Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - revendicare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 36
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și ambii domiciliați în comuna, județul S împotriva deciziei civile nr. 264 din 2 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 3 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților, prin apărători, să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și, pentru revendicarea suprafeței de 2436. teren, identic cu parcela funciară nr.718/26 din Cartea Funciară nr.2897 a comunei cadastrale, județul
Totodată reclamanții au cerut și ridicarea construcțiilor edificate de pârâți pe acest teren, ocupat fără drept.
În susținerea acțiunii au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2326 din 28 aprilie 2005 au cumpărat de la și - o suprafață de 2436. teren arabil în intravilanul comunei, județul S, între vecinii: drum de exploatare, Ocolul Silvic și escu, ce se identifică cu parcela funciară nr.718/26 din Cartea funciară nr.2897 a comunei cadastrale. Acest teren fusese dobândit de familia prin cumpărare de la, conform contractului autentic nr.1459 din 29 martie 2005. La rândul său, vânzătoarea îl dobândise în baza deciziei nr.493 din 26 martie 2003 Tribunalului Suceava, definitivă și irevocabilă, de perfectare a vânzării-cumpărării convenită cu.
Atunci când au încercat să intre în posesia bunului, au constatat că terenul este ocupat de pârâți, care edificaseră o casă de locuit, anexe și împrejmuiri. Familia a cumpărat un teren de la, cu contract autentic, dar fără a ține seama că suprafața respectivă era în litigiu cu și că s-a pronunțat decizia civilă nr.493 din 26 martie 2003 Tribunalului Suceava. În realitate, terenul lor se identifică cu parcela nr.718/164, divizată din parcela nr.718/22 și în mod eronat s-a stabilit că ar avea același amplasament cu cel în litigiu.
Pârâții, prin întâmpinare, au cerut respingerea acțiunii, deoarece au cumpărat terenul pe care îl ocupă de la moștenitorii lui G, cu care au încheiat contractul autentic nr.1786 din 20 iunie 2002, moștenitorii vânzători fiind beneficiarii titlului nr.2250 din 30 mai 2002. Dat fiind că au un contract valid și mai vechi au considerat că este preferabil celui evocat de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.5182 din 10 decembrie 2007, Judecătoria Suceavaa respins acțiunea, ca nefondată.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că în contractul de vânzare-cumpărare nr.1786 din 20 iunie 2002, al pârâților, în decizia civilă nr.493 din 26 martie 2003 Tribunalului Suceava, cât și în contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.2326 din 28 aprilie 2005, al reclamanților este vorba despre una și aceeași suprafață teren, ce a aparținut defunctului G și a fost înscrisă în titlul de proprietate nr.2250/2002 emis pe numele moștenitorilor săi. A mai stabilit că în cazul pârâților s-a produs o eroare de identificare cadastrală care nu le este imputabilă.
În considerarea acestei suprapuneri, instanța a procedat la compararea titlurilor părților și a dat preferință dreptului pârâților.
În acest sens a reținut că pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr.1786 din 20 iunie 2002, de la, și, zisă și, toți în calitate de moștenitori ai defunctului
Pe de altă parte, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2236 din 28 aprilie 2005, încheiat de reclamanți are la bază decizia civilă nr.493 din 26 iunie 2003 Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat că a cumpărat același teren de la (). Decizia ține loc de act autentic de vânzare cumpărare de la data rămânerii definitive, respectiv de la data de 26 martie 2003, când vânzătorul () nu era proprietarul terenului întrucât îl vânduse pârâților la 20 iunie 2002 împreună cu ceilalți moștenitori ai defunctului De altfel, în niciun moment () nu a fost proprietarul exclusiv al aceluiași teren, ci l-a deținut în indiviziune cu și. Întrucât vânzătorul nu era proprietarul terenului la data pronunțării deciziei civile nr.493 din 26 iunie 2003, în cauză nu a operat transferul dreptului de proprietate către. În consecință nici vânzările ulterioare nu au transmis valabil acest drept către cumpărători, inclusiv către reclamanți.
Prin decizia civilă nr.264 din 2 septembrie 2008, Tribunalul Suceavaa admis apelul reclamanților, a schimbat sentința și, admițând acțiunea, a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 2436. teren, identic cu parcela funciară nr. nr.718/26 din Cartea funciară nr.2897 a comunei cadastrale și să le plătească suma de 6508 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a statuat că identificarea cadastrală a terenului are o deosebită relevanță și că pârâții, care dețin terenul reclamanților, respectiv parcela funciară nr.718/26, au doar un drept relativ la parcela funciară nr.718/164, divizată din parcela funciară nr.718/22, deoarece aceasta a format obiectul contractului lor de vânzare-cumpărare.
și au declarat recurs împotriva acestei decizii, arătând că decizia este nelegală pentru că s-a vândut de două ori aceeași suprafață de teren, situație în care se impune compararea titlurilor de proprietate, cum corect a procedat prima instanță care a dat preferință titlului lor, motivat de faptul că au dobândit terenul în anul 2002 de la moștenitorii lui G și că actul intimaților a fost încheiat ulterior, în anul 2005, fără a se avea în vedere că în anul 2003, când s-a făcut vânzarea către, același teren nu mai era în patrimoniul vânzătorului.
Prin întâmpinare, reclamanții intimați au caracterizat recursul ca fiind unul nemotivat, deoarece pârâții nu fac nimic altceva decât să expună situația de fapt, fără a aduce critici deciziei din apel și fără a invoca vreun motiv de recurs.
Pe fond au susținut legalitatea soluției de respingere a apelului pârâților în raport de prioritatea ce trebuie dată înscrierilor din cartea funciară și de faptul că amplasamentul parcelei funciare nr.718/26 care este proprietatea exclusivă a familiei a fost ocupat ilegal de pârâți, al căror teren se regăsește în alt loc.
Examinând prioritar excepția de nemotivare a recursului, potrivit obligațiilor impuse prin prevederile art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, curtea constată că nu este dată, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Este foarte adevărat că, în baza art.3021lit.c din Codul d e procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Totuși, în conformitate cu art.306 alin.3 din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.3o4 din Codul d e procedură civilă. Conform acestor dispoziții, un recurs nu poate fi socotit nemotivat atunci când din conținutul său rezultă că este în legătură cu hotărârea atacată, că aceasta este criticată în tot sau în parte și că tinde la afirmarea nelegalității ei.
În speță, recursul a fost expres întemeiat în, drept, pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă. Conținutul memoriului de recurs nu apare a fi profesional structurat, într-adevăr, dar exprimă cert nemulțumirea pârâților față de decizia tribunalului, despre care se susține că a soluționat apelul numai prin raportare la înscrierile din cartea funciară, reținând greșit o lipsă de suprapunere a terenurilor menționate în actele de proprietate depuse de fiecare dintre părți și nu a analizat comparativ drepturile lor, așa cum a procedat judecătoria.
Aceste nemulțumiri permit încadrarea în ipoteza prevăzută de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, deoarece vizează nerespectarea art.977 și 982 din Codul civil, precum și o greșită aplicare a legii privind mijloacele de probațiune aplicabile cauzei, cu consecința încălcării dreptului de proprietate ocrotit prin art.480 din Codul civil.
Recursul astfel motivat se dovedește a fi întemeiat.
Nu există îndoială că litigiul se poartă asupra parcelei funciare nr.718/26 care avea ca proprietar tabular, în anul 1932, pe al lui și pentru care, în prezent, a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele celor trei moștenitori ai defunctului G, conform titlului nr.2250 din 3o mai 2002, emis în baza Legii nr.18/1991.
Concluzia judecătoriei cum că pârâții au cumpărat în realitate terenul pe care îl revendică reclamanții și că inserarea în contractul pârâților a parcelei funciare nr.718/22 reprezintă doar o eroare formală, neimputabilă acestora, este fundamentată de o examinare coordonată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2236 din 28 aprilie 2005 prin care pârâții au dobândit de la cei trei moștenitori "suprafața de 2436. teren fânaț, situată în extravilanul satului și comunei, județul S la locul, între vecinii: escu, drum exploatare, identic cu parcela nr.718/164 divizată din parcela nr.718/22 înscrisă în cartea funciară 2005 com.cad. conform planului de situație întocmit de ing. Gh.", cu titlul de proprietate menționat și concluziile celor două expertize tehnico-judiciare realizate de ing. și ing..
Concluzia contrară a tribunalului, în sensul că drepturile părților sunt circumscrise unor amplasamente diferite se întemeiază formal, doar pe identificarea cadastrală efectuată de ing. Gh. în vederea încheierii contractului pârâților, fără a se arăta de ce se consideră că această identificare este corectă.
O atare concluzie face abstracție de regulile de interpretare a contractelor, prevăzute de art.977 și art.982 din Codul civil. Dacă ar fi făcut aplicarea acestor texte de lege, instanța de apel ar fi observat că dubiul generat de menționarea unei alte parcele funciare putea fi înlăturat stabilind care a fost voința reală a vânzătorilor coindivizari, și zisă și, plus a cumpărătorilor pârâți, privitor la obiectul contractului. . putea fi îndepărtată, de asemenea, având în vedere că toate clauzele unei convenții se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Ori, față de regulile susmenționate, în condițiile în care pârâților li s-a predat din anul 2002 posesia terenului în litigiu, pe care au edificat construcții din anul 2003, iar în cuprinsul contractului autentificat sub nr.2236/2005 sunt menționate titlul de proprietate nr.2250/2002 și vecinătățile de facto ale terenului dobândit, ce corespund cu cele menționate în acest titlu, dar și vecinătăților parcelei funciare nr.718/26 și nu există nicio dovadă că vânzătorii coindivizari ori autorul lor ar fi avut în proprietate parcela funciară nr.718/22, ce ar fi înscrisă în titlul de proprietate, se constată că pârâții au dobândit amplasamentul pe care îl dețin, că judecătoria a stabilit justificat suprapunerea de terenuri și că distincția operată de tribunal este nelegală.
Deosebit de aceasta, în legătură cu apărările reclamanților care pun în discuție efectele înscrierii în cartea funciară a cumpărătoarei, în baza deciziei civile nr.493 din 26 iunie 2003 Tribunalului Suceava, cât și a dobânditorilor subsecvenți, inclusiv a reclamanților, ar fi de observat că aceste înscrieri sunt operate în sistemul Legii nr.7/1996 și că nu sunt opozabile și nu pot avea efect constitutiv de drepturi în mod absolut, față de terți ori chiar față de părți, în lipsa unui act sau fapt juridic valid, producător de consecințe juridice. Altfel spus, după cum bine a hotărât judecătoria, la data perfectării convenției private încheiată cu, promitentul vânzător. Gh. nu mai avea nici măcar un drept indiviz asupra terenului în litigiu întrucât îl vânduse pârâților împreună cu ceilalți coindivizari, cu un an înainte.
În consecință, niciunul din actele de care se prevalează reclamanții nu au produs un transfer valabil de proprietate, iar această caracteristică determină lipsa de valoare a înscrierilor din cartea funciară.
Toate aceste considerente demonstrează legitimitatea dreptului dobândit de pârâți, infirmă soluția de admitere a acțiunii pronunțată de tribunal și susțin sentința, astfel că, în temeiul art.312 alin.3 teza I din Codul d e procedură civilă, curtea va admite recursul, va modifica decizia și, în rejudecare, va respinge apelul reclamanților, ca nefondat, reținând în esență că pârâții au dobândit un drept valid, preferabil celui pretins de reclamanți și că dețin legal terenul.
Pârâții au solicitat cheltuieli de judecată din ambele instanțe, pe care le-au justificat numai cu taxa judiciară și timbrul judiciar plătite în recurs, în limita sumei totale de 1660,3 lei (RON). Cu precizarea că dovezi privind efectuarea unor astfel de cheltuieli, cum ar fi plata onorariilor de avocat, nu au fost depuse nici în apel și nici în recurs, cererea va fi admisă în limitele arătate iar reclamanții vor fi obligați la plată conform art.274 din Codul d e procedură civilă, ca părți căzute în pretenții.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECID E:
Admite recursul declarat de pârâții și ambii domiciliați în comuna, județul S împotriva deciziei civile nr. 264 din 2 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Modifică decizia atacată în sensul că, în rejudecare, respinge ca nefondat apelul reclamanților și -, menținând sentința civilă nr. 5182 din 10 decembrie 2007 a Judecătoriei Suceava. Obligă pe reclamanții intimați și să plătească pârâților recurenți și suma de 1660,3 lei (RON ) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored. Sb.
Ex. 2/04.03.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela
