Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 347/
Ședința publică din 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având ca obiect: "pretenții" împotriva deciziei numărul 375/Ap din 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24.03.2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 31.03.2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.4672/2008 Judecatoria B a admis acțiunea așa cum a fost precizata de reclamanta împotriva paratului Statul R reprezentat prin Ministerul Economiei si Finanțelor si in consecința: a obligat parata sa achite reclamantei suma de 35 000 euro sau echivalentul in lei la data plații. A obligat parata sa achite reclamantei suma de 2722,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin decizia civilă nr. 375/A/2008 Tribunalul Brașova respins apelul și a păstrat ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Prin aceeași decizie apelantul a fost obligat la plata către intimata a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că Legea speciala in temeiul căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare dintre parți, respectiv Legea nr.112/1995, nu cuprinde nici un fel de prevederi in materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune. Statul Raa vut calitatea de vânzător in contractul de vânzare-cumpărare nr.21816/1997 chiar daca, astfel după cum s-a dovedit ulterior, nu era proprietarul imobilului vândut iar autoarea intimatei-reclamanta a avut calitatea de comparatoare. In consecința, sunt îndeplinite premisele antrenării răspunderii statului pentru evicțiune aceasta fiind o instituție juridica ce conturează regimul juridic al vânzării, reglementata ca o obligație a vânzătorului, in considerarea acestei calității, indiferent daca este dublata sau nu de calitatea de proprietar al vânzătorului asupra lucrului vândut.
Astfel după cum in mod corect a reținut prima instanța, Legea nr.10/2001 ca si nr.HG250/2007, nu sunt aplicabile întrucât reglementează exclusiv situația comparatorilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu statul au fost desființate prin hotărâre judecătoreasca or, aceasta ipoteza nu se regăsește in speța.
. care se produce in patrimoniul intimatei-reclamante in cazul aplicării regulilor generale din materia evicțiunii, in detrimentul Statului R, este impusa in mod direct de regulile prevăzute de art.1341 pct.4 si art.1351 civil insa, in mod indirect decurge din însăși Legea nr.112/1995 care reglementează vânzarea-cumpărarea (si ca urmare dobândirea proprietarii cel puțin aparenta) apartamentelor la care se refera art.9, asemeni celui deținut de către intimata, la un preț derizoriu, cu mult sub valoarea pieței si cea tehnica.
Așadar, îmbogățirea intimatei concomitenta cu diminuarea patrimoniului apelantului are un temei legal.
Pentru aceste motive, văzând si prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de către apelantul Statul R reprezentat de Ministerul Economiei si Finanțelor prin DGFP împotriva sentinței civile nr.4672/2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a păstrat-
In baza disp. art.274 Cod procedură civilă tribunalul a obligat pe apelant sa plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, ce constau in onorariu avocațial.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că este o nelegalitate faptul că, pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul aceluiași act normativ, în speță, Legea nr. 112/1995, să fie stabilite două modalități de restituire a prețului, respectiv, conform legilor speciale de reparație în cazul contractelor desființate prin hotărâri judecătorești și potrivit dreptului comun în cazul contractelor de vânzare cumpărare menținute prin hotărâri judecătorești, când în ambele cazuri, prețul plătit a făcut venit la fondul extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice conform art. 13 din Legea nr. 112/1995 iar nu la bugetul de stat.
Pe cale de consecință, admiterea acțiunii reclamantei pe considerentul că Legea nr. 112/1995 nu cuprinde nici un fel de prevederi în materia răspunderii pentru evicțiune, adaugă la lege, din moment ce contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în temeiul legilor speciale de reparație iar nu al dreptului comun.
Ultima critică se referă la obligarea greșită la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul a recunoscut dreptul reclamantei prevăzut de Legea nr. 112/1995 iar nu pe dreptul comun.
În drept se invocă prevederile art. 304 punctul 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică hotărârea recurată pentru considerentul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate în apel, ca fiind justificate și dovedite, cheltuieli de judecată în sumă totală de 2000 lei în loc de 1000 lei.
Examinând hotărârea în raport cu motivele recursurilor, curtea reține următoarele:
Recursul pârâtului este nefondat, în cauză nefiind incident motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedura civila.
Critica referitoare la faptul aplicării în cauză a prevederilor legii speciale de reparație și nu a prevederilor dreptului comun sunt înlăturate de curte pe considerentul că în primul rând, instanța de judecată a soluționat pricina cu respectarea principiului disponibilității, respectiv a analizat și soluționat cauza conform temeiului juridic al acțiunii, respectiv, răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală prevăzută de dispozițiile art. 1337 și următoarele Cod civil. În al doilea rând, legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, nu este aplicabilă în speță, deoarece reglementează exclusiv situația cumpărătorilor ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu statul au fost desființate prin hotărâri judecătorești, or, această ipoteză nu se regăsește în prezenta cauză dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 1337 și următoarele Cod civil, condițiile necesare angajării răspunderii vânzătorului (statului) pentru evicțiune totală sunt îndeplinite, acestea fiind corect reținute și detaliate prin hotărârea atacată.
Ultima critică este înlăturată de curte, pe considerentul că, în cauză sunt incidente prevederile art. 274 Cod procedura civila, în sensul că, pârâtul a căzut în pretenții, acesta nefiind de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, dovadă fiind și căile de atac promovate împotriva sentinței primei instanțe.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente:
În speță, fiind aplicabile prevederile art. 274 Cod procedura civila, apelul pârâtului fiind respins în totalitate, în cauză au fost justificate și dovedite cheltuielile de judecată în sumă totală de 2000 lei și nu 1000 lei, conform înscrisurilor de la filele 34 - 35 din dosarul instanței de apel.
Prin urmare, curtea va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul obligării apelantului pârât la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocațial).
Pentru aceste motive, în baza art. 312 (1) Cod procedura civila, curtea va respinge recursul pârâtului, va admite recursul reclamantei, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul obligării apelantului la plata către intimată a sumei de 2000 lei în loc de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Va menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Reținându-se culpa procesuală în sarcina recurentului pârât, în baza art. 274 Cod procedura civila, va fi obligat la plata către intimata reclamantă (recurenta reclamantă) a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, în calitate de reprezentant în teritoriu, împotriva deciziei civile nr. 375/A/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 2000 lei în loc de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Obligă recurentul să plătească intimatei reclamante suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31.03.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/30.04.2009
Dact. /07.05.2009
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
