Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 338

Ședința publică din data de: 18.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 3: Melania Stanciu

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 900/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă, personal, lipsind intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către recurenta - reclamantă împotriva doamnelor judecător, și.

Recurenta - reclamantă, personal, învederează că a formulat cerere de strămutare a judecării prezentei cauze și solicită amânarea judecării cauzei până ce Înalta Curte de Casație și Justiție va soluționa această cerere.

În susținerea cererii formulate depune copie, certificată pentru conformitate cu originalul, după certificat de grefă emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.

Curtea, având în vedere momentul la care se află ședința de judecată, respectiv acela al amânărilor fără discuții, apreciind că în prezenta pricină nu este incident vreun astfel de motiv de amânare, dispune lăsarea cauzei la ordine.

La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta - reclamantă, personal și intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE B, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/13.11.2008, aflată la fila nr. 23 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la prima strigare a pricinii, recurenta - reclamantă a formulat cerere de amânare a judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare pe care a formulat-o cu privire la prezenta cauză.

Reprezentantul intimatului - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE B solicită respingerea cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către partea adversă până la soluționarea cererii de strămutare pe care aceasta a formulat-

Curtea, deliberând, având în vedere că din conținutul certificatului de grefă, depus la termenul de judecată de astăzi de către recurenta - reclamantă, nu reiese că s-a dispus de către Înalta Curte de Casație și Justiție suspendarea judecării cauzei la momentul înregistrării cererii de strămutare, respinge cererea de amânare a judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, formulată de către recurenta - reclamantă, reținând că formularea unei cereri de strămutare nu reprezintă un motiv temeinic pentru întârzierea soluționării cauzei.

Recurenta - reclamantă, personal, apreciază că "Decizia 24" este nelegală și solicită Curții să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a acestei decizii și să fie sesizată instanța de contencios administrativ.

Totodată, arată că a formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au soluționat cauza în prima fază procesuală.

Reprezentantul intimatului - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE B învederează că la termenul de judecată anterior s-a mai pus în discuție această excepției, Curtea pronunțându-se asupra ei, urmând ca excepția de nelegalitate să fie avută în vedere ca și apărări de fond.

Concluzionând solicită respingerea excepției de nelegalitate invocată de către partea adversă.

Curtea, deliberând, constată că această instanță s-a mai pronunțat, prin încheierea de ședință din data de 23.04.2009, asupra excepție de nelegalitate invocată de către recurenta - reclamantă, încheiere ce are caracter interlocutoriu, prin urmare neputându-se reveni și neputându-se reitera aspectul soluționat prin această încheiere.

Recurenta - reclamantă, personal, învederează că a arătat instanței că "Decizia 24" este nelegală, iar instanța nu a reținut acest aspect.

Subliniază că înțelege să solicite ca acest document, pe care îl apreciază a fi nelegal, să nu fie luat în considerare de către instanță la soluționarea prezentei cauze.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs, solicitând părților să formuleze concluzii și cu privire la admisibilitatea prezentului recurs.

Recurenta - reclamantă, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că instanța de fond a încălcat în mod grav dispozițiile procesuale legale.

Reiterează susținerea potrivit căreia a formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au soluționat pricina în faza procesuală a fondului.

Totodată, solicită casarea în întregime a hotărârii atacate și rejudecarea pe fond a cauzei.

Apreciază că partea adversă nu și-a îndeplinit îndatoririle și nu a respectat hotărârea pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București, potrivit căreia managerul instituției trebuia să o repună în situația anterioară.

De asemenea, învederează că, în opinia sa, Decizia 24 este nulă din punct de vedere juridic, fiind un document unilateral, emis în mod abuziv de către managerul spitalului și nu de către Comitetul Director.

Subliniază că documentul despre care a făcut vorbire anterior nu respectă nici condițiile de formă cerute de lege și nu reiese că această decizie a fost dată pentru a îndeplini o hotărâre judecătorească, iar numărul sentinței nu este indicat corect.

Mai apreciază că Decizia 24 nu este motivată în fapt și în drept și, din conținutul ei, nu rezultă unde poate fi contestată și care este termenul în care poate fi contestată.

Menționează că instanța de fond nu a lua în considerare probele pe care le-a administrat, ci a pronunțat o hotărâre bazată doar pe "Decizia 24".

Totodată, solicită admiterea recursului pe care l-a promovat și amendarea părții adverse cu 50 lei/zi de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 5803alin. 1 Cod procedură civilă, începând cu data de 20.07.2007.

De asemenea, în baza art. 5803alin. 2 Cod procedură civilă, solicită obligarea spitalului la plata a 420 lei/lună, începând cu data de 20.07.2007, diferența de spor de tură și lucru de sâmbătă și duminică, până la îndeplinirea celor dispuse prin hotărârea instanței.

Precizează că i-a fost desfăcut contractul de muncă începând cu data de 09.04.2009.

Subliniază că înțelege să solicite sumele menționate anterior, reactualizate până la data angajării.

Mai solicită obligarea părții adverse la aoa ngaja la camera de gardă cu sporurile aferente.

Reprezentantul intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE B solicită respingerea recursului promovat de către partea adversă ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Arată că Tribunalul Bucureștia apreciat în mod corect că apelul este inadmisibil și apreciază că și prezentul recurs este inadmisibil.

În ceea ce privește cererea formulată de către recurenta - reclamantă în baza art. 5803Cod procedură civilă, o apreciază a fi inadmisibilă.

Concluzionând, solicită respingerea recursului formulat de către recurenta - reclamantă, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 900/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 27.08.2007 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 50 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 580 indice 3 alin. 2 din Codul d e procedură civilă pentru nerespectarea sentinței civile nr. 3868/ 14.09.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a VIII a Civilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajată la unitatea pârâtă și că în data de 16.02.2006, managerul spitalului i-a aplicat două sancțiuni disciplinare. Reclamanta a mai arătat că a solicitat Tribunalului București anularea sancțiunii disciplinare, iar această instanță prin sentința civilă nr. 3868/ 14.09.2006 a dispus anularea sancțiunii și repunerea sa în situația anterioară. După rămânerea irevocabilă a acestei sentințe, reclamanta a încercarea rezolvarea pe cale amiabilă a conflictului, dar întrucât nu a găsit înțelegere la conducerea spitalului, a fost nevoită să solicite punerea în executare a hotărârii prin intermediul unui executor judecătoresc, dar punerea în executare a sentinței a fost împiedicată de conducerea spitalului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 580 indice 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.

Pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 15641 /09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr-, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 3868/ 14.09.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a VIII a Civilă, Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Spitalul Clinic de Urgențe B și a dispus anularea Deciziei nr. 6 și 7/ 16.02.2006 emise de intimată, precum și repunerea părților în situația anterioară emiterii Deciziei nr. 7/ 16.02.2006. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă în urma respingerii recursului la data de 13.02.2007.

Ca urmare a pronunțării acestei sentințe, Spitalul Clinic de Urgențe Bae mis Decizia nr. 24/ 12.07.2007, în care se arată că începând cu data de 13.07.2007 reclamanta își reia locul de muncă la camera de gardă a spitalului, având salariul de încadrare conform legii. În cu prinsul deciziei, se mai menționează faptul că, drept urmare a modificărilor produse în organizarea serviciului de gardă, în sensul că înregistrarea și raportarea datelor a devenit informatizată, iar reclamanta nu a participat la cursul de formare profesională necesar operării pe calculatoare, aceasta va lucra la camera de gardă, în ture de 8 ore.

Astfel, instanța a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligația ce decurge din sentința civilă nr. 3868/ 14.09.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a VIII a Civilă, Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, prin emiterea Deciziei nr. 24/ 12.07.2007. astfel, instanța a reținut că obligația prevăzută în titlul executoriu a fost adusă la îndeplinire.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, arătând că la instanța de fond nu a beneficiat de un proces corect, întrucât a fost favorizată partea adversă, în detrimentul său, nu i s-a acordat un termen pentru a depune înscrisuri de valoare pentru cauză, iar în timpul dezbaterilor judecătorul s-a antepronunțat.

Prin decizia civilă nr. 900/ 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-, a fost admisă excepția inadmisibilității apelului și a fost respins apelul ca inadmisibil.

În motivarea deciziei, s-a reținut că pornind de la dispozițiile art. 580 indice 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, care prevăd că într-o asemenea procedură, instanța se pronunță printr-o încheiere irevocabilă și deci nesusceptibilă de vreo cale de atac, tribunalul a considerat că apelul declarat de apelantă este inadmisibil. De altfel, pentru nemulțumirile legate de modul în care, printr-o nouă decizie emisă de pârât, ca urmare a sentinței civile nr. 3868/ 14.09.2006, s-a pus în executare aceasta din urmă, apelanta avea posibilitatea contestării deciziei emise de pârât la instanța competentă.

S-a mai reținut, față de susținerile apelantei în sensul că prezenta cale de atac este recursul față de sumele pretinse, că litigiile întemeiate pe disp. art. 580 indice 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu intră în categoria celor prevăzute de art. 282 indice 1 din Codul d e procedură civilă, nefiind evaluabile, iar pe de altă parte, hotărârea instanței învestite este irevocabilă, astfel încât susținerile apelantei pe acest aspect nu au fost primite.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 03.07.2008 reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei din apel și rejudecarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii de recurs, se arată că prezentul dosar nu s-a judecat pe fond în primă instanță; "simulacrul" de judecată din 09.11.2007 s-a făcut cu încălcarea tuturor formelor de procedură legală (art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă); încălcarea solemnității ședinței de judecată; judecătorul s-a antepronunțat din motive de ură personală și răzbunare față de recurentă; hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă ); instanța a schimbat înțelesul actului juridic (art. 304 alin. 8 din Codul d e procedură civilă); sentința civilă pronunțată în prima instanță este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă); decizia 24 emisă de spital la data de 12.07.2007 este falsă și este atacată în contencios.

Cu privire la faza de apel, se arată că au fost încălcate formele de procedură legală (principiul contradictorialității desfășurării ședinței de judecată prevăzut de art. 304 alin. 5 din Codul d e procedură civilă ); a fost desfășurat un proces vădit părtinitor care a favorizat partea adversă; a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă ); decizia din apel este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă ).

În drept, au fost invocate prev. Art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, art. 304/1, 312, 315 din Codul d e procedură civilă.

Intimatul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că potrivit disp. art. 580 indice 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, instanța se pronunță printr-o încheiere irevocabilă, nesusceptibilă de vreo cale de atac. Se arată că din eroare s-a făcut mențiunea "cu recurs" în decizia din apel, deși motivația privind respingerea apelului a fost tocmai inadmisibilitatea datorată inexistenței vreunei căi de atac. Se arată că în acest sens a fost formulată și o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia de apel.

La termenul din 23.04.2009, recurenta a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 24, excepție respinsă de instanță, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

La termenul din 18.06.2009, recurenta a solicitat acordarea unui termen de judecată după soluționarea cererii de strămutare a cauzei, cerere respinsă de instanță, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

La termenul din 18.06.2009, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

Asupra excepției inadmisibilității recursului, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 299 din Codul d e procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului, iar recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Cum tribunalul a fost învestit cu soluționarea unei cereri de apel, devin incidente dispozițiile articolului mai sus menționat, astfel că independent de modul de soluționare a apelului ( admitere, respingere ca nefondat, inadmisibil, tardiv), decizia de soluționare este supusă recursului. O interpretare contrară ar duce la sustragerea de sub controlul judecătoresc a unei decizii date în apel, care ar deveni astfel irevocabilă fără a exista un temei juridic în acest sens.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs, precum și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

În prima parte a motivării cererii de recurs, se arată că prezentul dosar nu s-a judecat pe fond în primă instanță; "simulacrul" de judecată din 09.11.2007 s-a făcut cu încălcarea tuturor formelor de procedură legală (art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă); încălcarea solemnității ședinței de judecată; judecătorul s-a antepronunțat din motive de ură personală și răzbunare față de recurentă; hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă ); instanța a schimbat înțelesul actului juridic (art. 304 alin. 8 din Codul d e procedură civilă); sentința civilă pronunțată în prima instanță este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă); decizia 24 emisă de spital la data de 12.07.2007 este falsă și este atacată în contencios.

Curtea constată că toate aceste motive reprezintă motive de critică a sentinței civile date de judecătorie, iar nu ale deciziei din apel a tribunalului, astfel încât acestea nu vor putea fi analizate cu prioritate de instanța de recurs, care este învestită în primul rând cu verificarea legalității deciziei din apel.

Astfel, se vor analiza mai întâi motivele de recurs legate de nelegalitatea deciziei instanței de apel.

Cu privire la faza de apel, se arată de către recurentă că au fost încălcate formele de procedură legală, respectiv principiul contradictorialității desfășurării ședinței de judecată prevăzut de art. 304 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.

Curtea constată că recurenta nu indică în concret care sunt motivele pentru care consideră că nu a fost respectat principiul contradictorialității, dar analizând din oficiu respectarea acestui principiu, se constată că ambele părți au fost legal citate și inclusiv prezente la termenul de soluționare a apelului, fiindu-le acordat cuvântul pe aspectul admisibilității apelului.

În al doilea motiv de recurs, recurenta arată că a fost desfășurat un proces vădit părtinitor care a favorizat partea adversă.

Nici aspect nu poate fi reținut ca dovedit, iar recurenta nici nu a arătat aspectele concrete prin care s-a realizat favorizarea părții adverse.

În al treilea rând, se arată de către recurentă că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă ).

Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, deoarece nu se arată care este actul juridic ce a fost greșit interpretat; în plus, față de respingerea apelului ca inadmisibil, instanța de apel nu a intrat pe fondul cauzei, astfel încât nu a realizat interpretarea juridică a niciunui act, ci a aplicat dispoziții legale referitoare la admisibilitatea unei căi de atac.

În sfârșit, se arată că decizia din apel este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă).

Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 580 indice 3 din Codul d e procedură civilă, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Rezultă că încheierea dată în soluționarea unei astfel de cereri este irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 580 indice 3 alin. 2 din Codul d e procedură civilă pentru nerespectarea sentinței civile nr. 3868/ 14.09.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a VIII a Civilă.

Sentința civilă nr. 3868/ 14.09.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a VIII a Civilă a dispus anularea deciziilor nr. 6 și 7 emise de intimată și repunerea părților în situația anterioară emiterii Deciziei nr. 7/16.02.2006, ceea ce presupunea repunerea reclamantei în situația anterioară celei de trecere de la camera de gardă la ambulatoriul de specialitate, deci practic reintegrarea reclamantei în funcția anterioară. Or, acest obiect este unul care naște o obligație de a face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, astfel încât sunt incidente dispozițiile legale menționate mai sus.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că, fiind vorba despre o hotărâre irevocabilă, orice cale de atac împotriva acesteia este inadmisibilă. Prin inadmisibilitate se înțelege situația în care reclamantul folosește un mijloc procedural care nu îi este permis de lege sau îi este interzis în mod expres; or, în speță, calea de atac împotriva acestei hotărâri este interzisă în mod expres.

Constatând astfel că nu există nici un motiv de nelegalitate a deciziei apelate, sub aspectul soluției de inadmisibilitate a căii de atac a apelului împotriva hotărârii date de judecătorie, Curtea nu va mai analiza criticile formulate de recurentă direct împotriva sentinței judecătoriei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția inadmisibilității recursului ca nefondată.

Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă împotrivadeciziei civile nr. 900/ 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. Jud. AV

2 ex./06.07.2009

Judecători - Secția a III-a Civilă-,

Președinte:Andreea Vasile
Judecători:Andreea Vasile, Georgeta Stegaru, Melania Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bucuresti