Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(925/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.387
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1722 din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă R.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantei - reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.36943/2009, emisă de Baroul București - Cabinet de Avocatură, avocat -, în calitate de reprezentant al intimatei - pârâte R, în baza procurii speciale autentificată sub nr.2316/13.06.2008, emisă de Biroul Notarilor Publici Asociați - " și Asociații", respectiv împuternicirea avocațială nr.272.290/26.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care le depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-pârâtă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 16.06.2009, întâmpinare.
Avocatul intimatei-pârâte depune la dosar dovada de reprezentant al părții, conform procurii speciale, în original și a împuternicirii avocațiale susmenționate.
Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar avocatului recurentei-reclamante.
Avocatul apelantei-reclamante nu solicită acordarea unui termen față de comunicarea întâmpinării astăzi în ședință publică întrucât a lecturat-o de la dosar.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantei-reclamante, susținând oral motivele de apel depuse în scris la dosar, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii formulate împotriva pârâtei, urmând să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în B,-, comun cu-, sector 1 și obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, respectiv apartamentul nr.1 de la adresa susmenționată.
Arată că titlul reclamantei este preferabil în cauză, fiind mai bine caracterizat; consideră că instanța de fond a acordat preferabilitate titlului intimatei dobândit în baza Legii nr.112/1995, ceea ce vine în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cu decizia nr.33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, încălcându-se și dispozițiile art.6 alin.1 din Convenție. De asemenea, reclamanta deține un titlu de proprietate obținut cu respectarea art.1 din Protocolul nr.1 Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului și s-a urmat calea dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Face referire la cazurile Faimblat contra României, cauza Porțeanu împotriva României, cauza Păduraru contra României.
Mai arată că instanța de fond greșit a acordat preferabilitate titlului de proprietate al pârâtei, constituit în baza Legii nr.112/1995, în condițiile în care s-a stabilit de către CEDO că vânzarea de către stat a bunului altuia către terți, chiar și când este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun.
De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a considerat că pârâta a dobândit un bun în baza Legii nr.10/2001, din moment ce acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 a fost respinsă ca prescrisă, în condițiile în care acest raționament încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și dispozițiile art.20 din Constituție, privind dobândirea unui bun în sensul Convenției, atâta timp cât această încălcare constituie o privare de bun a reclamantei.
Tot greșit a considerat instanța de fond că titlul pârâtei este preferabil, întrucât încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei a fost realizată în baza Decretului nr.223/1974, când România nu era parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și această situație nu este protejată de Convenție, pentru a se putea afirma că încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei ar putea fi sancționată de CEDO.
Decretul nr.223/1974 contravenea prevederilor art.8 din Constituția României din anul 1948, prevederilor art.480 și art.481 din Codul Civil, cât și tratatelor internaționale la care România era parte.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanțe de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Față de această situație de fapt și comparând titlurile părților, instanța de fond a dat prioritate titlului intimatei, respingând acțiunea ca neîntemeiată; preferabilitatea în cadrul acțiunii în revendicare de drept comun a titlului cumpărătorului în baza Legii nr.112/1995 deriva nu din regulile generale aplicabile conform art.480 Cod civil, ci din regulile speciale ale Legii nr.10/2001.
Arată că intimata a devenit proprietara asupra apartamentului în cauză în baza Legii nr.112/1995 și a dobândit bunul cu bună credință, cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1722/17.11.2008 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei R, prin care se solicita să fie obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate imobilul situat în B,-,.1, sector 1 și să se constate nevalabilitatea titlului statului pe acest imobil.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul situat în B,-, compus din teren în suprafață de 340. și construcție, a fost dobândit de reclamanta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2329/24.05.1951 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat.
Prin Decizia nr.1622/27.11.1976 emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B s-a preluat cu plată în proprietatea statului, de la reclamanta imobilul situat în B,-, sector 1, compus din subsol, parter, etaj 1 și mansardă, precum și terenul aferent în suprafață de 477.
Identitatea dintre cele două adrese menționate mai sus rezultă din expertiza extrajudiciară topografică efectuată de expert, depusă de reclamantă la dosar (filele 48-51), din certificatul eliberat cu nr.45995/24.l2.l970 de Consiliul Local al Sectorului 1 B (fila 47), dar și din împrejurarea că prin decizia civilă nr.6021/19.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de proprietate Intelectuală (filele 12-15) s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a apartamentului situat la etajul și mansarda construcției din-, comun cu-, sectorul 1, precum și că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul de la parterul aceluiași imobil.
În temeiul acestei hotărâri, pronunțată ca urmare a desfășurării procedurii administrative reglementate de Legea nr.10/2001 și a exercitării dreptului reclamantei de a contesta în justiție dispoziția emisă în cadrul acestei proceduri, a fost emisă Dispoziția nr.8512/24.07.2007 de Primarul General al Municipiului B, prin care s-a dispus restituirea în natură a părții din imobil mai sus menționată, urmată de încheierea protocolului de predare primire a imobilului cu Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar (filele 16-18).
Pârâta Rac umpărat de la Primăria Municipiului prin SC Nord SA, în temeiul Legii nr.112/1995, locuința situată la parterul imobilului din B,-,.1, sector 1 (fila 20).
Prin sentința civilă nr.2441/22.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B (fila 40) a fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamanta din cauza de față în contradictoriu cu pârâta R privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare menționat mal sus.
În raport de această situație de fapt, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, deoarece, comparând titlurile părților, a dat prioritate titlului pârâtei.
Astfel, prin respingerea cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă cu Primăria Municipiului B, titlul de proprietate al acesteia s-a consolidat.
Instanța a avut în vedere cu prioritate interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție acestei situații de fapt și de drept prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii în ședința din data de 09.06.2008.
În consecință, preferabilitatea în cadrul acțiunii în revendicare pe drept comun a titlului chiriașului cumpărător în baza Legii nr.112/1995 derivă, nu din regulile generale aplicabile conform art.480 Cod civil, ci din regulile speciale calificate ca atare de decizia dată în interesul legii - ale Legii nr.10/2001.
Tribunalul a apreciat că reclamanta nu poate pretinde încălcarea art.l din Protocolul nr.l al Convenției Europene a Drepturilor Omului în sensul că reclamanta avea un bun și deci, o speranță legitimă să își concretizeze interesul patrimonial prin formularea unei acțiuni în revendicare și obținerea bunului în natură.
S-a avut în vedere faptul că încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei a fost realizată în baza Decretului nr.223/1974, deci în perioada anterioară momentului în care România a devenit parte la Convenția Europeană, situație neprotejată de Convenție, pentru a se putea afirma că această încălcare a dreptului de proprietate ar putea fi sancționată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Singura speranță legitimă creată reclamantei a fost cea dată de Legea nr.10/2001, speranță la o reparație echitabilă pentru abuzul săvârșit de Statul comunist, iar, în condițiile în care reclamanta nu formulase acțiunea în constatarea nulității absolute menționate mai sus, singura speranță legitimă era cea a obținerii contravalorii apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995, nu însă și a restituirii în natură.
Pe de altă parte, cumpărătoarea, în baza Legii nr.10/2001, beneficiază de un bun, asupra căruia deține și posesia concretizată material.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- greșit instanța de fond a dat preferință titlului pârâtei în compararea titlurilor de proprietate ale părților asupra imobilului în litigiu, aplicând greșit Decizia în interesul legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- instanța de fond trebuia să rețină că reclamanta a apelat la legea specială de reparație nr.10/2001, dar, deși restul imobilului i s-a restituit, pentru apartamentul în litigiu nu a obținut nici o reparație echitabilă. Prin decizia civilă nr.6021/19.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că statul nu a avut nici un titlu valabil asupra imobilului în litigiu astfel încât, prin formularea acestei hotărâri reclamanta a dobândit un bun în sensul art.1 al Protocolului 1 la Convenție, bun ce i-a fost încălcat prin sentința apelată.
- în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că prin Legea nr.10/2001 pârâtei cumpărătoare i s-a garantat legitimă că în situația în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 este valabil, nu va pierde posesia materială a bunului. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că vânzarea de către stat a bunului altuia către terți, chiar și atunci când această confirmare a nevalabilității titlului statului este ulterioară vânzării, constituie o privare de bun.
- greșit instanța de fond a reținut că pârâta a dobândit un bun în sensul Convenției, prin respingerea ca prescrisă a acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 în condițiile în care acest raționament încalcă jurisprudența
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi apelul nefondat, pentru următoarele considerente:
Un prim aspect pe care-l va analiza instanța vizează valoarea juridică pe care o are decizia nr.6021/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în prezenta cauză.
Prin această decizie s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat abuziv, că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului construcție, mai puțin apartamentul de la parter, pentru care reclamanta va primi măsuri reparatorii echivalente cu diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a apartamentului.
Potrivit deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare, având în vedere regula "electa una" și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența
Ca atare, se constată că reclamanta, deși ar fi putut opta pentru calea acțiunii în revendicare, a optat pentru calea specială de reparație prevăzută de Legea nr.10/2001, notificând Primăria Municipiului B să-i restituie bunul preluat abuziv de către stat.
Anterior acestei notificări, reclamanta a stat în pasivitate, permițând pârâtei să dobândească în baza Legii nr.112/1995 apartamentul în litigiu, deși avea pârghiile legale pentru a contesta titlul statului asupra imobilului și a solicita redobândirea lui prin acțiunea în revendicare.
Prin decizia nr.6021/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a finalizat procedura specială de reparație inițiată de reclamantă, în patrimoniul acesteia reintrând parțial bunul preluat abuziv de către stat și parțial despăgubiri pentru apartamentul vândut pârâtei la valoarea reală de circulație a acestuia. Ca atare, pentru acest apartament, în momentul introducerii acțiunii în revendicare - 20.02.2008, în patrimoniul reclamantei nu se mai găsea un drept de proprietate, întrucât acesta fusese convertit (prin voința reclamantei care a acționat pârghiile Legii nr.10/2001)într-un drept de creanță constând în despăgubirile acordate prin decizia nr.6021/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De subliniat că aceste despăgubiri nu au constat în titluri de valoare la Fondul Proprietatea, ci s-au raportat la valoarea de circulație a imobilului, astfel încât acestea reprezintă despăgubiri reale și echitabile ale reclamantei.
În consecință, nu se poate realiza o comparare a titlurilor părților în cadrul acțiunii în revendicare, din moment ce în patrimoniul reclamantei nu se mai regăsește dreptul de proprietate pentru acest apartament.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamanta a solicitat în instanță nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al pârâtei, încheiat de aceasta cu statul în baza Legii nr.112/1995 pentru apartamentul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.2441/22.02.2008 a Judecătoriei sectorului 1 B, rămasă irevocabilă, s-a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.338/30.09.1996.
Această sentință, prin care irevocabil s-a menținut ca valabil titlul pârâtei pentru apartamentul în litigiu, reprezintă un bun din perspectiva jurisprudenței, pârâta având un drept de proprietate asupra apartamentului, drept care beneficiază de protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai trebuie subliniat faptul că apelanta reclamantă, pentru a avea un bun în sensul art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției, pe care să-l invoce în prezenta cauză, trebuia să aibă acest bun în patrimoniul său la momentul introducerii prezentei acțiuni.
Ca urmare, nu este suficient doar ca fostul proprietar să se legitimeze cu titlul originar de proprietate asupra imobilului revendicat, ci și ca acest titlu să-i fi fost reconfirmat cu efect retroactiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut nevalabilitatea titlului statului și, implicit, existența valabilă și neîntreruptă a bunului în patrimoniul reclamantei, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin decizia nr.6021/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au verificat aceste aspecte, ci s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.2 din Legea nr.10/2001 și s-a reținut că statul a preluat abuziv imobilul. Așa cum s-a statuat deja în practica instanțelor și în jurisprudență, cele două noțiuni: "nevalabilitatea titlului statului" și "preluarea abuzivă de către stat" a imobilelor foștilor proprietari au consecințe juridice diferite.
În consecință, având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă, cu domiciliul ales la av. A, în B, Intr. nr.2,.2, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1722 din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă R, domiciliată în B,-,.1, sector 1.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
4 ex/17.07.2009
----------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
