Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 285/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.285/
Ședința publică din 22 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimata, domiciliată în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.154/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.191 din 18.09.2008, emisă de Baroul V-Cabinet individual, pentru recurenta-intimată lipsă și intimatul-revizuient asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 22.09.2008, emisă de Baroul V-Cabinet individual, care răspunde și pentru intimata-revizuientă lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, precum și a chitanței nr.- din 11.09.2008, emisă de Trezoreria Râmnicu V, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
La solicitarea instanței, avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată, precizează că la instanța de fond a invocat ca mod de dobândire a proprietății uzucapiunea, cerere care nu a fost cercetată, această chestiune fiind criticată și în apel.
Revine și arată că în procesul de revendicare de la fond nu a invocat uzucapiunea, acest mod de dobândire fiind invocat doar în cererea de revizuire.
Instanța nu a avut în vedere împrejurarea că s-a mai purtat un litigiu între părți cu privire la actele exhibate de partea adversă și în aceste condiții a fost desființat titlul intimaților.
Apreciază că prima instanță nu s-a pronunțat asupra apărărilor privind inadmisibilitatea cererii de revizuire și asupra modurilor de dobândire a proprietății invocate de recurenta-intimată, respectiv uzucapiunea și moștenirea legală.
Anularea certificatului de moștenitor nu o împiedică pe recurenta-intimată să invoce moștenirea ca mod de dobândire a proprietății, deoarece certificatul de moștenitor nu are valoare de titlu și anulare lui nu presupune lipsa unui drept dobândit prin moștenire.
Anularea certificatului de moștenitor s-a dispus doar pentru necitarea moștenitorilor, referitor la apartenența terenului, la succesiunea defunctei și la faptul că acest teren a fost transmis moștenitorilor săi nu s-a reținut nicio nelegalitate. Recurenta-intimată a pretins și a dovedit că dreptul de proprietate asupra terenului i s-a transmis de la bunica prin mama sa.
De asemene, apreciază că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât actul invocat de revizuienți (sentința civilă nr.1069/2003) nu reprezintă un înscris nou și nu este determinant, în sensul art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Deși acțiunea de revendicare a fost pornită de în baza contractului de vânzare-cumpărare, apreciază că, după desființarea prin efectul nulității a acestei convenții, prin hotărâre rămasă irevocabilă, recurenta-intimată poate invoca drept titlu moștenirea în prezentul cadru al cererii de revizuire.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-revizuienți și, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere faptul că motivele invocate de recurentă nu vizează critici de nelegalitate sau nulitate ale hotărârii atacate.
Apreciază că înscrisul depus la dosar de revizuienți, respectiv hotărârea irevocabilă, este chiar determinant în soluționarea cauzei și că instanța nu se poate pronunța, în această fază procesuală, asupra unui lucru care nu s-a cerut, invocându-se acum uzucapiunea și moștenirea, se va schima temeiul de drept al acțiunii în revendicare, ceea ce nu este posibil. Instanța de apel era investită numai să cerceteze dacă înscrisul nou este determinant în soluționare cauzei.
La ora actuală, dacă recurenta-intimată dorește să invoce alte moduri de dobândire a proprietății, respectiv uzucapiunea și moștenirea, poate să intenteze o altă acțiune, întrucât în cauza de față acestea nu mai pot fi invocate, deoarece se schimbă temeiul de drept al acțiunii în revendicare.
Mai mult, în hotărârea invocată de intimații-revizuienți s-a statuat că nici bunica și nici mama recurentei-intimate nu au deținut niciodată teren în punctul respectiv.
Solicită respingerea recursul, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr.1026/2006 (-) revizuienții și, în contradictoriu cu intimata, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună revizuirea sentinței civile nr.25/15.01.2002, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr.716/1998.
În motivarea cererii, revizuienții au arătat că, prin sentința civilă nr.25/2002 a Judecătoriei Brezois -a admis acțiunea în revendicare formulată de împotriva lor, fiind obligați să-i respecte proprietatea și posesia asupra unui teren de 119. situat în și să-i plătească despăgubiri de 57.270.910 lei (ROL).
Revizuienții au mai arătat că, pentru a admite acțiunea, instanța a avut în vedere certificatul de moștenitor nr.603/1967, prezentat de reclamantă și contractul de vânzare-cumpărare nr.3261/1994, prin care aceasta a dobândit proprietatea terenului în cauză de la mama ei.
Prin sentința civilă nr.1059/2003 a Judecătoriei Brezoi, arată revizuienții, s-a constatat nulitatea absolută atât a certificatului de moștenitor nr.603/1967 cât și a contractului de vânzare-cumpărare nr.3261/1994, hotărâre care a rămas definitivă prin decizia civilă nr.417/16.06.2006 a Tribunalului Vâlcea.
Astfel, revizuienții arată că reclamanta nu își mai poate întemeia pretențiile în revendicare pe baza actelor de proprietate care au fost constatate nule de către instanțe.
Precizează că, potrivit practicii judiciare, hotărârile judecătorești constituie înscrisuri autentice care intră în aria de aplicare a dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, iar hotărârea pe care o invocă drept act nou, împreună cu raportul de expertiză, reprezintă acte hotărâtoare menite să schimbe radical situația din proces, ei neputând uza de ele din motive mai presus de voința lor în procesul de revendicare.
Menționează că intimata a pus în executare sentința civilă nr.25/2002, punând în vânzare apartamentul proprietatea lor din, lucru care-i prejudiciază grav, astfel că solicită și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a procesului.
Întrucât revizuienții au mai depus o altă cerere de revizuire cu același conținut, înregistrată pe rolul instanței sub nr.1041/2006, prin încheierea din 11 octombrie 2006 s-a dispus conexarea celor două cauze.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât hotărârea invocată nu îndeplinește condiția de a fi irevocabilă, nu îndeplinește condiția de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere și nu îndeplinește condiția de a fi determinantă în soluționarea cauzei.
Revizuienții au depus la dosar decizia civilă nr.1320/16.10.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI și concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.88/26.01.2007, instanța a admis cererea de revizuire, a anulat sentința civilă nr.25/2002 și, pe fond, a respins acțiunea formulată de.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, iar acesta a fost respins prin decizia civilă 167/A/5.06.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, iar prin decizia civilă 486/R/4.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a admis recursul, s-au casat sentința și decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1143/20 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr-, a fost admisă cererea de revizuire formulată de și, a fost desființată în tot sentința civilă nr.25/15.01.2002, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr.716/1998 și, pe fond, a fost respinsă acțiunea, dispunându-se, totodată, obligarea intimatei la 510 lei cheltuieli judiciare către revizuienți.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că în cauza ce a format obiectul dosarului 716/1998 al Judecătoriei Brezoi, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i respecte proprietatea și posesia asupra unui teren de 210. situat în; reclamanta și-a motivat cererea, în sensul că terenul provine de la mama sa, prin cumpărare și a depus la dosar certificatul de moștenitor nr.603/1967 (36), contractul de vânzare-cumpărare nr.3261/1994 (117) și alte înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.25/15.01.2002, admițându-se acțiunea reclamantei, au fost obligați pârâții să-i respecte proprietatea și posesia asupra terenului de 119.; pe cale separată, revizuienții și au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.603/1967 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.3261/1994, cerere aflată pe rolul instanței anterior pronunțării sentinței civile 25/2002 iar prin sentința civilă nr.1059/2003, pronunțată de Judecătoria Brezoi, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.417/16.06.2006 și irevocabilă prin decizia civilă nr.1320/.10.2006, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.603/1967 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.3261/1994.
Ca urmare, și au formulat cerere de revizuire a sentinței civile 25/2002 pronunțată de Judecătoria Brezoi în temeiul art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât printr-o hotărâre pronunțată ulterior s-au desființat actele pe care instanța și-a întemeiat soluția din sentința civilă 25/2002; intimata, în calitate de reclamantă în acțiunea în revendicare, a invocat drept titlu contractul de vânzare-cumpărare nr.3261/1994 de la mama sa, contract ce a avut la bază certificatul de moștenitor nr.603/1967, acte în baza cărora a fost admisă acțiunea sa, prin sentința civilă nr.25/2002.
Nu numai că acum intimata nu poate invoca un alt titlu, respectiv moștenirea de pe urma mamei sale, dar mai mult, prin sentința civilă nr.1059/2003 și decizia nr.1320/2006 s-a statuat în mod irevocabil că autoarea nu a avut niciodată în proprietate terenul în litigiu, acesta revenind în urma partajului voluntar din 1957 fraților acesteia; reclamanta, invocând moștenirea, nu dobândește nici un drept asupra terenului în litigiu, pentru că nu poate moșteni ceea ce autoarea nu a avut în patrimoniu niciodată; în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, fiind vorba de un înscris nou ce nu a fost avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii, respectiv o hotărâre judecătorească definitivă, ce este determinant în soluționarea cererii în revendicare; revizuienții au renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării, întrucât executarea silită s-a finalizat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata care a solicitat admiterea acestuia și în principal schimbarea în totalitate a soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea nu este motivată, iar în subsidiar respingerea cererii de revizuire cu cheltuieli de judecată pentru următoarele motive:
1.Prima instanță admițând cererea de revizuire nu a procedat la o rejudecare a cererii de revendicare și s-a pronunțat asupra fondului revendicării numai ca o consecință a admiterii revizuirii. Instanța a încălcat disp. art.326 alin.3 din Codul d e procedură civilă și nu s-a limitat doar asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire și a soluționat prin aceeași hotărâre și fondul procesului de revendicare, fără ca asupra fondului cererii de revendicare să existe o judecată ca o consecință a revizuirii. Prin admiterea în principiu a revizuirii, instanța trebuia să procedeze la o rejudecare a cererii de revendicare, ipoteză care trebuia să analizeze și să se pronunțe asupra tuturor apărărilor circumscrise dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, respectiv aceleia potrivit cărora deține un drept de proprietate asupra terenului dobândit prin moștenire legală și prin uzucapiunea de 30 de ani.
2.Instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale privind inadmisibilitatea cererii de revizuire și deținerea unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, independent de soluția pronunțată prin sentința civilă nr.1059/2003, încălcând disp.art.261 din Codul d e procedură civilă. Instanța a refuzat să se pronunțe asupra modurilor de dobândire a proprietății pe care le-a invocat, respectiv moștenirea după bunica sa și uzucapiunea. Instanța a pretins că ea nu poate invoca moștenirea, iar în ceea ce privește uzucapiunea nu s-a pronunțat deloc, deși ea putea să o invoce în fața primei instanțe în conformitate cu disp.art.1842 Cod civil. Anularea certificatului de moștenitor nu o împiedică să invoce moștenirea ca mod de dobândire a proprietății pentru că certificatul de moștenitor nu are valoare de titlu și anularea lui nu presupune lipsa unui drept dobândit prin moștenire. Instanța a avut în vedere numai succesiunea după mama sa și nu după bunica sa. Nu există o pronunțare și o analiză asupra problemelor puse în discuție de ea privind inadmisibilitatea cererii de revizuire față de faptul că înscrisul nu este determinant și hotărârea ce constituie înscris nou nu a fost obținută pe baza unei cereri introduse anterior soluționării definite a litigiului în care se cere revizuirea.
3.În mod greșit instanța a reținut că înscrisul invocat de intimații-revizuienți îndeplinește condițiile art.322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, deși:
a) Înscrisul nu era determinant, în sensul că nu conducea la o soluție diametral opusă celei supuse revizuirii. În litigiul soluționat prin sentința civilă nr.25/2002 supusă revizuirii s-a reținut ca temei al admiterii acțiunii sale în revendicare nu numai existența titlului, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr.32561/2004, ci și pronunțarea între aceleași părți a deciziei civile nr.2777/2000 a Tribunalului Vâlcea prin care s-a admis cererea sa în anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.194/1998 prin care revizuientul a cumpărat terenul ce a făcut obiectul revendicării. S-a anulat de asemenea și titlul de proprietate al vânzătorilor către, astfel că intimații nu justifică nici un titlu pentru terenul ce face obiectul revendicării.
În schimb, ea deține actul de proprietate al autoarei sale reprezentat de hotărârea judecătorească nr.706/1912 care a consfințit tranzacția intervenită între autoare și între alte persoane printre care și unul dintre autorii vânzători de la care au dobândit moștenitorii. Chiar dacă nu s-ar avea în vedere contractul său de vânzare-cumpărare pentru teren de la mama sa, se poate reține dobândirea prin succesiune de la autorul autoarei sale. În cadrul dosarului ce a avut ca obiect nulitatea titlului moștenitorilor s-a avut în vedere acest act de împărțeală, în expertiza efectuată în cauză reținându-se că a obținut lotul nr.5 situat în casei, identic cu terenul în litigiu.
Anularea certificatului de moștenitor s-a dispus doar pentru necitarea moștenitorilor, astfel că independent de această soluție a avut loc o transmitere a proprietății prin moștenire legală de la către moștenitorii săi, printre care se află și mama sa care a moștenit și pe ceilalți moștenitori ai lui. Pârâta nu a invocat niciun titlu pentru terenul ocupat, împotriva acesteia deținând sentința civilă nr.9223/1993 a Judecătoriei Rm.V prin care a fost obligată la respectarea dreptului său de proprietate.
b) Înscrisul nou nu întrunește condiția de a fi existat la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire, dar care să nu fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Pentru a fi asimilat unui înscris nou hotărârea judecătorească trebuia să fi fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea litigiului în care se cere revizuirea. Revizuienții aveau posibilitatea să atace cu acțiune în nulitate actele prezentate de ea încă din timpul soluționării acelei cauze mai ales că aceasta a fost suspendată mai mulți ani. Nefăcând acest lucru la acea dată promovarea acțiunii s-a făcut cu mult după pronunțarea sentinței civile nr.25/2002.
Prin decizia nr.154/A/12 iunie 2008 Tribunalului Vâlceaa fost respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În legătură cu caracterul de înscris nou al unei hotărâri judecătorești pronunțate ulterior soluției ce se cere a fi revizuită, instanța supremă a făcut o interpretare mai largă astfel cum a sesizat și apelanta, stabilind că o hotărâre judecătorească intervenită după soluționarea litigiului în fond poate fi considerată în anumite situații ca act nou care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire și anume, atunci când acea hotărâre a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea. Într-o astfel de situație, a apreciat aceeași instanță supremă, hotărârea invocată ca act nou nu putea fi înfățișată în acel litigiu, întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară spre a fi în măsură a se servi de ea (S,.civ. nr.1716/1974,. nr.793/1985 și. nr.1592/1988).
în aceeași situație se află și prezenta cauză, sentința civilă nr.25/15 ianuarie 2002 rămânând definitivă la data de 15 aprilie 2002, când a fost pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.1280/C/2002, decizia nr.532, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și, iar acțiunea în baza căreia s-a obținut sentința civilă nr.1059/2003 a Judecătoriei Brezoi în baza căreia se cere revizuirea a fost introdusă la data de 11.04.2002, cu patru zile deci înainte de rămânerea definitivă a sentinței atacate.
Așadar, înscrisul invocat de revizuienți îndeplinește condiția de a fi nou, de a nu fi existat la data pronunțării hotărârii atacate de revizuire și de nu fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, astfel cum aceste condiții au fost prevăzute în art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă și interpretate de practica judiciară. Calea aleasă de revizuienți de ataca separat certificatul de moștenitor nr.603/21 noiembrie 1967 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3861 din 18 august 1994, nu împiedică formularea prezentei cereri de revizuire.
Cu privire la condiția înscrisului nou invocat de a fi determinant, în sensul că dacă ar fi fost avut în vedere de instanță s-ar fi ajuns la o soluție diametral opusă celei supuse revizuirii, din motivarea sentinței civile nr.25/15 ianuarie 2002, pronunțată de Judecătoria Brezoi, în dosarul nr.716/1998 și a Deciziei civile nr.532/15 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1280/C/2002, rezultă că apelanta a fost considerată proprietară a terenului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3261/18.08.1994, prin care autoarea sa i-a vândut terenul din or. în suprafață totală de 1135. iar intimații și au fost considerați simpli posesori, titlul lor de proprietate fiind anulat printr-o hotărâre judecătorească.
În condițiile în care, prin sentința civilă nr.1059/2003 a Judecătoriei Brezois -a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare nr.3261 din 18 august 1994, invocat drept titlu de către apelantă, precum și a certificatului de moștenitor nr.603 din 21 noiembrie 1967 care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior, se ajunge la situația în care ambele părți implicate în acțiunea în revendicare sunt lipsite de titlu de proprietate, câștig de cauză având posesorul sau cel care are o posesie mai bine caracterizată. Sentința invocată a schimbat total situația părților din acțiunea în revendicare și, în condițiile în care apelanta nu mai poate invoca un alt titlu de proprietate și nici moștenirea de la bunica sa sau uzucapiunea de 30 de ani, nu se poate susține că înscrisul invocat nu ar fi determinant.
Concluzionând asupra condițiilor prevăzute de art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă, instanța a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuienții și este admisibilă, astfel că prima instanță în mod corect a trecut la rejudecarea fondului cauzei.
Este adevărat că potrivit art.326 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, însă dispozițiile art.327 alin.1 din Codul d e procedură civilă prevăd că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.
În aplicarea acestor dispoziții legale practica judiciară și doctrina au stabilit că, în cazul invocării motivului prevăzut de art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă, dacă se invocă înscrisuri noi și instanța nu este în măsură să rezolve deodată fondul, se va da mai întâi o încheiere de admitere în principiu, dacă sunt îndeplinite cerințele textului, iar apoi, după administrarea probelor și concluziile părților, va da o singură hotărâre, prin care admite cererea de revizuire și soluționează litigiu, dacă ajunge la concluzia că hotărârea atacată era greșită, ori o respinge atunci când stabilește că soluția era legală și temeinică. Dacă instanța consideră că este în măsură să rezolve deodată și fondul, va da o singură hotărâre finală fără a mai fi necesară pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu.
Prima instanță a procedat întocmai cu dispozițiile legale menționate anterior și cu precizările făcute de practica judiciară și de doctrină și, considerând că nu mai sunt necesare alte probe pentru soluționarea cauzei a pronunțat o singură hotărâre prin care a admis cererea de revizuire, a desființat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea.
Procedând astfel, prima instanță nu a încălcat disp.art.326 alin.3 din Codul d e procedură civilă, analizând dreptul afirmat de părți și combătând susținerile revizuientei referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin moștenire de la mama sa, cu respectarea disp.art.261 din Codul d e procedură civilă.
În legătură cu fondul acțiunii în revendicare, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2361 din 18 august 1994 și a certificatului de moștenitor nr.603 din 21 noiembrie 1967, s-a ajuns la situația în care nici revizuienta-reclamantă și nici intimații-pârâți nu dețin titlu de proprietate pentru terenul în litigiu.
În lipsa unor dovezi care să ateste o posesie mai bine caracterizată a revizuientei-reclamante, s-a reținut că au câștig de cauză în acțiunea în revendicare intimații-pârâți care sunt posesori ai terenului potrivit principiului: în situații egale mai bună este cea a posesorului (in pari causa melior est causa possidentis).
În susținerea acțiunii sale revizienta-reclamantă arată că ar fi proprietara terenului în litigiu fie prin moștenire de la bunica sa, fie prin uzucapiunea de 30 de ani.
Susținerile revizuientei în acest sens nu pot fi reținute pentru că, în primul rând, revizuienta nu are vocație succesorală concretă la succesiunea bunicii sale fiind înlăturată de la moștenire de către descendenți, care sunt rude în grad mai apropiat de autoare decât ea.
În al doilea rând, la dosar nu există nici un fel de dovezi din care să rezulte că ea ar fi dobândit acest teren de la autoare prin retransmitere.
În al treilea rând, prin sentința civilă nr.1059/5 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr.761/2002, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3261/18 august 1994, fost înstrăinat un alt teren decât cel care a aparținut autorilor pârâtei în baza actului din anul 1912, astfel că terenul în litigiu nu provine de la autoarea.
În fine, în al patrulea rând, uzucapiunea de 30 de ani presupune dovada unei posesii utile exercitată în termenul prevăzut de lege. Or, în prezenta cauză revizuienta nu a putut face dovada unei posesii utile pe toată perioada cerută de lege, ci dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că posesia asupra terenului în litigiu a fost exercitată de către intimați, acesta fiind și motivul pentru care s-a promovat acțiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, criticând-o ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art 304 pct.9 cod procedură civilă, respectiv, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a apreciat că s-au interpretat și aplicat greșit următoarele prevederi legale:
a). Art.326 alin.3 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel, în mod greșit a menținut sentința primei instanțe care, pe considerentul că a admis cererea de revizuire nu a mai procedat la o rejudecare a cererii de revendicare ci s-a pronunțat asupra fondului revendicării doar ca o consecință a admiterii revizuirii. În cauză, instanța nu s-a limitat doar asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire ci a soluționat prin aceeași hotărâre și fondul procesului de revendicare - fără ca asupra fondului cererii de revendicare să existe o judecată distinctă, pe baza tuturor aspectelor puse în discuție de reclamantă
b). Potrivit art.297 Cod procedură civilă, instanța de apel trebuia să dispună desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât aceasta nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantei-intimate, incidente cererii de revendicare; împrejurarea că prima instanță s-a pronunțat asupra revizuirii și asupra revendicării printr-o singură hotărâre nu o scutea de obligația de a verifica toate apărările legate de dreptul ce îl pretinde reclamanta asupra terenului în litigiu.
c). Art.295 Cod procedură civilă și art.261 pct.5 Cod procedură civilă raportat la art.6 din Convenție. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor recurentei intimate privind inadmisibilitatea cererii de revizuire (motivul 2 de apel) și nulității hotărârii primei instanțe datorită încălcării dispozițiilor art.261 pct.5 Cod pr.civilă (motivul 2 de apel); de asemenea, nu s-a pronunțat asupra criticii cuprinse în același motiv de apel legate de nepronunțarea primei instanțe asupra modurilor de dobândire a proprietății pe care le-a invocat și anume uzucapiunea și moștenirea legală.
Potrivit art.295 Cod pr.civilă, instanța trebuia să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță; tribunalul nu a respectat însă limitele cererii de apel întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor cuprinse în apel.
d). Art.1842 Cod civil, art.1846 și următoarele cod civil și art.129 Cod procedură civilă. În legătură cu acest mod de dobândire a proprietății tribunalul a reținut că nu există dovezi privind posesia utilă pe toată perioada cerută de lege, însă, în temeiul art.129 Cod pr.civilă, dacă socotea ca se impun probe în acest sens trebuia să pună în discuția părților necesitatea administrării lor;
Instanța nu putea dispune respingerea apărării pe considerentul că cererea este nedovedită câtă vreme nu a dispus administrarea de probe, ci să trimită cauza la prima instanță pentru a fi verificată uzucapiunea, cu respectarea triplului grad de jurisdicție.
Mai mult, câtă vreme s-a dovedit că reclamanta a exercitat o posesie asupra terenului până la data deposedării abuzive de către intimați instanța trebuia să aibă în vedere art.1850 Cod civil, prin care se prezumă relativ continuitatea și caracterul util al posesiei.
e). Art.644, 645 Cod civil, în temeiul cărora reclamanta recurentă a pretins cu titlu subsidiar dobândirea proprietății prin moștenire legală.
Anularea certificatului de moștenitor nu o împiedica să invoce moștenirea ca mod de dobândire a proprietății pentru ca certificatul de moștenitor nu are valoare de titlu și anularea lui nu presupune lipsa unui drept dobândit prin moștenire.
f). Art.322 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul că înscrisul nu era determinant pentru a putea conduce la o soluție diametral opusă celei supuse revizuirii, de admitere a cererii de revendicare - dispusă prin sentința civilă nr.25 din 15.01.2002 a Judecătoriei Brezoi.
Pentru ca înscrisul să fie determinant în sensul art.322 pct.5 Cod pr.civilă el trebuia să conducă la o soluție opusă, iar aceasta trebuia privită prin raportare la modurile de dobândire a proprietății invocate independent de anularea contractului de vânzare cumpărare nr.3261/18 august 1994, respectiv moștenirea legală sau uzucapiunea.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarelor de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Prima și a doua critică sunt nefondate.
Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.326 alin.3 Cod pr.civilă, apreciind că prima instanță a procedat în mod just la judecarea fondului cauzei după admiterea cererii de revizuire.
Astfel, potrivit art.326 alin.3 din Codul d e procedură civilă,dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, însă dispozițiile art.327 alin.1 din Codul d e pr.civilă, sunt în sensul cădacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.
În aplicarea acestor dispoziții legale, într-adevăr, nu numai practica judiciară ci și literatura de specialitate au statuat că, în cazul invocării motivului prevăzut de art.322 pct.5 din Codul d e pr.civilă, dacă se invocă înscrisuri noi și instanța nu este în măsură să rezolve deodată fondul, va da mai întâi o încheiere de admitere în principiu, dacă sunt îndeplinite cerințele textului iar apoi, după administrarea probelor și concluziile părților va da o singură hotărâre, prin care va admite cererea de revizuire și va soluționa litigiul, dacă ajunge la concluzia că hotărârea atacată era greșită, ori o respinge atunci când stabilește că soluționarea legală și temeinică.
Însă, dacă instanța apreciază că este în măsură să rezolve la același termen și fondul cauzei, va da o singură hotărâre finală fără a mai fi necesară pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu.
În speță, judecătoria a procedat corect, față de împrejurarea că nu a mai considerat utile alte probe pentru soluționarea cauzei, și a pronunțat o singură hotărâre prin care a admis cererea de revizuire, a desființat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea.
În acest sens, urmează a se observa că, la termenul de judecată din data de 20 decembrie 2007, ambele părți, reprezentate de apărătorii aleși, au pus concluzii atât pe admisibilitatea cererii de revizuire, cât și pe fondul acțiunii în revendicare, fără a mai solicita completarea probatoriului administrat cu privire la fondul acțiunii în revendicare, astfel încât, în raport de probele administrate deja, instanța de apel în mod just a considerat că nu mai era necesară acordarea unui alt termen în vederea dezlegării pricinii.
Procedând astfel, prima instanță nu a încălcat dispozițiile art.326 alin.3 din Codul d e procedură civilă, ci a analizat dreptul afirmat de părți combătând susținerile revizuientei referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de la mama sa, cu respectarea dispozițiilor art.261 pct.5 din Codul d e procedură civilă, instanța de apel menținând în mod corect sentința judecătoriei.
Este adevărat că, dreptul la un proces echitabil invocat de recurentă presupune respectarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv din perspectiva componentei sale vizând obligația instanțelor de a-și motiva deciziile lor însă, Curtea a mai statuat și că această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul de a răspunde în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului.
Această exigență, care trebuie privită în raport departicularitățile cauzei, de diversitatea capetelor de cerere ale acțiunilor șide motivele formulate în căile de atacexercitate de părți(, 9 decembrie 1994, /; 9 decembrie 1994 C/) a fost respectată de instanțele de fond, în speța dedusă judecății.
Pe cale de consecință, pentru aceleași considerente se va reține că nu au fost nesocotite nici dispozițiile art.297 Cod pr.civilă, referitoare la posibilitatea pe care o avea instanța de apel, de a desființa sentința primei instanțe și de a trimite cauza spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului.
Mai mult, instanța de apel a procedat întocmai cu prevederile art.295 Cod pr.civilă analizând, în limitele cererii de apel, starea de fapt reținută și aplicarea legii de către prima instanță, cea de-a treia critică din recurs fiind tot nefondată.
Astfel, s-a răspuns criticilor apelantei, referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire, reținându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.5 invocat de revizuienți printr-o redare amplă a argumentelor de fapt și de drept care au condus instanța la această concluzie, și cu respectarea rigorilor art.261 pct.5 Cod pr.civilă.
S-a reținut, în legătură cu caracterul de înscris nou al hotărârii judecătorești pronunțate ulterior soluției ce se cere a fi revizuită, că o hotărâre judecătorească intervenită după soluționarea litigiului în fond poate fi considerată în anumite situații ca act nou care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire, atunci când aceasta a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, astfel cum s-a întâmplat și în speță, acțiunea în baza căreia s-a obținut sentința civilă nr.1059/2003 a Judecătoriei Brezoi în baza căreia se cere revizuirea fiind introdusă la data de 11.04.2002, cu patru zile înainte de rămânerea definitivă a sentinței civile nr.25/15 ianuarie 2002, la data de 15 aprilie 2002.
Înscrisul invocat de revizuienți îndeplinește și condițiilede a nu fi existat la data pronunțării hotărâriiatacate șide nu fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, astfel cum aceste condiții au fost prevăzute în art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă și interpretate de practica judiciară.
Cu privire la condiția înscrisului nou invocat de a fi determinant(ce face obiectul și a unei critici distincte-nr.6),în sensul că dacă ar fi fost avut în vedere de instanță s-ar fi ajuns la o soluție diametral opusă celei supuse revizuirii, instanța de apel a reținut în mod corect că, din motivarea sentinței civile nr.25/15 ianuarie 2002, pronunțată de Judecătoria Brezoi și a deciziei civile nr.532/15 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea rezultă că apelanta a fost considerată proprietară a terenului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3261/18.08.1994, prin care autoarea sa i-ar fi vândut terenul din, în suprafață totală de 1135. iar intimații și au fost considerați simpli posesori, titlul lor de proprietate fiind anulat printr-o hotărâre judecătorească.
Or, în situația în care, prin sentința civilă nr.1059/2003 a Judecătoriei Brezois -a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare nr.3261 din 18 august 1994, invocat drept titlu de proprietate către apelantă, precum și a certificatului de moștenitor nr.603 din 21 noiembrie 1967 care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior, ambele părți implicate în acțiunea în revendicare devin lipsite de titlu de proprietate, câștig de cauză având posesorul sau cel care are o posesie mai bine caracterizată.
Față de cauza/temeiul juridic inițial al acțiunii în revendicare, întemeiată pe modul de dobândire a dreptului de proprietate-prin vânzare cumpărare-sentința invocată a schimbat total situația părților din acțiunea în revendicare, astfel încât nu se poate susține lipsa caracterului determinant al înscrisului invocat, ambele instanțe de fond sancționând în mod corect încercarea recurentei-intimate de a aduce modificări cadrului procesual deja stabilit.
În sfârșit, în ceea ce privește cele două critici referitoare la încălcarea art.1842, art.1846 și următoarele, a art.644, 645 Cod civil, precum și a art.129 Cod procedură civilă, acestea trebuie privite și apreciate prin prisma principiului general de drept procesual civil, potrivit căruia instanța de apel nu poate judeca decât în limitele a ceea ce a făcut obiectul primei judecăți,tantum devolutum, quantum judicatum, chiar dacă, într-o încercare de explicitare a considerentelor primei instanțe și pentru a răspunde tuturor motivelor de apel, aceasta a făcut referire și la alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate(moștenirea și uzucapiunea), pe care recurenta le-a invocat abia prin cererea de apel.
Cu alte cuvinte, instanța de apel nu avea a analiza situația uzucapiunii ori a dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă prin moștenire, deoarece, în raport de titlul de proprietate invocat și anulat ulterior, acestea erau temeiuri juridice noi pe care își fonda acțiunea, direct în apel, ceea ce este inadmisibil, prin prisma dispozițiilor art.292 și art.294 Cod procedură civilă, în acest sens urmând a fi înlocuită motivarea instanței de apel.
Deosebit, Curtea va reține că, admiterea cererii de revizuire], cu consecința respingerii prezentei acțiuni în revendicare întemeiată pe contractul de vânzare-cumpărare nr.3261/1994, anulat ulterior, nu o va împiedica pe reclamantă să își probeze dreptul de proprietate pretins dobândit prin moștenire ori prin uzucapiunea de lungă durată, în cadrul unui alt proces, cu respectarea cerințelor impuse de lege.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.154/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata, domiciliată în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.154/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind revizuienții și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2008, al Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
.
Grefier,
Red:
2 ex./17.10.2008
Jud.apel:;
Jud.fond: -
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
