Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 29
Ședința publică din 3 februarie 2010
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul Orașul prin primar, împotriva deciziei civile nr. 159 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în data de 27 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când, pentru a da posibilitate consilierului juridic să complinească lipsa calității de reprezentant a pârât-recurentului Orașul și pârât-intimatului Consiliul Local al Orașului și a depune concluzii scrise prin care să răspundă și întâmpinării primite la termenul de astăzi, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 373 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Săvenia fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Fundația "Caritatea" B împotriva pârâților Grup Școlar, Orașul prin primar și Consiliul local al orașului, județul B, privind plata chiriei aferente perioadei 23 decembrie 2005-17 martie 2009, pentru imobilul clădire și teren aferent de 2430, retrocedat prin decizia nr. 668 din 23 decembrie 2005. Drept urmare, pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamantă a sumei de 192.433,71 lei cu titlu de despăgubiri; a dobânzii legale aferente debitului de la data de 17 martie 2009 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 7.626 lei.
Fiind învestit cu soluționarea apelurilor declarate de pârâții Grup Școlar și Orașul prin primar, județul B, Tribunalul Botoșani prin decizia civilă nr. 159 din 12 octombrie 2009 le-a anulat ca netimbrate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Orașul prin primar, criticând-o pentru greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, întrucât prin dispozițiile art. 17 din același act normativ este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare, reclamanta s-a opus recursului, arătând că dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 îi sunt aplicabile pârâtului doar când obiectul cererii deduse judecății îl constituie venituri publice, ceea ce nu este cazul în speță. Mai mult, această apărare putea fi invocată de pârât printr-o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, adresată primei instanțe, cale de care acesta nu a uzat.
Examinând critica formulată de recurent, care, în drept, se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea o constată neîntemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac, formulate potrivit legii de instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
În sensul dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, sunt venituri bugetare resursele bănești care se cuvin bugetelor instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea bugetului de stat, nr. 36/1999, în înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria "venituri publice" se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice / de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor.
În speță, pretențiile reclamantului își au izvorul în neîndeplinirea de către pârâți a obligației de plată a chiriei lunare pentru imobilul proprietatea sa, obligație prevăzută expres în decizia de retrocedare ( fila 8 dosar fond ). În mod evident, aceste sume nu pot fi incluse în categoria veniturilor publice.
Așa fiind, Curtea constatând că nu este dat în cauză motivul invocat de recurent și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,
Văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Orașul prin primar, împotriva deciziei civile nr. 159 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2/24.02.2010
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela