Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 387/
Ședința publică din 03 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile civile declarate de pârâta PLUS P, cu sediul în Pitești,-, județul A și de chematul în garanție, domiciliat în S,-, județul S, împotriva deciziei civile nr.88 din data de 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursurile sunt legal timbrate, cu taxa judiciară de timbru în sumă de câte 2236 lei, achitată cu chitanțele nr.- din data de 9.10.2008 și nr.- din data de 14.10.2008, emise de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în sumă de câte 5 lei.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.3693 din 22 iunie 2007, Judecătoria Piteștia admis acțiunea formulată de reclamanta GRUP COM Râmnicu V împotriva pârâtei PLUS Pitești și a obligat-o pe aceasta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 6023,79. teren situat în comuna, județul A, cu vecinătățile precizate în dispozitivul sentinței, teren identificat pe schița raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar cu culoare roșie.
S-a dispus rectificarea cărții funciare nr.1495 a localității, județul A, partea I, II, nr.cadastral 264/10, lucrări de carte funciară efectuate sub nr.13527/06.12.2004, prin radierea dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus precizat și intabulat de PLUS, în baza contractului autentificat sub nr.3876/26.11.2004 de BNP și.
A fost respinsă cererea prin care, pe cale reconvențională, pârâta PLUS a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de licitație din data de 22.05.2002 și a actului de adjudecare din 06.10.2004, emis de executorul judecătoresc în dosar nr.793/2001.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a numitului și a fost obligat chematul în garanție să restituie pârâtei suma de 160.000 lei cu titlu de preț, sumă ce urmează să fie reactualizată începând cu data de 26.11.2004 și până la data plății efective.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6253 lei cheltuieli de judecată, iar chematul în garanție să plătească pârâtei, cu același titlu, suma de 6253 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, cu prioritate, că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, fiind dovedită calitatea de proprietar neposesor rezultată din actul de adjudecare emis la data de 06.10.2004, coroborat cu precizarea făcută de pârâtă prin care aceasta a arătat că are posesia terenului, că acțiunea este admisibilă fiind prevăzută de lege posibilitatea promovării ei și de asemenea, că pârâta și-a justificat interesul în promovarea cererii reconvenționale, fiind beneficiara contractului de vânzare autentificat sub nr.3876/26.11.2004 și fiind necesară, ca urmare a promovării acțiunii în revendicare, compararea titlurilor de proprietate prezentate de către părți și verificarea legalității actului de adjudecare din data de 06.10.2004 și a procesului verbal de licitație din 22.05.2002, considerente față de care a respins ca neîntemeiate excepțiile în acest sens invocate.
A mai reținut că titlul de proprietate al reclamantei este reprezentat de actul de adjudecare emis la de 06.11.2004, iar titlul de proprietate al pârâtei este reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3876/26.11.2004, acte ce potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză se suprapun pe suprafața de 6023,79. evidențiată cu contur roșu în schița raportului de expertiză și prin luarea în considerare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1905/14.05.2004, prin care chematul în garanție a dobândit terenul în discuție de la, act în care se menționează expres că terenul este grevat de o ipotecă în favoarea Băncii, preluată prin cesiune de Publicitate B și de o somație, cu nr.1318/18.07.2001, transmisă de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Pitești și de asemenea, având în vedere că pârâta a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr.1495 a localității partea I, II nr.cadastral 264/10, lucrări de carte funciară efectuate sub nr.13527/06.12.2004, a constatat că ambele părți au titlu de proprietate care emană de la același autor.
Făcând aplicarea principiilor concretizate de practica judecătorească în materia revendicării și prin interpretarea art.497 alin.4 Cod procedură civilă, dar și a dispozițiilor art.28 alin.3 din Legea nr.7/1996, s-a reținut că mai bine caracterizat este titlul de proprietate la reclamantei, întrucât provine dintr-o vânzare silită și este opozabil erga omnes, fără a fi necesară înscrierea în cartea funciară, în timp ce pârâta nu poate opune dreptul său de proprietate dobândit în baza unor acte de vânzare cumpărare încheiate după notarea în cartea funciară a somației nr.1318/2001, ca efect al inopozabilității expres prevăzută de art.497 alin.4 Cod procedură civilă.
S-a constatat că urmare admiterii acțiunii în revendicare, înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, astfel că în baza art.22 alin.2 și art.34 pct.4 din Legea 7/1996 - republicată, a dispus rectificarea cărții funciare nr.1495 a localității, județul A, partea I, II nr.cadastral 264/10, lucrări de carte funciară efectuate sub nr.13527/06.12.2004, prin radierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6023,79. intabulat de PLUS, în baza contractului autentificat sub nr.3876/2004 la BNP și.
Privitor la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că pretinsa încălcare a dispozițiilor art.35 din Legea nr.64/1995 ca urmare a declanșării procedurii falimentului în data de 24.05.2002, a fost irevocabil soluționată prin decizia nr.28/R/19.01.2004 prin care s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea, statuându-se că procesul verbal de licitație a fost întocmit anterior declanșării procedurii reorganizării, respectiv 24.05.2002, în cauză neoperând dispozițiile art.35 din Legea nr.64/1995, în sensul suspendării executării, iar în plus, actul de adjudecare nu este un act de executare, ci un act de procedură care materializează vânzarea silită a imobilului urmărit, act a cărui eliberare condiționează trecerea imobilului din proprietatea debitorului în cea a adjudecatarului, deci un act juridic translativ de proprietate, emiterea sa neputând să fie paralizată de prevederile art.35 din Legea nr.64/1995.
Reclamanta a cumpărat imobilul la licitație publică în cadrul unei proceduri de urmărire silită imobiliară, așa încât nu se poate susține că prețul oferit ar fi neserios, dispozițiile în materie, referitoare la contractul de vânzare cumpărare nefiind aplicabile în materia actelor de adjudecare, fiind vorba de instituții juridice distincte, de situații diferite, cărora le sunt aplicabile reglementări diferite.
Referitor la cererea de chemare în garanție s-a constatat că atât potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3876/26.11.2004, cât și în conformitate cu dispozițiile art.1337 Cod civil, în calitate de vânzător, datorează garanție pentru evicțiune, urmând să restituie pârâtei prețul plătit, de 160.000 lei, reactualizat începând cu data de 26.11.2004 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, iar la data de 9 octombrie 2007, chematul în garanție a formulat cerere de aderare la apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost completate (51-53), pârâta a arătat următoarele:
Deși a admis acțiunea în revendicare constatând că ambele părți au titlu de proprietate emanând de la același autor și făcând aplicabilitatea principiului primul în timp, primul în drept, prima instanță a greșit atunci când a apreciat că reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, înaintea pârâtei.
În realitate, reclamanta nu și-a înscris niciodată în cartea funciară dreptul de proprietate, singurul act înscris fiind somația executorului judecătoresc cu nr.1318/18.07.2001.
Dimpotrivă, pârâta a fost cea care și-a înscris dreptul de proprietate, cum de altfel constată și prima instanță, la data de 06.12.2004, iar la momentul perfectării contractului dintre aceasta și chematul în garanție, respectiv la data de 26.11.2004, nu era nimic notat, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară.
Dispozițiile art.497 alin.4 Cod procedură civilă, nu sunt incidente în cauză.
Fiind stabilit că la data perfectării contractului de vânzare cumpărare nr.3876/26.11.2004, în cartea funciară nu era notată nici o sarcină, prima instanță trebuia să observe că sancțiunea inopozabilității prevăzută de art.497 alin.4 Cod procedură civilă a încetat la momentul radierii somației și în aceste condiții, că actul de proprietate al pârâtei este perfect opozabil reclamantei.
Nefiind înscris în cartea funciară actul de proprietate al reclamantei, nu este opozabil pârâtei.
Nu pot fi reținute argumentele instanței care fac trimitere la prevederile art.28 alin.1 din Legea nr.7/1996, atâta timp cât dispozițiile art.517 și 518 Cod procedură civilă stabilesc obligația adjudecatarului de a înscrie în cartea funciară actul de adjudecare pentru a dobândi dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară și nici argumentele potrivit cărora, pentru promovarea acțiunii în revendicare nu era necesară înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, atâta timp cât acțiunea în revendicare nu este altceva decât un act de dispoziție, neputând fi astfel formulată decât de cel care poate dispune de acest drept.
Capătul de cerere referitor la rectificarea cărții funciare trebuia respins ca inadmisibil, excepție de altfel invocată de pârâtă, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să constate situațiile expres prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996.
În mod greșit prima instanță a respins cererea reconvențională și a constatat că procesul verbal de licitație și actul de adjudecare al reclamantei sunt valabile.
În raport cu cele trei cauze de nulitate invocate la fond, prima instanță trebuia să observe că licitația finalizată prin actele mai sus menționate s-a desfășurat cu lipsă de procedură, fiind încălcate dispozițiile art.500 Cod procedură civilă, că licitația s-a desfășurat în lipsa unei publicații de vânzare, și că, în aceeași împrejurare, au fost încălcate dispozițiile art.506, 509 și art.510 Cod procedură civilă, în mod nelegal executorul judecătoresc permițând ca să participe la licitație fără a depune cauțiunea și declarând adjudecatar reclamanta la un preț mai mic decât prețul de pornire a licitației.
De altfel, aceste cauze de nulitate ale procesului verbal de licitație nici nu au fost analizate de prima instanță.
Pe cale de consecință, acest act fiind lovit de nulitate, nu putea să producă nici un efect nici în ce privește ordonanța de adjudecare, act de altfel emis în condițiile în care executarea silită era suspendată de drept, în baza art.42 din Legea nr.64/1995, iar prețul de vânzare a fost derizoriu, neserios, fiind aplicabile speței dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art.1303 Cod civil.
Prima instanță trebuia să observe că la data întocmirii actului de adjudecare terenul era deja înstrăinat și deci, că debitoarea nu mai putea transmite valabil dreptul de proprietate reclamantei.
Prima instanță nu a analizat susținerea pârâtei, potrivit căreia la data emiterii actului de adjudecare, executarea silită era perimată.
Analizând modul în care au operat transferurile de proprietate, prima instanță trebuia să observe că titlul de proprietate al pârâtei este mai bine caracterizat.
Prima instanță a greșit în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a terenului revendicat.
În cuprinsul raportului de expertiză, expertul desemnat, de altfel neabilitat să efectueze o astfel de lucrare, nu a menționat argumentele în raport de care a stabilit valoarea terenului, iar la expertiza dispusă pârâta a formulat obiecțiuni, învederând printre altele, pe bază de criterii obiective, că valoarea stabilită este mult inferioară valorii de circulație.
Chiar și prin luarea în considerare a raportului de expertiză, valoarea totală a imobilului este de 563.224.365 lei RON, iar judecătoria nu era competentă material să soluționeze acțiunea în revendicare.
Litigiul este unul comercial, iar hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea competenței materiale, în speță fiind incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, chematul în garanție a susținut următoarele:
Prima instanță a ignorat efectele înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate consacrate de Legea nr.7/1996, respectiv efectul constitutiv de drepturi și efectul opozabilității față de terți.
Or, prin luarea în considerare a acestor efecte prima instanță trebuia să observe că au fost înlăturate dificultățile legale de dovedire, în mod pozitiv, a dreptului de proprietate, urmând să câștige în revendicare partea care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Mai mult, dată fiind forța probantă a înscrierii drepturilor reale și prezumțiile instituite de Legea nr.7/1996, potrivit cărora atâta timp cât dreptul nu a fost radiat din cartea funciară, acesta există, prima instanță trebuia să observe că numai ca efect al admiterii acțiunii în rectificare de carte funciară, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate, putea să dea eficiență titlului de proprietate invocat de reclamantă.
Or, în cauză, acțiunea în rectificare nu putea fi admisă atâta timp cât, cum s-a făcut dovada în cauză, pârâta și-a înscris în condiții de legitimitate titlul, cu atât mai mult cu cât la data perfectării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3876/26.11.2004, în cartea funciară, cu privire la imobil nu era notat nici un incident procesual sau execuțional.
Mai mult, acțiunea în rectificare de carte funciară era inadmisibilă în lipsa unei hotărâri judecătorești - definitivă și irevocabilă - care să constate vreunul din cazurile prevăzute de art.36 din Legea nr.7/1996.
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active.
Reclamanta nu poate identifica, în ce o privește, calitatea de proprietar neposesor, atâta timp cât pretinsul său drept real nu a fost înscris în cartea funciară, neputându-se face dovada dreptului de proprietate prin proba cu expertiză tehnică ce a constatat identitatea dintre imobilul cumpărat de pârâtă și cel pretins de reclamantă.
De asemenea, reclamanta nu putea invoca existența proprietății extratabulare, nefiind îndeplinite condițiile art.28 alin.1 din Legea nr.7/1996.
Aceasta, întrucât pretinsa somație nu îndeplinește condițiile art.497 alin.2 Cod procedură civilă, este un act fictiv și inexistent, nefiind efectuate formalitățile indicate de art.715 și art.716 Cod procedură civilă, iar dreptul de proprietate al debitorului executat silit nu a fost înscris în cartea funciară.
Cererea reconvențională trebuia admisă, deoarece pârâta a justificat interesul promovării acestei cereri, dreptul la acțiune i-a fost conferit de dispozițiile art.401 alin.3 Cod procedură civilă, iar pârâtei nu-i este opozabilă decizia civilă nr.28/R/2004, neputând fi astfel reținută autoritatea de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr.88 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, precum și cererea de aderare la apel, reținând următoarele:
Prima instanță nu a încălcat dispozițiile art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Față de dispozițiile art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă și art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, judecătoria este competentă să judece în primă instanță litigiile comerciale al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv și litigiile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 500.000 lei inclusiv.
Acțiunea în revendicarea unui teren aflat în patrimoniul unei societăți comerciale, nevizând aspecte legate de rezolvarea situației patrimoniului societății comerciale, ci rezolvarea dreptului de proprietate asupra imobilului, este de drept comun, iar competența soluționării în primă instanță revine judecătoriei.
Și sub aspectul aplicării criteriului valoric, prima instanță a respectat dispozițiile art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Singurele elemente de apreciere obiectivă a valorii terenului revendicat, fiind contestată prețuirea dată de către reclamantă, sunt expertizele tehnice efectuate în cauză în fond și în apel, ce au stabilit în mod neîndoielnic că acesta are o valoare de până la 500.000 lei.
Sub acest aspect, cele două expertize tehnice nu sunt contradictorii, neputând fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât expertul, abilitat în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.1 din nr.OG2/2000 să efectueze evaluări bunuri imobiliare, pentru determinarea valorii de circulație a terenului la data promovării acțiunii a folosit mai multe criterii de evaluare, toate confirmând o valoare de până la 500.000 lei.
În mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active și tot astfel a admis acțiunea în revendicare, având în vedere că în litigiile cu privire la drepturile reale, de regulă probele care tind să dovedească temeinicia acțiunii, sunt aceleași cu cele necesare rezolvării chestiunii calității procesuale.
În cauză, contrar celor constatate de prima instanță, nu se poate reține că titlurile provin de la același autor.
Pârâta a cumpărat terenul de la prin contractul nr.3876/26.11.2004, iar chematul în garanție a cumpărat prin contractul nr.1905/2004, la acea dată fiind înscrisă în cartea funciară somația nr.1318/18.07.2001.
Or, potrivit art.497 alin.4 Cod procedură civilă, dacă o terță persoană își înscrie dreptul real asupra imobilului urmărit, după notarea somației de plată, creditorul urmăritor și adjudecatarul nu vor fi ținuți să respecte dreptul.
Din această consecință a inopozabilității actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1905/14.05.2004, rezultă că cel de-al doilea act, autentificat sub nr.3876/26.11.2004, a avut "un alt autor", în sens juridic.
În aceste condiții, făcând aplicabilitatea principiilor consacrate de practica judecătorească se consideră că titlul de proprietate al reclamantei este mai bine caracterizat, întrucât a dobândit de la adevăratul proprietar, respectiv de la
Soluția este justă și apare și ca o aplicație a principiului potrivit căruia, nimeni nu poate să transfere mai multe drepturi decât are, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.28/R/2004 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respinsă contestația la executare formulată de, fiind tranșat irevocabil aspectul pus în discuție în motivarea pretențiilor apelanților și stabilindu-se că la data de 22 mai 2002, când a avut loc adjudecarea silită în cadrul dosarului nr.793/2001 al executorului judecătoresc, procedura reorganizării și a falimentului nu era pornită efectiv.
Or, principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară dată într-un alt proces.
Prin efectele sale, puterea de lucru judecat este opozabilă nu numai persoanei fizice sau juridice care a fost parte în procesul în care s-a dat o hotărâre judecătorească, ci și pârâtei, în calitate de succesor cu titlu particular al uneia din părțile din proces, întrucât art.1201 cod civil întrebuințează expresia "aceleași părți", "în aceeași calitate", având în vedere calitatea lor juridică.
În acest context, în speță este inutilă orice discuție privind efectele transcrierii și consecințele lipsei acesteia, neputându-se reține totodată că adoptarea Legii nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare a avut ca efect înlăturarea obligativității instanței de a proceda la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, având în vedere că lipsa transcrierii poate fi invocată doar de terțul care a dobândit el însuși un drept real, de la același autor, supus transcrierii, care a îndeplinit această formalitate și al cărui drept în această ipoteză va fi mai bine caracterizat tocmai prin aplicarea principiului primul în timp, primul în drept.
Chiar și în situația în care s-ar considera că titlurile provin de la același autor, de la regula opozabilității față de terți a drepturilor reale înscrise în cartea funciară pe baza actelor juridice prin care ele s-au constituit, au fost transmise ori modificate în mod valabil, art.26 din Legea nr.7/1996 prevede o serie de excepții, printre care și aceea că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune.
Or, această excepție face ca actele de vânzare cumpărare încheiate ulterior, în mod succesiv, invocate de pârâtă, să fie lovite de ineficiență juridică potrivit tocmai criteriului opozabilității reciproce a titlurilor ce se opun nu numai în raport cu dispozițiile art.497 alin.4 Cod procedură civilă, care, în plus, nu face nici o distincție după cum dreptul a fost dobândit înainte sau după notare, ci și în raport cu dispozițiile art.26 din Legea nr.7/1996.
Dispozițiile art.517 și art.518 Cod procedură civilă nu sancționează în nici un mod adjudecatarul pentru neînscrierea actului de adjudecare în cartea funciară, care astfel și-ar consolida mai rapid dreptul său, iar sub acest aspect, norma generală nu derogă de la specială, dispozițiile particulare cuprinse în prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996, în ce privește dreptul de dispoziție, neputând fi altfel interpretate decât prin perspectiva conținutului juridic al dreptului de proprietate și ale atributelor sale, respectiv de a-l înstrăina și de a-l transmite, inalienabilitatea fiind în acest caz.
Or, inalienabilitatea nu exclude apărarea dreptului de proprietate pe calea acțiunii în revendicare.
Este real, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în apel (81), că la momentul perfectării contractului nr.3876/26.11.2004 somația nr.1318/18.07.2001 era radiată, dar nu există nici un motiv să se recunoască prevalență interesului subdobânditorului de bună credință, în detrimentul adjudecatarului, care urmează să beneficieze și el de prezumția prevăzută de art.1899 alin.2 Cod civil, atâta timp cât nu au fost desființate actele de executare silită.
În mod corect prima instanță a admis și cererea privind rectificarea cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei.
Potrivit art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală se poate cere rectificarea sau după caz, modificarea acesteia, or, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, în speță nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, situație expres prevăzută de art.34 pct.3 din Legea nr.7/1996.
S-a mai reținut de către instanța de apel, că și cererea reconvențională a fost corect respinsă.
Astfel, din cuprinsul acestei cereri (53, 55), întemeiată pe dispozițiile art.42 din Legea nr.64/1995 și art.1303 Cod civil, rezultă cu evidență că două au fost motivele pentru care pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a procesului verbal de licitație din data de 22.05.2002 și a actului de adjudecare din 06.10.2004.
Ca atare, cererea cuprinsă în motivele de apel privind nulitatea acestor acte pentru alte temeiuri juridice, decât cele invocate la prima instanță, constituie o adevărată cerere nouă care, în conformitate cu dispozițiile art.294 alin.1 Cod procedură civilă, nu se poate introduce pentru prima dată în apel, fără a se aduce atingere principiului celor două grade de jurisdicție.
Tribunalul a arătat și faptul că față de pârâtă operează opozabilitatea deciziei nr.28/R/2004 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Pe de altă parte, dispozițiile legale privind contestația la executare au caracterul unor dispoziții speciale ce derogă de la normele de drept comun și care permit persoanelor interesate sau celor vătămați prin executare să invoce motivele de nulitate referitoare la actele de executare.
Or, dispozițiile legale invocate prin motivele de apel se referă la normele de procedură privind contestația la executare, care nu prevăd calea unei acțiuni directe pentru invocarea unor nulități cu privire la actele de executare.
Față de aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă apelul pârâtei a fost respins ca nefondat, iar potrivit art.293 Cod procedură civilă a fost respinsă și cererea de aderare la apel.
Împotriva deciziei civile nr.88/15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, au formulat în termen recurs, pârâta Plus Pitești și chematul în garanție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând recursul, pârâta Plus consideră că hotărârea pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 7 și 9 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și de asemenea că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Într-o primă critică pârâta invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea s-ar fi dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a instanței de drept comercial, litigiul în cauză fiind unul de natură comercială, deoarece subiecții raportului juridic dedus judecății sunt societăți comerciale, iar imobilul revendicat face parte din fondul său de comerț. Mai mult, la ribunalul Argeș, dar la Secția comercială, se mai află un dosar având ca reclamantă, aceeași societate Grup Com, având ca obiect revendicarea unor imobile ce au fost fondul de comerț al, din care face parte și suprafața în litigiu. De aceea s-ar impune ca litigiul să fie soluționat de o instanță comercială, pentru a nu se pronunța soluții diferite.
În cea de-a doua critică se invocă motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece deși pârâta și-a completat motivele de apel, instanța nu a analizat această completare.
O a treia critică vizează nelegalitatea hotărârii conform motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv atât titlul de proprietate al pârâtei Plus, cât și titlul de proprietate al reclamantei Grup provin de la același autor, respectiv, prin urmare dacă ambele titluri provin de la același autor, urmează a se distinge după cum părțile au îndeplinit sau nu formalitățile de publicitate. Atât pârâta cât și chematul în garanție, au titlurile transcrise, în timp ce actul de adjudecare, încheiat ulterior înscrierii dreptului de proprietate al chematului în garanție, nu este transcris nici la acest moment. Acest titlu nu-i poate fi opozabil pârâtei, terț dobânditor cu titlu oneros al imobilului în litigiu.
În susținerea acestui motiv de recurs se mai arată că actul de adjudecare din data de 06 octombrie 2004, deși implica și transferul unui drept de proprietate asupra mai multor imobile terenuri, nu a fost încheiat cu respectarea formei autentice. Cu privire la incidența prevederilor art.497 alin.4 Cod procedură civilă, instanțele au dat o interpretare eronată acestor dispoziții legale. Astfel, chematul în garanție putea opune dreptul său de proprietate adjudecatarei Grup, chiar dacă a fost înscris după notarea somației de plată, întrucât operează una din situațiile de excepție prevăzute de textul mai sus citat.
Vânzătoarea a înstrăinat terenul în litigiu ca și societate aflată în reorganizare judiciară, pentru acoperirea creanțelor creditorilor, creditoarea urmăritoare fiind, la cererea căreia a fost notată și somația/comandamentul nr.1318/18 iulie 2001, și care act nu a fost notat în Cartea Funciară, așa încât atât actul de proprietate al pârâtei cât și vânzătorului către pârâtă, este opozabil reclamantei.
În următoarea critică se reiau criticile de mai sus, în sensul că nu s-au analizat toate motivele de apel, cu referire la critica ce viza inadmisibilitatea acțiunii în rectificarea înscrisurilor de carte funciară, ceea ce ar echivala cu o nemotivare a hotărârii, aceasta întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive și irevocabile conform art.34 alin.4 din Legea nr.7/1996.
Și următoarea critică tot dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, le vizează și sunt legate tot de faptul că instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor enunțate în cererea de apel, respectiv nu au fost invocate motive noi de nulitate decât cele precizate în cererea reconvențională. Mai mult, în legătură cu cererea reconvențională tribunalul se prevalează de decizia civilă nr.28/R/19 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Argeș, decizie în care pârâta nu a figurat ca parte, fiind vorba în speță de o contestație la executare formulată de
Pentru motivele de mai sus, se solicită admiterea recursului, cu consecința în principal a casării cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, a respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale.
La rândul său, chematul în garanție, critică decizia civilă nr.88/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, pentru nelegalitate, în sensul motivelor de casare și modificare prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Într-o primă critică se invocă incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, cu raportare la prevederile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât deși s-a solicitat instanței comunicarea unui exemplar al raportului de expertiză instanța de apel nu s-a conformat, deși avea obligația de comunicare a tuturor actelor de procedură.
O a doua critică vizează incidența motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În susținerea argumentelor sale, chematul în garanție a făcut ample dezvoltări teoretice, cu referire la dispozițiile Legii nr.7/1996, prin care se instituie cu caracter general, pe întreg teritoriul țării, regimul publicității imobiliare prin intermediul cărților funciare.
Din aceste aprecieri teoretice, transpar și motive de recurs, în sensul că instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel, iar hotărârea ar cuprinde motive contradictorii.
Se apreciază că ambele instanțe au pronunțat soluții nelegale, întrucât nu au examinat cuprinsul cărții funciare a cărei rectificare se solicită, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei, care și-a înscris dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare, de la chematul în garanție. În cartea funciară a cărei rectificare se cere nu era notat, la data încheierii actului translativ de proprietate și la data înscrierii, nici un incident procesual sau execuțional, legat de dreptul pretins de reclamantă.
Chematul în garanție susține că s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active în situația în care reclamanta nu poate identifica în ceea ce o privește calitatea de proprietar neposesor, atâta timp cât pretinsul său drept real nu a fost înscris în cartea funciară.
Ca și pârâta, chematul în garanție susține și caracterul inadmisibil al acțiunii în rectificare de carte funciară, întrucât nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, conform dispozițiilor art.36 alin.1 din Legea nr.7/1996.
Invocarea de către reclamantă a existenței proprietății extratabulare, conform art.28 alin.1 din Legea nr.7/1996, drept de proprietate rezultat din adjudecarea pretinsă în cadrul unei executări silite imobiliare este o susținere nefondată, întrucât conform dispozițiilor art.58 alin.3 din Legea nr.7/1996, executarea silită imobiliară va urma dispozițiile Codului d e procedură civilă, sens în care somația de executare trebuia să respecte dispozițiile art.497 alin.2 Cod procedură civilă, față de dispoziția legală mai sus citată, invocarea de reclamantă a prevederilor art.60 alin.2 din Legea nr.7/1996 apare ca neadecvată. Pretinsa somație nu poate fi opusă pârâtei și nici oricărui alt dobânditor care s-a încrezut în situația reală de carte funciară, cu atât mai mult cu cât actele de executare nu vizau niciuna dintre părțile în cauză.
Se mai critică decizia pentru rezolvarea dată cererii reconvenționale și care nu trebuia respinsă, ci admisă.
Ambele instanțe își fondează greșit hotărârile pe existența deciziei nr.28/R/2004 a Tribunalului Argeș.
De aceea în final se apreciază că acțiunea reclamantei este una frauduloasă.
Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând argumentat respingerea recursurilor.
Examinând criticile formulate în ambele recursuri ce vor fi analizate împreună, se apreciază că sunt neîntemeiate, iar recursurile nu sunt fondate.
În reglementarea actuală, recursul constituie mijlocul procesual prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.
Soluționând calea extraordinară de atac, instanța de recurs nu este o cale de atac devolutivă, ci va verifica numai dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza probelor administrate.
Astfel, recursul a fost definit ca fiind o cale extraordinară, de reformare, nedevolutivă și, în principiu nesuspensivă de executare, prin care se exercită controlul de legalitate de către instanța superioară asupra hotărârilor pronunțate de instanța de apel.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai un control al legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, fără a se putea produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Cu alte cuvinte, instanța de recurs examinează dacă elementelor de fapt apreciate suveran de judecătorii fondului, considerate "constante" în fața instanței de control judiciar, legea a fost sau nu corect aplicată.
S-a opinat că "de lege " recursul a devenit o cale de atac de reformare a unei hotărâri numai pentru greșeli de judecată, iar nu și pentru erori de fapt.
În considerarea celor de mai sus, urmează a se observa ca neîntemeiate criticile formulate în cele două recursuri pentru cele ce urmează.
În ce privește critica pârâtei în care se invocă necompetența materială a instanței, litigiul fiind de natură comercială, urmează a se observa că este neîntemeiată.
Prin acțiune reclamanta a solicitat revendicarea unui imobil cât și rectificarea cărții funciare, iar pârâta, prin cererea reconvențională a solicitat anularea actului de adjudecare, eliberat în cadrul procedurii silite imobiliare.
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți. Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu, comercialitate, în sensul că, potrivit legii ele sunt acte de comerț prin care se stabilesc raporturi comerciale din care izvorăsc obligații comerciale.
Litigiul având ca obiect revendicarea, în care se dispută dreptul de proprietate, ori acțiunea în constatarea nulității a unui contract - din acest contract neizvorând obligații comerciale, este de natură civilă, fiind de competența instanțelor civile. Mai mult, chiar și în situația în care derivă din litigii comerciale, soluționarea cererilor prin care se contestă acte emise în procedura executării silite imobiliare, este de competența instanței civile.
Este greșită susținerea pârâtei că pe rolul secției comerciale de la tribunal s-ar mai afla o cauză comercială cu același obiect; există un litigiu, o acțiune în revendicare, pe rolul Tribunalului Argeș, o cauză civilă, și nu comercială, tribunalul neavând o astfel de secție.
Trecând la motivul de casare invocat de chematul în garanție, și acesta este neîntemeiat, întrucât faptul că nu i s-a comunicat expertiza nu atrage nulitatea hotărârii, nu este prevăzută o atare obligație a instanței, expertiza este un mijloc de probă și nu un act de procedură care ar implica obligația de comunicare impusă de art.86 (1) Cod procedură civilă. De altfel, pentru a se lua cunoștință de expertiză s-a și acordat termen.
Urmează a se observa că instanța a asigurat comunicarea tuturor actelor de procedură, așa încât nu a nesocotit principiul "egalității armelor" consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la un proces echitabil.
Chestiunea legată de stabilirea naturii obiectului litigiului este o chestiune de fapt, și nu poate constitui motiv de nelegalitate al hotărârii.
Analizând criticile ce vizează motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, se constată că și acesta este neîntemeiat.
Judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, dar tot instanța nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de parte în dezvoltarea unui motiv sau motive de apel, ci poate să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motiv, sau motive, printr-un considerent comun, ceea ce a și făcut tribunalul prin referire expresă și la completarea motivelor de apel.
Nici criticile de nelegalitate ce vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate.
Acțiunea formulată de reclamant având ca obiect principal revendicarea, este acea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, acțiunea în revendicare are caracter petitoriu, deoarece tinde să stabilească direct existența acestui drept în patrimoniul reclamantului, ea având totodată caracter real întrucât însoțește, apără și se întemeiază pe cel mai important dintre drepturile reale.
Acțiunea în revendicare aparține prin excelență titularului dreptului de proprietate. Calitatea procesuală a reclamantului se fondează nemijlocit pe calitatea lui de proprietar al bunului în litigiu.
În cauza de față, pârâtul are și el titlu de proprietate, ceea ce presupune în această situație compararea titlurilor invocate de ambele părți.
În speță, deși ambele părți susțin existența titlurilor de proprietate, titlul invocat de pârâtă este lovit de sancțiunea inopozabilității. Această sancțiune specifică, nu pune în discuție valabilitatea sau nevalabilitatea titlului, dar beneficiarul său nu-l va putea invoca față de terți, nici în cazul unui litigiu, ca și când acest titlu nu ar exista. Regula generală este că inopozabilitatea este consecința neîndeplinirii unor formalități de publicitate imobiliară, însă există și excepția reglementată de art.497 alin.4 Cod procedură civilă, respectiv "din momentul notării somației în Cartea funciară orice act sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmărit este inopozabil". Și aici, inopozabilitatea este atrasă tot de îndeplinirea unei formalități de publicitate imobiliară, respectiv notarea somației în cartea funciară sau înscrierea ei în registrul de transcripțiuni inscripțiuni.
Pârâta a cumpărat o parte din terenul reclamantei încheind un contract de vânzare-cumpărare cu chematul în garanție la data de 26 noiembrie 2004, dată ce este ulterioară încheierii procesului-verbal de licitație, 22 mai 2002, ca și actului de adjudecare, din 6 octombrie 2004, așa încât, chiar mergând la compararea titlurilor, dacă ambele părți prezintă titluri scrise de proprietate care provin de la același autor, într-o situație ca cea din dosar, va câștiga partea al cărui titlu are data cea mai veche.
Prin motivele de recurs pârâta susține că actul de adjudecare ar fi lovit de nulitate întrucât nu ar fi încheiat în formă autentică.
Pe lângă faptul că această susținere o face direct în recurs și este inadmisibil, deoarece asemenea nulități constituie temeiuri juridice noi, actul de adjudecare este un act autentic, conform art.1171 Cod civil, întrucât executorul judecătoresc este un "funcționar public", respectând solemnitățile cerute de lege.
Mai mult, conform art.516 pct.8 Cod procedură civilă, "actul de adjudecare este titlu de proprietate".
În calitate de adjudecatar al imobilelor, reclamantei nu îi sunt opozabile înstrăinările făcute prin contracte de vânzare-cumpărare de către " ", și chematul în garanție și nici cel încheiat între acesta și pârâta " PLUS" Acesteia din urmă îi este însă opozabil actul de adjudecare întrucât în art.28 din Legea nr.7/1996, se prevede că "dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune".
Se mai susține de pârâtă că la aceste înstrăinări și-ar fi dat acordul creditorul, respectiv " ", dar se uită că de vreme ce vânzarea silită se finalizase la data de 22 mai 2002 și bunul fusese adjudecat de reclamantă, numai aceasta putea fi de acord cu o altă înstrăinare, așa cum prevăd dispozițiile art.497 alin.4 Cod procedură civilă.
Nici susținerea pârâtei că ar fi cumpărătoare de bună credință nu este reală, aceasta fiind obligată să verifice cum s-a finalizat executarea silită pornită prin somația din data de 18 iulie 2001, și despre care se și face vorbire în contractul de vânzare-cumpărare, ce constituie titlul chematului în garanție.
Se mai arată de pârâtă că somația nu a fost înscrisă în cartea funciară, însă înscrierea ei în registrul de transcripțiuni-inscripțiuni produce aceleași efecte, respectiv obținerea opozabilității erga omnes a dreptului întrucât "în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, până la deschiderea cărții funciare, privilegiile și ipotecile legale, sechestrul, urmărirea imobilului, etc. vor continua să fie înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară". Somația a fost transcrisă în acest mod întrucât, debitoarea " " nu avea deschisă carte funciară pentru a-și intabula dreptul de proprietate.
Pârâta a dobândit terenul de la chematul în garanție, iar acesta de la "" ", având calitatea de succesor cu titlu particular al acesteia.
cu titlu particular, care dobândește de la autorul său (în speță " " ) unul sau mai multe bunuri determinate, este ținut de obligațiile pe care autorul său le avea cu privire la bunul în cauză.
cu titlu particular profită de drepturile reale și suferă sarcinile reale constituite de autorul său anterior transmiterii, asupra bunului respectiv, dacă s-au respectat condițiile de constituire și de publicitate prevăzute de lege.
De aceea îi sunt opozabile și hotărârile judecătorești prin care au fost soluționate litigiile cu privire la teren, în care au figurat ca părți reclamanta și " ", cu referire la decizia civilă nr.28/R/2004 a Tribunalului Argeș.
În cauză nu operează excepția autorității lucrului judecat, așa cum se încearcă prin motivele de recurs să se acrediteze că ar fi procedat instanțele, întrucât autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune, că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Potrivit prezumției lucrului judecat (art.1200 pct.4 Cod civil, cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil) o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur) neputându-se primi vreo dovadă contrară față de caracterul absolut al prezumției art.1202 alin.(2) Cod civil).
În fine, capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare, solicitată de reclamantă nu este inadmisibil, întrucât pentru a se ajunge la rectificare este necesară o judecată de fond.
Acțiunea în rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară este acea acțiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcute în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. Ea are caracter subsidiar, fiind grevată pe o acțiune de fond, în cauză acțiunea în revendicare, și nu este necesar să existe două judecăți distincte, ambele cereri putând să fie soluționate împreună.
Așa fiind, pentru toate cele ce preced, hotărârea pronunțată este legală, criticile formulate prin motivele de recurs, atât de pârâtă cât și de chematul în garanție, nu sunt întemeiate, recursurile nu sunt fondate, și în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă vor fi respinse.
În baza art.274 Cod procedură civilă obligă pe pârâtă și chematul în garanție să plătească reclamantei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta " PLUS" P și de chematul în garanție, împotriva deciziei civile nr.88 din data de 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Obligă pe recurenta-pârâtă și recurentul-chemat în garanție să plătească intimatei-reclamante " GRUP COM" Râmnicu V suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.2/23.12.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
