Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 348
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B, str.- Nord,.2..7,.27, județ B, împotriva deciziei civile nr.11 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit ambele părți.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimatul pârât și atât recurentul reclamant cât și intimatul pârât au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod pr.civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 8367/2006 din 23.08.2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept protejat de Constituția României, republicată, dar și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, tratat care potrivit legii, face parte din dreptul intern.
În motivarea acțiunii s-a arătat că dreptul la un proces echitabil i-a fost încălcat prin soluțiile netemeinice și nelegale pronunțate de autoritățile judiciare române, că, la data de 2.08.2005, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a GRUP 99, fiind format dosarul nr. 2055/2005 al Tribunalului Buzău, Secția Civilă, soluționat prin sentința civilă nr. 840 din 26.09.2005, pentru ca instanța să se pronunțe asupra unor cereri ce vizau încălcarea prevederilor contractelor colective de muncă la acordarea drepturilor salariale, solicitând obligarea
pârâtei la achitarea diferenței dintre drepturile salariale primite și drepturile salariale cuvenite potrivit legii, iar instanța de fond și instanța de recurs au respins cererea sa, ignorând dispozițiile constituționale și legale în materie și probele administrate în cauză.
A apreciat că solicitările sale au fost probate prin copiile unor documente, condica de prezență și foi colective de prezență, dar și cu adrese oficiale de răspuns emise de autoritățile publice care veghează la aplicarea unitară a legislației muncii, iar Constituția României, republicată, prin art. 41 alin. 5, precizează faptul că sunt obligatorii și garantate convențiile colective de muncă.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1000 alin.3 Codul civil, art.13 CEDO, art.21 alin.1 și art.52 alin.3 din Constituția României, art. 54 alin.1 și 2 și art. 56 din Decretul nr. 31 din 30.01.1954.
În susținerea acțiunii reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, drept pentru care a solicitat atașarea dosarului nr. 1151/2006 al Judecătoriei Buzău.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, apreciind că nu are calitatea de comitent.
Prin sentința civilă nr. 6435/08.11.2007 Judecătoria Buzăua anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului, în baza art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, după respingerea a trei cereri de scutire de plata taxei de timbru formulate de acesta, succesiv, în dosar.
În urma apelului promovat de reclamant împotriva acestei sentințe, prin decizia civilă nr. 75/03.03.2008, Tribunalul Buzău - Secția Civilă a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond a pricinii, dosarul fiind reînregistrat la Judecătoria Buzău sub nr-.
La 14.08.2008, reclamantul a formulat precizări, arătând că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. l3 din, Curtea statuând că obiectul art. l3 constă în furnizarea unui mijloc prin care justițiabilii să poată obține, la nivel național, îndreptarea violărilor drepturilor garantate de convenție, înainte de a se pune în mișcare mecanismul internațional al plângerii la CEDO. susținut că prin soluția pronunțată în dosarul 2055/2005 i s-au încălcat drepturile protejate de art. 41 al. 5 din Constituția României, că potrivit jurisprudenței CEDO, atunci când o îndemnizație este prevăzută de lege, în cazul de față drepturile salariale trebuiau sa fie acordate în așa fel încât să răspundă cerințelor art. 11 din Codul Muncii - Legea 53/2003, hotărârile judecătorești anterioare fiind netemeinice și nelegale, constituind o gravă eroare judiciară, prin acestea încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
Jurisprudența influențează aplicarea normelor dreptului internațional și european, deoarece sistemul judiciar trebuie sa interpreteze dreptul național în lumina dreptului internațional, având în același timp în vedere normele constituționale.
Chiar dacă legislația națională nu se conformează întotdeauna dispozițiilor convențiilor și/sau tratatelor internaționale, judecătorii naționali trebuie să aplice dreptul internațional și european.
A solicitat reclamantul și atașarea dosarelor 2055/2005 al Tribunalului Buzău și nr. ll51/2006 al Judecătoriei Buzău.
În susținerea precizărilor formulate, reclamantul a depus la dosar rezoluția din 22.05.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul 329/P/2008 și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 7.l2.2005, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul 3875/P/2005.
Prin înscrisul înaintat la dosar la 02.09.2008, reclamantul si-a precizat poziția față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată de pârât pe cale de întâmpinare, arătând că art. 52 alin 3 din Constituție stabilește răspunderea patrimoniala statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, indiferent de modul in care s-au produs, fără ca textul de lege să privească doar prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, ci și prejudiciile produse prin încălcarea dreptului la un proces echitabil într-o cauză civilă.
În mod constant, în practica judiciară s-a apreciat că statul este singurul care poate răspunde pentru organele sale care au aplicat greșit legea.
Prin sentința civilă nr. 4288 din 04.09.2008 Judecătoria Buzăua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acesta.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în privește excepția invocată, netemeinicia acesteia, întrucât acțiunea s-a întemeiaat pe dispozițiile art.13 CEDO iar pârâtul chemat în judecată - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B este acela care răspunde pentru încălcarea acestor dispoziții.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a solicitat daune morale de 200.000 lei pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prin soluțiile netemeinice și nelegale pronunțate de autoritățile judiciare române, respectiv prin sentința civilă nr. 840 din 26.09.2005 a Tribunalului Buzău, pronunțată în dosarul 2055/2005 al Tribunalului Buzău, conform căreia cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul, recurs respins ca nefondat de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 9 din 11.01.2006.
La data de 2.10.2006 reclamantul a declarat contestație în anulare împotriva deciziei nr.9/11.01.2006 a P ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 977 din 12.12.2006.
La 2.02.2006 reclamantul a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 7.12.2005 în dosarul 3875/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, iar prin sentința penală nr. 601 din 16.03.2006 Judecătoria Buzăua respins plângerea, soluție ce a rămas definitivă, prin respingerea recursului formulat de reclamant împotriva sentinței, prin decizia penală nr. 318 din 19.05.2006 a Tribunalului Buzău.
Prin aceste soluții, apreciate de parte ca nelegale și netemeinice, reclamantul a susținut că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
În drept, instanța de fond a constatat că temeiul acțiunii reclamantului, respectiv art. 13 din CEDO are următorul conținut: "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale".
În temeiul art. 1 din Convenție, responsabilitatea primară în implementarea și aplicarea drepturilor și libertăților garantate revine autorităților naționale.
plângerilor către C este astfel subsidiar în raport cu protejarea drepturilor omului în cadrul sistemelor naționale. Prin urmare, principiul subsidiarității reclamă ca instanțele naționale să fie primele chemate să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale pe care Convenția le reglementează, și numai în măsura în care nu se asigură substanța acestora în sistemul de drept al statului parte la Convenție, se va putea declanșa o procedură de control în cadrul internațional, în fața Curții Europene.
Curtea a subliniat de-a lungul existenței sale, în mod constant, ideea că principiul subsidiarității este strâns legat de epuizarea prealabilă a căilor de atac interne, conform art. 35 alin.1 din Convenție, precum și de existența unei căi de atac preventive în fața unei instanței naționale, potrivit art. 13 ( cauza Handyside Regatul Unit, cauza și alții Regatul Unit ).
Cât privește remediul intern, potrivit Curții, art.13 nu ar putea fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță, oricât de nejustificată ar fi, pe care o poate prezenta un individ în baza Convenției, ci trebuie să fie vorba de o reclamație care poate fi susținută conform prevederilor acesteia ( Cauza Boyle și Rice Regatul Unit).
În ceea ce privește beneficiarii remediului stabilit de art. 13, acesta își întinde protecția asupra oricărei persoane, iar în ceea ce privește instanța națională, de care vorbește art.13, trebuie subliniat că jurisprudența Curții, cere existența unui remediu intern care să permită autorităților naționale competente să decidă atât asupra fondului unei plângeri privind un drept din Convenție, cât și să acorde reparații adecvate.
Curtea a subliniat constant că, în general, acțiunile în fața instanței naționale pentru despăgubiri ca urmare a unei încălcări a Convenției pot constitui un remediu efectiv pentru pretinse ilegalități sau neglijențe ale autorităților publice. Instanța națională la care se referă art. 13 ar trebui să aibă puterea de a pronunța o decizie obligatorie care să fie făcută publică.
Interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, Curtea a stabilit că doar pentru cererile ce pot fi considerate "întemeiate" din punct de vedere al convenției este necesară existența unui remediu în dreptul intern (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Cakici împotriva Turciei). Art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei "autorități naționale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de această dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementării, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva ).
Recursul cerut de art.13 CEDO trebuie să fie efectiv, însă efectivitatea sa nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant ( cauza Bock și împotriva României din 15.07.2007).
În consecință, instanța de fond a reținut că, în speță, potrivit art.13 CEDO, la nivelul țării există un mecanism care a permis reclamantului remedierea în plan
național a solicitărilor sale privind drepturile salariale, însă faptul că rezultatul a fost nefavorabil reclamantului nu înseamnă că au fost încălcate dispozițiile art.13 CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apreciind-o ca nelegală și netemeinică. Învederează apelantul că acțiunea sa viza acordarea de daune morale pentru încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin hotărârile pronunțate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2055/2005, iar instanțele nu au aplicat dispozițiile constituționale referitoare la contractele colective de muncă. A apreciat că această situație constituie o eroare judiciară în sensul dispozițiilor constituționale, iar în dosarul 2055/2005 al Tribunalului Buzău sunt probe suficiente ce dovedesc eroarea - respectiv greșita aplicare de către instanțe a dispozițiilor legislației muncii și a dispozițiilor constituționale.
Intimatul a formulat întâmpinare, la data de 17.11.2008, solicitând respingerea apelului ca nefondat, iar apelantul a răspuns acestei întâmpinări prin memoriul de la fila 12 dosar.
Prin decizia civilă nr. 11 din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Buzăua constatat că apelul este nefondat reținând că în temeiul art. 11 și 20 din Constituția României instanțele judecătorești naționale pot aplica direct dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, în situația în care există neconcordanțe între prevederile legislației interne și cea a convenției sau nu există reglementări în dreptul intern în materia respectivă.
În speță, acțiunea reclamantului apelant viza acordarea de despăgubiri, intitulate de parte "daune morale", în cuantum determinat de 200.000 lei, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prin soluțiile pronunțate de autoritățile judiciare în dosarul 2055/2005 al Tribunalului Buzău, temeiul în drept invocat pentru această cerere fiind art. 13 din C:, text ce prevedea că: "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale".
Întrucât motivele de apel formulate de reclamant sunt generice, fără a se indica în mod expres în ce constă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, exprimând în realitate doar nemulțumiri generale pentru respingerea acțiunii sale, Tribunalul a examinat sub toate aspectele sentința apelată.
Sub un prim aspect, s-a constatat că soluțiile de respingere pronunțate în cadrul procedurii contencioase, de esența căreia este litigiul purtat între părți cu interese contrarii, nu constituie prin ele însele o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Cum reclamantului, în dosarul nr. 2055/2005 al Tribunalului Buzău, i-a fost respinsă, pentru netemeinicie, cererea prin hotărâre motivată în fapt și în drept, iar împotriva acestei soluții partea a exercitat toate căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, ce au fost, de asemenea, respinse prin hotărâri judecătorești motivate, această situație nu echivalează de plano nici cu o eroare judiciară, nici cu o încălcare a dreptului prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (atât timp cât instanțele au examinat efectiv pretențiile reclamantului și probele pe care acestea se sprijină).
Pe de altă parte, în speța de față partea nu a făcut nici un fel de dovezi asupra existenței și întinderii prejudiciului în cuantumul solicitat, pentru a atrage răspunderea materială a pârâtului.
Sub un alt aspect, dată fiind interpretarea art. 13 din CEDO prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că în mod corect s-a reținut că, în speță, la nivelul țării există un mecanism care a permis reclamantului remedierea în plan național a solicitărilor sale privind drepturile salariale, însă faptul că rezultatul a fost nefavorabil reclamantului nu înseamnă că au fost încălcate dispozițiile art.13 CEDO.
În acest sens tribunalul a reținut că remediul intern, potrivit Curții, art.13 nu ar putea fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță, oricât de nejustificată ar fi, pe care o poate prezenta un individ în baza Convenției, ci trebuie să fie vorba de o reclamație care poate fi susținută conform prevederilor acesteia ( Cauza Boyle și Rice Regatul Unit).
În consecință, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat în baza art.296 Cod pr.civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamantul pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că instanța a schimbat natura și înțelesul acțiunii, soluțiile pronunțate fiind erori judiciare, că s-au încălcat disp.art.13 din Convenție referitor la dreptul la proces efectiv, aceste dispoziții fiind suprimate.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
recursul de față reclamantul nu a arătat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce afectează hotărârea, doar acestea putând duce la soluția de admitere a recursului, făcând doar referiri generale la prevederile art. 304 pct.8 Cod pr.civilă, la dispozițiile constituționale și la art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța însă,atât cea de fond cât și cea de apel au avut în vedere atât dispoziții constituționale cât și dispozițiile art.13 din CEDO la care a făcut referire expresă, reținând că la nivelul țării există un mecanism care a permis reclamantului remedierea în plan național a solicitărilor sale cu privire la drepturile salariale,iar dacă modul de soluționare a solicitărilor sale nu a fost conform dorinței reclamantului recurent, aceasta nu înseamnă că instanțele au încălcat dispozițiile art. 13 din CEDO.
Tribunalul a reținut corect că remediul intern potrivit art. 13 CEDO nu ar putea fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță, oricât de nejustificată ar fi, pe care o poate prezenta un individ în fața Convenției, ci trebuie să fie vorba de o reclamație care poate fi susținută conform prevederilor acesteia, exemplificând cazul Boyle și Rice contra Regatului Unit.
Cum în cauză nu se regăsește motivul de casare prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă invocat de recurent Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, față de prevederile art.312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str.- Nord,.2..7,.27, județ B, împotriva deciziei civile nr.11 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - - - - -
fiind plecată în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Președintele Instanței
Grefier,
- -
Red.EM/BA
2 ex./16.04.2009
f- Jud.
a- Trib.
I
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
