Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 28/Ap
Ședința publică din 06 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții, și și de intimații, și, împotriva sentinței civile nr. 547 din data de 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 3 martie 2008, iar apoi pentru astăzi, 6 martie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 547/S/03.12.2007, Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin Primar, și.
A luat act că pârâții, și nu au solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, înscris în 20960 B, nr. top. 3574/1, constituie proprietatea tabulară actuală a Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr.386/17.10.2003 a Tribunalului Brașova fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (autorul reclamanților, acesta decedând în cursul soluționării recursului) în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea Statului fără titlu valabil; s-a dispus desființarea în parte a Deciziei nr.56/19.10.2001 emisă de pârâta cu privire la obligația instituită în sarcina reclamantului de a despăgubi pe chiriași cu o anumită sumă de bani și s-a stabilit valoarea estimativă a părții din imobil pentru care se oferă despăgubiri, fiind respinse celelalte pretenții ale reclamantului.
A mai reținut prima instanță că aceste pretenții vizau rectificarea înscrierilor de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și restabilirii situației anterioare naționalizării, constatarea faptului că defuncții și au edificat înainte de anul 1949 o construcție neînscrisă în, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 23772/1998 și nr. 23658/1996 încheiate în baza Legii nr. 112/1995 de pârâții și, obligarea pârâtei de a completa decizia menționată cu restituirea în natură a întregului imobil identificat mai sus și a locuințelor neînscrise în, respectiv a celor două apartamente și obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul menționat.
Această sentință a Tribunalului Brașova rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și respectiv a recursurilor, prin decizia civilă nr. 267/Ap/2004 a Curții de APEL BRAȘOV și decizia civilă nr. 2725/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că nu există cauze de constatare a nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare menționate mai sus, așa încât apartamentele cumpărate de pârâți nu pot fi restituite în natură reclamantului, fiind incidente dispozițiile art. 18 alin. 1 lit. d din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare la data soluționării pricinii, care îl îndreptățesc pe reclamant la măsuri reparatorii în echivalent, precum și că, în raport cu soluția adoptată cu privire la soarta contractelor de vânzare-cumpărare, nu se poate dispune obligarea pârâților de a lăsa reclamantului imobilul în deplină proprietate și posesie, deoarece aceștia nu au uzurpat dreptul de proprietate al reclamantului, iar acesta din urmă nu are calitatea de proprietar neposesor asupra apartamentelor revendicate.
În raport cu cele arătate s-a statuat că în cauză există un conflict de titluri, fiind constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă atât că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului fără titlu valabil, cât și că actele translative de proprietate prin care pârâții și au dobândit drepturile lor asupra celor două apartamente cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 sunt valabile, neexistând cauze de nulitate în privința acestora.
Mai mult, astfel cum rezultă din considerentele sentinței arătate mai sus, prin sentința civilă nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov, definitivă și irevocabilă, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și de soția acestuia și s-a constatat că aceștia sunt proprietarii apartamentului dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 23658/7.04.1998, Tribunalul Brașov reținând că această constatare jurisdicțională a intrat în puterea lucrului judecat și are valoarea unei prezumții legale absolute de care această parte se poate prevala și care nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre judecătorească ulterioară.
Pe baza acestor analize s-a arătat că atât reclamanții, cât și pârâții persoane fizice dețin "un bun" în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului și practicii Curții, cu mențiunea că, în ceea ce îi privește pe pârâți, este valabila fortioriraționamentul Curții din cauza Raicu contra României, dat fiind că, în cazul acestora, nu s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au dobândit respectivele bunuri, ci, dimpotrivă, o atare acțiune a fost respinsă în mod irevocabil.
Pe această cale prima instanță a procedat la examinarea conflictului de titluri, pe care la soluționat în temeiul legislației civile interne, în contextul creat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care reglementează actualmente regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv. În acest cadru s-a reținut că autorul reclamanților a recurs la calea specială prevăzută de acest act normativ, formulând notificare și parcurgând și faza contencioasă a acestei proceduri speciale, prin contestarea deciziei emise de unitatea deținătoare și declararea tuturor căilor judiciare de atac împotriva sus-menționatei sentințe a Tribunalului Brașov, prin care contestația a fost soluționată în fond.
S-a mai reținut că autorul reclamanților a recurs și la posibilitatea legală oferită de acest act normativ de a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995, cererea sa formulată în temeiul art.46 din Legea nr. 10/2001 fiind respinsă.
Din economia Legii nr. 10/2001 rezultă că unul dintre cele mai importante principii instituite de acest act normativ este acela al conservării drepturilor legal dobândite de către terți asupra imobilelor ce fac obiectul acestei legi, în special sub aspectul consecințelor pe care la produce sub aspectul reglementării acestei categorii de situații ca excepție de la regula restituirii în natură, precum și cu privire la conflictele care au luat naștere, respectiv acelea dintre drepturile persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr.10/2001 și cele ale persoanelor care au dobândit, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, dreptul de proprietate asupra unor bunuri care, în situația în care nu ar fi fost înstrăinate, ar fi putut face obiectul restituirii în natură.
Din interpretarea teleologică a actului normativ se desprinde concluzia că intenția legiuitorului a fost aceea de a conserva actele juridice încheiate în condiții legale (și cu bună-credință, în ceea ce privește imobilele preluate fără titlu valabil) cu privire la imobilele ce fac obiectul legii, în virtutea principiului protecției drepturilor dobândite cu titlu oneros și cu bună-credință de terți care nu au avut cunoștință de viciile titlului vânzătorului.
Nu mai puțin, astfel cum legea a pus la dispoziția persoanelor îndreptățite calea specială a notificării pentru restituirea imobilelor care fac obiectul de reglementare al legii, a pus la dispoziția acelorași persoane și o categorie de acțiuni pentru constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare, supusă unui termen special de prescripție, derogatoriu de la regula caracterului imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității, potrivit art. 45 alin. 5 din legea republicată.
Dat fiind caracterul special al Legii nr. 10/2001 în raport cu reglementarea generală, în aplicarea principiului"specialia generalibus derogant", și reținând totodată că Legea nr. 10/2001 a reglementat în mod unitar situația imobilelor care fac obiectul său de reglementare, instanța apreciază că, ulterior intrării în vigoare a actului normativ special de reparație, persoanele care sunt îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în înțelesul acestei legi nu mai pot urma decât căile speciale reglementate de aceasta pentru a-și valorifica drepturile asupra imobilelor preluate în mod abuziv de Stat, în virtutea principiului "electa una non datur regressus ad alteram".
În speță, autorului reclamanților i-a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice cu privire la apartamentele situate în imobilul în litigiu, reținându-se valabilitatea acestor acte translative de proprietate, precum și că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele înstrăinate.
Astfel fiind, instanța nu poate reține susținerea reclamanților în sensul că titlurile pârâților ar fi mai puțin caracterizate, câtă vreme prin hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat valabilitatea acestora, efectele acestor acte rămânând în ființă și fiind consolidate.
A adopta un raționament contrar ar însemna a fi negată însăși finalitatea legii speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001, care vizează conservarea drepturilor legal dobândite de terți, în absența unei hotărâri judecătorești irevocabile de constatare a nulității actului translativ de proprietate; cu alte cuvinte, s-ar ajunge în mod indirect la o soluție care nu a fost obținută în mod direct prin promovarea acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și în revendicare, formulată în dos. nr.22/2002 al Tribunalului Brașov.
A arătat instanța că reclamanții au invocat, între altele, ca temei de drept al cererii lor, și prevederile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În cadrul acestei abordări au fost avute în vedere nu doar dispozițiile alin. 1 al art.1 al Primului Protocol adițional la Convenție, ci și cele ale alin. 2, potrivit cu care dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Astfel, prin edictarea Legii nr. 10/2001, legiuitorul a urmărit nu doar restituirea proprietăților către persoanele cărora acestea le-au fost preluate în mod abuziv, în perioada de referință a legii, ci și reglementarea definitivă a situației juridice a acestei categorii de imobile, inclusiv prin limitarea în timp a posibilității de revendicare a acestora și de atacare a actelor translative de proprietate încheiate între Stat și terțe persoane cu privire la aceste imobile, cu consecințe deosebit de importante asupra stabilității și siguranței circuitului civil, deoarece o interpretare contrară ar conduce la perpetuarea situației incerte a acestor imobile, de natură a influența în mod negativ însăși evoluția raporturilor juridice de proprietate.
În acest sens, Legea nr. 10/2001 constituie tocmai o astfel de limitare a caracterului absolut al dreptului de proprietate, care este justificată de rațiuni de folosință a bunurilor conform interesului general.
În speță, sunt îndeplinite condițiile de legalitate, proporționalitate, previzibilitate și caracter legitim ale ingerinței Statului în exercitarea dreptului de proprietate, iar reclamanților li s-au acordat, pe calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, compensațiile echitabile cuvenite celor cărora nu li se pot restitui în natură imobilele ce fac obiectul acestui act normativ.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanții, și pârâții, și.
Prin apelul exercitat de reclamanți aceștia au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că instanța de fond a ignorat faptul că reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari ai imobilului preluat de stat, împrejurare care ar fi trebuit să conducă la compararea titlului lor cu cel al pârâților. Din această perspectivă, susțin apelanții reclamanți, în mod greșit prima instanță a stabilit inadmisibilitatea capătului de cerere privind revendicarea prin comparare de titluri, raportarea la dispozițiile Legii nr. 10/2001 fiind nelegală. Aceasta întrucât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul nu mai era deținut de niciuna din unitățile deținătoare prevăzute de art. 20 din acest act normativ, fiind înstrăinat pârâților intimați. Prin compararea titlurilor, instanța ar fi trebuit să stabilească faptul că titlul reclamanților este preferabil celui l pârâților, ca fiind mai vechi, emanând de la adevăratul proprietar, spre deosebire de titlul pârâților, care emană de la stat și, în pofida bunei credințe a acestora la dobândire, nu poate consolida actul nevalabil de preluare a imobilului de către stat.
Un alt motiv de apel îl constituie greșita reținere de către prima instanță a autorității de lucru judecat, derivată din sentința civilă nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov, susținându-se că doar cu privire la o parte din imobil poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care în cauza în care s-a pronunțat hotărârea arătată doar pârâții și au avut calitatea de intervenienți, nu și pârâta. În acest cadru este criticat de către apelanții reclamanți argumentul stabilității și siguranței circuitului civil invocat în motivarea soluției, fiind pusă sub semnul întrebării buna credință a pârâților și la cumpărarea imobilului, prin faptul că au fost intervenienți în dosarul nr. 7222/1994 al Judecătoriei Brașov, în care s-a pus în discuție valabilitatea trecerii imobilului în proprietatea statului.
Un motiv distinct de apel îl constituie greșita aplicare de către prima instanță a art.1 din Protocolul nr. 1, aceasta în condițiile în care imobilul a fost vândut de către stat fără acordarea unor reale despăgubiri reclamanților.
Apelul pârâților, și nu a fost motivat, criticile acestuia întemeindu-se pe excepția de procedură a autorității de lucru judecat, la adăpostul căreia s-a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția invocată de pârâți, pe considerentul că nu există identitate de părți, interesând în cauză acțiunea formulată împotriva pârâților, ceea ce conduce la concluzia autorității de lucru judecat care rezultă din sentința civilă nr. 386/2005 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă, și care închide orice pretenții de genul celor formulate de reclamanți.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, Curtea apreciază apelurile ca nefondate.
Relativ la apelul reclamanților, cât privește primul motiv de apel, conform căruia aceștia și-ar fi păstrat calitatea de proprietari ai imobilului, fapt ce ar fi impus compararea titlului lor cu cel al pârâților, este de observat că prima instanță a arătat argumentele pentru care nu se poate realiza acest demers. S-a reținut pe această cale că prin sentința civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Brașovs -a constatat cu caracter irevocabil că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, după cum și împrejurarea că actele de proprietate prin care pârâții și au dobândit drepturile lor de proprietate asupra apartamentelor cumpărate de la stat sunt valabile. Pe baza acestei analize, tribunalul a examinat cererea reclamanților prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, arătând că, pe lângă principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, legea recunoaște regula conservării drepturilor legal dobândite de către terți asupra imobilelor ce fac obiectul ei de reglementare. Aceasta în condițiile în care autorul reclamanților a urmat întreaga procedură instituită de legea cadru în materie, fiindu-i respinsă acțiunea purtând asupra nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice cu privire la apartamentele situate în imobilul în litigiu. Împrejurarea invocată de reclamanți în apel, potrivit căreia raportului dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, sub motivul că imobilul nu este deținut de o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 20, nu poate fi primită, astfel cum a arătat prima instanță valabilitatea titlurilor pârâților fiind constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dată în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Cât privește critica apelanților reclamanți purtând asupra greșitei rețineri a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov, prin aceea că autoritatea ar viza doar recunoașterea valabilității contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâților și, care au avut în litigiul în care s-a data această hotărâre calitatea de intervenienți, este de observat că tribunalul a dat valoare prezumției de lucru judecat ce rezultă din sentința civilă nr. 386/2003, hotărâre prin care s-a respins acțiunea autorului reclamanților de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare ale tuturor pârâților.
În fine, critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, este la rândul ei nefondată, prima instanță realizând o interpretare sistematică a nomei, prin raportare la alin. 2 al aceluiași articol, care recunosc dreptul statelor semnatare de a adopta reglementările pe care le consideră necesare pentru a proteja folosința bunurilor proprietatea cetățenilor lor.
Cât privește apelul declarat de pârâții, și, prin care aceștia tind la respingerea acțiunii reclamanților sub protecția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, astfel cum a reținut și prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 1201 Cod civil, sub aspectul triplei identități de obiect, părți și cauză, lipsind identitatea părților, în dosarul în care s-a pronunțat sentința menționată figurând ca parte B, iar în raportul juridic de față fiind chemat în judecată și Municipiul B prin Primar
Pe cale de consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelurile și a păstra hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții, pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 547/S/03.12.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./29.04.2008
Tehnoredact./05.05.2008/ 12 ex.
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Mihail Lohănel
