Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(49/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 295

Ședința publică de la 12.02.2009.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Susanu

JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -

JUDECĂTOR 3: Cristina Nica

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții și, împotriva sentinței civile nr. 2287 din 04.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, precum și a cererii de suspendare a executării silite a aceleiași sentințe.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru revizuienții și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38740/07.07.2008, eliberată de Baroul București (fila 3, dosar nr- al Jud. sector 5) și avocatul, în calitate de reprezentant al intimaților și, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/10.09.2008, eliberată de Baroul București (fila 45, dosar nr- al Judecătoriei sector 5).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea dosarelor nr. 1412/2002 și nr-, ale Judecătoriei Sectorului 5

Avocatul revizuienților și depune la dosar dovada achitării cauțiunii, potrivit recipisei de consemnare nr.-/1, în valoare de 500 lei, emisă la data de 02.02.2009, la CEC BANK, Unitatea, în raport de dispozițiile instanței de la termenul anterior.

La interpelarea instanței,avocatul revizuienților, arată că insistă în soluționarea, cu prioritate, a cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 2287 din 04.04.2007.

Avocatul și, având cuvântul, solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 2287 din 04.04.2007, având în vedere că ne aflăm într-o cale extraordinară de atac, iar, pe de altă parte, nu s-a pornit nici o executare până la acest moment.

Avocatul revizuienților confirmă susținerile reprezentantului părții adverse, în sensul că nu s-a pornit executarea silită, dar, cu toate acestea, consideră că instanța trebuie să se pronunțe asupra acestei cereri.

Curtea dispune înaintarea recipisei de consemnare a cauțiunii către Casa de Valori a secției, în vederea păstrării.

Consideră că soluționarea cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 2287 din 04.04.2007, se poate face odată cu fondul, astfel încât, acordă părților cuvântul asupra cererii de revizuire.

Avocatul revizuienților și solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, să se dispună anularea hotărârii împotriva căreia sa exercitat prezenta cale de atac, pentru următoarele considerente:

Arată că a formulat prezenta cerere de revizuire, întrucât există două hotărâri judecătorești potrivnice, prin care a fost soluționată cererea formulată de reclamanții și, privind imobilul situat în B, str. -. - nr. 12,.2, sector 5, una fiind decizia civilă nr. 1069/08.05.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. 734/2003 și cea de a doua hotărâre este cea atacată prin prezenta cerere de revizuire și anume sentința civilă nr. 2287 din 04.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-. Precizează că hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2710/05.12.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă, pronunțată în dosarul nr. 2727/2003.

La circa 2 ani de zile de la pronunțarea acestei decizii definitive și irevocabile, intimații de astăzi, au formulat o nouă cerere la data de 13.12.2005, fiind înregistrată sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, prin care solicitau obligarea revizuienților să le lase în deplină proprietate și posesie a apartamentului nr.2, situat în imobilul din B, str. -. - nr. 12, sector 5. Prin întâmpinarea depusă în acest dosar, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 5277/2002, practic hotărârea care a soluționat în mod irevocabil acțiunea în revendicare, excepție admisă de instanță și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în revendicare pentru autoritate de lucru judecat, ulterior, fiind parcurse căile de atac ale apelului, recursului și rejudecare, hotărârea a fost modificată.

Solicită a se avea în vedere împrejurarea că, în prezent, există două hotărâri judecătorești definitive, care au soluționat cererea în revendicare formulată de către cei doi reclamanți, în două moduri contradictorii și anume: prin decizia civilă nr. 1069/2003, acțiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, iar prin sentința civilă nr. 2287/2007, a fost admisă acțiunea, în sensul că s-a dispus obligarea pârâților (revizuienții de astăzi), să le lase în deplină proprietate și posesie a apartamentul nr.2, situat în imobilul din B, str. -. - nr. 12, sector 5.

Concluzionând, solicită a se consta că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct.7 din Codul d e procedură civilă.

Depune la dosar practică judiciară, constând în hotărârea din data de 19.10.2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în acțiunea Raicu contra România.

Avocatul intimaților și solicită respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.

Dispozițiile prevăzute de art.322 pct.7 din Codul d e procedură civilă, invocate ca temei juridic, impun trei cerințe, respectiv trebuie să existe hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, precizează că obiectul acțiunii formulată de reclamanți în anul 2002, a fost constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, încheiat între reprezentanții statului român și chiriașii cumpărători și, în subsidiar, a solicitat revendicarea apartamentului în litigiu. Acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, L, iar, ulterior, au fost introduși în cauză chiriașii cumpărători, acțiune ce a fost respinsă ca inadmisibilă.

În anul 2007, reclamanții au promovat o acțiune, formulată numai împotriva chiriașilor cumpărători și -, având ca obiect acțiune în revendicare prin comparare de titluri.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, solicită a se constata că nu există identitate de părți, cauză și obiect, și, deci, nu există autoritate de lucru judecat, având în vedere că cele două acțiuni nu au nici o legătură.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

(I) Prin sentința civilă nr.1815/15.03.2006, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii, a admis excepția autorității de lucru judecat și pe acest temei, a respins cererea reclamanților și, în contradictoriu cu pârâții și.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâților de a le lăsa, reclamanților, în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.2 situat în B, str.-.- nr.12,.1, sector 5.

În drept, acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art.480 și următoarele Cod civil.

Pentru a reține excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.5277/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 5 Baf ost respins capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.40591/30.09.1996, a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâților de a le lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu, a fost respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere referitor la revendicarea imobilului.

Față de dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1998, dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, dispozițiile art.46 alin.2 din același act normativ, instanța a apreciat că în cazul înstrăinării imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, nu se poate recurge pe calea dreptului comun la compararea titlurilor, întrucât domeniul este reglementat de legea specială, ce conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun.

Prin decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, apelul reclamanților a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea imobilului și respingerea acestuia ca inadmisibil.

S-a apreciat că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie pentru toate situațiile în care se solicită restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat.

Față de conținutul hotărârilor judecătorești susmenționate, prima instanță a constatat că un lucru judecat definitiv între părți, privind inaplicabilitatea dispozițiilor dreptului comun, cât timp subzistă o lege specială de reparație, nu mai poate fi repus în discuție.

(II) Prin decizia civilă nr.1671 R/22.09.2006, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis recursul reclamanților, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că prin decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, litigiul dintre părți referitor la imobilul în litigiu, prin care s-a respins definitiv capătul de cerere referitor la revendicarea imobilului nu s-a soluționat în fond, reținându-se numai inadmisibilitatea cererii.

Acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, conform art.480 Cod civil, reprezintă o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită instanței să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și să obțină posesia acestuia de la cel care îl deține fără a fi proprietar.

În ipoteza în care posesorul bunului invocă, la rândul său, un drept de proprietate, instanța de judecată este chemată să stabilească direct existența dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate, exhibate de părțile litigante și să confirme astfel, dreptul de proprietate asupra bunului al uneia dintre părți.

Rezultă cu evidență că o astfel de analiză nu a fost făcută de către instanța în fața căreia a fost dedus anterior litigiul, iar o hotărâre prin care instanța s-a dezînvestit fără a aborda fondul cauzei, nu poate fi invocată în susținerea existenței autorității de lucru judecat.

Analiza acțiunii în revendicare nu poate fi făcută făcând abstracție de prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, precum și de jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context legislativ, tribunalul a apreciat că nu poate fi îngrădit dreptul reclamanților de a se adresa justiției pentru valorificarea intereselor lor patrimoniale decurgând din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

(III) Prinsentința civilă nr.2287/04.04.2007, Judecătoria Sectorului 5 Ba admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

În cadrul acțiunii de față având ca obiect revendicarea imobiliară, instanța a constatat că ambele părți opun titluri scrise privind dreptul de proprietate.

Față de această situație, instanța a procedat la compararea titlurilor părților, dând eficiență titlului ce a provenit de la autorul al cărui drept a fost considerat preferabil.

Titlul pârâților provine de la stat, iar dreptul acestuia din urmă nu poate fi preferat celui aparținând adevăratului proprietar, întrucât trecerea bunului în posesia statului a fost abuzivă - sentința civilă nr.5277/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 5

Instanța a reținut totodată, că în cadrul acțiunii în revendicare nu se pot pune în discuție buna-credință a pârâților ori valabilitatea titlului lor, singura analiză pertinentă fiind cea referitoare la compararea titlurilor exhibate de părți.

Instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile exprese ale art.480 Cod civil, art.44 alin.1 și 3 din Constituție și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cadrul acțiunii în revendicare nu are relevanță dacă reclamanții au urmat sau nu calea instituită de Legea nr.10/2001.

Finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acestei legi nu o reprezintă instituirea unei forme de revendicare de la unitățile deținătoare ale imobilelor preluate abuziv de Statul Român, ci repararea daunelor produse de acesta proprietarilor ale căror bunuri imobile au fost preluate în mod abuziv.

Legea nr.10/2001 este o lege specială care nu derogă de la prevederile art.480 Cod civil, ci de la prevederile art.998 - 999 din Codul civil, care reglementează răspunderea delictuală pentru faptele ilicite.

Dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 nu exprimă decât principiul clasic al caracterului subsidiar al normei generale în raport de norma specială care să reglementeze aceeași materie.

Legea nr.10/2001 nu a acordat proprietarului deposedat de statul comunist o cale procedurală specială de restabilire a însuși dreptului de proprietate atunci când imobilul a fost deja vândut către chiriași.

(IV) Prin decizia civilă nr.1270/26.06.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul pârâților ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță.

La data de 17.07.2008 apelanții - pârâți au promovat (1) cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr.2287/04.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B, solicitându-se totodată și (2) suspendarea executării sentinței civile sus-menționate, până la soluționarea cererii de revizuire.

1. Cu privire la cererea de revizuire, revizuienții au susținut că în ceea ce privește solicitarea de revendicare a apartamentului nr.2 situat la etajul 1 al imobilului din str.-.- nr.12, sector 5, există în prezent două hotărâri judecătorești potrivnice; decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și sentința civilă nr.2287/04.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 5

În dispozitivul primei hotărâri judecătorești s-a menționat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, ca inadmisibil, hotărâre irevocabilă prin decizia civilă nr.2710/05.12.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă.

După aproximativ 2 ani de la pronunțarea acestei decizii irevocabile, reclamanții au formulat o nouă cerere cu același obiect, situație care a determinat invocarea excepției autorității de lucru judecat.

În urma casării sentinței civile nr.1815/15.03.2006, care a admis excepția autorității de lucru judecat, în urma rejudecării, Judecătoria Sectorului 5 B, prin sentința civilă nr.2287/04.04.2007 a admis cererea în revendicare a reclamanților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

Revizuienții au solicitat să se constate că există tripla identitate de părți, obiect și cauză în ceea ce privește cererile succesive deduse judecății în fața instanțelor judecătorești.

Revizuienții au precizat în mod expres că nu a fost ridicată excepția puterii lucrului judecat cu privire la sentința civilă nr.1069/08.05.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, ci cu privire la sentința civilă nr.5277/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B, instanța soluționând excepția autorității de lucru judecat doar cu privire la această din urmă hotărâre.

Prin sentința civilă nr.6749/23.09.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis excepția de necompetență materială de Judecătoriei Sectorului 5 B și pe acest temei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

Cererea de revizuire este nefondată pentru considerentele ce urmează;

S-a promovat această cerere de revizuire a sentinței civile nr.2287/04.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B, cu motivarea că, în ceea ce privește solicitarea de revendicare a apartamentului nr.2 situat la etajul 1 al imobilului din str.-.- nr.12, sector 5, există în prezent două hotărâri judecătorești potrivnice; decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și sentința civilă nr.2287/04.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 5

Prin decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, apelul reclamanților a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea imobilului și respingerea acestuia ca inadmisibil.

S-a apreciat că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie pentru toate situațiile în care se solicită restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat.

Prin sentința civilă nr.2287/04.04.2007, (definitivă prin respingerea apelului) Judecătoria Sectorului 5a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

În cadrul acțiunii de față având ca obiect revendicarea imobiliară, instanța a constatat că ambele părți opun titluri scrise privind dreptul de proprietate.

Față de această situație, instanța a procedat la compararea titlurilor părților, dând eficiență titlului ce a provenit de la autorul al cărui drept a fost considerat preferabil.

Titlul pârâților provine de la stat, iar dreptul acestuia din urmă nu poate fi preferat celui aparținând adevăratului proprietar, întrucât trecerea bunului în posesia statului a fost abuzivă - sentința civilă nr.5277/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 5

Instanța a reținut totodată, că în cadrul acțiunii în revendicare nu se pot pune în discuție buna-credință a pârâților ori valabilitatea titlului lor, singura analiză pertinentă fiind cea referitoare la compararea titlurilor exhibate de părți.

Instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile exprese ale art.480 Cod civil, art.44 alin.1 și 3 din Constituție și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cadrul acțiunii în revendicare nu are relevanță dacă reclamanții au urmat sau nu calea instituită de Legea nr.10/2001.

Finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acestei legi nu o reprezintă instituirea unei forme de revendicare de la unitățile deținătoare ale imobilelor preluate abuziv de Statul Român, ci repararea daunelor produse de acesta proprietarilor ale căror bunuri imobile au fost preluate în mod abuziv.

Legea nr.10/2001 este o lege specială care nu derogă de la prevederile art.480 Cod civil, ci de la prevederile art.998 - 999 din Codul civil, care reglementează răspunderea delictuală pentru faptele ilicite.

Dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 nu exprimă decât principiul clasic al caracterului subsidiar al normei generale în raport de norma specială care să reglementeze aceeași materie.

Legea nr.10/2001 nu a acordat proprietarului deposedat de statul comunist o cale procedurală specială de restabilire a însuși dreptului de proprietate atunci când imobilul a fost deja vândut către chiriași.

Important de reținut este faptul că,prin decizia civilă nr.1671 R/22.09.2006, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis recursul reclamanților, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că prin decizia civilă nr.1069/08.05.2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, litigiul dintre părți referitor la imobilul în litigiu, prin care s-a respins definitiv capătul de cerere referitor la revendicarea imobilului nu s-a soluționat în fond, reținându-se numai inadmisibilitatea cererii.

S-a avut în vedere că acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, conform art.480 Cod civil, reprezintă o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită instanței să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și să obțină posesia acestuia de la cel care îl deține fără a fi proprietar.

În ipoteza în care posesorul bunului invocă, la rândul său, un drept de proprietate, instanța de judecată este chemată să stabilească direct existența dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate, exhibate de părțile litigante și să confirme astfel, dreptul de proprietate asupra bunului al uneia dintre părți.

Rezultă cu evidență că o astfel de analiză nu a fost făcută de către instanța în fața căreia a fost dedus anterior litigiul, iar o hotărâre prin care instanța s-a dezînvestit fără a aborda fondul cauzei, nu poate fi invocată în susținerea existenței autorității de lucru judecat.

Analiza acțiunii în revendicare nu poate fi făcută făcând abstracție de prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, precum și de jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context legislativ, tribunalul a apreciat că nu poate fi îngrădit dreptul reclamanților de a se adresa justiției pentru valorificarea intereselor lor patrimoniale decurgând din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Față de această situație de fapt rezultată din cuprinsul dosarelor anexate, nu poate fi reținută precizarea revizuienților conform căreia, nu a fost ridicată excepția puterii lucrului judecat cu privire la sentința civilă nr.1069/08.05.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, ci cu privire la sentința civilă nr.5277/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B, instanța soluționând excepția autorității de lucru judecat doar cu privire la această din urmă hotărâre.

Potrivit art.322 din Codul d e procedură civilă, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere;

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Textul de lege invocat anterior are ca fundament institutia puterii de lucru judecat.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții pentru a putea fi admisă; 1. să fi vorba de hotărâri definitive contradictorii: 2. hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină-tripla identitate de obiect, părți, cauză: 3. hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; 4.să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat;5. să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Cea de-a patra condiție nu este îndeplinită și aceasta situație relevantă pentru cauza pendinte rezultă din considerentele explicite ale hotărârilor judecătorești redate anterior.

Pentru aceste considerentele de fapt și de drept, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții și, împotriva sentinței civile nr.2287/04.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în contradictoriu cu intimații și.

2. În ceea ce priveste cererea de suspendare, Curtea o va respinge ca rămasă fără obiect, față de dispozițiile exprese ale art.325 teza 1 din Codul d e procedură civilă care oferă posibilitatea suspendării executării hotărârii a cărei revizuire se cere, numai pentru perioada judecații cererii de revizuire.

Soluționarea cererii de revizuire la termenul de judecată din 12.02.2009, a avut drept consecință evidenta lăsare fără obiect a cererii de suspendare formulată de revizuienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții și, domiciliați în B, str.-.- nr.12,.1,.2, sector 5, împotriva sentinței civile nr.2287/04.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în B, str.-.- nr.12, sector 5 și, cu domiciliul ales la mandatar, în B, str.-.- nr.12, sector 5.

Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

MARI

GREFIER

Red.

./

2 ex./23.03.2009

Jud.5 -

Președinte:Rodica Susanu
Judecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristina Nica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Bucuresti