al înscrierii în cartea funciară și pe motivul edificării (refacerii) bisericii în cauză, sau doar în baza dispozițiilor art.177/1948. Prin înscrisul depus de reclamante la termenul din 11.09.2008, reclamantele au precizat expres că renunță la capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin edificare și ca atare nu mai solicită rectificarea de sub și prin prisma acestui fapt, ci doar pe temeiul art.37 din Decretul nr.358/1948.
Acțiunea de față a fost promovată sub imperiul Legii nr.7/1996, art.33 alin. (2), reclamantele solicitând rectificarea greșelilor existente în înscrierea de sub din CF nr.424 B, respectiv înscrierea temeiului juridic real al dobândirii dreptului de proprietate de către Ortodoxă și nu indicarea unui act normativ inexistent.
În Cf nr.424 B, sub s-a menționat ca temei al dobândirii dreptului de proprietate de către Ortodoxă Română, asupra locașului de cult, Decretul nr.1998 din 1 1948, act normatic ce nu există, situație în care singurul temei juridic al dobândirii dreptului de proprietate este art.37 din Decretul-lege nr.177/1948.
În speță, rectificarea solicitată de reclamante, nu afectează fondul dreptului, pentru că Ortodoxă Română oricum este proprietară tabulară asupra lăcașului de cult, ci doar temeiul juridic al dobândirii dreptului de proprietate, care a fost indicat greșit, prin menționara unui act normativ inexistent, menționându-se corect dispozițiile art.37 din Decretul-lege nr.177/1948.
În drept, reclamantele-recurente au invocat dispozițiile art.37 și art.55 din Decretul nr.177/1948, art.2 din Decretul nr.358/1948, art.3 din Legea nr.126/1990, art.27 din Legea nr.115/1938, art.304 pct. 7 și 9 și art.312 pr.civ.
Intimatele Română Unită cu - I B, Română Unită cu - II B și Română Unită cu - III B prin întâmpinare depusă la dosar 39-44, au solicitazt respingerea recursului și menținerea deciziei recurate.
Aceleași intimate au depus și concluzii scrise 60, princ are au arătat că sunt în imposibiltiatea susțineriie xcepției de necompetență materială privind soluționarea cauzei în primă instanță de către Judecătoria Bistrița, din cauza lipsei interesului procesual.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate,c urtea reține următoarele:
Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 28.05.2007, disjunsă din dos.nr- al Tribunalului Bistrița -N, reclamantele Ortodoxă " și " B, Ortodoxă " " B și Ortodoxă "Intrarea în a Domnului" B, i-au chemat în judecată pe pârâții Bisericii Române Unite cu - B, Română Unită cu - I B, Română Unită cu - II B și Română Unită cu - III B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate că reclamantele au dobândit drpetul de proprietate asupra lăcașului de cult, biserică situată în municipiul B, nr.9, înscrisă în CF nr.424 B, nr.top 1020/1/1 și să se dispună localizarea în CF, sub denumirea de " în - nr.9" și cu noul titlu către cele 3 parohii.
În încheierea de ședință din data de 29 mai 2008, judecătoria a menționat că "obiectul acțiunii este rectificarea în cartea funciară a temeiului juridic în care s-a operat această înscriere". Prin precizarea de acțiune din 5.06.2008, reclamantele au declarat că renunță la capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului biserică, obiect al procesului cu titlu de edificare (refacere).
În concluziile scrise depuse la data de 16.09.2008, reclamantele au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult biserică, situat în municipiul B, P-ța - nr.9, identificat în CF nr.424 B, nr.top 1020/1/1 în baza dispozițiilor art.37 alin. (3) din Decretul nr.177/1948 și să se dispună rectificarea încheierii de întabulare nr.31/14.01.1971 cu privire la temeiul juridic al dobândirii dreptului de proprietate de sub, în sensul menționării: "în baza disp.art.37 din Decretul 177/1948, privind regimul general al cultelor religioase", în loc de: "se transferă dreptul de proprietate conform Decretului 1998 din 1 1948".
În recurs, reclamantele arată că "în ceea ce privește natura acțiunii promovate de noi, ea nu poate fi altfel calificată decât ca o acțiune de rectificare de carte funciară" și solicită rectificarea de sub ", "doar pe temeiul disp.art.37 din Decretul nr.177/1948", precizând că "rectificarea solicitată nu afectează fondul dreptului pentru că oricum este proprietară tabulară Ortodoxă Română, doar că temeiul juridic al dobândirii dreptului de proprietate fiind indicat greșit prin menționarea unui act normativ inexistent am solicitat indicarea temeiului juridic real al dobândirii dreptului de proprietate prin constatarea aplicabilității disp.art.37 din D-L nr.177/1948".
Așadar, acțiunea intentată de reclamante împotriva pârâților, este o acțiune în rectificare, întemeiată pe dispozițiile art.34 din Legea nr.7/1996, prin care solicită doar schimbarea temeiului juridic al dobândirii dreptului de proprietate, din Decretul nr.1998/1948, în art.37 din Decretul nr.177/1948, abrogat prin Legea nr.489/2006.
Acțiunea în rectificare de carte funciară, este de competența în primă instanță a judecătoriei.
Conform art.37 alin. (4) din Decretul nr.177/1948, "cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului".
De altfel, prin sentința civilă nr.11/DC din 30 martie 2007 a Curții de APEL CLUJ, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile intentate de reclamantele Ortodoxă " și " B, Ortodoxă " Sf." și Ortodoxă "Intrarea în a Domnului" B, împotriva Bisericii - B, în favoarea Judecătoriei Bistrița. Recursul declarat împotriva sentinței, a fost respins prin decizia nr.6214 din 1.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În această situație, intimații prin concluziile scrise depuse la dosar, au arătat că în speță este vorba de o acțiune în rectificare de carte funciară, dar nu au interes să susțină excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei în primă instanță.
Întrucât obiectul acțiunii civile intentate de reclamante împotriva pârâților, este acțiune în rectificare, de competența judecătoriei în primă instanță, indiferent de valoarea imobilului, în mod legal acțiunea a fost judecată de Judecătoria Bistrița, iar apelul împotriva sentinței de Tribunalul Bistrița -
Pe fondul cauzei, curtea reține că asupra imobilului înscris în CF nr.424 B, nr.top 1020/1/1, biserică și teren în suprafață de 1497 mp, a fost proprietară tabulară - din
Cu încheierea nr.31 din 14 ianuarie 19071, în baza adresei nr.56/1971 a Parohiei Ortodoxe Române B, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise sub, 11, 16, s-a transferat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, conform Decretului nr.1998 din 1 1948, sub.
Potrivit înscrierilor ulterioare de sub -25, reclamantele sunt coproprietare în cote egale de câte 1/3 parte fiecare.
Într-adevăr, conform art.37 alin. (3) din Decretul nr.177/1948, dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului, adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti (locașul de închinăciune, casa de rugăciune) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.
Din acest text legal, rezultă că pentru aplicarea lui, trebuie stabilită cu exactitate partea de avere cu privire la care comunitatea locală a cultului adoptat are obligația să o despăgubească pe comunitatea locală a cultului părăsit, proporțional cu numărul credincioșilor rămași, în speță greco-catolicilor care nu au trecut la ortodoxim.
Stabilirea raportului de peste 75% din numărul credincioșilor care ar fi părăsit - B și au trecut la ortodoxism, trebuia făcută pe baza numărului declarațiilor celor care au părăsit comunitatea locală greco-catolică B, care li s-au comunicat reclamantelor prin autoritatea comunală, conform art.38 alin.(2) din Decretul nr.177/1948, deoarece în art.39 se prevede expres că "niciun cult nu va putea înscrie noi adepți, decât dacă cel ce solicită acest lucru face dovada că a anunțat părăsirea cultului, cultul căruia i-a aparținut".
Asemenea dovezi, cerute imperativ de textele legale incidente în cauză, reclamantele nu le-au produs, prezentând doar datele statistice din anii 1992 și 2002, la nivel național și județean, precum și adresa nr.404/30.10.1948 emisă de Oficiul Ortodox Român, adresa nr.382/01.12.1948 a reprezentanților unui nr.de 6 protopiate greco-catolice din județul B-N, procesele-verbale întocmite de parohiile reclamantelor la 21 mai 1990, 16 septembrie 1990 și 12.01.1991, adresa nr.8504/30.10.2006 a Direcției Județene de Statistică B-N și adresa nr.592/10.11.2006 emisă de Ortodox Român
Nu numai că înscrisurile prezentate în probațiune de către reclamante, nu reprezintă dovezile cerute imperativ de art.38 din Decretul nr.177/1948, dar reclamantele nici nu au precizat momentul exact în care ar fi fost îndeplinită ipoteza legală prevăzută de art.37 alin. (3) din Decretul nr.177/1948, pentru a se efectua calculul matematic, înscrisurile prezentate fiind emise pe parcursul a 58 de ani și pentru a se putea stabili când s-a epuizat situația juridică, având în vedere că încă anterior înregistrării acțiunii, Decretul nr.177/1948, a fost abrogat prin Legea nr.489/2006.
Pe de altă parte, după abrogarea pct.10-11 ale art.304 pr.civ. instanța de recurs nu mai poate reanaliza probele care au fost analizate de instanța a cărei hotărâre se atacă.
Conform art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, orice persoană interesată, poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, nu a fost valabil.
Chiar dacă Decretul nr.1998 din 1 1948, în baza căruia asupra imobilului în litigiu, s-a întabulat Ortodoxă Română nu ar fi existat așa cum a reținut instanța de apel și cum susțin recurentele, acstea nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art.37-38 din Decretul nr.177/1948, prentru a se putea schimba temeiul juridic al dobândirii dreptului de proprietate, din Decretul nr.1998/1948, în Decretul nr.177/1948, or reclamantele nu au solicitat radierea dreptului lor de proprietate, ci doar schimbarea temeiul juridic al dobândirii aceluiași drept, adică radierea temeiul juridic al Decretului nr.1998/1948, condiționat de înscrierea în baza Decretului nr.177/1948.
Prin urmare, în mod legal a stabilit instanța de apel, că nu sunt prezente condițiile art.34 din Legea nr.7/1996, republicată, pentru a se putea dispune rectificarea solicitată de reclamante.
Faptul că instanța de apel a apreciat că temeiul juridic al înscrierii de sub din CF nr.424 B, ar fi identic cu Decretul nr.358/1948, motivul exact al formulării cererii de înscriere, lipsa de inters a reclamantelor pentru a se prevala de caracterul abuziv al Decretului nr.358/1948, nu înseamnă că tribunalul a refuzat să aplice dispozițiile art.37 din Decretul nr.177/1948, sau să ia în considerare Decretul nr.358/1948, abrogat prin Decretul-lege nr.126/1990, sau că bunurile fostelor parohii greco-catolice nu au fost preluate de stat, ci au rămas comunității locale, prevenind cultului la care ar fi trecut credincioșii greco-catolici, respectiv cultului ortodox, sau istoricul cultelor ortodox și greco-catolic, nu sunt relevante soluționării acțiunii în rectificare de carte funciară intentate de reclamante împotriva pârâților, acțiune care nu este fondată fiindcă nu este prezentă condiția prevăzută de art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996 (Art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938).
Recurentele au invocat pentru prima dată în recurs, dobândirea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii tabulare prevăzute de art.27 din Decretul-lege nr.115/1938, ceea ce este inadmisibil.
Dacă reclamantele intenționează să formuleze o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu de uzucapiune, în temeiul art.27 din Decretul-lege nr.115/1938, au posibilitatea să intenteze o acțiune la prima instanță în contradictoriu cu pârâții, urmând să facă dovada îndeplinirii condițiilor uzucapiunii tabulare, dar nu își pot modifica temeiul juridic și obiectul acțiunii, direct în recurs.
Pentru aceste considerente, în baza art.304 pct. 7 și 9 și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul reclamantelor împotriva deciziei tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele ORTODOXĂ " ȘI " B, ORTODOXĂ " " B și ORTODOXĂ "INTRAREA ÎN A " B, împotriva deciziei civile nr.43/A din 6 mai 2009 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- --- - - TARȚA
Red.DT: 4.12.2009
Dact.CA: 7.12.2009 - 9 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor
