Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 362/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 362/
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, C, cu sediul în C,-, -8, parter, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat de către Direcția -ă a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.- nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 378, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19 iunie 2009, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în B, sector 6,-,.28,.A,.5,.24, cu domiciliul în B, sector 6,-,.A,.24, - moștenitor, - moștenitor și - moștenitor, toți cu domiciliul în B, sector 5, strada -. -, nr. 12, având ca obiectrevendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da posibilitatea apărătorului intimaților reclamanți să depună la dosar concluzii scrise, a încuviințat cererea acestuia în acest sens și a amânat pronunțarea la data de 29 octombrie când a soluționat astfel:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 26.08.1996, reclamanții, și au chemat în judecată Consiliul Local C, Ministerul Finanțelor B și C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se recunoască dreptul de proprietate și să se restituie necondiționat posesia asupra terenului în suprafață de 161,28. ale cărui construcții au fost demolate, situat în C,-, apoi 11, respectiv - - nr. 13, 13 și actual - 13 și teren și construcții în suprafață de 289. și construcții situat-
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că bunul litigios a aparținut bunicului lor -., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1031/28.05.1916 transcris sub nr-.
Succesiunea acestuia s-a deschis în anul 1938, erezii lui fiind excluși de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
Pe fondul inițial de 450. existau două construcții independente din care în prezent doar cea de la nr. 13 mai este funcțională; în anul 1988, datorită uzurii avansate, construcția de la nr. 13 fost demolată, iar terenul de 161. care figurează încă pe numele moștenitorilor lui -. a rămas neutilizat.
Sentințele civile nr. 1070/28.03.1961 și nr. 1088/29.03.1961, prin care fostul Tribunal Popular au trecut în proprietatea statului imobilele situate în- și nr. 13 de la numitul sunt lipsite de efecte, având în vedere devoluțiunea succesorală din patrimoniul autorului în calitate de reclamant.
Pârâtul Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a învederat lipsa calității procesuale pasive, arătând că statul este subiect de drept în cauzele în care participă nemijlocit, iar singurul reprezentant care și-ar putea da concursul la soluționarea cauzei și să participe în calitate de pârât este doar Administrația Financiară locală.
Prin sentința civilă nr. 18192/18.12.1997 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că dreptul de proprietate al statului, născut în urma unei naționalizări pronunțate în temeiul dispozițiilor constituționale în vigoare, nu poate fi negat sau stins ca efect al intrării în vigoare a Constituției din 1991.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 1070/1961 Tribunalul Popular Cad ispus trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în C,-, considerând că bunul era unul părăsit și fără executarea vreunui act de administrare sau conservare.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat apel reclamanții, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că în sentința civilă nr. 18192/1997 se face confuzie între măsura naționalizării și cea a trecerii în proprietatea statului, refuzându-se confruntarea de titluri pentru a se da satisfacție celui mai bine caracterizat: titlul statului se leagă de un anume, fără nicio legătură cu titlul asupra bunului revendicat sau persoanei proprietarului.
- mult, nu există o analiză a modului în care nu a pierdut posesia adevăratul proprietar și nici nu s-a arătat cum statul și-a conservat posesia bunului revendicat în raport de prevederile Decretului nr. 111/1951 și instrucțiunile nr. 6491/1951.
Prin decizia civilă nr. 2210/13.10.1998 Tribunalul Constanțaa admis apelul și, schimbând în parte hotărârea atacată, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în C,- și 13 bis format din teren în suprafață de 411. și două construcții (una locuită și alta în curs de demolare), menținând restul prevederilor hotărârii.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Constanțaa reținut că din actul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 1501/28.05.1916 la Grefa Tribunalului Constanța reiese că numitul a cumpărat de la și de la imobilul situat în C,- (casă și 450. teren).
Instanța de apel a observat că, din foaia de date pentru cartea funciară și procesul-verbal pentru întocmirea acestuia din data de 23.09.1940, reiese că în C,- se află un imobil (construcție și 450. teren), iar ca proprietari sunt menționați moștenitorii lui, respectiv soția și copiii: C; -. St.; St. și - St. (filele 69- 71 dosar fond).
Analizând certificatul de moștenitor nr. 806 din 13.11.1996 întocmit de Biroul Notarului Public " " B, tribunalul a constatat că moștenitorii lui (decedat la 19.01.1938) sunt: -, C și descendenți cu o cotă de fiecare; de pe urma defunctei - (decedată la 22.02.1946) au rămas ca moștenitori: (mamă - 1/4), (frate-1/4), C (soră-1/4), și (frate-1/4); de pe urma defunctului (decedat la 20.04.1974) au rămas ca moștenitori: (mamă-4/16), (nepoată de frate predecedat-3/16), (nepoată de frate predecedat-3/16) și (nepot de soră predecedată-6/16); de pe urma defunctei (decedată la 11.10.1975) au rămas ca moștenitori: (nepoată de fiu predecedat-1/4), (nepoată de fiu predecedat-1/4) și (nepot de fiică predecedată-2/4).
Astfel s-a concluzionat că reclamanții, și sunt moștenitorii defunctului, proprietarul imobilului în discuție.
Referitor la starea actuală a bunului, tribunalul a observat că, din raportul de expertiză efectuat în cauză reiese că imobilul în litigiu este în prezent situat în C,- și 13 bis (prin schimbarea denumirii străzii și a numerotării), astfel: la nr. 13 patrulaterul în suprafață de 168,28. teren pe care se află o locuință în curs de demolare și poligonul în suprafață de 289. pe care se află o casă tip parter. Din terenul în suprafață totală de 457,28. se scade patrulaterul în suprafață de 46,25. care în prezent este trotuar.
Cu privire la sentința civilă nr. 1070/28.03.1961 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C tribunalul a observat că aceast se referă la imobilul situat în C,- care a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951; ca proprietar este menționat; de asemenea, prin sentința civilă nr. 1088/29.03.1961 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C (fila 41 dosar fond) imobilul situat în C,- Aaf ost trecut în proprietatea statului - din proprietatea lui - în baza Decretului nr. 111/1951.
Părțile nu au contestat identitatea imobilului în litigiu ca urmare a modificării denumirii străzilor și a numerotării și nici raportul de expertiză.
Tribunalul a reținut că nu s-a dovedit că era proprietarul întregului imobil în perioada 1951-1961 pentru ca să se poată stabili că imobilul a intrat în mod legal în proprietatea statului. Comparând titlul de proprietate al autorului reclamanților (coroborat cu extrasul de carte funciară și certificatul de moștenitor) cu titlul de proprietate al statului (sentința civilă nr. 1070 și 1088/1961 prin care imobilul s-a luat de la nonproprietar) s-a constatat că titlul reclamanților este preferabil și, în consecință, apărea ca întemeiată acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu care a fost admisă în baza art. 480 Cod civil.
Față de admiterea acțiunii în revendicare, tribunalul a considerat că apar ca lipsite de interes celelalte capete de cerere, care s-au menținut ca respinse conform hotărârii instanței de fond (nulitatea deciziei nr. 857/1961, reconstituire titlu de proprietate și radiere mențiuni asupra stării juridice).
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții Consiliul Local C și C, criticând soluția tribunalului atât din punct de vedere al temeiniciei, cât și al legalității.
În recursul său, Consiliul Local Caî nvederat că într-o atare situație, instanța de apel nu putea să aprecieze ca nelegal titlul statului atâta timp cât acesta este reprezentat de două hotărâri judecătorești și nici nu putea să acorde preferințe titlului prezentat de reclamant pe motiv de nelegalitate a titlului statului.
De asemenea, s-a apreciat că în speță există în situația în care ambele părți din proces prezintă un titlu de proprietate valabil, fiind vorba de un conflict între două titluri scrise, autentice. Acest caz se prezintă în varianta în care titlurile opuse nu provin de la același autor, ci de la autori diferiți, unul izvorând dintr-un contract, iar celălalt din lege.
Este posibilă și aplicarea principiului " nemo plus juris in alium transfere potest quam ipse habet", potrivit căruia sunt comparate titlurile autorilor reclamantului și pârâtului, acordându-se preferință acelui titlu de proprietate care provine de la autorul ce ar fi avut câștig de cauză într-un eventual proces de revendicare.
Dar, sarcina probei revine reclamantului și cum acesta nu a făcut dovada, urmează a se aplica regula " in pari causa, melior est causa possidentis", deci trebuia să se acorde preferință titlului reclamantului.
De altfel, instanța de apel nu își motivează preferința pentru titlul reclamantului, deși potrivit art. 261 Cod procedură civilă, avea obligația de a-și motiva alegerea.
Un alt aspect pe care recurenta l-a subliniat vizează identitatea dintre vechiul imobil indicat în actul de vânzare-cumpărare, ca fiind pe- și cel revendicat aflat la acest moment pe- și nr. 13 bis: instanța a apreciat că există și identități între cele două imobile, întrucât părțile nu au contestat acest fapt.
Se mai învederează că, din probatoriul existent, nu reiese că între cele două imobile ar fi o identitate, ar fi necesar pentru o judicioasă apreciere să fie prezentat clar modul în care s-au schimbat denumirile străzilor de-a lungul timpului, simplul fapt că pârâții nu s-au opus nefăcând dovada identității imobilelor, sarcina probei îi revine reclamantului potrivit principiului consacrat în art. 1169 Cod civil, după care cel ce face o propunere trebuie să o dovedească.
De asemenea, a arătat că în susținerea unui motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că imobilele ce fac obiectul prezentei revendicări sunt alcătuite din teren în suprafață de 457,28. și construcție, parter cu 4 camere și dependințe, situate în zona peninsulară a orașului, considerată zona centrală a municipiului C, consideră că valoarea acestuia depășește 150.000.000 lei, ceea ce înseamnă că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. "b" Cod procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță a cauzei revine tribunalului. Întrucât hotărârile date în prezenta cauză s-au dat cu încălcarea competenței primei instanțe, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare instanței competente.
S-a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, considerându-se că în speță, reclamanții nu au făcut dovada proprietății autorilor lor asupra imobilelor revendicate. Astfel, reclamanții prezintă instanței un act de proprietate al numitului, respectiv al moștenitorilor acestuia asupra imobilului situat în C,-. Dar nu fac dovada proprietății asupra imobilelor situate în C,- și 13 bis pe care le revendică.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilele revendicate purtau anterior alte numere, respectiv: actualul imobil din- este fostul nr. 11; actualul imobil din- bis este fostul nr. 13; în ceea ce privește denumirea străzii aceasta se numea anterior - -.
Din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că cele două imobile revendicate, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză, corespund cu cel descris prin actul de proprietate depus de către reclamanți, situat în-.
Pe fond, în măsura în care se va trece peste excepțiile invocate, s-a considerat că decizia tribunalului este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cele două imobile fiind preluate de stat "cu titlu" în accepțiunea Legii nr. 112/1995 și a nr.HG 11/1997.
De asemenea, a formulat recurs Ministerul Finanțelor, ce a precizat că decizia civilă nr. 2210/1998 a Tribunalului Constanța este nelegală, deoarece bunurile au trecut în proprietatea statului cu titlu astfel că proprietarii sau moștenitorii lor aveau dreptul de a solicita, pe cale administrativă, restituirea imobilelor.
De aceea, cum nu s-a formulat a astfel de solicitare în baza Legii nr. 112/1995 în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, acțiunea era tardivă și trebuia respinsă ca atare de instanța de fond și ca inadmisibilă de instanța de apel.
Prin decizia civilă nr. 1059/27.09.1999 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, aceste recursuri au fost admise și, în urma casării deciziei civile nr. 2210/1998 a Tribunalului Constanța și a sentinței civile nr. 18192/1997 a Judecătoriei Constanța, cauza a fost trimisă Tribunalului Constanța pentru soluționare în primă instanță.
Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. "b" Cod procedură civilă, tribunalul ar fi trebuit să soluționeze revendicarea în primă instanță, având în vedere că imobilul - teren și construcție - valorează peste 180.000.000 lei, astfel că, în mod greșit instanțele s-au declarat competente a judeca pricina, deși valoarea bunului depășea 150.000.000 lei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. R 8743/25.10.1999 unde, la termenul din 14.12.1999 reclamanții și-au modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că au înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât și Municipiul C prin Primar.
La 14.03.2000, reclamanții și-au "precizat" acțiunea, arătând că obiectul cererii îl reprezintă (oar- nota curții) revendicarea imobilului situat în C,-, format din imobil parter cu 4 camere și dependințe și teren în suprafață de 458. imobil deținut ilegal de pârâți.
Prin sentința civilă nr. 526/28.06.2000 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietari ai bunului revendicat.
Astfel, din actele depuse la dosar, tribunalul a reținut că imobilul revendicat situat în C,- bis, a fost dobândit de autorul reclamanților, -., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 1031/28.05.1916, iar în perioada 1942-1950 a figurat în evidențele fiscale ale municipiului C la matricola 57 pe numele moștenitorilor lui -..
Reclamanții nu au administrat probatorii cu privire la păstrarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului ulterior anului 1950, iar prin sentința civilă nr. 1070/28.03.1961 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului C s-a dispus trecerea imobilului situat în C,- (în prezent- bis) proprietate, în proprietatea statului ca bun abandonat, conform Decretului nr. 111/1951, reținându-se că începând cu anul 1950 proprietarul nu a mai efectuat niciun act de conservare sau de administrare, personal sau prin mandatar, cu privire la imobil.
Deși s-a pus în discuția părților completarea materialului probator cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat în succesiunea proprietarilor imobilului în perioada 1916-1961 și s-au acordat la cererea reclamanților mai multe termene pentru administrarea probei cu înscrisuri - foaia matricolă a imobilului, această probă nu a fost administrată de reclamanți, astfel că s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că erau proprietarii imobilului în anul 1961, când imobilul a fost preluat abuziv de către stat în urma unui proces desfășurat în contradictoriu cu o persoană străină de proprietate -.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, solicitând schimbarea ei și admiterea acțiunii. În motivarea apelului s-a arătat că reclamanții au prezentat o copie a cărții funciare, în timp ce pârâții nu au dovedit că bunul a intrat în proprietatea lui.
La termenul din 13.12.2000, numiții, și au învederat că reclamantul a decedat la 09.10.2000 și conform certificatului de moștenitor nr. 45/27.11.2000 ei sunt moștenitorii acestuia.
Apoi, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, față de situația că reclamanții au dovedit că au formulat o notificare de restituire a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea procedurilor administrative.
Cauza a rămas în nelucrare până la 25.04.2007, când prin încheierea din 25.04.2007, în temeiul art. II alin. 2 din Legea nr. 219/2005, curtea a admis excepția de necompetență și a trimis cauza spre judecare în apel Tribunalului Constanța, unde cauza a fost reînregistrată sub nr-.
În fața tribunalului, pârâtul Statul a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind ca legitimarea procesuala pasiva in cauza de fata, raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, revine autoritarilor locale deținătoare ale bunului; asupra fondului cererii paratul a susținut ca de vreme ce autorul reclamanților nu a contestat actul de trecere in proprietatea statului a imobilului, acesta a fost preluat in mod valabil.
După respingerea sesizării de perimare invocată din oficiu, prin încheierea din 7.09.2007 a fost menținută stare de suspendare a cauzei pana la data de 5.09.2008 când a fost pricina a fost repusa pe rol la cererea reclamanților.
Înainte de a trece la analiza in fond cauzei, tribunalul a verificat apărarea cu privire la lipsa calității procesual pasive a pârâtului intimat Statul Român reprezentat in proces prin Ministerul d e Finanțe, prin DGFP Constanta.
Constatând că, în cauza de fata, instanța a fost investita cu o cerere de revendicare a unui bun preluat de către stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și că statul este beneficiarul inițial al deciziei de preluare a imobilului a cărei legalitate se discută și, totodată, autorul naționalizării făcute prin aceasta decizie, s-a trecut peste această apărare, considerându-se astfel că se justifică astfel calitatea procesuala a pârâtului.
Prin decizia civilă nr. 378/19.06.2009, Tribunalul Constanțaa admis apelul și, schimbând sentința nr.526/28.06.2000 a Tribunalului Constanta, a admis acțiunea in sensul că a obligat pârâții să lase reclamanților in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Constanta,-, jud. Constanta, compus din teren in suprafață de 450mp (458 din măsurători) si construcția C1 situata pe acesta, cu obligarea pârâților la plata in solidar, către reclamanți a sumei de 1980 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, in mod greșit, instanța de fond a apreciat asupra probelor adminJ. in cauza privind dreptul de proprietate al reclamanților, care si-au dovedit dreptul de proprietate asupra bunului, fără ca pârâții sa justifice dobândirea acestuia printr-un titlu translativ mai bine caracterizat.
Astfel,s-a observat că reclamanții sunt moștenitorii numitului (zis și ), decedat in anul 1938, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr.806/1996, nr.226/1964, nr.1160/1994, nr.22/1972.
Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 28.05.1916 si transcris sub nr.2969/1916, autorul reclamanților a cumpărat o suprafața de teren de 450mp precum si construcția situată pe acesta din Constanta, str. -. -, nr.17; bunul - clădire si teren - a fost înscris in foaia de date pentru cartea funciara pe numele moștenitorilor lui, printr-o înregistrare efectuata la 23.09.1940, la adresa din str. -. nr.13, în procesul verbal încheiat de către judecătorul delegat menționându-se că privilegiul vânzătorului pentru preț a fost stins prin plata acestuia.
Tribunalul a constatat că imobilul apare consemnat și in evidentele autoritarilor - adresa nr.4127/1995 eliberata de Proiect coroborată sub aspectul nominalizării vecinilor imobilului cu situația juridica a imobilului si extrasul registrului de proprietăți - ca fiind in proprietatea lui (moștenitorii lui ) situat in str. -. - nr.13 (actual str. -) de unde a trecut in proprietate statului in temeiul sentinței civile nr.1070/29.03.1961
De asemenea, din situația juridica expusa in cuprinsul adresei cu nr.-/2008 a Direcției Patrimoniu a Primăriei Constanta rezultă aspectul că -. a figurat in Registrul de proprietar din perioada 1936-1938 cu lotul nou 3 din careul nou 117 din-; de asemenea, din fisa matricola a imobilului reiese ca acesta era înscris pe numele moștenitorilor -, fiind compus din construcție alcătuită din 4 camere, bucătărie, pivnița, baie, magazine si curte mare - imobil închiriat.
Pe aceasta fișă matricolă se face mențiunea "naționalizat".
Imobilul din- a fost identificat de către un expert topograf ca fiind alcătuit din teren in suprafață de 458 mp și construcție, concluzia expertului fiind aceea că imobilul revendicat este unul si același cu cel menționat in evidente ca fiind plasat pe-, actual-.
Cat privește preluare bunului de către stat, tribunalul a reținut - în lipsa altor probe - că preluarea s-a efectuat pe numele unei persoane care nu avea in patrimoniu dreptul de proprietate, printr-un act normativ ce contravenea dispozițiilor constituționale ale vremii, dispoziții ce ocroteau dreptul de proprietate și caracterul perpetuu al acestuia, ceea ce conferă trecerii bunului in proprietatea statului un caracter abuziv care nu poate conduce la dobândirea unui drept de proprietate valabil in patrimonial sau.
Astfel, pentru dovedirea intrării bunului în patrimoniul statului, tribunalul a constatat că, la dosar au fost depuse doua hotărâri judecătorești pronunțare în aplicarea Decretului nr.111/1951: sentința civila nr.1070/28.03.1961 a Tribunalului Popular al Orașului Constanta prin care s-a dispus trecerea din proprietatea lui in proprietatea statului a imobilul din Constanta,- (în cuprinsul hotărârii imobilul este menționat și la nr.31 al străzii - -); apoi, sentința civila nr.1088/ 29.03.1961 a aceleiași instanțe prin care s-a dispus trecerea din proprietatea aceluiași in proprietatea statului a imobilul din Constanta,-
S-a observat așadar că pârâții nu au depus probe din care sa rezulte ca numitul a deținut vreun drept de proprietate asupra vreunui imobil situat la adresa respectiva, dovezi în lipsa cărora nu se putea vorbi de o răsturnare a probei dreptului de proprietate produsa de către reclamanți.
Considerând că principalul efect al acțiunii in revendicare in constituie readucerea bunului - în natura și liber de sarcini - in patrimoniul proprietarului (sau prin echivalent bănesc numai in ipoteza in care acest lucru este imposibil, ca urmare a exproprierii pentru caz de utilitate publica sau pentru situația in care bunul a fost înstrăinat, iar validitatea titlului subdobânditorului a fost confirmata prin hotărâre judecătoreasca irevocabila), cum în cazul in speță bunul este liber, aspect confirmat prin adresa nr.10548/2008 a Regiei Autonome "Exploatarea Domeniului Public și Privat" C, din cuprinsul căreia rezulta ca in prezent bunul este grevat de doua contracte de închiriere, s-a dispus restituirea în deplina proprietate si posesie imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului, s-a arătat că bunurile au trecut în proprietatea statului prin două sentințe judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 1070/ 29.03.1961 și sentința civilă nr. 1088/29.03.1961, ambele pronunțate de Tribunalul Popular al orașului C, în baza dispozițiilor art. 1 lit. "d" din Decretul nr. 111/1951, cu titlul de bun părăsit, fiind consemnat ca proprietar.
Deși sarcina probei revine reclamantului în orice acțiune civilă, instanța de apel consideră că pârâții din prezenta cauză trebuiau să facă dovada că numitul era proprietar la momentul naționalizării bunurilor imobile și nu că intimații reclamanți aveau obligația să demonstreze că în anul 1961 erau încă proprietarii acestor bunuri imobile revendicate.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că, în speță, acțiunea în revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, poate fi exercitată numai de către titularul dreptului de proprietate și că în speță intimații reclamanți nu au făcut dovada susținerilor lor cu privire la calitatea de proprietari ai bunului revendicat.
Se reține că la dosar s-au depus acte din care rezultă că în perioada anilor 1942-1950 imobilele au figurat în evidențele fiscale ale municipiului C la matricola 57 pe numele moștenitorilor lui.
După anul 1950 nu se prezintă nicio probă a păstrării dreptului de proprietate în favoarea aceluiași proprietar, iar în 1961 prin sentințele enunțate se naționalizează pe numele altei persoane, respectiv.
Cu siguranță că, la pronunțarea hotărârilor judecătorești, instanțele au avut în dosar documentația privind dreptul de proprietate, pentru că altfel, este prea mare coincidența că în două dosare diferite (nr. 1070 și nr. 1088), judecate de doi magistrați diferiți ( și -), în zile diferite 28.01.1961 și 29.03.1961, pentru imobilele situate în C,- bis și 13, ce corespund adresei imobilelor revendicate de intimații reclamanți în prezenta cauză, să fie menționat ca proprietar și nu moștenitorii.
S-a menționat, în mod expres, în motivarea sentinței de fond, că s-a pus în vedere intimaților reclamanți să completeze materialul probator cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, în succesiunea proprietarilor între anii 1916, anul cumpărării imobilului și 1961, anul naționalizării acestuia, sens în care s-au acordat mai multe termene, pentru depunerea foii matricole a imobilului.
Or, arată recurenta, această probă nu a fost niciodată produsă de intimații reclamanți, nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de apel, motiv pentru care consideră că intimații reclamanți nu au făcut dovada faptului că la momentul naționalizării, respectiv 1961, mai dețineau proprietatea asupra imobilelor revendicate.
Față de cele arătate mai sus, consideră că în mod corect instanța de fond a respins cererea de revendicare ca nefondată, iar instanța de apel, în lipsa unor dovezi clare care să demonstreze dreptul de proprietate la momentul naționalizării bunului imobil - 1961, pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Precizează că a solicitat instanței de apel să acorde un termen pentru a formula obiecțiuni față de raportul de expertiză, care le-a fost comunicat la mai puțin de 5 zile față de termenul de judecată, întrucât s-a constatat de către Serviciul tehnic al C că raportul de expertiză include în terenul solicitat prin revendicare și o porțiune dintr-un teren aflat în administrarea recurentei, situat la nr. 15, fiind o suprapunere care va crea dificultăți la o eventuală punere în posesie.
Deși partea adversă nu s-a opus acordării unui termen pentru formularea obiecțiunilor, instanța de judecată a procedat la judecarea pe fond, prejudiciindu-ne în acest fel de a ne formula o apărare și pe de altă parte, prin acceptarea raportului de expertiză, care constituie baza tehnică a retrocedării, se va crea o situație care nu corespunde adevărului faptic din teren, expertul greșind în întocmirea schiței proprietății intimaților reclamanți.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului formulat și pentru motivele enunțate să se constate că intimații reclamanți nu justifică calitatea de proprietari ai bunului imobil revendicat și pe cale de consecință, să se modifice în tot decizia apelată, pentru primul motiv de recurs, să se respingă apelul și să se mențină sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În situația în care nu se va admite cererea de recurs formulată de C, sub aspectul primului motiv de recurs, respectiv al netemeiniciei acțiunii în revendicare, solicită admiterea celui de-al doilea motiv de recurs și să se dispună casarea cu trimitere către instanța de apel, pentru discutarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, funcție de care instanța să pronunțe o hotărâre corectă din punct de vedere al identificării proprietății revendicate.
De asemenea, pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C au formulat recurs, argumentând că reclamanții nu au administrat niciun fel de probă cu privire la păstrarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului și după anul 1950. Cu atât mai mult, dacă aceștia ar fi fost proprietari neposesori până în prezent, cu siguranță la momentul pronunțării celor două sentințe civile nr. 1070/28.03.1961 și 1088/29.03.1961 instanța de judecată ar fi pronunțat aceste hotărâri cu referire la autorii reclamanților.
Recurenții învederează că instanța de apel a ignorat și Decretul nr. 513/1953, privind ratificarea acordului încheiat pentru schimbul de populație din 14.08.1952 și 29.09.1953 între Republica Populară Română și Republica Populară, care în anexa acestuia, la numărul 99 figurează proprietar pentru imobilul situat în- și în niciun caz vreunul din autorii reclamanților.
Prin urmare, solicită a se reține ca fiind legală și temeinică hotărârea instanței de fond și a se modifica în tot hotărârea instanței de apel, întrucât așa cum a arătat, reclamanții sunt cei care trebuiau să își dovedească calitatea procesuală activă, respectiv faptul că sunt persoane îndreptățite ca și moștenitori ai foștilor proprietari, așa cum de altfel susțin.
Totodată, s-a învederat că reclamanții nu au arătat care este motivul pentru care au pierdut posesia acestui imobil și de ce în istoricul de rol fiscal așa cum au fost consemnați până în anul 1963 ca fiind posesorii imobilului din strada -. - nr. 13 nu figurează și pentru restul perioadei, adică după 1950 și până în prezent. Singura explicație a acestui fapt este că în mod cert moștenitorii lui a au înstrăinat acest imobil până în anul 1952, astfel că aceștia nu figurează nici măcar în anexa Decretului nr. 513/1953.
Numai faptul că a figurat în Registrul de proprietari din perioada 1936-1938 nu poate convinge că acesta nu a vândut la un moment dat imobilul și că proprietatea lui a continuat până în prezent, pierzând doar posesia acestuia pentru a fi îndreptățit să aleagă această cale a revendicării imobiliare.
În fine, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin C, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând, în esență, că statul participă nemijlocit și în interes propriu doar cu privire la bunurile din domeniul public de interes național; de asemenea, a fost criticată soluția de obligare a Statului Român la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care bunul nu face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale și nu se poate reține culpa procesuală.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursurile este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, motivele invocate de pârâții C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C se referă la greșita apreciere a Tribunalului Constanța că autorii reclamanților au fost proprietarii imobilului revendicat și nu, astfel cum reiese din hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei.
În principiu, prin abrogarea prevederilor pct. 10 și 11 ale art. 304 prin nr.OUG 138/2000, verificarea situației de fapt stabilită de instanța de fond, în condițiile în care aceasta s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de pct. 1-5 al art. 304 Cod procedură civilă, excede competențelor instanței de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale de atac extraordinară, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei netemeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond.
De aceea, motivele faptice de recurs invocate de C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C vor conduce la o verificare a situației de fapt stabilite de tribunal doar prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - și art. 304 pct. 8 - instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - indicate în cererea de recurs.
Cu referire la primul motiv de recurs justificat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, curtea constată că recurenții nu au indicat care a fost înscrisul asupra căruia a căzut interpretarea greșită; pentru reținerea acestui motiv trebuie ca instanțele să fi trecut dincolo de clauzele clare ale documentului în cauză astfel că au schimbat natura sa juridică sau au dat o interpretare ce atribuie termenilor înscrisului un înțeles care, în loc să se sprijine pe cuprinsul textului, este exclus în mod clar și vădit neîndoielnic de înscris.
Când însă din probele adminJ. ar rezulta un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în fața instanței de recurs, deoarece motivul de casare nu o permite.
Este și situația dovedirii dreptului de proprietate a autorilor reclamanților până la momentul preluării de stat a bunului litigios.
Tribunalul a stabilit în mod judicios că autorul reclamanților a dobândit proprietatea asupra unui imobil situat în C, strada G-ral -. - nr. 17, format din teren în suprafață de 450. și construcție; această situație este necontestată, deși la dosar nu există o copie a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1581/28.05.1916 ci doar a procesului-verbal de înscriere a contractului în Registrul de - ținut de Grefa Tribunalului Constanța.
Cu acest imobil la 23.09.1940, moștenitorii lui, decedat în 1938, (anume C, St., St. și - St. cu cote de 1/4 fiecare) s-au înscris în cartea funciară ca proprietari ai terenului în suprafață de 450. și un corp de casă ( descris ca fiind alcătuit din locuință 4 camere și dependințe - pivniță și magazii).
În Registrul de proprietari al planului cadastral 1936, - decedat în anul 1938 - apare ca proprietar pentru bunul situat în strada G-ral -. - nr. 13 (cartea funciară, deși este ulterioară, privește nr. 17), având ca vecini propreitățile.. lui (situat la nr. 11) și familia și (situat la nr. 15) și av. Șt. (situat la nr. 17).
Mențiunile se coroborează cu notările din cartea funciară care arată ca vecinătăți ale imobilului lui pe " - doamna. ".
De asemenea, foaia matricolă nr. 2 (impozit pe clădiri) nr. 57 imobilului situat în C, strada G-ral -. - nr. 13 (care cuprinde o descriere identică cu aceea din cartea funciară: "apartament 4 camere, magazii", ) are mențiuni privind achitarea impozitului până în anul 1946, pentru ca în anul 1949 să se înscrie un proces-verbal de "imobil distrus" (scrierea este ilizibilă); în fine pe această foaie matricolă există mențiunea "naționalizat" și o semnătură olografă indescifrabilă, fără dată sau act de naționalizare.
După cum reiese din adresa nr. 4127/15.09.1995 a "Proiect", bunurile aflate (în prezent- nota curții) pe- și 13 nu figurează în anexa Decretului nr. 92/1950 cu lista imobilelor naționalizate în județul
De altfel, după cum se arată în continuarea adresei și cum în mod constant au invocat pârâții, trecerea în proprietatea statului s-a făcut în baza unui alt act normativ Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor
În temeiul acestui decret, deveneau proprietatea statului, printre altele, bunurile fără stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete; erau consideratebunuri fără stăpân, bunurile de orice fel părăsite timp de un an de zile de către titularii lor - necunoscuți sau absenți - precum și bunurile găsite și predate unităților de miliție, care nu au fost reclamate de cei în drept în decurs de trei luni de la predare (art. 1 lit. "d").
Pârâții recurenți s-au folosit, în încercarea de a dovedi modalitatea de intrare în patrimoniul statului a imobilului litigios, de două hotărâri judecătorești: sentințele civile nr. 1070/28.03.1961 și nr. 1088/29.03.1961.
Din aceste două hotărâri reiese că, în baza Decretului nr. 111/1951, s-au trecut în proprietatea statului imobile aparținând lui, situate în C,- și respectiv 13, care ar fi fost părăsite de proprietar încă din anul 1950, astfel cum rezultă din procesele-verbale nr. 35115 și nr. 35120/1960.
Nu s-au trecut în dispozitivul celor două sentințe numărul careului, lotul, parcela sau al foii matricole și rolului fiscal, deși acestea existau cu privire la imobilul deținut de: careu nr. 107, lot nr. 43 (după cum reiese din Registrul de Proprietăți anul 1936); nr. matricol 57 mențiune foarte importantă căci analiza acestei evidențe arată sumele stabilite cu titlu de impozit și achitarea lor de către proprietar.
Niciun fel de evidență juridică ținută de pârâți "istoric de rol fiscal" (adresa nr. RB -/24.10.2008 a SPIT - pagina 67 dosar nr- al Tribunalului Constanța ) și " evoluție situație juridică" (adresa nr. -/18.11.2008 a Serviciului Patrimoniu - fila 47 dosar Tribunalul Constanța ) nu conține vreo mențiune din care să reiasă că în perioada 1950-1961 numitul ar fi fost proprietarul imobilului revendicat.
Dimpotrivă, în adresa nr. -/2008 se arată că pentru bunurile din- și 13 (arătate și în hotărârile judecătorești descrise)încă din anul 1952apare "Locativa" ca titular al proprietății pentru imobilul de 96. matricola 55 și de 80. matricola 56, " naționalizate ca propritate bulgară" în anul 1952.
Abia în anul 1956 apar menționate trei proprietăți la nr. 13 în strada - - (nr. 13, 13 și 13 bis) toate în administrarea "Locativa".
Or, este astfel evident că sentințele civile nr.1070 și 1088/1961 nu puteau constitui titlu de preluare a bunului ce a aparținut lui, din moment ce au fost pronunțate în anul 1961, iar încă din 1956 toate proprietățile ce s-ar fi găsit sub nr. 13 (fie cele menționate greșit sau nu sub acel număr) se aflau deja în posesia statului.
Curtea consideră justificată această concluzie și din perspectiva evoluției numerotării stradale, referitor la adresa imobilului strada cunoscând nu numai schimbări ale numelui, ci și mai multe renumerotări care nu au ținut cont de forma distinctă a imobilului - care s-a păstrat până în prezent - și care era de natură a crea confuzii referitoare la imobilele care s-ar afla cu adevărat la nr. 13.
Cum lotul nr. 2 (aflat la nr. 11 pe strada G-ral -. -) era singura proprietate bulgară a "moștenitorilor" (în schițe apare și " " - fila 55 dosar Tribunalul Constanța ), este evident că la acesta se referă Decretul nr. 513/1953, deși în act este menționată adresa din- titular.
Față de aceste constatări, în mod corect, în aplicarea regulilor de funcționare a acțiunii în revendicare, tribunalul a considerat că nu se găsește în situația comparării a două titluri de proprietate provenite de la titulari diferiți, ci comparării titlului reclamanților cu posesia pârâților.
Or, în această ipoteză în care pârâtul nu poate produce niciun fel de titlu translativ de proprietate al bunului în patrimoniul său, se impunea a se acorda câștig de cauză reclamanților care făceau dovada calității de proprietar a autorului lor, precum și a calității lor de moștenitori ai acestuia.
Referitor la motivul de nelegalitate privind situația că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) instanța constată, în parte și pentru considerentele mai sus expuse, că pretențiile de nelegalitate sunt neîntemeiate.
Prima ipoteză a art. 304 pct. 9este exclusă din însăși redactarea deciziei recurate, căci motivarea hotărârii permite constatarea că elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii se găsesc în cauză, instanța aplicând normele de drept substanțial potrivite.
De asemenea, identificând în mod corect textele legale incidente - art. 480 cod civil - instanța de apel a făcut o judicioasă punere în practică a acestora, în concordanță cu litera și spiritul lor.
Cum acest motiv de recurs se referă la norme de drept substanțial (pentru cele de drept procesual sunt aplicabile prevederile pct. 5 al art. 304) pentru a se dispune modificarea este necesar să se constate că instanța a făcut o interpretare cu totul eronată a legii, una prea extinsă sau, dimpotrivă prea limitată.
Or, făcând aplicarea art. 480 Cod civil și a apărării dreptului de proprietate pe calea acțiunii în revendicare (prin stabilirea calității de proprietari a reclamanților, a calității de posesor neproprietar a pârâților, situația comparării titlului cu posesia) tribunalul a făcut o interpretare extrem de corectă a dispozițiilor legale incidente.
Referitor la pretinsa încălcare a normelor de procedură: sarcina probei prevăzută de art. 1169 Cod civil, invocată de recurenții Consiliul Local C și C, curtea constată că nu există o astfel de nelegalitate, pretențiile părților reieșind dintr-o înțelegere distorsionată a regulilor de funcționare a sistemului probator din procesul civil român.
Astfel, într-adevăr reclamantului îi revine obligația de a dovedi pretențiile sale, până la această probă pârâtul fiind considerat că nu datorează nimic. Din punct de vedere probatoriu, aceasta se traduce în practică nu numai prin invocarea existenței unei obligații a celui chemat în judecată, ci și prin producerea unei dovezi a cărei natură depinde de izvorul (legal sau convențional) al obligației din care să reiasă opozabilitatea obligației față de pârâți.
Pârâtul, la rândul său, se poate apăra fie prin negarea existenței obligației, fie prin invocarea unei cauze de stingere a acesteia.
După administrarea fiecărui set de probe de către cele două părți, instanța va aprecia, în funcție de situația ce rezultă din coroborarea întregului ansamblu, asupra sorții acțiunii.
În cazul de față (referitor la modul de preluare a bunului de stat) această desfășurare etapizată a procesului s-a produs: reclamantul a invocat anumite înscrisuri în sprijinul cererii sale (act de vânzare-cumpărare, proces-verbal de carte funciară, certificat de moștenitor), iar pârâtul în apărare a produs anumite hotărâri judecătorești; pentru combaterea acestora reclamantul a solicitat administrarea altor înscrisuri (adrese, situații juridice, foi matricole, ), pentru ca la finalul acestui antagonism judiciar (în care este evidentă aplicarea succesivă a principiului "in excipiendo reus actor") instanța să dea preferință uneia dintre părți.
În fine, pârâta Caa firmat că i-au fost încălcate drepturile procesuale prin refuzul acordării unui termen pentru formularea de obiecțiuni la expertiza imobiliară.
Deși se constată o încălcare a prevederilor art. 209 Cod procedură civilă, conform cărora expertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, raportul fiind înregistrat la grefa Tribunalului Constanța la 12.06.2009 și comunicat pârâților la 15.06.2009, aceasta nu este de natură a afecta legalitatea deciziei.
Conform art. 304 pct. 5, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.
Textul în cauză instituie regimul de drept comun al nulităților procedurale, condiționate deexistența unei vătămăriși imposibilitatea înlăturării ei altfel decât prin anularea actului; de aceea, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura, nulitatea va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului.
Este și situația încălcării invocate de recurenta care, deși invocă o greșeală în întocmirea schiței, nu o dovedește în niciun fel, pretinzând că "va crea o situație care nu corespunde adevărului faptic din teren".
Or, verificând concluziile expertului raportat la situația ce reiese din restul materialului probator, curtea constată că raportul este întocmit în considerarea corectă a realității din teren, care a rămas aceeași de la introducerea acțiunii în anul 1996 și efectuarea primei expertize și care nu a fost contestată niciodată.
De aceea, motivele de recurs invocate de C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C apar ca neîntemeiate, iar recursurile lor urmează a fi respinse.
În privința recursului formulat de pârâtul Statul Român, care invocă, în principal, greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată atât în prima instanță, cât și în apel, curtea constată că și această cale de atac este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
Astfel, în mod corect, tribunalul a considerat că Statul Român are calitate procesuală pasivă din perspectiva faptului că este autorul naționalizării și beneficiarul acesteia.
Deși, în principiu, astfel cum a reținut și instanța de apel, acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care proprietarul unui bun care a pierdut posesia acestuia, îl cheamă pe cel ce stăpânește bunul, fără însă a avea calitatea de proprietar pentru ca pe această cale să i se reconstituie dreptul de proprietate și să redobândească posesia, iar calitatea procesuală este strict legată de cele două însușiri ale părților (reclamantul - proprietar neposesor; pârâtul - posesor neproprietar), totuși, în acțiunea în revendicare pentru restituirea bunurilor naționalizate, această regulă cunoaște o aplicare mai puțin rigidă.
Deoarece - mai ales în cazul acțiunii reale - calitatea procesuală implică analiza acelorași probe ca și pentru fondul cererii, în situația revendicării bunurilor naționalizate în perioada 08.03.1945-22.12.1989, este posibil să se constate că bunul nu se mai găsește în patrimoniul statului, fiind înstrăinat către terțe persoane.
Când soluțiile juridice ce ar fi putut avea ca rezultat inopozabilitatea titlului acestor terți achizitori față de persoana lipsită în mod abuziv de proprietatea sa de către statul comunist (compararea titlurilor, acțiunea în anulare a titlului terțului, etc.) ar rămâne fără rezultat, totuși fostul proprietar are la îndemână solicitarea de despăgubiri de la autorul inițial al faptei ilicite: Statul Român care a naționalizat abuziv bunul său.
Tocmai pentru că Statul este autorul acestor fapte prejudiciabile și pentru că răspunderea sa în despăgubiri este una subsidiară cererii principale de restituire în natură, acest pârât trebuie păstrat în proces până la etapa deliberării în fond, când, în urma analizei probatoriului administrat, se constată îndeplinirea sau nu a condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în revendicare: calitatea de proprietari a reclamanților, calitatea de posesor a pârâtului ce nu justifică un drept de proprietate.
Abia la sfârșitul acestui demers judiciar - care nu poate fi efectuat decât la finalizarea oricărei dezbateri - se poate pune problema analizei răspunderii delictuale subsidiare a Statului; or, aceasta înseamnă că, până la pronunțarea hotărârii în fond, acest pârât trebuie menținut în proces, având deci, din perspectiva celor expuse, calitate procesuală pasivă.
Având în vedere disp. art. 274.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, față de situația că intimații au suportat onorariul avocatului în sumă de 2000 lei (chitanța seria - nr. 0061/05.11.2009 și seria - nr. -/05.11.2009), vor fi obligați recurenții la plata acestei sume către intimații reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile civile formulate de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, C, cu sediul în C,-, -8, parter, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat de către Direcția -ă a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.- nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 378 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19 iunie 2009, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în B, sector 6,-,.28,.A,.5,.24, cu domiciliul în B, sector 6,-,.A,.24, - moștenitor, - moștenitor și - moștenitor, toți cu domiciliul în B, sector 5, strada -. -, nr. 12.
Obligă recurenții la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond.
Jud. apel. /
jud. / 21.12.2009.
gref.
2 ex./ 28.12.2009.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
