Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva deciziei civile nr. 1957 din 13 octombrie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cons. jur., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, efiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită admiterea contestației, anularea deciziei Curții de Apel Cluj și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competente potrivit legii, pentru motivele dezvoltate în scrise.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1957/R din 13.10.2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, a fostdmis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1031 din 18 mai 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, care au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.167 reprezentând diferență de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă și a sumei de 1.150 lei reprezentând contravaloarea biletului de tratament în Stațiunea, împreună cu dobânda aferentă, începând cu data de 8 mai 2009 și până la data plății integrale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că lementul litigios esențial de care depinde justa soluționare a acțiunii dedusă judecății se referă la caracterul accidentului suferit de reclamant în sensul stabilirii dacă este sau nu un accident de muncă. În acest context, Curtea a constatat că pârâtele nu au contestat suma pretinsă de reclamant sub aspectul cuantumului și a îndreptățirii sale de a beneficia de despăgubiri în cazul unui accident de muncă, ceea ce limitează elementul litigios doar la caracterul accidentului suferit de reclamant.
În conformitate cu art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, intrată în vigoare conform art. 53 la data de 01.10.2006, accidentul de muncă este "vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces."
De asemenea, conform art. 30 lit. f din același act normativ, "În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
f) accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului."
Prin urmare, raportat la aceste dispoziții legale este evident că reclamantul a suferit un accident de muncă la sediul angajatorului la data de 03.10.2006 în timpul programului de lucru (ora 15,00) ca urmare a căderii sale de la etaj peste o balustradă a cărei înălțime era inferioară celei stabilite de proiectantul clădirii, ceea ce a avut consecința unei incapacități de muncă de 120 zile.
În acest context, rezoluțiile și ordonanțele pe care pârâții i le opun reclamantului sunt lipsite de relevanță sub aspectul neconstatării accidentului de muncă, deoarece Legea nr.319/2006 nu recunoaște organelor de urmărire penală atribuții de stabilire a unui accident de muncă, ci doar atribuții de anchetă privind eventuala răspundere penală (art.27 și 29 din Legea nr.319/2006).
În fine, Curtea a observat că Inspectoratul Teritorial d e Muncă S - organ abilitat să constate accidentul de muncă - a confirmat că evenimentul suferit de reclamant reprezintă un accident de muncă (3 fond).
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. a admis recursul, a modificat hotărârea în sensul obligării ambilor pârâți în solidar conform art.1039 Cod civil, la plata sumelor pretinse de reclamant în temeiul art.44 din Legea nr.319/2006, precum și la plata dobânzii legale începând cu data înregistrării acțiunii (08.05.2009) conform art.1088 cod civil și până la plata efectivă a despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, solicitând anularea deciziei civile nr.1957/R/2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competentă potrivit legii.
În motivarea contestației în anulare, pârâții au arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și că dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile Legii nr.346/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.554/2004 a fost soluționată de către Tribunalul Sălaj în complet de dreptul muncii, fără a se observa că aceasta trebuia soluționată în complet special constituit pentru asigurări sociale.
Aceasta, întrucât competența pentru soluționarea litigiului privind modul de stabilire a indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale revine, potrivit art.155 lit.f din Legea nr.19/2000, tribunalelor și completelor specializate pentru soluționarea litigiilor de asigurări sociale și nu în complet constituit pentru soluționarea conflictelor de muncă.
Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate începând cu a 6-a zi de incapacitate temporară de muncă a angajatului, astfel cum reiese din studiul art.12 lit.B din Ordonanța de Guvern nr.158/2005.
De asemenea, costul tratamentului balnear se suportă integral din Fondul național unic de asigurări de sănătate, astfel cum prevede art.22 din nr.OUG 158/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.52 din Ordonanța de urgență nr.158/2005 "Litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale".
Pe de altă parte, nu a fost clarificat cadrul procesual. Cu toate că prin notele de ședință au solicitat instanței de fond să pună în vedere reclamantului să precizeze cadrul procesual, fără a observa solicitările acestora, instanța a rămas în pronunțare încă de la primul termen de judecată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu a declarat recurs împotriva sentinței întrucât prin aceasta s-a respins acțiunea formulată de către, astfel că în fața instanței de recurs nu au avut posibilitatea de a reitera solicitările de la fond.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație în anulare invocate, Curtea reține următoarele:
Sunt nefondate ambele motive de contestație în anulare.
În primul rând, se constată că deși în partea introductivă a contestației se enumeră două dintre motivele de contestație în anulare prevăzute de lege, în dezvoltarea acestora nu se regăsesc de fapt atari motive.
Astfel, deși contestatorii fac trimitere la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, în dezvoltarea acestui motiv se referă la compunerea completului de judecată, susținându-se că instanța de fond a soluționat litigiul "în complet de dreptul muncii, fără a se observa că aceasta trebuia soluționată în complet special constituit pentru asigurări sociale". Se observă confuzia ce se face între competența instanței și compunerea completului, chestiuni total distincte, (reglementate, prima, de Cartea I a Codului d e procedură civilă, iar a doua, de Legea nr. 304/2004), dintre care doar prima îndrituiește la susținerea căii extraordinare de atac alese de contestatori; or, sub acest aspect, hotărârea nu a fost criticată.
În plus, trebuie subliniat, ca o chestiune subsidiară, că pentru conflictele de muncă și asigurări sociale, compunerea completului de judecată, atât în primă instanță cât și în recurs, este aceeași, conform art. de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, situație în care, chiar dacă nelegala compunere a completului ar putea sta la baza promovării unei căi extraordinare de atac, aceasta ar rămâne nefondată.
și tot în subsidiar, caracterul de conflict de muncă al litigiului este evident, pretențiile ce au făcut obiectul judecății fiind formulate față de angajator și nu față de asigurările sociale tocmai în considerarea faptului că angajatorul a refuzat să accepte caracterul de accident de muncă al evenimentului produs și pe cale de consecință, să își îndeplinească obligațiile legale care să înlesnească obținerea protecției sociale la care reclamantul era îndreptățit, situație în care angajatul a fost împiedicat să se bucure de protecția socială legală, fiind silit astfel să se îndrepte pe calea unui conflict de muncă împotriva angajatorului, pentru repararea prejudiciului astfel suferit din culpa angajatorului.
În al doilea rând, nu se poate asimila unei erori materiale în sensul dat sintagmei de art. 318 Cod proc.civ. omisiunea primei instanțe de a solicita reclamantului "clarificarea cadrului procesual", consecutiv depunerii notelor de ședință din partea actualilor contestatori.
Astfel, eroarea materială trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Or, sub nici o formă nu se poate considera că împrejurarea evocată de contestatori ar putea fi privită, în lumina celor arătate mai sus, ca o eroare materială, având în vedere că nu se verifică existența unei realități care să fi fost omisă de instanță. Cererea formulată de contestatori nu avea căderea de a determina, prin admitere, o altă soluție în cauză.
Astfel, se constată că principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil, face improbabilă (nelegală chiar) obligarea reclamantului, la solicitarea unor pârâți, să își "clarifice" cadrul procesual prin adăugarea de noi pârâți, care să aibă calitatea de ordonatori de credite în mai înalt. Ca atare, omisiunea primei instanțe de a da curs solicitării formulate apare ca întemeiată. Și de altfel, chiar dacă reclamantul ar fi înțeles să își însușească cererea, completarea cadrului procesual cu noi pârâți nu ar fi condus la o altă soluție față de actualii contestatori.
Cât despre celelalte motive enumerate în susținerea contestației, vizând fondul din care, în mod normal, trebuie să se suporte indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă și costul tratamentului balnear, acestea nu se pot grupa printre cele reglementate de art. 317 și 318 Cod proc.civ.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj prin reprezentant legal împotriva deciziei civile nr. 1957/R din 13.10.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
GREFIER,
Red.T/.
5 ex./23.01.2010
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Cristina
