Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 281/A/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
GREFIER: - -
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de reclamantul, și, respectiv de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și apelul declarat de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței civile nr. 261 din 13 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 13 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.500/23.05.2006 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr.4276/2005, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța a reținut că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii civile formulată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 35 miliarde lei (vechi) întrucât nu sunt îndeplinire condițiile exprese prevăzute de art.504 pr.pen.
Apelul declarat de reclamantul împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.369/A/13.10.2006 a Curții de Apel Cluj, dosar nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr.6006/21.09.2007 a, dosar nr-, hotărârea judecătorească mai sus arătată a fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
În rejudecare, acțiunea reclamantului a fost înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj, care prin sentința civilă nr.261/13.05.2008 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a stabilit ca privarea de libertate pe care reclamantul a suportat-o pe durata de 1 an peste durata pedepsei rezultante de 5 luni închisoare, aplicata prin Sentința penala nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj, Secția penala, modificata prin Decizia nr. 81/23.04.2003 a Curții de Apel Cluj si rămasă definitiva prin Decizia nr. 1355/10.03.2004 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție, a fost nelegala.
Paratul a fost obligat sa-i achite reclamantului daune morale in cuantum de 9 miliarde lei - 9.000.000.000 lei ROL (900.000 lei RON).
Paratul a fost obligat sa-i achite reclamantului suma de 5570 lei cheltuieli de judecata in toate fazele procesuale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
Din această perspectivă, prin privarea de libertate pe durata unui an a reclamantului, instanța a considerat că reclamantului s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură pot și trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.
Este de netăgăduit că orice arestare pe nedrept sau în fapt o detenție nelegală, produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri le lezează libertatea individuală, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea psihică și fizică, drepturi personale nepatrimoniale care sunt însă ocrotite prin lege.
La stabilirea cuantumului prejudiciului s-a avut în vedere faptul că reclamantul a suportat regimul de detenție tip penitenciar, regim in sine degradant și umilitor, pe durata unui an de zile, care reprezintă o durată mare a privării nelegale de libertate și cu consecințe pe măsură. Pe toată această perioadă, consideră instanța căi-a fost încălcat dreptul de a nu fi tratat sau pus în situații degradante pentru persoana sa- a se vedea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,de a avea libertate și siguranță- art. 5 alin. 1 șide a avea o viață privată și de familie normală- art. 8 din aceeași Convenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, la data de 11.07.2008, solicitând instanței admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii privind acordarea daunelor morale într-un cuantum corect și obiectiv individualizat.
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a susținut că hotărârea atacată este neîntemeiată întrucât cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului este mult prea mare, reprezentând aproximativ 2465 lei pe zi, neavându-se în vedere consecințele pe plan social și familial pe care le-a avut măsura arestării asupra persoanei reclamantului.
Practica instanțelor de judecată este aceea că se acordă în astfel de cazuri daune morale în cuantum de 500-1000 lei pe zi iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere și această practică pentru respectarea unitară a principiului reparării corecte a prejudiciului cauzat prin erori judiciare.
Starea de suferință și disconfort a reclamantului, suferințele de ordin moral și fizic se datorează și conduitei infracționale a acestuia, dovedită prin chiar hotărârea definitivă de condamnare.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat apel împotriva aceleași hotărâri judecătorești, la data de 19.06.2008, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că hotărârea criticată este nelegală și netemeinică ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale la o situație de fapt reținută greșit de prima instanță.
Reclamantul a invocat în acțiunea sa prevederile art.504 pr.civ. ori în baza acestui temei de drept acțiunea acestuia este inadmisibilă, deoarece, reclamantul nu a fost achitat, ci condamnat definitiv, nefiind întrunite prevederile art.504 pr.pen.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art.5 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât starea de fapt nu se circumscrie acestor dispoziții legale.
Despăgubirile morale acordate reclamantului sunt exagerat de mari și nu au la bază probe corespunzătoare care să contureze întinderea prejudiciului moral acordat.
Ulterior, la data de 24.06.2008, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus înscrisul intitulat "completare la apel", prin care a arătat că înțelege să critice hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul, deoarece acestea sunt exagerate raportat la volumul muncii prestate iar pe de altă parte nu există certitudinea că tribunalul a analizat existența dovezii efectuării de către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva aceleași sentințe reclamantul a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 3.500.000 lei cu titlu de daune morale, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că prima instanță a considerat în mod eronat că suma de 9.000.000.000 lei (vechi) este echitabilă, rezonabilă și proporțională cu importanța valorilor lezate.
Este cert că starea de privare de libertate pe care reclamantul a suportat-o peste durata pedepsei la care a fost condamnat i-a cauzat prejudicii concretizate în încălcarea unor drepturi și interese legitime, ocrotite legal, respectiv:
- dreptul de a nu fi pus situații degradante prin suportarea unei stări de detenție pe o perioadă de 3 ori mai mare decât pedeapsa finală aplicată (art.3 din CEDO);
- dreptul la libertate și siguranță (art.5 alin.1 din CEDO);
- dreptul de a avea o viață privată și de familie normală (art.8 din CEDO);
- dreptul la prezumția de nevinovăție, încălcat prin menținerea reclamantului în stare de arest preventiv pe perioada cuprinsă între 02.09.1998 - 01.02.2000, câtă vreme stabilirea vinovăției a fost făcută definitiv doar la data de 10.03.2004.
Din probele administrate au rezultat consecințele privării nelegale de libertate, pe plan medical, social și material.
Prin întâmpinare la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamantul intimat a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată (19-21).
În susținerea poziției procesuale reclamantul intimat a arătat că motivele de apel sunt nefondate, deoarece și-a întemeiat acțiunea în despăgubiri pe textul art.504 pr.pen. interpretat în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României și ale art.5 paragraful III și art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. date de, prin decizia nr.6006/21.09.2007 constituie dezlegări în drept care sunt obligatorii pentru instanța investită cu rejudecarea cauzei, potrivit art.315 alin.1 pr.civ. astfel încât apelantul nu este îndreptățit să mai formuleze motive de apel împotriva acestor îndrumări.
Nu poate fi acceptată critica legată de cuantificarea prejudiciului moral cauzat reclamantului întrucât acesta a fost în mod nelegal privat de libertate timp de 1 an de zile, fapt care i-a produs intense suferințe fizice și morale și care i-au lezat libertatea individuală, sănătatea, integritatea corporală, sensibilitatea fizică și psihică, precum și drepturi patrimoniale și nepatrimoniale.
Este nefondată critica apelantului referitoare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece culpa procesuală a pârâtului a fost pe deplin dovedită iar cheltuielile au fost corect calculate.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a apărărilor invocate, Curtea, în temeiul art.295 pr.civ. reține următoarele:
Pârâtul apelant susține că reclamantul nu se află în nici una dintre situațiile expres prevăzute de art.504 pr.pen. iar speței nu îi sunt incidente prevederile art.5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece starea de fapt nu se circumscrie acestora.
Aceste critici nu pot fi acceptate deoarece reclamantul a invocat ca temei de drept a acțiunii introductive dispozițiile art.504 pr.civ. solicitând interpretarea acestora în conformitate cu art.20 alin.2 din Constituția României și art.5, art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse în probațiune rezultă cu evidență faptul că reclamantul a suportat o privare de libertate timp de un an de zile peste durata pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.530/2002 a Tribunalului Cluj, - secția penală, modificată prin Decizia penală nr.81/23.04.2003 a Curții de Apel Cluj și rămasă definitivă prin decizia penală nr.1355/10.03.2004 a Inaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, împrejurare necontestată de pârât.
În cursul judecării cauzei penale, care a început în anul 1998 și s-a finalizat la 10.03.2004, timp de 5 ani și 6 luni, în trei cicluri procesuale, reclamantul a fost privat de libertate în perioada 02.09.1998 - 01.02.2000, iar în final a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 luni închisoare.
Prin urmare, atunci când între durata condamnării dispuse printr-o hotărâre penală definitivă de către o instanță de judecată competentă și durata totală a privării de libertate nu există concordanță, în sensul că, privarea de libertate depășește ca durată condamnarea însăși, trebuie considerat că privarea de libertate este lipsită de orice fundament astfel încât este nelegală și injustă.
În mod corect tribunalul a stabilit că, în speță, privarea de libertate a reclamantului, pe care acesta a suportat-o timp de 1 an de zile, peste durata pedepsei rezultante de 5 luni închisoare este nelegală, prin prisma art.5 paragraf 1 lit.a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Conform acestui text legal, orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, decât în cazurile expres, prevăzute de lit.a-f, iar lit.a, se referă la persoana care este deținută legal, pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.
Totodată, art.5 paragraf 5 din această Convenție statuează că, orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat foarte exact că art.5 paragraf 5 din Convenție garantează un drept executoriu la reparație numai victimelor unei arestări sau detenții în condiții contrare art.5 (cauza Benham c/-, 10.06.1996) iar art.5 paragraf 5 este respectat atunci când normele interne permit celui în cauză să ceară o reparație ca urmare a unei privări de libertate care a fost dispusă în condiții contrare dispozițiilor paragrafului 1,2,3 și 4.
În consecință, dreptul reclamantul la despăgubiri este întemeiat pe art.504 pr.pen. interpretat în conformitate cu art.20 alin.2 din Constituția României și ale art.5 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Este de observat că, prin decizia nr.45/10.03.1998, Curtea Constituțională statuând asupra neconstituționalității art.504 pr.pen. a constatat că dispozițiile art.504 alin.1 pr.pen. sunt constituționale numai în măsura în care prin acestea nu se limitează la situațiile prevăzute în text și cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art.48 alin.3 din Constituția României.
Pe de altă parte, instanța de fond, în rejudecare, a respectat întru-totul prevederile art.315 alin.1 pr.civ. dezlegările în drept date prin decizia civilă nr.6006/21.09.2007 de fiind obligatorii pentru instanța investită cu rejudecarea cauzei.
Critica pârâtului apelant referitoare la cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate reclamantului este fondată.
În speță este aplicabil principiul reparației integrale a prejudiciului cauzat, însă aplicarea acestuia împiedică acordarea unor sume de bani mai mari, nejustificate în raport de întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii civile delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.
Este adevărat că, în dreptul român nu există criterii legale de determinare și cuantificare a prejudiciului moral, instanța de judecată fiind nevoită să aprecieze cuantumul daunelor morale pe baza probatoriului administrat, reclamantul fiind ținut să dovedească consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut că art.5 paragraf 5 din Convenție, nu dă dreptul la un anumit cuantum cu titlu de reparație, ci este esențial ca acordarea reparației să fie făcută prin luarea în considerare efectivă a atingerii demnității umane, a suferințelor și a dificultăților de integrare socială cauzate de detenția incriminată, astfel încât dreptul la reparație să fie unul concret și efectiv, și nu unul teoretic și iluzoriu (cauza Stoianova Nedelcu c/României, 03.02.2004).
Este real că orice arestare pe nedrept sau o deținere nelegală produce intense suferințe fizice și morale, lezează libertatea individuală, sănătatea, integritatea corporală și are consecințe negative pe plan social și profesional asupra persoanei în cauză.
În probațiune, reclamantul a depus copii după următoarele înscrisuri: adeverințe medicale din anii 2000, 2002 și 2003, ulterioare eliberării din penitenciar, din care rezultă că a fost diagnosticat cu litiază renală stg.; bilanțul societăților la care a fost asociat anterior deținerii nelegale; certificatul de încadrare în grad de handicap al numitei, mama reclamantului; contractul individual de muncă încheiat la 30.09.2006 între reclamant și SC "" SRL pe durată nedeterminată; dispoziția de numire în calitate de curator al mamei sale.
Deși este de necontestat că reclamantul a suferit un prejudiciul moral, cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță pentru acoperirea acestuia este exagerat, raportat la probele administrate, depășind limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele încercate.
De aceea, în opinia Curții, se impune reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat pârâtul la suma de 273.750 lei (RON), respectiv 750 lei (RON) pentru fiecare zi de detenție nelegală din durata totală de 1 an de detenție nelegală, echivalentul a aproximativ 200 euro/zi, această sumă fiind considerată rezonabilă, stabilită pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.
Motivul de apel referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5570 lei în favoarea reclamantului nu este întemeiat.
În mod legal, tribunalul a făcut aplicarea art.274 alin.1 pr.civ. stabilind culpa procesuală a pârâtului, care s-a opus în mod constant admiterii acțiunii individualizând cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 5570 lei reprezentând onorariile avocațiale ale reprezentanților reclamantului dovedit în condițiile art.1169 civ. prin depunerea a dosar a chitanțelor care atestă plata onorariului avocațial (165 dosar nr.4276/2005 al Tribunalului Cluj; 16, dosar nr- al ICCJ; 6, dosar fond).
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.296 pr.civ. va admite în parte apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâtul să achite reclamantului daune morale în cuantum de 273.750 lei (RON).
II. Cu privire la apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Curtea în ședința publică din 13.10.2008 a invocat excepția tardivității apelului, excepție pe care a pus-o în discuția tuturor părților, acestea solicitând admiterea excepției invocate.
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 pr.civ. Curtea se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții de procedură care face de prisos cercetarea în fond a apelului declarat de Ministerul Public.
Potrivit art.284 alin.1 pr.civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
4 al aceluiași text legal statuează că, pentru procuror termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.
În speță, reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, procurorul a participat la judecarea cauzei așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate care face corp comun cu încheierea din 06.05.2008, astfel încât termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
Sentința civilă nr.261/13.05.2008 a Tribunalului Cluja fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj la data de 18.06.2008, așa cum reiese din dovada de comunicare aflată la 23 din dosarul de fond.
Apelul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluja fost înregistrat la data de 11.07.2008, după îndeplinirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței (04.07.2008), considerent pentru care, în temeiul art.137 alin.1 coroborat cu art.284 alin.1 și alin.4 pr.civ. Curtea va admite excepția tardivității apelului invocată din oficiu, iar în baza art.296.civ. va respinge ca tardiv apelul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
III. Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de reclamantul, Curtea în temeiul art.295 pr.civ. reține următoarele:
Astfel este cert că privarea de libertate pe timp de 1 an de zile, peste durata pedepsei la care reclamantul a fost condamnat, i-a cauzat acestuia prejudicii concretizate în încălcarea unor drepturi și interese legitime, ocrotite legal, respectiv dreptul de a nu fi pus în situații degradante, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la viața privată.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că suma pretinsă de reclamant, de 3.500.000 lei (RON) aproximativ 1.000.000 euro, depășește limitele funcției reparatorii a răspunderii civile, fiind exagerat de mare raportat la starea de fapt conturată în baza probelor administrate.
Deși reclamantul a dovedit prin actele medicale faptul că a fost diagnosticat cu litiază renală stg. el nu a dovedit legătura de cauzalitate între starea actuală de sănătate și privarea nelegală de libertate.
Este adevărat că, urmare a condamnării reclamantului a intervenit destrămarea activității comerciale a societăților la care acesta a fost asociat însă, ulterior deținerii nelegale, acesta a dovedit că a încheiat un nou contract de muncă pe durată nedeterminată cu SC "" SRL, contrar susținerilor acestuia că ar fi "condamnat" la un șomaj perpetuu.
De asemenea, reclamantul susține că nu a reușit nici măcar să obțină încadrarea ca însoțitor permanent al mamei sale însă nu a dovedit că aceasta se datorează privării nelegale de libertate.
În consecință, raportat la întregul material probator, Curtea apreciază că suma de 3.500.000 lei (RON) pretinsă de reclamant cu titlu de daune morale este exagerat de mare, suma acordată de 273.750 lei (RON) fiind considerată echitabilă, rezonabilă și proporțională cu prejudiciul real și efectiv suferit de reclamant.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.296 pr.civ. va respinge ca nefondat apelul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 261 din 13.05.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că, obligă pârâtul să achite reclamantului daune morale în cuantum de 273.750 lei (RON).
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca tardiv apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
RED./MR
12.11.2008/5ex.
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Anca Adriana Pop
