Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj judiciar -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 35
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul cu domiciliul în municipiul S,-, -.2,. A,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr. 160 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 3 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților, prin apărători, să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. 1978/2004 la data de 9 martie 2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând partajarea în cote egale a bunurilor pe care părțile le-au achiziționat în perioada cât au conviețuit împreună, respectiv din noiembrie 1986 și până în septembrie 2003.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a conviețuit cu pârâtul în concubinaj o perioadă de 17 ani, achiziționând bunuri imobile și mobile: un apartament situat în municipiul S,-, - 7,. A, cumpărat cu contractul nr. 36235 din 2.04.1992: un tractor, un disc de tractor, mobilă de sufragerie, mobilă de dormitor, mobilă de bucătărie, mobilă de hol, valoarea totală a masei de împărțit fiind de 723.500.000 ROL. Relațiile de concubinaj au început în luna noiembrie 1986, iar în această perioadă s-a născut și minora (9 august 1989). Inițial părțile au fost încadrate în muncă, dar ulterior au fost disponibilizați și au demarat micul comerț în din S, astfel că la achiziționarea bunurilor de mai sus au avut o contribuție comună, egală cu veniturile obținute din comerț.
A mai arătat că în septembrie 2003 fost nevoită să părăsească domiciliul comun din cauza comportamentului pârâtului care consuma în exces băuturi alcoolice și era violent fizic și verbal.
Pârâtul prin întâmpinare a arătat că este adevărat că a conviețuit în concubinaj cu reclamanta, dar din 1988 și până în septembrie 2003; că bunurile indicate în acțiune au fost dobândite prin contribuția sa exclusivă (apartament, tractor, disc pentru tractor, mobilă de sufragerie, masa de bucătărie), iar o parte din acestea sunt ale reclamantei, aceasta putându-le ridica oricând (recamier, dulap cu 2 uși, 2 fotolii, un pat, cuier, dulap de bucătărie).
În perioada concubinajului, s-au gospodărit separat, iar reclamanta mai are 3 copii dintr-o altă căsătorie pe care îi ajuta din veniturile pe care le realiza.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 1033 din 16 martie 2006 respins acțiunea, ca nefondată și a obligat reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată de 5.000.000 lei ROL, reținând în esență că reclamanta nu are calitatea de coproprietar, fiind un terț față de masa bunurilor, putând eventual să pretindă un drept de creanță.
Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 1828/26 octombrie 2006 admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința civilă nr. 1033/2006 a Judecătoriei Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond în mod nelegal nu a cercetat fondul cauzei, sens în care se impune stabilirea masei bunurilor aflate în coproprietate, cota de contribuție, precum și ieșirea părților din starea de indiviziune.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 5277/12 decembrie 2007, Judecătoria Suceavaa respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune. A admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost completată și în consecință a constatat că părțile au conviețuit în concubinaj în perioada noiembrie 1986 - 6 septembrie 2003 și că au dobândit mai multe bunuri mobile și imobile cu o contribuție de 30% pentru reclamantă și de 70% pentru pârât.
Prin aceeași sentință instanța a constatat că pârâtul a efectuat prin contribuție proprie îmbunătățiri la apartamentul compus din două camere situat în S,-, -2,. A,. 2, în valoare de 13,331,2 lei, valoarea totală a masei fiind de 124.816,8 lei.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune și s-au atribuit pârâtului bunuri în valoare de 123.616,8 lei, iar reclamantei în valoare de 1.200 lei, pentru egalizarea loturilor pârâtul fiind obligat la plata unei sulte în valoare de 36.245,04 lei, cheltuielile de judecată fiind compensate între părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată de instanța de control prin Decizia civilă nr. 1828/1006 a Tribunalului Suceava, iar excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art. 728 cod civil este nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța urmare a probatoriului administrat, respectiv înscrisuri, expertiză și declarații de martori, a constatat existența bunurilor imobile și a celor mobile, apreciind ca și contribuții la dobândirea lor o cotă de 30% pentru
reclamantă și de 70% pentru pârât. A reținut în acest sens că reclamanta mai are un copil dintr-o căsătorie anterioară la a cărui întreținere a contribuit, mai mult aceasta obișnuia să consume băuturi alcoolice cheltuind o parte din veniturile realizate.
La atribuirea loturilor, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 741 Cod civil, precum și faptul că pârâtul a efectuat o serie de îmbunătățiri la imobilul apartament.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți care au invocat motive de nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a susținut că din probatoriul administrat și după 17 ani de concubinaj nu se poate reține o contribuție diferită la achiziționarea bunurilor ce fac parte din masă în condițiile în care a crescut și educat copilul a cărui tată este pârâtul, a lucrat în bazar într-o Asociație familială, unde a vândut bunuri procurate din Ucraina, în timp ce, din anul 1991 pârâtul este șomer.
Deosebit de aceasta, instanța de fond a reținut greșit că pârâtul a făcut lucrări proprii în apartament în valoarea de 13.331,2 lei, în condițiile în care prin expertiză s-a reținut o valoare de 5.392 lei, valoarea de partaj fiind de 110.712 lei.
Pârâtul a invocat, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 480, 644, 741 și 1203 din Codul civil, precum și ale art. 6733Cod procedură civilă, respectiv ale Decretului Nr. 167/1958, neluând în considerare, pe de altă parte toate apărările și excepțiile ridicate, acestea fiind înlăturate fără nici un temei.
A susținut că hotărârea este greșită sub aspectul valorii totale a masei de împărțit și a compensării acesteia în sensul includerii în masă a unor bunuri mobile care la data plecării reclamantei nu existau în apartament, mai mult imobilul construcție a fost dobândit în anul 1992 prin contract autentic, al cărui titular unic este pârâtul așa încât nu putea fi inclus în masă, prezumția comunității existente între concubini neputând fi reținută, având în vedere practica judiciară în materie.
A mai susținut că în situația în care se apreciază ca fiind un partaj de coproprietate, acțiunea urmează a fi respinsă, deoarece reclamanta nu a dovedit cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor, pârâtul făcând dovada contribuției sale exclusive la dobândirea imobilului, precum și a îmbunătățirilor care au o valoare de 40.000 lei, instanța urmând a lua în calcul nu numai raportul de expertiză care de altfel a fost contestat, ci și declarația extrajudiciară a numitului însoțită de o planșă foto.
Se impune astfel atribuirea unei cote de contribuție de cel puțin 90% pentru pârât, având în vedere întreg probatoriul administrat.
Prin decizia civilă nr. 160 din 6 mai 2008, Tribunalul Suceava a respins apelul declarat de pârâul și a dmis apelul declarat de reclamanta, schimbând în parte sentința civilă nr.5277/2007 a Judecătoriei Suceava în sensul modificării cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor, constatând că aceasta este de 50%, în loc de 30%, respectiv 70%, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 61.208,4 lei cu titlu de sultă, în loc de 36.245,04 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, pârâtul apelant fiind obligat să plătească reclamantei apelante suma de 633 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 1828/26 octombrie 2006 s-a tranșat irevocabil situația privitoare la starea de indiviziune, considerându-se în lumina prevederilor art. 644 Cod civil și ale art. 30 din Codul familiei că starea de fapt a concubinajului poate produce unele efecte juridice, printre care și o stare de proprietate comună, neexistând vreun impediment legal; că lipsa titlului de proprietate comun asupra apartamentului se explică prin faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâtul avea calitatea de chiriaș; că față de prevederile art. 728 Cod civil, excepția prescripției dreptului la acțiune nu este dată; că părțile nu au contestat valoarea bunurilor supuse partajului, că problema posesiei bunurilor mobile a fost tranșată de instanțele penale; că probatoriul administrat în cauză demonstrează contribuția reală și efectivă a reclamantei la dobândirea masei bunurilor de împărțit, provenind din venituri obținute din muncă în condițiile în care, din anul 1991, pârâtul a rămas șomer; că sunt irelevante mărturiile potrivit cărora reclamanta consuma frecvent băuturi alcoolice, întrucât provin de la prietenii pârâtului și că, în ceea ce privește valoarea îmbunătățirilor, aceasta a fost reținută în mod corect la nivelul sumei de 13.331,2 lei, prezumându-se corect contribuția exclusivă a pârâtului, în lipsa vreunei dovezi de contribuție din partea reclamantei la realizarea acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul, în motivarea căruia a arătat, în esență, că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 315 din Codul d e procedură civilă, apreciind ca fiind tranșate irevocabil chestiunile referitoare la excepțiile inadmisibilității acțiunii, dată fiind lipsa calității procesuale active a reclamantei, respectiv a prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, în condițiile în care reclamantei i s-ar putea recunoaște doar un eventual drept de creanță; că nu s-a dovedit existența în cauză a unei convenții tacite între părți privind dobândirea masei bunurilor în litigiu în regim de coproprietate; că valoarea acesteia a fost greșit stabilită, ca și compunerea, în condițiile în care nu există un titlu de proprietate comun asupra imobilului - locuință, iar dreptul de proprietate putea fi dobândit conform Decretului - lege nr. 61/1990 numai de pârât ca unic titular al contractului de închiriere; că nu au fost respectare prevederile art. 1203 din Codul civil; că reclamanta nu a dovedit cota sa de contribuție la dobândirea masei de împărțit, spre deosebire de pârât care a dovedit o contribuție de cel puțin 90% și căruia i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea nejustificată a cererii de completare a probatoriului în faza procesuală a apelului; că îmbunătățirile aduse imobilului nu au fost reținute la valoarea reală și că în mod greșit au fost înlăturate depozițiile martorilor referitoare la cota sa majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor, relațiile de prietenie dintre pârât și aceștia fiind lipsite de relevanță.
Criticile formulate se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă însă se dovedesc a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", iar în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol "după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".
Textul legal citat consacră printr-o normă procedurală imperativă, de strictă interpretare și aplicare singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor instanței de fond chemați să rejudece procesul după casare, respectiv obligația de a proceda numai în sensul și limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Altfel spus, aceștia nu sunt îndreptățiți să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată, ci sunt ținuți să aducă la îndeplinire întocmai îndrumările primite, în cadrul activității jurisdicționale a instanțelor de control judiciar, în scopul evitării reiterării erorilor săvârșite prin soluția desființată, respectiv a exercitării repetate a căilor de atac și prelungirii duratei soluționării cauzelor, cu încălcarea cerinței soluționării proceselor într-un " termen rezonabil", prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În speță, prin decizia nr. 1828/26.10.2006 Tribunalului Suceava - Secția civilă, casându-se sentința civilă nr.1033/16.03.2006 a Judecătoriei Suceava, cauza a fost trimisă primei instanțe pentru rejudecare, cu indicația expresă de cercetare a fondului, în sensul stabilirii masei bunurilor aflate în coproprietate, a cotei de contribuție a fiecărei părți și al dispunerii ieșirii din indiviziune ( fila 19 verso dosar nr. 3295/C/2006).
S-a reținut în considerentele deciziei de casare, cu autoritate de lucru judecat, că în cauză s-a făcut pe deplin dovada (bazată pe recunoașterea părților, proba testimonială, cu înscrisuri și prezumții) uniunii consensuale dintre părțile litigante, (respectiv a coabitării și gospodăririi în comun a concubinilor într-un interval de timp apreciabil - 17 ani, creșterii și educării împreună a unui copil rezultat din relația interpersonală, suportării împreună a sarcinilor gospodăriei, folosirii în comun a bunurilor și existenței unei familii de facto), a dobândirii bunurilor în intervalul existenței acestei uniuni, a faptului că ambele părți au contribuit la dobândirea bunurilor, precum și a convenției tacite privind dobândirea acestora în coproprietate.
În consecință, dezlegarea dată problemelor de drept sus-menționate era obligatorie pentru instanțele din cel de-al doilea ciclu procesual, astfel încât în mod corect au fost înlăturate excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, respectiv a prescripției dreptului la acțiune, procedându-se la sistarea stării de indiviziune, față de prevederile art. 644, 728 din Codul civil și ale art. 30 din Codul familiei, cu respectarea art. 129 alin. final din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia instanța este ținută de limitele investirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată.
În aceste condiții, susținerea recurentului în sensul că, în realitate, obiectul acțiunii reclamantei ar fi o constatare a existenței unui eventual drept de creanță, nu poate fi primită.
În ceea ce privește criticile referitoare la compunerea și evaluarea masei indivize precum și a cotelor de contribuție la dobândirea acesteia, din ansamblul probator al cauzei rezultă până la evidență, că în mod corect și legal tribunalul a statuat că părțile au dobândit prin contribuție materială comună și egală bunurile reținute în masă de prima instanță respectiv, un apartament compus din două camere de locuit și dependințe din a cărui valoare de circulație (116.104 RON) a fost scăzută în mod corect valoarea îmbunătățirilor efectuate prin aportul exclusiv al pârâtului ( 13.331,2 RON) și bunuri mobile în valoare totală de 22.044 RON.
Împrejurarea că nu există un titlu de proprietate comun asupra bunului imobil în litigiu nu prezintă relevanță sub aspectul compunerii masei întrucât, pe de o parte, în cauză s-a făcut dovada dobândirii acestuia în perioada concubinajului părților (1992), iar pe de altă parte, încheierea contractului de vânzare - cumpărare s-a realizat sub imperiul Decretului -lege nr. 61/1990, în virtutea calității de chiriaș reținută exclusiv în persoana recurentului, esențială în soluționarea cauzei fiind dovada contribuției egale a reclamantei la achiziționare, care a obținut venituri din muncă atât anterior cât și ulterior încheierii contractului, a locuit și gospodărit împreună cu pârâtul, nefăcându-se dovada că reclamanta și-ar fi cheltuit în alt mod veniturile decât investindu-le în imobilul în litigiu și în celelalte bunuri.
Contribuția egală a părților la dobândirea bunurilor achiziționate în perioada concubinajului a fost de altfel confirmată și prin declarațiile martorilor audiați în cauză, potrivit cărora părțile locuiau împreună, desfășurau diferite afaceri pe raza ui S și se preocupau în egală măsură de creșterea și educarea copilului rezultat din această relație -.
Susținerea pârâtului în sensul că s-ar justifica reținerea unei cote de contribuție inferioară în sarcina reclamantei motivat de faptul că aceasta mai avea un copil dintr-o altă căsătorie și că ar fi consumat băuturi alcoolice a fost corect înlăturată reținându-se caracterul părtinitor al probelor testimoniale invocate, precum și împrejurarea că primul copil al reclamantei a fost încredințat spre creștere și educare tatălui care, la scurt timp și-a instalat domiciliul în străinătate împreună cu minorul, contribuția materială a reclamantei fiind modică în aceste condiții. De altfel, aceste neajunsuri s-au apreciat în mod corect ca fiind compensate de faptul că la nivelul anului 1991 pârâtul a rămas șomer.
Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al pârâtului, trebuie precizat că acesta a beneficiat de asistență juridică calificată pe tot parcursul procesului, instanțele de judecată administrând în desfășurarea ambelor cicluri procesuale toate probele necesare și utile soluționării cauzei (înscrisuri, declarații de martori, expertiză în construcții), tribunalul apreciind corect lipsa de oportunitate și utilitate a administrării unei noi probe cu o expertiză tehnică, intenția pârâtului fiind evident una de tergiversare a procesului, știut fiind că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună - credință. De altfel, pe de altă parte, expertul constructor și-a fundamentat din punct de vedere tehnic și legal atât concluziile raportului de
expertiză inițial cât și pe cele ale suplimentului ordonat în cauză - contrar susținerilor pârâtului, iar valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului și reținute exclusiv în favoarea acestuia se apreciază ca fiind corectă în condițiile în care, prin raportare la structura acestora, necontestată, se situează valoric la nivelul a 11.5% din imobil.
Concluzionând, apreciind că în mod corect tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada concretă a unei cote de contribuție diferită a părților la achiziționarea bunurilor de împărțit și că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate și nici de nulitate a deciziei atacate, care să poată fi reținute din oficiu, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, culpa procesuală reținându-se în sarcina recurentului, ca parte căzută în prezenții, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în această fază procesuală, în sumă de 300 RON reprezentând onorariu avocat și justificată cu chitanța de la fila 35 dosar recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul cu domiciliul în municipiul S,-, -.2,. A,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr. 160 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored. Sb.
Ex. 2/10.03.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela
