Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/2010
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 3: Carla
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de revizuientul, împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- în data de 16.09.2009, având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, legala îndeplinire a procedurii de citare cu părțile pentru acest termen de judecată.
Se arată, de asemenea, în cuprinsul referatului că, recursul de față este motivat și nu este legal timbrat.
Nefiind alte cereri formulate și față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- revizuientul a solicitat revizuirea deciziilor civile nr. 578/R/2008, 831/R/2008 și 1003/R/2007 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în recurs, motivat de faptul că instanța s-a pronunțat prin fiecare din cele trei decizii menționate fără a examina probele cauzei, împrejurare care se impunea cu evidență.
Prin decizia civilă nr. 759/R/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins ca nefondată cererea de revizuire.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzut de art. 322 Cod procedură civilă nu se regăsește în cauză.
Ceea ce urmărește revizuientul este reformarea unor hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, însă pentru alte motive decât cele admise de lege.
La această decizie revizuientul formulează cerere de "îndreptare, lămurire și completare" prin care solicită modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 1582/2007 a Judecătoriei Deva în sensul respingerii acțiunii reclamantei Asociația de proprietari nr. 185 D, având în vedere că reclamanta nu a depus la dosar tabelele cu taxele comune și penalitățile solicitate de petent prin întâmpinare.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 16.09.2009 Tribunalul Hunedoara respinge cererea introdusă de cu motivarea că deși se solicită îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei civile nr. 759/R/2009 a Tribunalului Hunedoara în realitate petentul vizează modificarea sentinței civile nr. 1582/2007 a Judecătoriei Deva, ceea ce nu este admisibil pe calea cererii de completare a hotărârii în procedura reglementată de art. 2822Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri petentul declară recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs petentul susține că instanțele de fond nu au analizat probele de la dosar și nu au administrat probele care erau necesare pentru aflarea adevărului, calea de atac a fost greșit calificată ca fiind recurs, apelul fiind calea legală în prezenta cauză, și nu s-au respectat prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului, constată că în prezenta cauză calea de atac a recursului este inadmisibilă.
Încheierea atacată în cauză a fost pronunțată în cadrul procedurii prevăzute de art. 2811Cod procedură civilă și vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 759/R/2009 a Tribunalului Hunedoara.
Potrivit art.2813Cod procedură civilă încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea, lămurirea, completarea.
Hotărârea a cărei lămurire s-a solicitat este irevocabilă, fiind vorba de o decizie pronunțată în revizuirea la o decizie pronunțată în recurs.
Potrivit art. 328 Cod procedură civilă hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Prin urmare, în mod corect, instanța investită cu soluționarea revizuirii a menționat că decizia este irevocabilă, întrucât viza o decizie pronunțată în recurs, la rândul ei irevocabilă.
Rezultă că și încheierea dată în temeiul art.2811Cod procedură civilă este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea a cărei lămurire se solicită, astfel că, potrivit art. 2813Cod procedură civilă, încheierea pronunțată în procedura prevăzută de art. 2811Cod procedură civilă, și care face obiectul prezentului recurs, este tot irevocabilă.
Împotriva unei decizii irevocabile nu se poate declara recurs, art. 299 Cod procedură civilă indicând expres hotărârile care pot fi recurate, deciziile irevocabile nefiind menționate printre acestea.
Cum petentul a înțeles să declare recurs împotriva unei încheieri irevocabile, deci o cale de atac care nu este permisă de lege, recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare.
În ceea ce privește susținerea petentului că apelul era calea legală de atac în cauză și nu recursul cum greșit au apreciat instanțele de judecată, instanța reține că prin acțiunea inițială s-a solicitat obligarea pârâtului la plata întreținerii, valoarea pretențiilor fiind sub un miliard lei vechi, respectiv 845,93 Ron.
Or, potrivit art. 2821Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei vechi inclusiv, dispoziții față de care se constată că în mod corect acțiunea a fost judecată numai în dublu grad de jurisdicție - fond și recurs, părțile neavând deschisă și cale apelului față de valoarea redusă a pretențiilor solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- în data de 16.09.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
.
Tehn.
4 ex/05.02.2010
Jud. recurs - / /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru, Carla