Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1484/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.284 A
Ședința publică de la 06 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții - pârâți, și de apelanții - pârâți -, împotriva sentinței civile nr. 368 din 26.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -, -, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, MUNCIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și SC SA.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții - pârâți, reprezentați de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 38), apelanții - pârâți, reprezentați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 39), intimații - reclamanți și, personal și asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1104/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 38), intimații - reclamanții, (personal). -, reprezentați de același avocat, intimații pârâți Primăria Municipiului B, Municipiul B prin Primarul General, reprezentați de consilier juridic, în baza delegației depusă la fila 42, lipsind intimata - pârâtă SC SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul apelanților - pârâți și învederează faptul că, înscrisul depus la dosar are apostilă aplicată în și toate înscrisurile depuse la dosar sunt pentru a demonstra că au hotărâre judecătorească.
Curtea, urmează să cenzureze, dacă apostila de pe înscrisuri este aplicată în și este aplicată de către un notar.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelanților - pârâți și învederează faptul că, obiectul cauzei de față este revendicarea unu bun imobil prin compararea titlurilor de proprietate, iar pentru dovedirea calității procesuale active reclamanții au depus la dosar testamenzul lui, întocmit la data de 21.01.1960, în, conform reglementărilor legale care guvernează materia în, certificatul de moștenitor privind dezbaterea succesiunii defunctei a la data de 06.04.2006 și înscrisuri care atestă dobândirea de către a bunului imobil situat în B,-, sect. 5.
Apărătorul apelanților - pârâți și, mai arată că, reclamanții nu au făcut dovada calității procesuale active, deoarece testamentul lui și certificatul de atestare a calității de moștenitor privind pe defuncta a nu fac dovada calității procesuale active a reclamanților. Totodată, învederează faptul că, din testamentului lui rezultă că acesta a numit-o unică moștenitoare pe soția sa a De cu care este căsătorit din anul 1949, respectiv testamentul a fost întocmit la data de 21.01.1960, iar decesul testatorului a avut loc la data de 12.09.1976.
Apărătorul apelanților - pârâți și, învederează faptul că, în speță este revendicat un bun imobil situat pe teritoriul României, pretins dobândit prin succesiune de la o persoană care avea o altă naționalitate decât cea română la data decesului, iar pentru a determina legea aplicabilă urmează a se aprecia prin prisma dispozițiilor de drept internațional privat, respectiv art. 66 alin.1 lit. b din Legea nr.105/1992. De asemenea, mai învederează faptul că, nu se face dovada dezbaterii succesiunii lui, a cărui bun imobil este revendicat în cauză, ci dovada dezbaterii succesiunii persoanei în favoarea cărei a dispus printr-un testament întocmit cu aproape 17 ani înainte de data decesului. Mai arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. 1 lit. e din Legea nr.105/1992, raportate la dispozițiile art.928 Cod civil, în sensul că dispoziția testamentară nu a produs efecte juridice deoarece legatarul nu a acceptat succesiune, iar dovada acceptării succesiunii se face cu certificatul de moștenitor și nu cu testamentul.
Apărătorul apelanților - pârâți și, mai arată că, nu poate fi ignorat faptul că la data decesului testatorului, 12.09.1976 și până la data decesului lui a, respectiv 06.04.2006, au trecut 30 de ani, timp în care legatara nu a fost interesată să solicite deschiderea succesiunii. De asemenea, învederează faptul că, reclamanții nu fac în nici un mod dovada că în perioada 21.01.1960-12.09.1976 testatorul nu a revenit asupra voinței exprimate în anul 1960.
Apărătorul apelanților - pârâți și, învederează faptul că, în concret lipsește dovada care să ateste trecerea bunurilor lui în patrimoniul lui a, iar consecința este aceea că moștenitori nu se pot legitima procesual pentru revendicarea bunurilor care au aparținut lui decât dacă fac dovada că autoarea lor a avut în patrimoniu acele bunuri. De asemenea, mai arată că din actele administrate în cauză, rezultă că aceștia sunt cumpărători de bună credință și dețin bunul imobil ca adevărați proprietari, prin dobândirea acestuia cu respectarea tuturor exigențelor impuse de lege.
Apărătorul apelanților - pârâți și, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Apărătorul apelanților - pârâți și învederează faptul că, imobilul a cărui restituire se solicită a fost dobândit de numitul în anul 1946, în temeiul actului de vânzare - cumpărare nr.42107/30.09.1946, transcris în registrul de sub nr.20.089/30.09.1946 și a fost trecut în proprietatea statului, după cum susțin chiar intimații - reclamanți, în baza Legii nr.6/1948 și a Consiliului de Miniștri nr.165/1948, întocmindu-se procese - verbale de predare - primire a bunurilor mobile cât și a bunului imobil. De asemenea, mai arată că, reclamanți susțin că imobilul teren și construcția a fost proprietatea autoarei lor, a, care a fost unica moștenitoare a soțului său, potrivit testamentului din data de 21.01.1960.
Apărătorul apelanților - pârâți și învederează faptul că, potrivit art. 1898 alin. 1 Cod civil, buna credință reprezintă credința posesorului că cel de la care a dobândit bunul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea, respectiv convingerea acestuia că a încheiat contractul de adevăratul proprietar cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. De asemenea, mai arată că pârâți au întreprins demersuri rezonabile pentru a afla situația juridică a imobilului în legătură cu care, la data perfectării actelor de înstrăinare nu existau cereri de restituire formulate de foștii proprietari nici în temeiul Legii nr.112/1995, nici potrivit dreptului comun, iar reclamanții nu au susținut și nici nu au făcut dovada că ar fi adus la cunoștința viitorilor cumpărători, în orice alt mod, intenția de a-și recupera bunul imobil.
Apărătorul apelanților - pârâți și învederează faptul că, autoarea intimaților - reclamanți nu a întreprins nici un demers legal în vederea dobândirii apartamentelor 1 și 2 până la data formulării notificării în temeiul Legii nr.10/2001, demers care să fi ajuns la cunoștința apelanților - pârâți și în raport cu care să se poată eventual aprecia buna sau reaua credință a acestora.
Apărătorul apelanților - pârâți și, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacată, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților - reclamanți învederează faptul că, tot cuprinsul motivelor de apel se axează pe ideea că apelanții au cumpărat imobilele cu bună credință și că titlurile lor nu sunt anulate. În condițiile în care practica instanțelor s fost necontestată dată fiind lipsa unei reglementări precise, nu se mai poate susține nici inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe drept comun și nici că este necesară anularea contractelor de vânzare cumpărare întemeiate pe Legea nr.112/1995, în măsura în care titlul statului a fost constatat nul.
Apărătorul intimaților - reclamanți mai arată că, în anul 1960 la întocmirea testamentului nu se cerea apostilă pe documente și faptul că el a fost valabil și după 30 de ani, iar reclamanți nu au mai făcut nici o dovada că între timp s-ar fi redactat și un alt testament. De asemenea, învederează faptul că, după decesul lui nu a fost dezbătută succesiune, atâta vreme cât soția sa a era unica moștenitoare și deținea testamentul, în lipsa oricărui alt moștenitor cunoscut, nu se mai impunea dezbaterea succesiunii.
Apărătorul intimaților - reclamanți solicită respingerea pelurilor formulate, ca neîntemeiate și menținerea în totul a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimaților - pârâți Primăria Municipiului B și Municipiul B prin primarul General solicită admiterea celor două apeluri, respingerea acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 368 din 26 februarie 2008 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC SA, în ceea ce privește capătul unu principal de cerere, reprezentând constatarea nevalabilității titlului statului; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul B prin Primarul General și SC SA în ceea ce privește capătul doi principal de cerere, reprezentând revendicare; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp. ca fiind inadmisibil; a respins capătul unu principal de cerere și capătul doi principal de cerere în contradictoriu cu pârâții SC SA și respectiv Municipiul B prin Primarul General și SC SA ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capătul de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp. ca fiind inadmisibil; a admis capete principale de cerere în contradictoriu cu pârâții, și; a constatat că imobilul situat în B,-, sector 5 fost preluat de stat fără titlu valabil; a obligat pârâții și să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, sector 5, compus din vestibul, hol, două camere, dependințe - parter, degajament, boxe - subsol în suprafață utilă de 166,67 mp. precum și cota indiviză de 53,65% din părțile de folosință comună ale imobilului și 85,52 mp. teren situat sub construcție; a obligat pârâții și să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, sector 5, compus din vestibul, hol, trei camere, dependințe, boxă, terasă, în suprafață utilă de 142,72 mp. precum și cota indiviză de 45,94 % din părțile de folosință comună ale imobilului și 73,23 mp. teren situat sub construcție; a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 42107 din 20 septembrie 1946, transcris sub nr. 20089 din 30 septembrie 1946 a cumpărat imobilul situat în B,-, compus din teren în suprafață de 579 mp. și construcții (fila 10 dosar fond).
Așa cum rezultă din testamentul întocmit de o, cetățean naturalizat argentinian, născut în România, acesta a instituit-o legatară universală a întregii sale averi pe soția sa, a de (filele 12 - 15 dosar fond).
Succesiunea rămasă de pe urma ei, văduva lui oaf ost dezbătută de Tribunalul Național pe Probleme Civile nr. 5, capitala federală, rezultând că de pe urma acesteia au rămas moștenitori (sora defunctei) și nepoții acesteia și, reprezentanți ai mamei lor predecedate.
Hotărârea de dezbatere a succesiunii a fost modificată, ca urmare a unei erori materiale, în sensul că, a reținut greșit ca moștenitor, se numește de fapt.
Pe parcursul procesului civil, reclamanta, născută, astfel cum rezultă din certificatul acesteia de deces (fila 38 dosar fond) a decedat, fiind introduși în cauză, în baza art. 243 Cod de procedură civilă moștenitorii acesteia, și.
Tribunalul a reținut că autoarea reclamanților a fost legatara universală a tuturor bunurilor soțului său, o, astfel că nu este relevant dacă la data căsătoriei soților bunul imobil era sau nu în patrimoniul soțului sau fusese preluat de către stat, atâta timp cât potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 arată că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
De altfel, calitatea de legatară universală a ei cu privire la succesiunea defunctului său soț urmând a fi reținută și ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere că aceasta și-a invocat această calitate, reținută astfel irevocabil de către instanțe și în procesul purtat de către aceasta și pârâții persoane fizice din prezentul proces, ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor acestora, reprezentate de contractele de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Față de cele de mai sus, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
În condițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasiv a pârâtului SC SA cu privire la capătul unu principal de cerere, având în vedere că acesta nu a deținut nici un titlu cu privire la imobilul în litigiu, titularul unui titlu de proprietate fiind Municipiul B, astfel că tribunalul a analizat titlul statului, în contradictoriu cu acesta, SC SA având doar calitatea de mandatar al statului, însărcinat cu vânzarea imobilului. Ca urmare tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a acestuia, atât în ceea ce privește primul capătul de cerere principal, cât și cu privire la cel de-al doilea, reprezentată de acțiunea în revendicare, având în vedere că acesta nu invocă nicun titlu asupra imobilului și nu deține nici posesia acestuia.
Tribunalul d e asemenea a admis excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului B prin Primarul General cu privire la capătul doi de cerere, acțiune în revendicare, având în vedere că imobilul în litigiu este deținut în baza unui titlu de proprietate de pârâții persoane fizice, astfel că în lipsa invocării unui titlu sau a deținerii posesiei imobilului, acesta nu poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Față de cel de-al treilea capăt al cererii prin care s-a solicitata revendicarea în contradictoriu cu Municipiul Bas uprafeței de teren 420,25 mp. în condițiile art. 480 Cod civil, tribunalul a invocat excepția inadmisibilității, pe care a admis-o, față de următoarele considerente.
Dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței.
Legea nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, și prin norme de procedură speciale le subordonează controlului judecătoresc.
Reclamanții puteau să redobândească în condițiile Legii speciale la care s-a făcut mai sus trimitere suprafața de teren ce cădea sub incidența acesteia, în condițiile în care se conformau dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și notificau unitatea deținătoare, în termenul stabilit sub sancțiunea decăderii și pentru terenul liber de construcții, nu doar pentru construcțiile existente și vândute.
În ceea ce privește capătul unu principal, pentru rațiunile expuse mai sus, tribunalul a admis, reținând că imobilul situat în B,-, a fost preluat de stat fără titlul valabil, cu consecința reținerii prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiva unui drept de proprietate cu privire la imobil, în favoarea autorilor reclamanților, de la data dobândirii acestuia.
Tribunalul a reținut de asemenea că pârâții dețin un drept de proprietate cu privire la imobilul, reprezentata de contractele de vânzare - cumpărare nr. 42607/1997 și respectiv 42659/1997 (filele 21 - 22 dosar fond).
În speță, s-a reținut că atât reclamanții cât și pârâții au titluri, iar titlurile provin de la autori diferiți, astfel, în cazul comparării titlurilor de proprietate urmează a se da eficiență titlului ce provine de la autorul al cărui drept este preferabil.
Prin constatarea faptului că statul a preluat imobilul fără titlu valabil, rezultă că acesta a înstrăinat, vânzând imobilul câtre pârâți, un imobil ce aparținea autorului reclamanților, de la care imobilul a fost preluat, așadar a înstrăinat lucrul altuia.
Deși buna - credință împreună cu teoria aparenței de drept au relevanță juridică în ceea ce privește acțiunile în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare, prin neîndeplinirea condiției obiectului, acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cadrul acțiunii în revendicare, prin comparare de titluri, aceasta fiind acțiunea izvorâtă din existența a două titluri perfect valabile, din care unul este preferabil celuilalt, datorită condițiilor de fond sau condițiilor de opozabilitate.
Analizând teoria validității aparenței în drept, sub aspectul îndeplinirii condiției erorii comune și invincibile, tribunalul nu a procedat la analizarea valabilității titlului acestora ci doar la analizarea preferabilității titlurilor.
Analizând titlul cumpărătorilor de bună - credință, bună - credință ce s-a reținut ca efect pozitiv a puterii de lucru judecat, rezultată de asemenea din sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B, irevocabilă, s-a constatat că acesta provine de la un vânzător (statul) a cărui titlu nu poate fi preferabil în raport cu adevăratul proprietar (autorul reclamanților) deoarece trecerea în proprietatea satului a fost abuzivă, forța titlu valabil, ca urmare chiriașii compărători au dobândit titlul lor de la un "non dominus".
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții - chiriași cumpărători și, și, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Pârâții și critică sentința apelantă pentru următoarele motive:
- greșit instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților atâta vreme cât aceștia nu au făcut dovada că aaa cceptat succesiunea autorului o, și ca atare nu s-a făcut dovada că a este moștenitoarea fostului proprietar al imobilului revendicat și prin urmare că aceasta ar fi transmis prin succesiune dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu reclamanților.
Mai mult, certificatul de moștenitor invocat de reclamanți ca reprezentând dovada dezbaterii succesiunii defunctei a la data de 06 aprilie 2006 reprezintă doar un certificat de atestare a calității de moștenitor și nu un certificat de moștenitor. Din acest act juridic nu rezultă că în patrimoniul defunctei a ar fi intrat bunurile defunctului Pe testamentul lui o nu este aplicată apostila și nici supralegalizarea astfel încât acest act juridic nu poate fi avut în vedere de către instanțele române;
- hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât nu a dat putere juridică sentinței civile nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B, sentință irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea în nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de apelanți cu Statul în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul ocupat de apelanți în imobilul revendicat. Prin hotărârea apelată se aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților - apelanți. apelanților de apartamentul în litigiu prin sentința apelantă reprezintă un act de inechitate socială similar cu preluarea în proprietatea Statului a imobilului în anul 1948. Prin hotărârea criticată se aduce atingere securității raporturilor juridice întrucât apartamentul în litigiu a intrat în circuitul civil prin vânzare - cumpărare iar legalitatea operațiunii de vânzare a fost cercetată deja de instanțele de judecată.
Pârâții și critică sentința apelantă pentru următoarele motive:
- sub aspectul calității procesuale active a reclamanților sentința este greșită întrucât instanța de fond a dat putere actelor juridice depuse de reclamanți deși în cuprinsul acestora constă mai multe neconcordanțe: fotocopia testamentului depus nu poartă semnătura testatorului o și nici ale celor trei martori care l-au asistat la întocmirea acestui act; în testamentul din 21 ianuarie 1960 se menționează că tatăl testatorului se numește " " deși în certificatul de naștere și căsătorie ale acestuia numele tatălui este " "; din certificatul de deces din 13 septembrie 1976 rezultă că oaf ost celibatar deși se pretinde că acesta a fost căsătorit cu a, deși nu se poate explica de ce nu aceasta a fost cea care a declarat decesul soțului său; din certificatul de deces al autorului o rezultă că acesta avea profesia de comerciant și nu de doctor în chimie, cum rezultă din certificatul de căsătorie;
- instanța de fond nu putea să dea valoare juridică testamentului din 21 ianuarie 1960 atâta vreme cât acesta nu a fost supralegalizat fiind încălcate dispozițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992;
- pe fondul cauzei, instanța a dat greșit prioritate titlului de proprietate al reclamanților față de titlul pârâților atâta vreme cât prin sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B rămasă irevocabilă s-a reținut valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între apelanți și stat în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul ocupat de pârâții. Aceștia au fost cumpărători de bună - credință, autoarea intimaților - reclamanți nu a întreprins niciun demers legal în vederea redobândirii apartamentului 1 și 2 până la data formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, instanța nu a verificat în ce fază se află soluționarea notificării autoarei, motive pentru care în cauză nu este aplicabil principiul "nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuși";
- instanța nu a făcut aplicarea legală a dispozițiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 din care rezultă că restituirea imobilului preluat fără titlu valabil și înstrăinat prin actele dispoziția încheiată cu bună - credință este condiționată de constatarea prin hotărârea judecătorească a nulității actului de înstrăinare. În prezenta cauză actul de înstrăinare făcut de stat către apelanți a fost menținut prin sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B irevocabilă, a fost menținut ca valabil.
Instanța de apel cercetând motivele de apel cu care a fost învestită va găsi întemeiate apelurile pentru următoarele considerente:
Un prim aspect criticat de toți apelanți vizează greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active.
Sub acest aspect Curtea constată că în mod legal instanța de fond a reținut că reclamanții - intimați au calitate procesuală activă fiind moștenitorii proprietarului o.
Reclamanții - intimați au depus în fața instanței de apel toate actele referitoare la starea civilă și dobândirea prin succesiune a imobilului în litigiu, apostilate, astfel încât criticile comune ale apelanților pe acest aspect au rămas fără obiect.
Curtea, ca și instanța de fond, constată că aaf ost singura moștenitoare a autorului proprietar o atât în calitate de beneficiară testamentară cât și calitate de moștenitor legal sezinar astfel încât rămâne fără relevanță dovedirea acceptării succesiunii testamentare de către aceasta. Fiind unica moștenitoare legală a soțului său, a putea transmite moștenitorilor săi, reclamanții din prezenta cauză, toate drepturile pe care autorul o le-ar fi putut pretinde asupra imobilului în litigiu. În acest sens a, care a decedat în 2004, formulat notificare de redobândire a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 și a introdus acțiunea prin care solicita nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare ale pârâților și încheiate pentru apartamentele 1 și 2 din imobil în baza Legii nr. 112/1995, acțiune respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5
Apelanții susțin că certificatul de moștenitor de pe urma autoarei a reprezintă de fapt un certificat de calitate succesorală și nu un certificat de moștenitor întrucât în cuprinsul acestuia nu este consemnată masa succesorală rămasă de pe urma autoarei și deci nici imobilul în litigiu.
Acest argument, care este adevărat, nu are nicio consecință cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților întrucât ceea ce are relevanță este dovedirea calității de succesori ai reclamanților față de autoarea a (cerință îndeplinită de actul succesoral de mai sus) și nu dacă imobilul în litigiu a fost consemnat în certificatul doveditor al calități de moștenitor. Certificatul de moștenitor ca act juridic este un mijloc de probă doar pentru calitatea de moștenitor și nu face dovada că autorul a fost proprietarul bunurilor cuprinse în masa succesorală.
Apelanții susțin că instanța de fond nu trebuia să ia în considerație testamentul lăsat de autorul o întrucât fotocopia depusă la dosar nu poartă semnăturile testatorului sau ale martorilor.
Curtea nu va reține această critică întrucât acest testament a fost încheiat în în fața unui notar după legea acestui stat. Așa cum rezultă din cuprinsul actului originalul testamentului a fost înregistrat în registrul special al notarului la pagina treizeci fiind semnat atât de testator cât și de martori, copia legalizată eliberată de notar face dovada existenței și cuprinsului acestui act.
Restul inadvertențelor cuprinse în testament și în celelalte acte de stare civilă invocate de apelanții nu sunt de natură nici să ducă la anulare acestor acte juridice și nici nu au relevanță cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților.
Astfel greșeala prenumelui tatălui autorului o în cuprinsul testamentului este considerată o simplă greșeală materială atâta timp cât toate celelalte date de identificare coincid cu actele de stare civilă depuse.
Nu prezintă relevanță nici dacă autorul a fost chimist sau comerciant, cu atât mai mult cu cât cele două profesii nu se exclud una pe cealaltă. În testament s-a precizat că autorul era doctor în chimie, deci titlu academic al acestuia, fără să se precizeze care este sursa de venituri a testatorului.
Greșeala cuprinsă în certificatul de deces al autorului o respectiv că acesta ar fi fost celibatar a fost îndreptată prin hotărârea din data de 05 aprilie 1977 Tribunalului d e Stat din în dosarul civil cu nr. 22/1974 având ca obiect rectificare certificat deces. Prin această hotărâre judecătorească s-a rectificat certificatul de deces al autorului în sensul consemnării faptului că autorul a fost căsătorit cu doamna a.
Față de aceste considerente Curtea va găsi neîntemeiate criticile apelanților vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților - intimați.
Instanța de apel găsește întemeiate criticile vizând fondul cauzei deduse judecății.
Se va reține faptul că prin sentința civilă irevocabilă nr. 6003 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B s-a respins acțiunea autoarei a împotriva pârâților și, și prin care se solicita nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare nr. 42607/1997 și 42659/1997 încheiate în baza Legii nr. 112/1995 prin care pârâți cumpăraseră de la stat apartamentele nr. 1 și 2 din imobilul în litigiu.
Se va mai reține și faptul că până la introducerea acțiunii în nulitatea celor două contracte de vânzare - cumpărare de mai sus, respectiv până la data de05 august 2002autoarea a nu a întreprins niciun demers pentru a reintra în proprietatea imobilului revendicat prin prezenta acțiune de moștenitorii ei, cu excepția notificării de redobândire introdusă în baza Legii nr. 10/2001. Curtea constată că pasivitatea autoarei a, care până la data introducerii în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a constatat în niciun fel nelegalitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, a permis pârâților să dobândească prin cumpărare titluri de proprietate valabile asupra celor două apartamente din imobil.
Acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii, nu poate fi soluționată potrivit criteriilor de comparație a titlurilor stabilite de dreptul comun, ci trebuie soluționată numai cu respectarea prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludate. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv în perioada 03 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa. Astfel, potrivit art. 2 alin. 2, persoanele ale căror imobile cu fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acesteia legi.
Prin urmare, sub aspect procedural dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu exclud, în toate situațiile acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar al imobilului, dar, pe fondul litigiului, nu se poate apela exclusiv la compararea titlurilor de proprietate, pe baza criteriilor dreptului comun presupuse de aplicarea art. 480 cod civil ci, în considerarea prevederilor de drept substanțial ale Legii nr. 10/2001 aplicate pentru aprecierea valabilității titlului chiriașului - cumpărător, care nu pot fi ignorate în compararea de titluri presupuse de cererea de revendicare dedusă judecății.
Curtea reține că reclamanții nu dețin, la acest moment nu bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Existența unui "bun" în sensul celui dintâi paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, constă în recunoașterea de către instanțele naționale a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul petenților, fie ca reprezentând "bunuri actuale", fie ca "speranță legitimă" de redobândire a bunului în natură.
evaluării de legalitate este aceea a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților, la momentul înstrăinării locuinței către chiriași, chiar dacă această înstrăinare a avut loc anterior confirmării în justiție, în mod definitiv a dreptului de proprietate. Prin urmare, nu este necesar doar ca fostul proprietar să se legitimeze cu titlul original de proprietate asupra imobilului revendicat, ci și ca acest titlu să le fie reconfirmat cu efect retroactiv și irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut nevalabilitatea preluării imobilului de către stat și, implicit, existența valabilă și neîntreruptă a bunului în patrimoniul reclamanților, ceea ce nu este cazul în speță.
Simpla afirmație a reclamanților că preluarea imobilului în temeiul Decretului nr. 6/1948 este abuzivă, nu poate fi reținută, de plano, fără a fi analizată în cadrul unui litigiu anterior prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.
De altfel, în urma examinării hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele având ca obiect imobilele preluate de stat, instanța europeană a reținut că au fost încălcate exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 în toate cazurile în care fostului proprietar i se recunoscuse dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care reclamanții nu au obținut anterior o hotărâre judecătorească de natura celei prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, în virtutea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului exprimate în cauza Raicu contra României din 2006, pârâților - apelanți care au cumpărat apartamentele în temeiul Legii nr. 112/1995 și ale căror contrate de cumpărare au fost menținute ca valabile li se recunoaște un bun ce trebuie protejat de orice ingerință (prin sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B).
europeană a reamintit că atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate (a se vedea și ) și că persoanele care au dobândit bunurile de bună - credință nu trebuie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat aceste bunuri în trecut.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a acceptat punctul de vedere al reclamanților în sensul că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 se poate acționa atât în baza acesteia cât și în temeiul dreptului comun, ceea ce ar însemna încălcarea, deopotrivă, a principiului de drept potrivit căruia, în cazul coexistenței mai multor legi se aplică legea nouă, iar în cazul legilor speciale, acestea au prelevanță asupra celor generale, cât și dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001, care stabilesc că de la intrarea în vigoare a acestei legi, redobândirea imobilelor preluate în mod abuziv se face în condițiile acestei legi.
Că este așa, s-a statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care a stabilit că "legea specială, se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite sentința penală păstreze imobilele în condițiile expres prevăzute de art. 18 lit. c, art. 29, așa încât argumentul unor instanțe în sensul că nu există suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative (art. 480 Cod civil și Legea nr. 10/2001) nu poate fi primit".
Prin urmare, se impune respingerea acțiunii în revendicare, titlul pârâților fiind preferabil celui al reclamanților, în raport de motivele expuse anterior. Pe de altă parte, nu se poate susține, contrar celor reținute în fond că prin respingerea acțiunii în revendicare s-ar ajunge la o nouă privare de proprietate de către stat a reclamanților, întrucât în baza dispozițiilor legii speciale aceștia au posibilitatea de a obține despăgubiri pentru imobilele ce au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cum este cazul în speță.
Față de aceste considerente Curtea în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă va admite apelul pârâților și va schimba în parte sentința apelată în sensul respingerii ca nefondat a capătului de acțiune având ca obiect revendicarea apartamentelor 1 și 2 din imobil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții - pârâții, și toți cu domiciliul în B, str. -. - nr. 46, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 368 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți cu domiciliul ales la Av. în B,-,. 1,. 1,. 5,. 21, sector 2, domiciliat în P, str. -,. 7,. A,. 2,. 12, județul A, domiciliat în P, str. -,. 5,. B,. 1,. 7, județul A, domiciliată în P,- B, județul A, domiciliat în P,-, județul A, și domiciliați în P, str. - B,. 16,. B,. 4,. 15, județul A, SC SA cu sediul în B,-,. 20, sector 5, Primăria Municipiului B și Municipiului B prin Primarul General ambii cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiat capătul de acțiune având ca obiect revendicarea apartamentelor nr. 1 și 2 situate în B, str. -. - nr. 46, proprietatea pârâților și, și.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 mai 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
17.ex./28.09.2009
-4.-
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
