Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 279/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
Dosar nr-
DECIZIA Nr.279
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în T, nr. 166, împotriva deciziei civile nr. 503 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în comuna, sat județul
Recurs scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - pârâtă personal, lipsind recurentul - reclamant Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care: s-a învederat că recurentul reclamant, prin cererea de recurs a solicitat judecare în lipsă.
Intimata - pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat, depunând un set de acte care se mai află în dosarul cauzei.
Curtea, față de declarația intimatei că nu mai are alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata - pârâtă având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ambelor hotărâri pronunțate atât de instanța de fond cât și instanța de apel ca fiind temeinice și legale.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviștea data de 31.10.2007 sub nr- reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 130 622,70 lei reprezentând obligații bugetare neachitate la data cesionării de către pârâtă a părților sociale pe care le deținea în calitate de unic asociat la cu sediul în com., jud.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Rechizitoriul nr. 967/P/2003 din data de 24.03.2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pârâta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 12 lit. a din Legea nr. 161/2003 faptă prin care a cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă de 130 622,70 lei reprezentând obligații bugetare neachitate la data cesionării de către pârâtă a părților sociale pe care le deținea în calitate de unic asociat la cu sediul în com., jud. D, către un alt inculpat cercetat în același dosar penal respectiv.
A mai precizat reclamanta că pârâta, în al doilea ciclu procesual urmat de acest dosar penal - ca urmare a casării de către Tribunalul Dâmbovița prin Decizia penală nr. 129/29.03.2006 a sentinței inițiale nr. 925/14.06.2005 dată de Judecătoria Târgoviște și trimiterea cauzei spre rejudecare - prin Sentința penală nr. 377/01.06.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul penal nr- a fost achitată întrucât infracțiunea reținută în sarcina sa a fost dezincriminată, instanța lăsând astfel nesoluționată acțiunea civilă promovată de reclamantă în cadrul procesului penal.
Mai arată reclamanta că din probele administrate în dosarul penal rezultă prejudiciul creat de pârâtă bugetului de stat.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.3900/17.09.2008 Judecătoria Târgoviștea respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin în contradictoriu cu pârâta și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 967/P/2003 din data de 24.03.2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pârâta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsit de art. 12, lit. a din Legea nr. 87/1994 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.
La data de 22.05.2003, pârâta în calitate de asociat unic a cu sediul în com., jud. Dac esionat toate părțile sociale pe care le deținea la această societate către, persoană cercetată în același dosar penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, cunoscând că societatea înregistra la momentul cesionării datorii la bugetul de stat de peste un miliard lei ROL.
A mai reținut instanța că, pe parcursul procesului penal - adresa nr. 28864/26.08.2004 existentă în dosar la fila 20, reclamanta s-a constituit parte civilă împotriva pârâtei cu suma de 130 622,70 lei reprezentând obligații bugetare neachitate de către societate la data cesionării de către pârâtă a părților sociale pe care le deținea în calitate de unic asociat la cu sediul în com., jud.
În urma procesului penal ce a făcut obiectul dosarului penal nr-, soluționat definitiv prin Decizia penală nr. 196/20.02.2008, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul răspunderii penale pârâta a fost achitată în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a și a art. 10 lit. b, ca urmare a dezincriminării infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 12, lit. a din Legea nr. 87/1994 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, prin abrogarea acestor dispoziții prin Legea nr. 241/2005.
Totodată instanța penală în temeiul dispozițiilor art. 346, alin. 4 din pr.pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de reclamantă împotriva pârâtei și a constatat că aceasta și-a întemeiat pretențiile ridicate față de pârâta pe temeiul răspunderii civile delictuale atrasă din aplicarea dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ca urmare a săvârșirii de către aceasta a faptei reținute inițial în sarcina sa ca infracțiune, suma de 130 622,70 lei constituind în opinia reclamantei prejudiciul produs prin fapta ilicită.
A reținut judecătoria că otrivit p. dispozițiilor art. 998 Cod civ. "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara", iar conform art. 999.civ. "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală ce a cauzat prejudicial. Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite aceste condiții astfel încât să poată fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru prejudiciul reclamat de reclamantă.
Ori, fapta ilicită astfel cum a fost imputată de reclamantă și pentru care a fost cercetată penal pârâta, a constat în cesionarea părților sociale pe care aceasta le deținea în calitate de unic asociat la cu sediul în com., jud. D, către o altă persoană - în condițiile în care societatea comercială cesionată înregistra la momentul cesiunii o datorie restantă la bugetul de stat, iar prejudiciul în sumă totală de 130 622,70 lei consta din impozit pe profit și TVA neachitate precum și dobânzile și penalitățile aferente înregistrate de societate la momentul cesionării, potrivit adresei nr. 39082/16.12.2003 a De xistentă la fila nr. 95 din dosarul de urmărire penală nr. 967/P/2003 atașat la dosarul Judecătoriei Târgoviște nr-.
Astfel se poate constata inexistența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită imputată pârâtei și suma reclamată drept prejudiciu al acesteia, întrucât această sumă de 130 622,70 lei reprezenta în fapt obligații fiscale neachitate ale persoanei juridice, datorie care greva patrimoniul acestei societăți la momentul cesionării părților sociale și nu patrimoniul distinct al asociatului unic al acesteia respectiv pârâta ca persoană fizică.
Ca atare această datorie fiscală constituia o premiză a săvârșirii faptei imputate pârâtei și nu o consecință a cesionării încheiată de pârâtă cu numitul.
De asemenea instanța a reținut că societatea cesionată de pârâtă, respectiv a făcut obiectul unei proceduri de insolvență deschisă la solicitarea reclamantei prin Sentința civilă nr. 69/09.06.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 44/F/2004 pentru recuperarea unei creanțe fiscale în sumă de 1 414 818 851 lei rol, procedură închisă prin Sentința civilă nr. 156/15.10.2004 pronunțată în același dosar, societatea fiind ulterior dizolvată de drept prin Încheierea nr. 454/02.02.2005 dată de judecătorul delega pe lângă Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Astfel instanța reține că răspunderea personală a pârâtei pentru suma solicitată de reclamantă și care constituie obligații fiscale neachitate de către putea fi atrasă doar în condițiile reglementate de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și doar în cazul dovedirii existenței săvârșirii de către pârâtă a uneia dintre faptele limitativ și expres enumerate de acest text de lege.
În consecință constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 998-999 din civil instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil, astfel, este dovedită existența unei fapte ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate, din materialul probator administrat în cauza penală rezultă existența acestora între faptele acesteia și prejudiciul produs, iar împrejurarea că, după noua legislație, fapt nu mai este incriminată ca infracțiune, nu presupune lipsa vinovăției, atâta timp cât prejudiciul subzistă.
Cât privește motivarea instanței, precum că, în cadrul procedurii falimentului, se poate formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatei pârâte, arată că la acel moment nu aveau cunoștință despre existența cauzei penale și nici despre cesiunea de părți sociale, care în mod normal și legal nu s-ar fi putut realiza fără eliberarea unui certificat de atestare fiscală, așadar statul nu și-a putut recupera prejudiciul cauzat de intimată în cadrul procesului penal, dar se consideră că prejudiciul nu a fost cauzat de intimata pârâtă, motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia nr. 503/15.12.2008 a respins apelul reclamantei și a păstrat sentința judecătoriei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, așa cum in mod corect a constatat si instanta de fond, fapta ilicită, astfel cum a fost imputată de reclamantă și pentru care a fost cercetată penal pârâta, a constat în cesionarea părților sociale pe care aceasta le deținea în calitate de unic asociat la cu sediul în com., jud. D, către o altă persoană - în condițiile în care societatea comercială cesionată înregistra la momentul cesiunii o datorie restantă la bugetul de stat, iar prejudiciul în sumă totală de 130 622,70 lei consta din impozit pe profit și TVA neachitate precum și dobânzile și penalitățile aferente înregistrate de societate la momentul cesionării, ori în urma procesului penal ce a făcut obiectul dosarului penal nr- înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 2024/2004, soluționat definitiv prin Decizia penală nr. 196/20.02.2008, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul răspunderii penale pârâta a fost achitată în temeiul dispozițiilor art. 11, pct. 2, lit.a și a art. 10, lit. b, ca urmare a dezincriminării infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12, lit. a din Legea nr. 87/1994 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, prin abrogarea acestor dispoziții prin Legea nr. 241/2005.
In masura in care a făcut obiectul unei proceduri de insolvență deschisă la solicitarea reclamantei prin Sentința civilă nr. 69/09.06.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 44/F/2004 pentru recuperarea unei creanțe fiscale în sumă de 1 414 818 851 lei rol, procedură închisă prin Sentința civilă nr. 156/15.10.2004 pronunțată în același dosar, societatea fiind ulterior dizolvată de drept prin Încheierea nr. 454/02.02.2005 dată de judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar raspunderea delictuala- cum in mod corect a retinut si argumentat instanta de fond-nu poate fi angajata caci faptul de a cesiona partile sociale nu poate duce la angajarea raspunderii intimatei, nu sunt intrunite conditiile cumulative ale raspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că, in probele administrate în dosarul penal din care a decurs prezenta acțiune, rezultă fără tăgadă vinovăția intimatei pârâte.
A mai precizat recurenta că în opinia sa că nu mai este necesar să dovedească acest aspect care a fost deja tranșat prin acțiunea penală. Fapta există, dar nu mai este incriminată de modificările aduse Legii nr. 87/1994 prin Legea nr. 161/2002, iar acțiunea promovată în instanță a fost întemeiată pe art. 346 alin. 4, art. 19 și art. 20 Cod pr. penală, art.1073 Cod civil, completată ulterior prin "Precizările" depuse la dosarul de fond, cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Toate aceste dispoziții legale sunt incidente în cauză și, potrivit acestora, intimata pârâtă se face vinovată pentru producerea prejudiciului creat bugetului general consolidat al statului, în cuantum de 130 622,70 lei, așa cum rezultă fără niciun dubiu din dosarul penal atașat prezentei cauze.
Pe de altă parte, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999.civil. Astfel, este dovedită existența unei fapte ilicite, existența vinovăției și existența legăturii de cauzalitate. Din materialul probator administrat în cauza penală, rezultă fapta ilicită, vinovăția pârâtei și legătura de cauzalitate între faptele acesteia și prejudiciul produs, iar împrejurarea că, după noua legislație, fapta nu mai este incriminată ca infracțiune, nu presupune lipsa vinovăției, atâta timp cât prejudiciul subzistă.
Răspunderea civilă delictuală, în baza art. 998-999.civil, este integrală, atât pentru prejudiciul efectiv{damnumemergens),cât și pentru beneficiul nerealizat{lucrum cesans).
Totodată, pârâtă a fost exonerată de răspunderea penală, întrucât fapta săvârșită de aceasta nu mai constituie infracțiune, fiind dezincriminată prin noua lege a evaziunii fiscale, care abrogă Legea nr. 87/1994, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, incriminarea nemaifiind reluată, ar acest aspect, nu poate duce automat la anihilarea oricărei răspunderi.
Intimata pârâtă, cu bună-știință, a "omis" a prezenta cesionarului că, la data efectuării cesiunii de părți sociale, societatea datora bugetului general consolidat al statului suma de 130 622,70 lei.
Din dosarul penal, rezultă că nu este vorba de o simplă "omisiune" de comunicare, de înștiințare a cesionarului privind situația financiară a Vinovăția intimatei este dovedită. Singura cerere cu care a fost învestită instanța este de a obliga intimata la plata prejudiciului produs bugetului statului.
A mai precizat recurenta că este adevărat că ulterior cesionării părților sociale, societatea a intrat în incapacitate de plată și a constituit obiectul Legii nr. 64/1995, în vigoare la data derulării procedurii falimentului.
Însă suma nu fost recuperată nici în cadrul procedurii falimentului, închisă la data de 15.10.2004, conform Sentinței nr. 156, și nu s-a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului altul decât intimata pentru simplul motiv că, la acea dată, recurenta nu avea cunoștință despre existența cauzei penale și nici despre cesiunea de părți sociale, care, în mod normal și legal, nu s-ar fi putut realiza fără eliberarea unui certificat de atestare fiscală de către organul fiscal teritorial, care avea în administrare acest contribuabil. Aceasta este încă o dovadă a "nevinovăției" intimatei pârâte.
Așadar, statul nu și-a putut recupera prejudiciul cauzat de intimata pârâtă în cadrul procesului penal, întrucât fapta, deși exista, aceasta nu a mai fost considerată infracțiune, nici în timpul procedurii falimentului, întrucât societatea era insolvență, iar acum, nici în cadrul unei cauze civile, cale recomandată de instanța penală, în care s-a arătat că există dovezi și motive de atragere a răspunderii civile delictuale, dar se consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Intimata pârâtă a depus la dosar copii de pe mai multe înscrisuri aflate deja și în dosarul de fond.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamanta a investit inițial Judecătoria Târgoviște cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 130.622,70 lei reprezentând obligații bugetare neachitate la data cesionării părților sociale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 173 și urm. cod civil și art. 346 al. 4 și art. 22, 26 Cod pr. penală.
Ulterior, prin precizările depuse la prima instanță reclamanta a învederat că în speță își găsesc incidența și dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.
Din motivarea în fapt atât a cererii inițiale, cât și a cererii precizatoare rezultă că în opinia reclamatei fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a constat în aceea că la data cesionării părților sociale ale SC SRL această societate datora la bugetul de stat consolidat suma de 130.622,70 lei reprezentând obligații fiscale neachitate și care nu au fost recuperate în cadrul procesului penal în cauza în care pârâta a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a din Legea nr. 161/2003.
Din înscrisurile cauzei se reține că, în adevăr, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pârâta din litigiul pendite a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 lit. a din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 161/2003, iar după parcurgerea a două cicluri procesuale, prin Sentința penală nr. 377/01.06.2007 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin Decizia nr. 196/20.02.2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția penală s-a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod pr. penală.
La baza pronunțării acestei hotărârii a stat împrejurarea că ulterior trimiterii în judecată, respectiva faptă a fost dezincriminată, fiind scoasă în afara ilicitului penal, așa cum se reține din chiar considerentele sentinței.
Pe de altă parte, în cadrul procesului penal Direcția Generală a Finanțelor Publice D s-a constituit parte civilă cu suma de 130.623,70 lei, iar prin aceiași sentință, față de temeiul juridic al achitării și de dispozițiile art. 346 al. 4 Cod pr. penală instanța a lăsat nesoluționată latura civilă.
După cum se știe, raportul dintre achitare pe de o parte și acțiunea civilă în despăgubiri pe de altă parte, atunci când în cauza penală se constată intervenită amnistia, cum este cazul în speță - fapta penală nu mai este încriminată, presupune că o astfel de soluție în penal nu înlătură posibilitatea intentării acțiunii civile corespunzătoare.
Numai că, în cadrul procesului civil ulterior cel ce are inițiativa procesului trebuie să facă dovada îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Ori, în speța dedusă judecății reclamanta nu a produs astfel de probe considerând că hotărârea penală sau altfel spus trimiterea pârâtei în judecată este suficientă pentru a face dovada elementelor mai sus menționate, aspecte reiterate și în cadrul motivelor de recurs.
Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța penală nu a mai analizat dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care pârâta a fost trimisă în judecată, recurenta făcând confuzie între soluția de trimitere în judecată a unei persoane și împrejurarea că prin acesta în persoana inculpatului, mai înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare sunt îndeplinite condițiile tragerii acestuia la răspundere penală, cu consecința angajării și răspunderii civile.
Pentru toate motivele arătate, toate criticile recurentei subsumate îndeplinirii în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale sunt nefondate.
Pe de altă parte, așa cum au reținut și instanțele anterioare societatea ale cărei părți sociale au fost cesionate de către intimata pârâtă și care a înregistrat la bugetul de stat o datorie constând în impozit de profit, pe salarii și TVA a făcut obiectul procedurii prevăzut de Legea nr. 64/1995.
Astfel prin Sentința nr. 69/09.0 6.2004 Tribunalului Dâmbovițaa fost admisă cererea de deschidere a procedurii formulată chiar de către reclamanta din prezenta cauză și pentru datoria ce face obiectul litigiului de față, iar prin Sentința nr. 156/15.10.2004 a aceleiași s-a dispus închiderea procedurii.
În acel litigiu, față de dispozițiile în vigoare la acel moment creditoarea avea posibilitate de a formula cerere de atragere la răspundere a administratorului în condițiile legii speciale, acțiune pe care nu a promovat-
Curtea nu poate reține susținerea recurentei din cadrul motivele de recurs în sensul că nu s-a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului altul decât intimata pentru simplul motiv că, la acea dată, recurenta nu avea cunoștință despre existența cauzei penale și nici despre cesiunea de părți sociale, care, în mod normal și legal, nu s-ar fi putut realiza fără eliberarea unui certificat de atestare fiscală de către organul fiscal teritorial, care avea în administrare acest contribuabil.
În realitate, recurenta dacă dorea să se îndestuleze din patrimoniul persoanei fizice vinovate de ajungerea societății în insolvență, cu consecința imposibilității de recuperare a sumei restante trebuia să utilizeze procedura specială și care îi dădea posibilitatea să cheme în judecată nu neapărat pe administratorul de la momentul intrării în faliment, ci pe cel vinovat de situația de insolvabilitate.
Existența cauzei penale sau cesiunea de părți sociale nu avea nici o înrâurire asupra cererii de atragere la răspundere așa cum încearcă să sugereze recurenta.
De altfel cesiunea ar fi trebuit să fie cunoscută terților, inclusiv recurentei prin mențiunile din registrul comerțului, cu atât mai mult cu cât a avut loc în anul 2003, iar deschiderea procedurii s-a solicitat în anul 2004.
Așa fiind și aceste critici sunt nefondate.
sunt nefondate și criticile potrivit cărora statul nu și-a putut recupera prejudiciul cauzat de intimata pârâtă în cadrul procesului penal, întrucât fapta, deși exista, aceasta nu a mai fost considerată infracțiune, nici în timpul procedurii falimentului, întrucât societatea era insolvență, iar acum, nici în cadrul unei cauze civile, cale recomandată de instanța penală, în care s-a arătat că există dovezi și motive de atragere a răspunderii civile delictuale, dar se consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Atâta vreme cât recurenta nu a făcut dovada întrunirii în persoana intimatei a elementelor răspunderii civile delictuale, hotărârea penală necuprinzând elemente în acest sens, iar latura penală fiind lăsată nesoluționată față de temeiul achitării și nici nu a formulat din inacțiunea sa cererea de atragere a răspunderii în procedura specială a Legii nr. 64/1995 culpa în nerecuperarea prejudiciului revine chiar statului care nu a acționat cu diligență și respectarea dispozițiilor legale în demersurile judiciare ale acestuia.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul AGENȚIA NAȚIONALĂ ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în T, nr. 166, împotriva deciziei civile nr. 503 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în comuna, sat județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER,
Red
2ex/06.04.2009
nr- Judecătoria Târgoviște
nr- Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea, Constanța
