Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANI
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 37
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul, (fiul lui și al lui, născut la 14 februarie 1958) deținut în Penitenciarul Jilava, împotriva sentinței civile nr. 572 /16.05.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DGFP. B, cu sediul în- jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul reclamant și intimații pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația reprezentantului Ministerului Public, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond care este legală și temeinică, în mod corect fiind respinsă acțiunea ca tardiv formulată, raportat la faptul că mandatul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis în anul 2000, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 25 octombrie 2004, deci după expirarea termenului de 18 luni prevăzut de legiuitor în dispozițiile art. 506 al.2 Cod pr.penală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24 septembrie 2004 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru daune morale și materiale în cuantum de 10.643.000 Euro, motivat de faptul că a fost arestat preventiv în mod nelegal în baza unui mandat emis de un procuror și nu de un judecător astfel cum prevede Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar prin emiterea mandatului de arestare, prelungit ulterior de către judecător pe o perioadă de 6 luni și 12 zile, i s-au cauzat grave prejudicii materiale și morale.
Prin sentința civilă nr. 28 din 12.01.2005, Tribunalul București -Secția a V-a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând în acest sens că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 504 și următoarele Cod procedură penală, iar conform art. 506 Cod procedură penală acțiunea trebuie înregistrată la Tribunalul în a cărei circumscripție domiciliază persoana îndreptățită.
A reținut astfel că deși reclamantul se află în deținere în Penitenciarul Jilava, el are domiciliul în comuna Scorțoasa, Jud.
Urmare a administrării probatoriilor Tribunalul Buzăua respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotăra astfel tribunalul a reținut ca potrivit art. 504 al.1 Cod pr. penala persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar conform al. 2 are dreptul la repararea pagubei, persoana care în cursul procesului penal a fost privată de liberate ori căreia i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal.
Tribunalul a reținut că în cauză reclamantul a fost arestat preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 17 mai 2000, înainte de modificarea art. 146 Cod procedură penală prin Legea 281/2003 conform căreia măsura arestării preventive putea fi luată de procuror pe o durată de 30 de zile și ulterior prelungită la cerere de instanța de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 19 din 10.02.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut de fapt aceeași motivare ce a condus și la pronunțarea sentinței supuse controlului judiciar.
mpotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul - apelant criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în fapt că ambele instanțe au încălcat legea și nu au rezolvat fondul cauzei, potrivit actului de sesizare, analizând formal pricina.
Arată recurentul că personal în cererea dedusă judecății a invocat de fapt dispozițiile art. 5 pct.3 din Convenția Europeană a drepturilor Omului la care România este parte încă din anul 1994 și art. 20 al.l și 2 din Constituție în conformitate cu care au prioritate reglementările internaționale.
Prin decizia civilă nr. 7896 din 6 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamant, casată decizia, admis apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 798/07.09.2005 a Tribunalului Buzău -secția civilă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a decide astfel Înalta Curtea reținut că atât tribunalul cât și curtea de apel au considerat neîntemeiate pretențiile reclamantului reținând că arestarea acestuia a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 146 Cod procedură penală, în redactarea în vigoare la data de 17 mai 2000, dată la care măsura arestării putea să fie dispusă de procuror.
Reține instanța de control judiciar că în acest mod ambele instanțe au omis să se pronunțe asupra cererii reclamantului astfel cum a fost formulată, cerere prin care acesta nu a înțeles să reclame nerespectarea disp. art. 146 Cod procedură penală și încălcarea art. 5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, reclamantul nu reclamă nelegalitatea măsurii arestării preventive în raport de dispozițiile Codului d e procedură penală ci în raport de dispozițiile Convenției Europene a drepturilor Omului care odată ratificată a devenit parte a dreptului intern.
Ignorând temeiul legal al cererii de chemare în judecată și analizând pretențiile reclamantului numai din perspectiva legii române de procedură penală, reține Înalta Curte, instanțele de fond și de apel au încălcat principiul disponibilității și nu au soluționat de fapt fondul cauzei astfel că în cauză sunt incidente prev. art. 304 pct.5 și 312 Cod procedură civilă.
Urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 1495 la data de 16.02.2007.
Reclamantul prin cererea înregistrată la data de 14.03.2007 și-a precizat cuantumul pretențiilor sale, rezultând un total al pretențiilor de 47.836.096 Euro.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzăua invocat excepția tardivității formulării acțiunii față de precizările făcute de Înalta Curte privind calificarea cererii deduse judecății și prev. art. 506 al.2 Cod procedură penală raportat la faptul că mandatul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis în anul 2000 iar acțiunea a fost înregistrată la 25 octombrie 2004, deci după expirarea termenului de 18 luni prevăzut de legiuitor în baza art. 506 al.2 Cod procedură penală.
Prin sentința civilă nr. 572 din 16 mai 2007, Tribunalul Buzăua admis excepția tardivității invocată de Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și a respins ca tardiv formulată cererea reclamantului, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, reținând că în baza precizărilor făcute de reclamant și urmare considerentelor deciziei de casare, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 506 al.2 Cod pr.penală, a fost introdusă peste termenul de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței sau a ordonanței procurorului, deci este tardivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că Tribunalul Buzău, prin decizia pronunțată, nu se conformează dispozițiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, constatându-se prin aceasta că, atât tribunalul, cât și curtea de apel au omis să se pronunțe asupra cererii reclamantului așa cum a fost formulată, cerere prin care se reclamă încălcarea art.5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art.504 Cod pr. penală reclamantul nu reclamă nelegalitatea măsurii arestării preventive în raport cu dispozițiile Codului d e procedură penală, ci în raport de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care o dată ratificată, a devenit parte a dreptului intern.
Ignorând acest temei al cererii de chemare în judecată și analizând temeinicia pretențiilor reclamantului numai din perspectiva legii române, de procedură penală, instanța a încălcat principiul disponibilității și nu a soluționat de fapt fondul cauzei, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia curții de apel, a admis apelul și în baza art. 297 Cod pr.civilă a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Buzău, care a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 315 al.1 Cod procedură civilă în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Soluția consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.
Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să judece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
În speța de față, Tribunalul Buzău avea obligația să soluționeze cauza pe fond, conform celor ordonate prin decizia de casare și nu să o soluționeze pe excepție cum greșit a procedat.
Ca urmare a celor ce preced, curtea constată că apelul este fondat și pe cale de consecință în temeiul art. 2971(1)(2)Cod procedură civilă va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre soluționare pe fond la Tribunalul Buzău.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite apelul declarat de reclamantul, (fiul lui și al lui, născut la 14 februarie 1958) deținut în Penitenciarul Jilava, împotriva sentinței civile nr. 572 /16.05.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DGFP. B, cu sediul în- jud. B și în consecință:
Desființează sentința sus-menționată și trimite cauza spre soluționare pe fond Tribunalului Buzău.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 6 februarie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.EC
Tehnored.NM
6 ex.
4.03.2008
f- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea
