Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 41/2007-

Sedința publică din 06.03.2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător

JUDECĂTOR 2: Trif Doina

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta reclamantă - -, cu sediul în O, bld. -, nr. 42 județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul O parc nr. 7. 6 județul B și VEST AUDIT, din O- județul -în calitate de administrator judiciar al - - O, împotriva sentinței civile nr. 529/C/2007 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 28.02.2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra apelului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 06.03.2008, când s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 529/C din 18.06.2007, pronunțată în dosar nr. 8291/C/2003, Tribunalul Bihora anulat ca netimbrată suficient acțiunea formulată de - - cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu din O, Parcul, nr. 7,. 6, jud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În ședința din data de 18.06.2007 s-a reiterat excepția de netimbrare la valoare a acțiunii.

Cu chitanța de la filele 60 din dosar s-a achitat suma de 79.215.000 lei taxă de timbru.

I s-a pus în vedere reclamantului încă în ședința din 19 martie 2007 să achite diferența de taxă de timbru până la 8.298,52 lei, de asemenea în ședința din 28 mai 2007.

Nu s-a conformat dispozițiilor instanței, deși cauza se află pe rol însă din anul 2003.

În baza art. 20 din Legea nr. 146/1997, acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciare, a declarat apel reclamanta - - O, prin avocat - solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de apel s-a invocat că la 18.04.2007 s-a deschis procedura insolvenței - sentința civilă nr. 217/F/2007 Tribunalului Bihor - iar, pentru termenul la care trebuia să achite timbrajul 28.05.2007 nu i-a fost comunicată hotărârea de deschidere a procedurii.

Deși la 18.06.2007 a solicitat în scris amânarea cauzei pentru introducerea reprezentantului legal - - Vest audit - instanța a procedat la judecarea excepției de netimbrare, fără a fi îndeplinită procedura de citare și a i se pune în vedere reprezentantului legal obligația achitării sumei datorate, încălcându-se dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, art. 105 Cod procedură civilă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și următorul Cod procedură civilă.

S-a invocat de către intimat, prin avocat, excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului părții apelante ca urmare a faptului că - Vest Audit O are calitatea de administrator judiciar al apelantei - -

Apelanta, prin avocat a solicitat respingerea excepției invocând că societății apelante nu i s-a ridicat dreptul de administrare, acesta reiese și din hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței.

- Vest Audit O, prin adresa comunicată a invocat că nu fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei apelante, nefiind necesar a-și însuși apelul declarat.

Examinând sentința apelată prin prisma excepției de nulitate a apelului, instanța de apel constată următoarele:

Potrivit copiei minutei sentinței civile nr. 217/P/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1/-, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de - - O, s-a numit administrator judiciar - Vest Audit O care urma să îndeplinească prevederile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2002.

Articolul 20 alin. 1 lit. din Legea nr. 85/2006 prevede faptul că, administratorul judiciar are ca atribuții formularea și susținerea acțiunilor în pretenții, pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați, dispoziție legală din care se reține că atributul în acest sens aparține în exclusivitate administratorului judiciar.

Faptul că apelantei nu i s-a ridica dreptul de administrare potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006 nu înseamnă că mai are calitatea de a acționa pentru recuperarea creanțelor, de-a promova și susține acțiuni în pretenții împotriva debitorilor săi.

Ca urmare a celor expuse, întrucât avocatul părții apelante nu fost împuternicit de administratorul judiciar de-a declara apel împotriva sentinței și nici nu a considerat necesar a-și însuși apelul declarat, instanța urmează a admite excepția invocată de intimat conform art. 137 Cod procedură civilă, art. 20 alin. 1 lit. l din Legea nr. 85/2006 și va declara nul apelul, păstrând astfel sentința apelată ca fiind legală și temeinică.

Nu s-au solicitat de către intimat cheltuieli de judecată, astfel că nu se vor acorda.

Ca urmare a celor dispuse, celelalte aspecte invocate nu se impune a fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

ADMITE excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului părții apelante.

Declară nul apelul declarat de apelanta reclamantă - -, cu sediul în O, bld. -, nr. 42 județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul O parc nr. 7. 6 județul B și VEST AUDIT, din O- județul -în calitate de administrator judiciar al - - O, împotriva sentinței civile nr. 529/C/2007 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.03.2008.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - - -

- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 10.03.2008

- judecător fond -

- dact. gref. MV - 10.03.2008 - 5 ex.

- emis 3 comunicări - 10.03.2008 - cu - -

Vest Audit

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Oradea