Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 353/
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător Coinacel
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamanta cu sediul în B, str. 1 - 2. --1, parter, județul B împotriva sentinței civile nr. 152/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul, cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta reclamantă reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, după care:
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar delegația cu nr. 343/16.05.2008, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, din oficiu, solicită reprezentantului recurentei reclamante proba cu acte, sens în care îi pune în vedere acestuia să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că acel autoturism a fost avariat în proporție de 80% și să precizeze cine a făcut evaluarea autovehiculului avariat și motivul pentru care a fost nevoită societatea reclamantă să-l vândă la acest preț redus.
Reprezentantul recurentei reclamante precizează că societatea care a cumpărat autovehiculul avariat a stabilit evaluarea acestuia. Precizează că nu mai are alte dovezi în afară de chitanțele și factura fiscală depusă deja la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei reclamante.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata prejudiciului în sumă de 15.257,49 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2444/113 din 29.08.2007 la Tribunalul Brăila - Secția comercială reclamanta - SRL cu sediul în Bac hemat în judecată pe pârâtul - solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 15.257,49 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus societății.
În motivarea acțiunii civile reclamanta a susținut că pârâtul este salariatul său în funcția de agent de difuzare conform contractului individual de muncă nr. 37255/29.08.2006 și că la data de 20.09.2007 a avariat autoturismul de serviciu marca DAEWO pe care-l conducea, avaria produsă fiind în proporție de 80 %.
A arătat reclamanta că pârâtul nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel că a determinat răsturnarea autoturismului, el asumându-și responsabilitatea asupra pagubelor prin declarația dată.
Valoarea totală a autoturismului (nou, respectiv 5 zile de la data cumpărării, conform facturii) a fost în sumă de 190.38,49 lei, iar după accident, valoarea care s-a putut recupera în urma revinderii a fost de 2.499,90 lei, astfel că valoarea prejudiciului produs este de 16.539,49 lei din care s-a scăzut suma de 1.282 lei reținută de la pârât.
Prin încheierea de ședință din 24.10.2007 cauza a fost scoasă de pe rolul secției comerciale și trimisă secției civile a aceleiași instanțe întrucât s-a apreciat că este un conflict de muncă - răspundere patrimonială - bazat pe art. 270 din Codul muncii.
Cauza s-a înregistrat sub nr-.
Pârâtul nu a formulat și depus întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr. 152 din 12.03.2008 s-a respins ca nefondată acțiunea civilă a reclamantei.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă pentru răspundere patrimonială este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr. -/29.08.2006 pârâtul a fost încadrat începând cu data de 14.08.2006 la - SA B în funcția de agent difuzare.
Conform facturii fiscale nr. -/14.09.2006 - SA Baa chiziționat autoturismul marca Daewoo în valoare de 19038,49 lei.
La data de 20.09.2006 pârâtul a condus autoturismul marca cu nr. BR-06676 pe DN 1B din direcția B către B și la aproximativ 4 km de municipiul B, la efectuarea virajului dreapta, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, producând avarii autoturismului. În acest sens s-a atașat la dosar procesul verbal seria - nr. -/20.08.2006 întocmit de B (fila 5 dosar fond).
Potrivit chitanțelor atașate la dosar (filele 7-11 dosar fond) pârâtului i s-au reținut sume de bani cu titlu de imputație.
S-a mai reținut că, potrivit art. 270 al. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit art. 1169 cod civil se prevede că "C ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", a reținut instanța de fond.
Instanța de fond a reținut că reclamanta, în dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, dar s-a constatat că din aceste înscrisuri nu reiese valoarea pagubei produse societății de către pârât prin avarierea autoturismului, nefiind atașate acte de constatare a avariilor pe care le-a prezentat autoturismul, acte de vânzare a autoturismului avariat, dovezi privind prețul obținut în urma vânzării sau orice alte acte doveditoare a prejudiciului.
În atare condiții, instanța de fond a apreciat că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada producerii de către pârâtul a prejudiciului în sumă totală de 15257,49 lei. Prin urmare, a constatat ca fiind nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta cu sediul în B considerând-o nelegală.
În motivarea recursului reclamanta a susținut că în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că cererea nu a fost dovedită, că nu a făcut dovada prejudiciului pe care l-a pretins și înregistrat din culpa pârâtului, pentru că a făcut dovada în instanță că a îndeplinit condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului demonstrând că autoturismul societății a fost avariat din culpa pârâtului și că, prin avarierea acestuia, i-a produs un prejudiciu în sumă de 16.539,49 lei, întrucât autoturismul nou achiziționat cu suma de 19.038,49 lei nu mai putea fi reparat și fost valorificat cu suma de 2.499,90 lei conform facturii nr. - din 10.10.2006 depusă în recurs.
A arătat că din suma de 16.539,49 lei a recuperat de la pârât suma de 1.282,00 lei rămânând suma de 15.257,49 lei.
Nu a depus-o la fond factura de valorificare pentru că instanța nu a cerut-
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a formulat-
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare în cauză.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale incidente cauzei, de criticile formulate în cauză, cât și de dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum corect a reținut instanța de fond cel ce formulează o acțiune în fața instanței trebuie să și-o dovedească - art. 1169 Cod civil.
În atare condiții, nedepunerea unor acte pentru susținerea acțiunii formulate nu poate fi imputată instanței pe lipsa rolului activ.
Este adevărat că în recurs s-a depus factura prin care recurenta-reclamantă a vândut autoturismul "avariat" dar, acest act, așa cum de asemenea a reținut corect instanța de fond, nu este suficient nefăcându-se dovada valorii pagubei produsă societății prin avarierea autoturismului, acte de constatare a avariilor din care să rezulte avarierea în procent de 80 %, așa cum susține reclamanta și că nu mai poate fi reparat.
În lipsa acestor acte pe care recurenta, atenționată de instanța de fond pentru ca să manifeste "rol activ" și să le depună instanței, curtea apreciază că soluția instanței de fond este corectă astfel că, criticile formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În atare condiții, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 152/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta cu sediul în B, str. 1 - 2. --1, parter, județul B împotriva sentinței civile nr. 152/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2008.
Pt. Președinte, pt. Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Virginia Filipescu
judecător
aflat în cf. art. 261 al.2 aflat în cf. art. 261 al.2 aflat în cf.art.261 al.2
Cod procedură civilă, Cod procedură civilă, Cod procedură civilă,
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
Dr. Dr. Dr.
Pt. grefier,
aflat în, cf. art. 261 al.2,
Grefier șef secție,
-
: - -
: 2 ex.//05 August 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Ion Ioneci