Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 398/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 398.
Ședința publică de la 13.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată contestatorul împotriva deciziei civile nr.335.R din 18.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari -.59 B.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns contestatorul și intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI -.59 B.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 13.10.2009, contestatorul a depus la dosarul cauzei, precizări la contestația în anulare, în 3 exemplare, chitanța CEC seria - nr.- din data de 08.10.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. De asemenea, prin precizările depuse pentru acest termen de judecată, contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa. Se învederează totodată și faptul că la data de 05.10.2009, intimata a depus întâmpinare, în 2 exemplare, ce nu a fost comunicată.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatorul, procedând la anularea acestora și având în vedere cererea contestatorului privind judecarea cauzei în lipsă, reține contestația în anulare în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 07.03.2006 pe rolul Tribunalului București -secția a IV a Civilă, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A BL. 59 din B,-,. 59, sector 4 contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 377/16.02.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă în dosar nr. 5565/2005 (număr vechi).
Prin încheierea de ședință din 19.09.2007, instanța a dispus suspendarea judecării contestației în anulare până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 5565/2005 aflat pe rolul Tribunalului București -secția a V-a Civilă, conform art. 244 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
La data de 09.06.2008, contestatorul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.
Prin încheierea de ședință din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, a fost menținută măsura suspendării judecății contestației în anulare.
În motivarea încheierii, s-a reținut că se mențin dispozițiile încheierii de ședință din data de 19.09.2007, având în vedere că dosarul nr. 5565/2005 nu a fost soluționat irevocabil, fiind înaintat la Curtea de Apel București pentru soluționarea recursului, așa cum rezulta din adresa emisă la data de 03.08.2008.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs la data de 17.09.2008 contestatorul, solicitând admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol.
Prin decizia civilă nr. 335R/18.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator împotriva încheierii de ședință din data de 17.09.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă în dosarul cu același număr unic.
În motivarea deciziei s-a re ținut că rin p. încheierea recurată, s-a dispus menținerea dispozițiilor încheierii de ședință din data de 19.09.2007, având în vedere că dosarul nr. 5565/2005 (număr nou -) nu a fost soluționat irevocabil, fiind înaintat la Curtea de Apel București pentru soluționarea recursului, așa cum rezulta din adresa emisă la data de 03.08.2008. Prin încheierea de ședință din 19.09.2007, instanța dispusese suspendarea judecării contestației în anulare până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 5565/2005 aflat pe rolul Tribunalului București -secția a Va Civilă, conform art. 244 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. Conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Cererea formulată de contestator are ca obiect contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 377/16.02.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a V-a Civilă în dosar nr. 5565/2005 (număr nou -), iar dosarul nr. 5565/2005 (număr nou -) al Tribunalului București -secția a Va Civilă a fost înaintat Curții de Apel București, pentru soluționarea cererii de recurs formulate de contestator împotriva aceleiași decizii. Așa cum rezultă din adresa aflată la fila 60 din dosarul de contestație în anulare, dosarul nr. 5565/2005 a fost înaintat și înregistrat pe rolul Curții de Apel București -secția a III-a Civilă, pentru soluționarea cererii de recurs formulate de acesta.
Curtea, verificând temeiurile care au stat la baza pronunțării încheierii recurate (acesta fiind obiectul unei cereri de recurs împotriva unei încheieri de menținere a suspendării, intervenirea unor împrejurări noi de la data suspendării și până la data cererii de recurs putând face obiectul unei noi cereri de repunere pe rol a cauzei dar nu și al controlului judecătoresc împotriva încheierii inițiale ), a constatat că nici la termenul din 19.09.2007, nici la cel din 17.09.2008, nu se restituise dosarul nr. 5565/2005 de la Curtea de Apel București, astfel încât în mod corect nu s-a trecut la judecarea contestației în anulare, față de lipsa dosarului de fond, instanța fiind ținută de prevederile art. 245 din Codul d e procedură civilă, și de aspectul că la acel moment nu se făcuse dovada soluționării cauzei ce face obiectul dosarului nr. -.
La data de 01.07.2009 recurentul contestator a adresat instanței o cerere intitulată "cerere de completare, îndreptare, eliminarea omisiunilor, lămurire" privind respingerea recursului ca nefondat, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281-2813. proc.civ. care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 400R de la 15.10.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
La aceeași dată de 01.07.2009 recurentul contestator a formulat și o contestație în anulare, împotrivadeciziei civile nr. 335R/18.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală.
În motivarea contestației s-a arătat că până în această fază procesuală, cauza nu a fost supusă judecății legale reale, cum impune legea, că nimic din susținerile contestatarului nu a fost reținut în hotărâri și respectiv instanța să se pronunțe pe acestea.
În continuare contestatarul a arătat că reiterează din motivele de recurs, motive ce fundamentează și cererile de față, criticând totodată decizia sub aspectul modalității de soluționare în fond a pricinii. De asemenea contestatarul a arătat că extrage esența unei excepții cu privire la care instanța nu s-a pronunțat și un capăt de cerere pe care instanța nu s-a pronunțat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 317-321,.proc.civ, art. 1 (3) din Regulamentul instanțelor de judecată, art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 și art. 7 din Legea 304/2004.
Prin întâmpinare intimata a invocat inadmisibilitatea formulării contestației în anulare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la excepția inadmisibilității contestației în anulare, Curtea a constatat fondată excepția pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 317 alin.1 proc. civ. otărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Conform art. 318. proc. civ. otărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În mod evident contestatarul nu a invocat motive care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 317. proc. civ. din motivarea contestației în anulare așa cum a fost prezentată mai sus rezultând că nu se invocă nici faptul că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii (termen când de altfel revizuenta a fost prezentă, prin mandatar), nici că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În ceea ce privește aplicarea art. 318. proc. civ. contestatarul nu a arătat care sunt motivele de modificare sau de casare pe care instanța de recurs a omis să le cerceteze, ținând cont că aceasta a fost sesizată cu verificarea legalității unei încheieri de menținerea a măsurii suspendării judecății, iar nu a vreunei hotărâri care să privească fondul litigiului. Or, contestatorul nu se referă decât la considerente ce țin de fondul litigiului, incluzând și așa zisa "esență a unei excepții" extrasă de către contestator, dar și capătul de cerere pe care instanța nu s-ar pronunțat, pretenție care de altfel nu se încadrează în art.318, ci eventual în dispozițiile art.282/2 proc.civ.
În consecință, Curtea va respinge contestația în anulare, cale extraordinară de atac, ca inadmisibilă neinvocându-se vreun motiv care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 317 alin.1 sau ale art. 318. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 335.R din 18.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari bloc 59 B, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red.MP
.red.
2 ex./6.11.2009
Jud Recurs Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală
,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela