Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr- (Număr în format vechi 275/C/2006)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 380/

Ședința publică din 2 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 3: Costea Monica

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți și și continuat de moștenitorii acestuia, toți cu domiciliul ales la avocat în C,-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C,-, -. 18, parter și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sect. 5, împotriva deciziei civile nr. 177 din 4.07.2000 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr. 3676/1999, având ca obiect revendicare.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 17 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la 24 noiembrie 2008 și 2 decembrie 2008 când, a dat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr.586/1999 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamanții si au investit instanța,în contradictoriu cu Statul R prin Ministerul Finanțelor reprezentat de C, Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta prin Primar, C, solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat in C,-, cu- compus din construcție și terenul în suprafață de 110 mp.

In motivare s-a arătat că reclamanții se legitimează,potrivit certificatului de moștenitor nr.1594/1993, ca moștenitori ai defunctului.

Autorul acestora a dobândit imobilul în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.303/22.02.1907 și transcris sub nr.262/1907 iar în temeiul Decretului 92/1950 bunul a fost preluat in proprietatea statului.

Prin sentința civilă nr.410/24.05.1999 Tribunalul Constantaa admis acțiunea și a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate si liniștită posesie imobilul situat in C,str. - cel cu str. -, compus din construcție și teren în suprafață de cca. 100 mp.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data când s-a realizat preluarea în proprietatea statului bunul era exceptat de la naționalizare astfel încât statul nu justifică un titlu legal asupra imobilului în litigiu.

Consecința juridica a trecerii imobilului fără titlu valabil și a faptului că reclamanții se legitimează cu un drept legal de proprietate asupra bunului este restituirea imobilului.

In apelul declarat de către pârâți Curtea de Apel Constanta, prin decizia civilă nr.177/04.07.2000 a admis apelurile și desființând sentința atacată a respins acțiunea reținând că, din probele dosarului rezultă că deși,autorul reclamanților era totuși acesta valorifica în propriile prăvălii.

Imobilul a fost preluat cu titlu in proprietatea statului având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada ca autorul lor se încadra în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.

Impotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal,reclamanții criticând hotărârea atacată pentru următoarele motive:

In mod greșit s-a apreciat că autorul recurenților,nu se încadra în excepțiile prevăzute de art. II din Decretul 92/1950.

Faptul că autorul reclamanților valorifica peștele în prăvălii nu poate duce la concluzia că ar fi fost mare comerciant.

Din probele administrate (înscrisuri și declarația martorilor)rezultă că autorul reclamaților era de meserie fiind exceptat de la naționalizare.

Prin decizia 9665/23.11.2005 Înalta Curte de Casație si Justiție a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL CONSTANȚA reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. II alin.3 Legea 219/2005.

Dosarul a fost înregistrat sub nr-(in format vechi 275/C/2006)

Recursul este întemeiat:

Reclamanții au investit instanța reclamând dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat in C,str. - cel nr. 10 cu-(fost - nr 6 si - nr.27)construcție si teren in suprafață de 100 mp.

In extrasul emis de la Arhivele Statului de pe actul de vânzare cumpărare prin care,autorul reclamanților,a dobândit în proprietate imobilul este menționată adresa bunului ca fiind-.

Imobilul a fost preluat in proprietatea statului in temeiul Decretului 92/1950 fiind trecut în lista anexă la poziția 330 fosta proprietate a lui -.

Niciuna din instanțe nu s-a preocupat să pună în discuție efectuarea probei cu expertiză tehnică imobiliară prin care să fie identificat imobilul in litigiu stabilindu-se cu certitudine atât strada pe care este amplasat cât și compunerea sa actuală.

Acțiunea în revendicare are drept scop readucerea în patrimoniul reclamantului unui bun determinat. Cum în înscrisurile sus menționate bunul apare ca fiind situat la diferite adrese se impunea efectuarea unei expertize care sa stabilească exact imobilul ce face obiectul prezentului litigiu,strada pe care este situat, să identifice suprafața de teren, compunerea imobilului și starea sa actuală.

Dispozițiile codului d e procedura civilă nu permit administrarea probei cu expertiză în recurs astfel încât Curtea, în conf. cu art. 312, va admite recursul și va casa cu trimitere decizia atacată pentru ca instanța de apel să procedeze la suplimentarea materialului probator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurenții reclamanți și și continuat de moștenitorii acestuia, toți cu domiciliul ales la avocat în C,-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C,-, -. 18, parter și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sect. 5, împotriva deciziei civile nr. 177 din 4.07.2000 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr. 3676/1999.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la ribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

Grefier, - -

- -

Jud.fond

Jud.apel;

Red.dec.jud. /8.01.2009

Dact.gref.

4 ex./9.01.2009

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr- (Nr. în format vechi 275/C/2006)

Data:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Secția civilă

Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus întrucât prin decizia civilă nr. 380/C pronunțată de această instanță la data de 2.12.2008, s-a admis recursul recurenților reclamanți, s-a casat decizia civilă nr. 177 din 4.07.2000 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr. 3676/1999 și s-a trimis cauza spre rejudecare la ribunalul Constanța.

Dosarul conține________file și are atașate următoarele dosare:

- - /5593/2000) al Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- 3676/1999 al Curții de APEL CONSTANȚA;

- 586/1999 al Tribunalului Constanța.

Președinte de complet,

- - Grefier,

- -

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu, Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Constanta