Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 391/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.391
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre examinare recursul civil promovat de recurenții-pârâți GH., G, - și, împotriva deciziei civile nr. 325/C din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-pârâți, asistați de av. și intimatul-reclamant asistat de av. -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Avocat depune la dosarul cauzei 3 taxe judiciare de timbru în cuantum de 990 lei fiecare, astfel cum s-a dispus de instanță și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat - pentru intimații-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul pe fond pentru recurenții-pârâți, G și solicită admiterea recursului. În susținerea acestuia arată că atât sentința civilă pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț cât și decizia civilă pronunțată de Tribunalul Neamț sunt vădit netemeinice și nelegale sub aspectul uzucapiunii. Arată că au cumpărat cu bună-credință. Mai arată că s-au făcut vânzări pe baza procesului-verbal de punere în posesie, care este un act translativ de proprietate. Menționează că au avut o posesie utilă, neîntreruptă și just titlu (act de vânzare-cumpărare). Singura condiție fiind să fie o dată certă. Au uzucapat și au fost de bună-credință, au intabulat ceea ce are efecte erga omnes. În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea deciziei recurate conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Solicită obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, depunând în acest sens chitanță la dosarul cauzei.
Avocat - având cuvântul pe fond pentru intimații-reclamanți, G și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei și sentinței ca fiind temeinice și legale. Arată că motivele de recurs reiterează motivele de apel. Ambele instanțe au dat prioritate titlului de proprietate al reclamanților. Arată că aceștia sunt succesorii defunctei și li s-a atribuit suprafața de teren printr-un partaj succesoral. Titlul de proprietate a fost anulat prin sentința 2536/1999 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț. Învederează că uzucapiunea nu e îndeplinită, pârâții au acționat pe data de 9 iunie 1994 cu rea-credință. Mai arată că procesul verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate, este un act premergător, un act translativ. Precizează că este întemeiată și motivarea privind termenul de prescripție. Au susținut că posesia pe care au exercitat-o reclamanții nu a fost una utilă, ci a fost tulburată prin chemarea în judecată și s-a pus în executare sentința civilă de partaj. Ulterior datei respective au edificat o casă de locuit, deși aveau cunoștință de aceste sentințe. În concluzie potrivit art.312 al.1 Cod procedură civilă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate de Tribunalul Neamț, precum a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Piatra Neamț. Solicită plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli transport, sens în care depune la dosarul cauzei 2 chitanțe și bon fiscal transport.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin decizia civilă 325/AC/2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost respins ca nefondat apelul formulat de -., G, și, împotriva sentinței civile 1027/2007 a Judecătoriei Piatra Neamț și au fost obligați apelanții-pârâți să plătească 500 lei, cheltuieli de judecată reclamantului-intimat.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
S-a dispus totodată, ca pârâții să plătească reclamanților despăgubiri civile în cuantumul aferent lipsei de folosință a terenului în suprafață ocupată efectiv de fiecare fără drept.
Judecătoria a reținut că:
Reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 3600. situată în intravilanul satului, com. Roșie, jud. N, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1/154/2.08.2001 (fila 37, dos. fond), eliberat autoarei lor, nr. topo 37/884/2.
Terenul menționat le-a fost atribuit în urma partajului succesoral soluționat prin sentința civilă nr. 3552/9.10.2003 a Judecătoriei Piatra -N (filele 9-11 - irevocabilă).
Aceeași suprafață a fost înscrisă și în titlul de proprietate nr. 28/598/2.06.1995 emis pârâtului -. (fila 8, dosar fond), însă prin sentința civilă nr. 2536/20.04.1999 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 973/10.05.2000 a Curții de APEL BACĂU ) s-a constatat nulitatea titlului cu privire la terenul menționat.
Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 11870/9.06.1994, 11871/9.06.1994 și 11872/9.06.1994, pârâta a vândut copiilor ei, G și (căsătoriți cu, și ) 3.351. (din cei 3600. revendicați), respectiv câte 1117. prin fiecare contract.
În posesia pârâților și a soțului ei a rămas suprafața de 249. evidențiată cu contur roșu în schița anexă a raportului de expertiză topografică, fila 90, între punctele M-X-Z-N-
Pârâții invocă în apărare dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat prin uzucapiunea de scurtă durată, justul titlu constituindu-l contractele de vânzare-cumpărare mai sus menționate, însă potrivit art. 1895-1899.civ. uzucapiunea scurtă poate fi invocată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- posesia să se întemeieze pe un just titlu;
- posesia să fie de bună-credință;
- posesia să se exercite neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincțiile prevăzute de lege.
S-a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiția bunei credințe a pârâților, întrucât la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare vânzătorul nu și-a justificat dreptul de proprietate printr-un titlu de proprietate emis în condițiile Legii nr. 18/1991, prezentând doar un procesul-verbal de punere în posesie, procedura reconstituirii nefiind finalizată.
Potrivit clauzelor contractuale, în lipsa actelor de proprietate ale vânzătorului, cumpărătorii au dobândit imobilele pe riscul lor, nefiind astfel posesori de bună credință în sensul art. 1898 Cod civil.
Pe de altă parte, recunoașterea definitivă a dreptului de proprietate al autoarei reclamanților s-a produs la data eliberării titlului de proprietate nr-, respectiv 2.08.2001 (în urma mai multor acțiuni în justiție). Numai după această dată se poate considera că a curs împotriva lor termenul de prescripție achizitivă invocat de pârâți. Pentru perioada anterioară nu se poate reține neglijența proprietarului, în condițiile în care dreptul său nu fusese recunoscut. În consecință, instanța reține că termenul de prescripție de 10 ani nu s-a împlinit, întrucât a început să curgă după data eliberării titlul de proprietate în favoarea reclamaților.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică din care rezultă că pârâții și stăpânesc parte din terenul revendicat, respectiv 249. fiind și uzufructuari ai diferenței de teren, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.
Reținând că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, în temeiul art. 480 Cod civil, instanța a admis acțiunea în revendicare și a obligat pârâții, G, -. și să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele stăpânite fără drept, identificate prin raportul de expertiză.
Întrucât pârâtul nu stăpânește terenul revendicat, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
Cu privire la cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, instanța a reținut că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru ocuparea fără drept a terenului revendicat, atâta timp cât posesia exercitată nu a fost de bună credință.
Astfel, pârâții au fost părți în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 973/10.05.2000 a Curții de APEL BACĂU, prin care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate emis lui -., cunoscând că terenul stăpânit aparține reclamanților din prezenta acțiune.
În consecință, în temeiul art. 998 Cod civil, instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafețelor pe care fiecare din ei le stăpânesc, pe trei ani anterior introducerii acțiunii, astfel cum au fost stabilite de expert prin expertiza agricolă efectuată în cauză.
Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind obligarea pârâților G și la ridicarea construcțiilor amplasate pe terenul în litigiu, formulată cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei și a concluziilor scrise, întrucât o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății, nefiind formulată prin acțiunea introductivă și nici în condițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr.1027 din 9.03.2007 a Judecătorie PNs -au declarat două recursuri, recalificate în raport de valoarea obiectului în litigiu în apeluri la termenul de judecată din 18.09.200, de către pârâți care au invocat următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate a hotărârii judecătorești apelate.
Astfel, pârâții, și G au dobândit terenul revendicat în anul 1994 în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1180, 11871,11872 și 11873, dreptul de proprietate fiind consolidat în temeiul dispozițiilor art.1895 Cod procedură civilă prin împlinirea termenului uzucapiunii de scurtă durată de 10 ani.
În aceste condiții, chiar dacă vânzătorul nu avea un titlu de proprietate în baza căruia să înstrăineze terenul, în mod greșit instanța de fond a reținut reaua credință a pârâților, întrucât au existat date și împrejurări care au creat convingerea pârâților că vânzătorul este adevăratul proprietar al terenului. Așadar, la data înstrăinării, vânzătoarea este pusă în posesie la Comisia de aplicare a Legii 18/1991 cu terenul primit cu titlu de înzestrare de la părinții săi, ea fiind la acea dată singura care a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3600. cu care a și fost pusă în posesie conform evidențelor registrului agricol. De altfel, la mai puțin de 1 an de la data încheierii actelor de înstrăinare se emite titlul de proprietate nr.28/598/2.04.1995 care a confirmat retroactiv calitatea de proprietar a vânzătorilor.
Mai mult, apelanții au arătat că intimații au încercat printr-o acțiune în nulitate să desființeze contractele de vânzare-cumpărare, motivând că în baza lor este înțelegerea frauduloasă dintre părțile contractante, însă prin decizia civilă nr.973/2000 pronunțată în dosarul nr.129/2000, Curtea de APEL BACĂUa respins cererea intimaților reclamanți, reținând că nu a existat un concert fraudulos pentru că la data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare vânzătoarea era pusă în posesie -, situație tranșată ulterior prin eliberarea titlului de proprietate nr.28/598/2.04.1995.
Împrejurarea că nu a existat o înțelegere frauduloasă între vânzătoare și apelanți implică și o recunoaștere tacită de către instanța de control judiciar a bunei credințe a cumpărătorilor.
Totodată, apelanții au mai precizat că în perioada în curs au încheiat actele de vânzare-cumpărare, foștii proprietari de terenuri cărora nu li se eliberaseră titlurile de proprietate puteau să vândă în mod liber doar pe baza procesului-verbal de punere în posesie.
Al doilea motiv de apel vizează greșita aplicare a faptului că termenul de prescripție nu a curs contra intimaților-reclamanți începând cu data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, ci începând cu data de 02.08.2001, la care s-a eliberat titlul de proprietate nr- neputându-li-se imputa lipsa de diligențe în conservarea bunului personal.
Apelanții au considerat că lipsa de diligențe a intimaților în recunoașterea și conservarea dreptului de proprietate se conturează încă dinainte de încheierea actelor de vânzare-cumpărare, întrucât aceștia, deși cunoșteau prevederile Legii 18/1991 nu au făcut cerere de reconstituire imediat după apariția legii.
De asemenea, apelanții au mai arătat că în anul 1994 când s-au înstrăinat terenurile în litigiu, intimații au avut posibilitatea ca în baza actelor lor vechi de proprietate să introducă o acțiune în revendicare prin care să se paralizeze cursul prescripției achizitive.
Apelanții precizează și faptul că terenurile cumpărate au fost înscrise în Cartea funciară a comunei Roșie, fiind îndeplinite condițiile opozabilității față de terți, pe acestea existând edificate construcții.
Mai mult decât atât, prin Legea 247/2005, legiuitorul, pentru a nu prejudicia nici pe fostul proprietar nici pe cumpărătorul de bună credință, a statuat prin prevederile art.III alin.2 ind.4 din lege că "în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul în baza unui titlu contestat nu este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren".
Apelanții -., și au arătat în plus că și în condițiile în care instanța a respins apărarea lor, respectiv intervenirea uzucapiunii de scurtă durată, se impune respingerea acțiunii reclamanților potrivit principiului din dreptul civil conform căruia anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage caducitatea actului neconsecvent în cazul în care nedobânditorul este de bună credință. În condițiile în care acești apelanți au fost de bună credință, având convingerea că autorul lor este proprietarul terenului în litigiu - calitate confirmată prin emiterea titlului de proprietate, instanța de fond trebuia să acorde prioritate principiului ocrotirii bunei credințe în vederea asigurării securității dinamice a circuitului civil.
Practic, în opinia acestor apelanți, prin hotărârea pronunțată la fond se pierde din vedere un aspect esențial și anume faptul că pe o parte din terenul revendicat există în prezent edificate două construcții conform autorizației de construire legal eliberate.
Intimații-reclamanți, G, legal citați au solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea ca nefondat a apelului precizând că motivele invocate în calea de atac sunt neîntemeiate, atât timp cât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de scurtă durată, prevăzute de art.1895 - 1899 Cod civil.
În primul rând, susținerea apelanților pârâți referitoare la buna credință a acestora la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pe care le-au invocat drept just titlu este contrazisă de clauzele contractuale, potrivit cărora, în lipsa actelor de proprietate ale vânzătorului, cumpărătorii au dobândit imobilele pe riscul lor.
Totodată, contrar celor susținute de apelanți, terenul în litigiu nu a fost înscris niciodată în rolul agricol al apelanților-pârâți, ci a figurat înscris în acest registru pe numele defunctei, tatăl autoarei lor, conform adresei nr.928/1993 eliberată de Primăria municipiului P Din acest motiv, numita a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legii nr.18/1991, iar adeverința nr.883/13.09.1991 atestă că acesteia i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei județene N nr.40/29.07.1991 pentru suprafața totală de 1,64 ha teren, procedura reconstituirii fiind finalizată prin eliberarea titlului de proprietate nr.1/154/2.08.2001 pentru suprafața de 1,53 ha teren care include și parcela de 3.600. teren arabil situată în intravilanul satului, comuna Roșie, județul
De asemenea, deși în cuprinsul deciziei civile nr.1395/2001 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, instanța de control judiciar a motivat că nu se poate reține că a existat un concert fraudulos între părțile contractante la data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare, intimații au precizat că în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă menționată nu a fost analizată buna sau reaua credință a terților subdobânditori, ci mai mult instanța a motivat soluția de respingere a recursului prin aceea că intimații în virtutea calității de proprietari, dispun de acțiunea în revendicare împotriva terților dobânditori, acțiune în cadrul căreia instanța poate compara titlurile de proprietate, inclusiv sub aspectul opozabilității și bunei sau relei credințe a părților din contractul de vânzare-cumpărare. Intimații au menționat că exercitarea acțiunii în revendicare nu este în niciun fel condiționată de anularea contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât această acțiune civilă decurge din dreptul de proprietate opozabil ergo omnes, deci inclusiv terților cumpărători, iar soluția de respingere a acțiunii în anulare contract de vânzare-cumpărare a fost motivată de lipsa calității lor procesuale active, de terțe persoane față de care actele juridice a căror anulare au solicitat-
În al doilea rând, termenul de prescripție de 10 ani nu s-a împlinit, întrucât a început să curgă după data eliberării nr- pe numele l, respectiv 2.08.2001, anterior acestei date dreptul de proprietate al subsemnaților nefiind recunoscut, iar întârzierea finalizării procedurii de reconstituire nefiind în nici un caz provocată de lipsa noastră de diligență.
Susținerea recurenților-pârâți, potrivit căreia am fi avut la dispoziție mijloacele legale pentru paraliza cursul prescripției achizitive prin introducerea unei acțiuni în revendicare în anul 1994, este neîntemeiată față de faptul că recunoașterea definitivă a dreptului de proprietate în favoarea numitei s-a produs la data eliberării nr-, după pronunțarea sentinței civile nr. 2536/20.04.1999, prin care s-a dispus anularea parțială a nr-, eliberat pe numele.
În al treilea rând, distinct de condițiile specifice reglementate de dispozițiile art. 1895-1899.civ. pentru a putea opera prescripția achizitivă de scurtă durată, se impune ca posesia exercitată să întrunească condițiile posesiei utile, prevăzute de art. 1847. civ. pe toată durata cerută de lege.
Intimații au accentuat și faptul că recurenții-pârâți, G și nu au exercitat o posesie netulburată, în condițiile în care subsemnații i-am chemat în judecată în dosarul nr. 5081/1999 având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare invocate drept just titlu. De asemenea, în dosarul nr. 7251/1998, în care intimații au promovat acțiune în anularea nr-, în contradictoriu cu, Comisia Județeană N și Comisia Comunală Roșie, numiții, G, și - au avut calitatea de intervenienți, situându-se pe poziții contrare față de noi.
În fine, posesia exercitată de recurenții-pârâți, și a fost tulburată prin punerea în executare a sentinței civile de partaj nr. 3552/9.10.2003, împrejurare în care executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal nr. 56/24.03.2004 semnat de toate părțile participante.
În acest proces-verbal se menționează că suprafața de teren de 3.600. este stăpânită de, G și și că este liberă de construcții. Ulterior încheierii procesului-verbal, pârâții G și au edificat o casă de locuit și o anexă pe porțiunea de teren aflată în stăpânirea lor, cu toate că aveau cunoștință de sentința civilă nr. 2536/20.04.1999, de anulare parțială a nr-, precum și de sentința civilă de partaj nr. 3552/9.10.2003, ceea ce dovedește că au calitatea de constructori de rea-credință Înscrierile din cartea funciară privind terenurile care au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 11870/1994, 11871/1994 și 11872/1994 nu aduc atingere dreptului de proprietate al subsemnaților, în condițiile în care aceste acte de înstrăinare nu au avut puterea de a conferi vreun drept subdobânditorilor, vânzătoarea nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Recurentul-pârât a obținut intabularea dreptului de proprietate pentru suprafețele de 639. și 706. în baza nr-, cu toate că acest titlu a fost anulat parțial, în sensul radierii suprafeței de teren în litigiu.
În subsidiar, recurenții-pârâți au invocat principiul ocrotirii bunei-credințe al subdobânditorilor cu titlu oneros, dar intimații au reiterat că buna-credință a părților contractante nu poate fi reținută și, chiar dacă ar fi îndeplinită această condiție, principiul enunțat nu-și găsește aplicare, întrucât prezenta cauză are ca obiect, acțiunea în revendicare iar nu cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare. Astfel, în cadrul acțiunii în revendicare se compară cele două titluri de proprietate, cel al intimaților fiind preferabil, având în vedere că prin sentința civilă nr. 3552/9.10.2003 li s-a atribuit în proprietate suprafața de teren în litigiu, care provine de la autoarea noastră, defuncta (născută ), a cărei calitate de proprietar este neîndoielnică. Mai mult, acest motiv de recurs nu poate fi analizat de către instanța de control judiciar, întrucât apărarea respectivă nu a fost formulată prin întâmpinările depuse de către pârâți și, ca urmare, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceasta.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4424/31.08.2006, încheiat între recurenții-pârâți și, în calitate de vânzători, și fiul acestora, în calitate de cumpărător, intimații au învederat faptul că a fost încheiat în cursul judecării prezentului dosar și nu a fost depus la instanța de fond. La data respectivă (31.08.2006), bunul imobil care a constituit obiect al înstrăinării era litigios, ceea ce denotă reaua-credință a părților contractante, care au cunoscut situația juridică a terenului și au acționat în frauda dreptului nostru de proprietate, pentru a cărui recunoaștere intimații au formulat prezenta acțiune. Aceștia menționează că am promovat la Judecătoria Piatra Neamțo cerere de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâții și, înregistrată sub nr-, prin care au solicitat obligarea acestora la sistarea lucrărilor de construcție executate pe suprafața de teren aflată în stăpânirea lor, întrucât la acea dată nu aveau cunoștință de faptul că aceștia înstrăinaseră fiului lor terenul respectiv. După ce li s-a comunicat copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 4424/31.08.2006, intimații au transformat această cerere într-o acțiune de drept comun, cu două capete de cerere, prin care au solicitat, în contradictoriu cu părțile contractante, constatarea nulității absolute a contractului sus-menționat pe motiv de cauză ilicită și, respectiv, obligarea pârâtului la ridicarea, pe cheltuiala proprie, a construcției amplasate pe terenul care a făcut obiectul înstrăinării. Pentru motivele enunțate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 1027/9.03.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând apelurile formulate în cauză, tribunalul le-a constatat nefondate pentru următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare reprezintă mijlocul juridic prin care proprietarul neposesor urmărește să obțină, pe cale judecătorească, garantarea exercițiului atributelor posesiei și folosinței legitime asupra imobilului obiect al revendicării, și încetarea, pe cale de consecință, a acțiunii nelegitime exercitată de posesorul neproprietar.
În cauză, tribunalul a reținut că, în mod corect instanța de fond a procedat la compararea titlului de proprietate invocat de reclamanți nr.1/154/2.08.2001 eliberat autoarei lor pe vechiul amplasament avut în proprietate de aceasta anterior colectivizării, cu titlul de proprietate nr.28/598/2.06.1995 emis pârâtului -., act constatat nul cu privire la terenul în litigiu prin sentința civilă nr.2536/20.04.1999 irevocabilă prin decizia civilă nr.973/10.05.2000 a Curții de APEL BACĂU.
S-a reținut totodată că, anterior eliberării celui de-al doilea titlu de proprietate, s-au încheiat trei contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.11870, 11871 și 11872 din 9.06.1994, prin care pârâta a vândut copiilor săi căsătoriți, G și suprafața de 3351. din cei 3600. respectiv câte 111,7. prin fiecare contract, în posesia vânzătoarei și a soțului acestuia rămânând suprafața de 249. evidențiați cu contur roșu în schița anexă a raportului de expertiză topografică administrat în cauză.
S-a constatat, de asemenea, că în mod corect instanța de fond a respins apărarea pârâților care au invocat, pe cale de excepție, în favoarea lor, efectele uzucapiunii de scurtă durată, reținând că în cauză nu este îndeplinită condiția bunei credințe cu atât mai mult cu cât la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare - 09.06.1994, vânzătorul avea eliberat doar procesul-verbal de punere în posesie care nu constituie titlu de proprietate, procedura reconstituirii nefiind finalizată decât la 02.06.1995. Ori, potrivit clauzelor contractuale, în lipsa actelor de proprietate ale vânzătorului, cumpărătorii au dobândit imobilele pe riscul lor, riscul.convingerii producându-se prin admiterea acțiunii în revendicare, care a înlăturat definitiv prezumția relativă a bunei lor credințe consacrate de art.1898 Cod civil.
Pe de altă parte, recunoașterea definitivă a dreptului de proprietate al autoarei reclamanților s-a produs la data eliberării titlului de proprietate nr- respectiv la 2.08.2001, în urma mai multor acțiuni în justiție, numai după această dată putându-se considera că termenul prescripției de 10 ani invocat de pârâți, ca sancțiune pentru pasivitatea reclamantei, a curs împotriva lor, pentru perioada anterioară, în mod corect instanța de fond nu a reținut neglijența proprietarului, în condițiile în care dreptul său nerecunoscut încă, avea un caracter potestativ.
În consecință, instanța de fond a reținut corect că termenul de prescripție de 10 ani nu s-a împlinit, întrucât a început să curgă după data eliberării titlului de proprietate în favoarea reclamanților.
Reținând totodată că în ceea ce privește excepțiile și cererea accesorie în despăgubiri, apelanții nu au formulat critici, tribunalul a respins ca nefondate ale apelurilor formulate de pârâți împotriva sentinței civile nr.1027 din 09.03.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs pârâții și, și; G și și și.
În susținerea recursului s-au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, iar în fapt s-au susținut următoarele:
- în mod greșit instanța de judecată a admis acțiunea în revendicare a reclamanților-intimați acordând prelevanță actelor de proprietate pe care aceștia le dețin și s-a respins uzucapiunea de scurtă durată, invocată de recurenți, în temeiul dispozițiilor art.1895 Cod civil;
- este neîntemeiată arată recurenții argumentația instanței în respingerea uzucapiunii, în sensul că nu este îndeplinită condiția bunei credințe, întrucât susțin aceștia sunt cumpărători de bună-credință iar act5ele de vânzare-cumpărare reprezintă un just titlu în sensul dispozițiilor legale.
- greșit, de asemeni, instanțele anterioare au apreciat că termenul de prescripție nu s-a împlinit arătându-se că acesta curge de la data eliberării în favoarea reclamanților-intimați deoarece susțin recurenții uzucapiunea conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin posesie prelungită, sancționând astfel pasivitatea adevăratului proprietar.
Chiar în condițiile în care instanța a respins aceste apărări, arată recurenții, se impunea respingerea acțiunii reclamanților-intimați potrivit principiului din Dreptul civil, conform căruia anularea al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage caducitatea actului subsecvent în cazul în care subdobânditorul este de bună credință și instanța trebuia să acorde prioritate principiului ocrotirii bunei-credințe.
Prin hotărârea recurată, se pierde practic din vedere, se arată, un aspect esențial, și anume faptul că pe de o parte pe acest teren există în prezent edificate două construcții, respectiv una aparținând recurenților G și și alta aparținând lui, fiul numiților și și intimații au dat dovadă de pasivitate în condițiile în care își întemeiază dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile din 1999 și respectiv 2005.
Prin întâmpinarea depusă de intimații reclamanți, G, și au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei date de instanța de apel, arătând că motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu constată recursul nefondat.
Obiectul litigiului de față îl constituie revendicarea și față de împrejurarea că atât reclamanții cât și pârâții au invocat faptul că sunt proprietarii terenului în litigiu, în mod corect s-a procedat de către instanțele anterioare la compararea titlurilor de proprietate deținute de aceștia, reținând că reclamanții au un titlu de proprietate, definitiv pentru terenul ce a fost proprietatea autorilor lor și.
Privitor la uzucapiunea de scurtă durată invocată de recurenții pârâți, temeinic și legal -a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiilor impuse de art.1895-1899 Cod civil, respectiv condiția bunei credințe a recurenților pârâți.
Prin reglementarea prescripției achizitive, de scurtă durată, la art.1895-1899 cod civil se cere ca pentru a uzucapa, pe lângă exercitarea posesiei utile între 10 și 20 ani, mai sunt necesare încă două condiții și anume existența bunei-credințe și a unei juste cauze.
Potrivit legii, cele trei condiții trebuie să existe cumulativ, iar cum în cauză condiția bunei credințe nu este îndeplinită, întrucât vânzătorul nu deținea un titlu de proprietate emis în condițiile Legii 18/1991 ci doar un proces verbal de punere în posesie (procedura reconstituirii nefiind finalizată) iar cumpărătorii au dobândit imobilele în litigiu pe riscul lor, corect instanțele nu au constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Corect s-a reținut de asemeni că nici termenul de prescripție de 10 ani nu s-a împlinit întrucât acesta a curs de la data eliberării titlului de proprietate pentru autoarea reclamanților, respectiv de la 2.08.2001, data de la curge împotriva reclamanților termenul de prescripție achizitivă invocat de recurenții pârâți.
Recurenții-pârâți au invocat în susținerea recursului principiul ocrotirii bunei-credințe al subdobânditorului cu titlu oneros, însă așa cum s-a arătat mai sus buna-credință a părților contractante nu poate fi reținută date fiind condițiile în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare și chiar dacă ar fi reținut principiul nu ar prezenta relevanță pentru cauză având în vedere pe de o parte că s-a constatat că nu este împlinit termenul de 10 ani pentru a uzucapa pe de o parte iar pe de altă parte, că singura modalitate de soluționare a acțiunii în revendicare, este cea a comparării titlurilor operative în cadrul căruia se constată că titlul preferabil este cel al intimaților pârâți.
Pentru cele ce preced în baza art.312 Cod procedură civilă cu referire la art.480 și 1895-1899 Cod civil recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimaților, cheltuielile de judecată făcute în recurs, reprezentând onorariul pentru avocat și cheltuielile de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții-pârâți GH., G, - și, împotriva deciziei civile nr. 325/C din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 727,78 lei, reprezentând onorariile avocat și cheltuielile de transport.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Elena Pașcan
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./2 ex.
4/5.06.2008
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Elena Pașcan
