Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2618/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.377
Ședință publică de la 11.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.1195 din 23.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 21.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.05.2009, 04.06.2009 și apoi la 11.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1195 din 23 iunie 2008 Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (teren) în suprafața de 607,62 mp. situat în B, str. - (fostă str. -) nr. 16, sector 3, și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că terenul a constituit proprietatea defuncților săi părinți și, în baza actului autentificat nr. 4828/108 din 25 iunie 1960 și transcris sub nr. 209/1960, cu vecinătățile stabilite în contractul de vânzare - cumpărare, ulterior decesului acestora, reclamantul devenind unicul moștenitor, conform certificatelor de moștenitor nr. 53 din 22 iunie 2005 și nr. 73 din 18 septembrie 2007 eliberate de Biroul Notarului Public " și ", în calitate de fiu.
În baza deciziei nr. 158 din 17 martie 1966 eliberate de Consiliul Popular al Municipiului B, imobilul a fost preluat în proprietatea statului ca urmare a exproprierii.
În prezent, terenul este liber de construcții, nefiind prevăzute investiții care să afecteze terenul din str. - (actuală str. -) nr. 16, sector 3, așa cum rezultă din răspunsul dat de Direcția Generala de Investiții din cadrul Primăriei Municipiului B, astfel că scopul pentru care a fost expropriat terenul nu s-a realizat, terenul rămânând liber de construcții, obiectivul de utilitate publică pentru care s-a realizat exproprierea rămânând nefinalizat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Cu actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4828/108 din 25 iunie 1960 de fostul notariat al Raionului Orășenesc, autorii reclamantului, și, au dobândit de la vânzătorul cota de din imobilul situat în B,-, raion, în prezent str. -, sector 3, conform certificatului emis de Primăria Municipiului B - Serviciul.
Potrivit adresei emise de Consiliul Local Sector 3 - Direcția Impozite și Taxe Locale, imobilul a figurat în evidențele fiscale pe numele din anul 1952 până în anul 1966, iar în anul 1966 fost preluat în proprietatea statului în baza deciziei nr. 15 din 17 martie 1966 eliberate de fostul Consiliu Popular al Municipiului B, modalitatea de preluare fiind, potrivit susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată, exproprierea.
Nefiind pusă în discuție valabilitatea măsurii de expropriere, ca efect al acesteia, operează transferul dreptului de proprietate din patrimoniul foștilor proprietari în cel al statului. Constituie o chestiune distinctă dacă actul exproprierii a rămas ulterior fără efect, deci caduc, ca urmare a neutilizării imobilului expropriat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute în acest din urmă caz, fostul proprietar poate să ceară restituirea imobilului, deci un nou transfer de proprietate în sens invers, pe calea unei acțiuni în retrocedare.
O asemenea acțiune este și cea cu care a fost învestită instanța, reclamantul făcând referire expresă în motivare la împrejurarea că scopul pentru care a fost expropriat terenul nu s-a realizat, acesta rămânând liber de construcții, chiar dacă nu a indicat expres textul de lege aplicabil.
Potrivit deciziei în interesul legii nr. 6 din 27 septembrie 1999 pronunțate de fosta C Supremă de Justiție dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
Ulterior apariției Legii nr. 10/2001, retrocedarea poate fi cerută însă numai conform art. 21 raportat Ia art. 11 din Legea nr. 10/2001, având în vedere decizia în interesul legii nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că: "Aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001" Înalta Curtea mai arătat în considerente că "atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001 (. ) dispozițiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001", astfel că "Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării".
Or, reclamantul a investit instanța cu o acțiune în retrocedare de drept comun, iar nu cu o acțiune prin care ar solicita sancționarea refuzului unității deținătoare de a răspunde la notificare, ce echivalează cu refuzul restituirii imobilului, conform deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite în recurs în interesul legii. Instanța nu poate schimba fundamentul pretenției reclamantului, deoarece nu există un text de lege care să o prevadă; art. 84 Cod de procedură civilă se referă numai la posibilitatea și obligația instanței de a da cererii formulate de parte calificarea corectă, sub aspectul denumirii, iar nu și posibilitatea de a modifica respectiva cerere, cu încălcarea unuia din principiile fundamentale ale procesului civil, cel al disponibilității.
De asemenea, atât timp cât dreptul de proprietate nu se regăsește din nou în patrimoniul reclamantului printr-un act emis conform procedurii legale, nu poate fi admisă nicio acțiune în revendicare propriu zisă, întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate.
Aplicarea regulilor de drept consacrate în materia revendicării imobiliare implică compararea titlurilor de proprietate prezentate de către părți. Dacă titlurile lor provin de la autori diferiți se compara între ele drepturile autorilor de la care provin titlurile. Aceasta soluție, care corespunde în cea mai mare măsură principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât ceea ce îi aparține, asigurând astfel respectarea efectiva a dreptului de proprietate asupra bunului în discuție, trebuie aplicată ori de câte ori este posibil, pentru a identifica, pe cât posibil, momentul la care apar pentru prima oară două titluri de proprietate asupra aceluiași bun.
Comparând titlurile de proprietate prezentate de către părți, se constată că nu există două șiruri distincte de transmiteri succesive, ci unul singur, situație în care dacă există o succesiune de transmiteri valabile ale dreptului de proprietate de-a lungul timpului, ultimul titlu este preferabil întrucât reflectă o situație ulterioară, iar dacă unul dintre actele juridice încheiate de-a lungul timpului nu a avut aptitudinea de a transmite dreptul de proprietate, acesta se regăsește în patrimoniul celui din urmă înstrăinător conform actului respectiv. Cu alte cuvinte, ultima persoană care deține un titlu de proprietate valabil obținut într-un șir de transferuri succesive intervenite cu respectarea legii este recunoscută ca fiind proprietarul bunului, în vreme ce persoanele care participat la actele juridice ulterioare nu au putut dobândi dreptul în discuție. În caz contrar, ar fi lipsit de efecte juridice un act juridic valabil de transmitere a dreptului de proprietate între două patrimonii, ceea ce nu poate fi admis, întrucât ar constitui o gravă atingere adusă siguranței circuitului civil.
Nicio altă modalitate de comparare a titlurilor de proprietate prezentate de părți nu corespunde într-o asemenea situație principiului de drept pe care trebuie să îl reflecte acțiunea în revendicare, astfel că aplicarea oricărui alt criteriu de preferabilitate care să ignore scopul urmărit de o asemenea acțiune, și anume stabilirea patrimoniului în care se regăsește dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, nu poate fi admisă.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel.
În esență a motivat apelul în sensul că, acțiunea este întemeiată pe4 dreptul comun (art. 480 și 481 Cod civil) și nu pe Legea nr. 10/2001, iar instanța era sesizată cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri și nu putea aplica legea specială anume Legea nr. 10/2001, încălcându-se art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție (fila 2 și 5 dosar apel).
Apelul este nefondat.
În acțiunea depusă la tribunal la 23 aprilie 2008, apelantul își întemeiază cererea pe art. 480 și 481 cod civil arătând că terenul a intrat în proprietatea statului ca urmare a exproprierii anul 1966 (fila 1 dosar fond).
Or, referire la categoria imobilelor preluate abuziv de stat cum susține apelantul (în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989) retrocedarea acestora în natură sau orice alte forme de reparațiuni în echivalent, prin diferite acțiuni (chiar și ce de revendicare eventual, prin compararea de titluri în anume situație apărută ca murare a Legii nr. 112/1995 și altele) au fost reglementate prin Legea nr. 10/2001.
În această materie, legea specială se aplică în raport cu legea generală.
Susținerile apelantului din final că i-ar fi fost încălcat accesul liber la justiție nu poate fi reținut, în condițiile în care acesta proceda conform dispozițiilor legale.
Argumentarea adusă de prima instanță și care era în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României răspunde, chiar motivelor de apel, nemaifiind necesare a se relua cu o altă argumentare a respectării principiului aplicării legii speciale în raport de normele generale.
Așa cum au fost formulate, motivele de apel nu pot fi primite și ca atare, deoarece sunt neîntemeiate, apelul, conform art. 296 Cod de procedură civilă va fi respins ca nefondat.
Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - reclamant domiciliat în B,-,. 56,. 1,. 5,. 21, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1195 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Primăria Municipiului B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
4ex./07.07.2009
-5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Gabriela Sorina Prepeliță
