Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2282/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.410
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă -, împotriva sentinței civile nr.828 din 29.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, STETUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și SC SA.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.03.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr- reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primar General, Consiliul General al Municipiului B, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și SC - SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în B,-, sector 2, (corp A,. 1,. 1, P1,. 3; corp A,. 2 și asupra garajului în suprafață de 15,60 mp) și obligarea pârâților la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul sus-menționat.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul sus-menționat a aparținut autoarei lor, ale cărei moștenitoare sunt, conform certificatului de calitate de moștenitor nr.86 din 18 aprilie 2003 eliberat de Societatea Civila "" Notarial.
Reclamantele au arătat că autoarea lor, a deținut imobilul situat în B,-, sector 2, (corp A,. 1,. 1, P1,. 3; corp A,. 2 și garajul în suprafață de 15,60 mp) în calitate de proprietar conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 43483/01.02.1948; Prin Decretul-Lege nr. 92/1950, imobilul sus-menționat a fost preluat abuziv de către stat cu încălcarea dispozițiilor art. 8, 10 și 11 din Constituția din anul 1948, art. 480 cod civil și a Declarației Universale a Drepturilor Omului de la 10.12.1948, la momentul preluării, fiind înscris greșit Ciurtea în loc de.
Reclamantele apreciază că dreptul autoarei lor nu s-a stins niciodată și invocă în acest sens dispozițiile art. 6 din Legea nr. 231/1998 care dispune că sunt considerate a fi preluate cu titlu doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor și a Constituției în vigoare la data preluării. În consecință, susțin reclamantele că statul nu a deținut vreun titlu valabil asupra imobilului, iar dreptul de proprietate al autoarei lor nu s-a stins niciodată.
Reclamantele au solicitat să se constate, prin compararea titlurilor care provin de la autori diferiți (în cazul persoanelor fizice) că titlul pe care îl dețin este preferabil întrucât emană de la adevăratul proprietar, pe când titlurile pârâților provin de la un neproprietar care nu putea înstrăina ceea ce nu îi aparținea. Mai arată că titlul statului, este obținut printr-o preluare abuzivă, contrară Constituției și legilor atunci în vigoare și în consecință, titlul lor este mai bine caracterizat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod Civil, art.6 din Legea nr. 213/1998, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La data de 07.05.2007, prin serviciul Registratură, pârâta SC - SA a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că nu a avut niciodată calitatea de proprietară a imobilului situat B,-, sector 2, (corp A,. 1,. 1, P1,. 3; corp A,. 2 și garajul în suprafață de 15,60 mp), imobil vândut în baza Legii nr.112/1995 și nici calitate de proprietar aparent. Arată că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a avut calitate de mandatară a Primăriei Municipiului B, proprietară în numele statului a apartamentului în cauză și vânzătoare în acest contract.
În susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta a susținut că reclamantele tind la realizarea unui drept pe calea dreptului comun și apreciază că acest lucru nu este posibil în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001.
La data de 05.06.2007 pârâții și au depus întâmpinare și au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantele au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. De asemenea, pârâții au arătat că titlul lor este preferabil și că acțiunea este nefondată.
Prin încheierea din data de 06.11.2007 a fost respinsă excepția nulității acțiunii și a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților și dispunându-se scoaterea acestora din cauză.
Prin sentința civilă nr.828/29.04.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei de interes pe primul capăt de cerere privind pe reclamanții și și pe pârâții Municipiul B prin Primar General, Consiliul General al Municipiului B, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și -, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și a respins acest capăt de cerere,că lipsit de interes și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul în cauză a aparținut autoarei reclamantelor, după cum rezultă din actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 43483/01.02.1948.
Ulterior imobilul a fost preluat abuziv de către stat fiind înscris la poziția nr. 1494 din Decretul nr. 92/1950.
În privința capătului de cerere prin care reclamantele au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în cauză inclusiv asupra garajului în suprafață de 15,60 mp. tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit a din Legea nr. 10/2001 conform cărora "în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare,. ",
Față de textul de lege menționat, tribunalul a constatat că introducerea și admiterea primului capăt de cerere prin acțiunea reclamantelor nu produce nici un folos practic acestora din urmă deoarece caracterul abuziv al preluării este recunoscut.
În aceste condiții, tribunalul a admis excepția lipsei de interes a formulării primului capăt de cerere pe care l- respins ca atare.
În privința celui de-al doilea capăt de cerere tribunalul a procedat la compararea titlurilor opuse de părți, retinând în acest sens că reclamantele invocă titlul autoarei lor, și anume, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 43483/01.02.1948, titlul autoarei reclamantelor fiind un act declarativ de proprietate în timp ce pârâții și, invocă contractul de vânzare-cumpărare nr. 5313/12.- în baza căruia au cumpărat imobilul de la vânzătorul Primăria Municipiului B reprezentată prin SC - SA, titlul acestora fiind un act constitutiv de proprietate.
S-a mai apreciat că cumpărarea de către pârâți a imobilului în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 în condițiile în care reclamantele nu au formulat cerere de restituire în temeiul legii menționate nu au introdus acțiune în justiție pentru apărarea dreptului de proprietate, anterior datei la care imobilul a fost vândut de către stat, și nu au formulat cerere în anulare a actului de vânzare cumpărare nr.5313/12.05.2000.
Tribunalul a apreciat că independent de temeiul juridic al acțiunii în revendicare, valabilitatea și preferabilitatea titlurilor opuse de părți se impune a fi analizata prin prisma normelor legale edictate pentru valabila lor încheiere, astfel că în compararea titlurilor nu se poate face abstracție de art. 45 alin 2 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se poate face abstracție în analiza preferabilității titlului reclamantelor de dispozițiile legale puse la dispoziția acestora pentru a obține măsuri reparatorii sau în echivalent în legătura cu imobilul ce a fost preluat abuziv de la autoarea lor iar de situația în care reclamantele nu au formulat notificare pe Legea nr.10/2001, nu au solicitat pe cale administrativă sau în justiție restituirea imobilului anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, sau anterior înstrăinării și totodată nu au atacat în justiție titlul pârâților, a reținut că titlul acestora din urmă este preferabil și că din perspectiva dispozițiilor art. 480 Cod civil și art. 1 Protocol 1 CEDO, reclamantele sunt puse în situația de a suporta efectele lipsei de diligență în apelarea la normele legale puse la dispoziția lor pentru a obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.
Din aceeași perspectivă, tribunalul a reținut că după expirarea termenului special de prescripție în care putea fi atacat actul de vânzare-cumpărare al pârâților, aceștia din urmă sunt îndreptățiți a considera că dreptul lor de proprietate asupra bunului s-a consolidat, ceea ce înseamnă că dispozițiile de principiu din art. 1 Protocol 1 CEDO îi protejează la rândul lor.
Potrivit Convenției, statul dispune de o marjă de apreciere în reglementarea folosinței bunurilor, în cadrul acesteia trebuind să pună la dispoziția foștilor proprietari pârghiile legale necesare pentru obținerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Existența acestor pârghii legale și eficiența acestora reprezintă în speță argumentul pentru care nu se poate reține faptul că reclamantelor li s-ar fi adus atingere prerogativelor dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO. După cum s-a arătat reclamantele nu au folosit mijloacele legale puse la dispoziție de legea specială, astfel că nu se poate reține o culpă a legiuitorului în ce privește reglementarea folosinței bunurilor. De asemenea, nu se poate reține încălcarea principiului proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate al reclamantelor din moment ce dacă ar fi apelat la mijloacele legale avute la dispoziție, acestea ar fi putut obține restituirea în natură a imobilului, sau în situația în care nu s-ar fi anulat titlul de proprietate al pârâților ar fi putut obține despăgubiri prin echivalent calculate la valoarea de piață al bunului care face obiectului cauzei.
Deși reclamantele invocă art. 6 din Convenție acestea nu arată în concret care sunt garanțiile conferite de respectivul articol ce nu ar fi fost respectate.
Singura garanție despre a cărei incidență în cauză s-ar putea vorbi ar fi aceea privitoare la termenul rezonabil, dar încălcarea acestei garanții nu poate fi susținută în condițiile în care după cum a declarat apărătorul reclamantelor, autoritățile statului nu au fost sesizate anterior datei de 29.03.2007 (data introducerii acțiunii), pentru a se putea susține că măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent nu au fost acordate cu celeritate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, la data de 07.10.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că dispozițiile Legii nr.10/2001 nu prevăd restituirea în natură a imobilelor care erau deja vândute la data intrării ei în vigoare, actul normativ prevăzând să se restituie doar imobilele care se mai aflau în posesia statului. Se susține că deși este adevărat că pentru imobilele care nu se mai pot restitui în natură s-a prevăzut acordarea unor despăgubiri, însă prin aceasta vechilor proprietari li se încalcă încă o dată dreptul de proprietate, fiind privați de dreptul de a se bucura de proprietatea lor.
Se arata că este de necontestat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, proprietarii fiind pur și simplu aruncați în stradă, pentru simplul motiv că dețineau în proprietate o singură locuință iar preluarea abuzivă este definită ca atare de însăși prevederile art. 2 (1) lit. a Legea nr.10/2001, text de lege dispune cu titlu imperativ, ca, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil - precum în speță - își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Susține apelanta că în ceea ce privește despăgubirile menționate de Legea nr. 10/2001, Curtea Europeană Drepturilor Omului a reținut în cauza Străin contra României, ca Legea nr. 10/2001 nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate, iar intr- alta cauza, mai recentă că Fondul Proprietatea este nefuncțional nefiind nici măcar listat la bursă.
In ceea ce privește cele două titluri de proprietate, arata că faptul că titlul pârâților nu a fost desființat, nu semnifică faptul că aceștia au vreun drept de proprietate legal dobândit.
Contractul de vânzare-cumpărare reprezintă un acord de voință între două părți prin care vânzătorul se obliga să transmită cumpărătorului dreptul de proprietate, iar cumpărătorul se obliga să plătească prețul.
Singura obligație a vânzătorului este aceea de a transmite dreptul de proprietate, iar transmiterea efectivă a acestui drept reprezintă executarea obligației, deci executarea contractului.
In cazul vânzării bunului altuia vânzătorul se obliga să transmită dreptul de proprietate, dar acest efect nu se produce deoarece dreptul nu aparține vânzătorului și nu poate fi transmis de către acesta.
Acordul de voința dintre părți rămâne valabil însă acest acord nu produce efectiv efectul transmiterii dreptului de proprietate, întrucât vânzătorul nu are dreptul a cărui transmitere s-a obligat să o facă.Deci, vânzarea bunului altuia nu este lovită de nulitate absolută însă este neproducătoare de efectul transmiterii dreptului de proprietate.
Astfel, în cazul în care înstrăinarea unui bun se face între un vânzător care nu este proprietarul bunului și un terț în calitate de cumpărător, bunul respectiv nu este din patrimoniul adevăratului proprietar care rămâne liber să dispună de dreptul sau. Rezultă că titlul său de proprietate este preferabil titlului pârâților deoarece este dobânditor ai dreptului de proprietate prin succesiune de la autorul său, pe când pârâții au cumpărat de la un neproprietar.
B credința a pârâților cu prilejul cumpărării imobilului are relevanță doar în privința raporturilor dintre aceștia și vânzători în raporturile cuverus dominusavând efecte numai în privința întinderii obligației acestuia la restituirea cheltuielilor făcute cu lucrul și în nici un caz nu are efecte constitutive de drepturi reale.
B credință la încheierea actului nu valorează proprietate, iar aceasta nu poate fi invocată decât în situația în care intimații ar putea să ne opună câștigarea proprietății prin uzucapiune.
Față de momentul introducerii prezentei acțiunii solicită să se observe că intimații nu pot invoca uzucapiunea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate (dispozițiile art.1895 Cod civil) deoarece posesia lor în calitate de chiriași a fost precară la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, posesia autorului lor - statul a fost de asemenea precară întemeiat pe violență, iar termenele de prescripție ale uzucapiunii de scurtă cât și de lungă durată nu sunt împlinite.
Conform dispozițiilor Legii nr.112/1995 se puteau înstrăina doar acele imobile care au fost reluate de către stat cu titlu valabil. In cazul de față: imobilul în discuție a fost preluat fără titlu valabil de către stat și drept urmare înstrăinarea s-a făcut cu încălcarea chiar și a dispozițiilor legii amintite.
Mai susține apelanta că respingerea acțiunii în revendicare ar conduce la încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, intrucât intimatele - apelante au un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1, respectiv o speranță legitimă de a beneficia de dreptul lor de proprietate, astfel că negarea acestuia prin respingerea acțiunii în revendicare, combinată cu absența totală a unei juste despăgubiri ar constitui o privare de proprietate lipsită de bază legală, incompatibilă cu dispozițiile Convenției mai sus amintite.
In acest sens, se invoca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Porteanu contra României, Păduraru contra României, Jujescu contra României, și Grădinaru contra României, Străin contra României, Negoiță contra României, Davidescu contra României, Arama contra României.
Se mai susține că în urma admiterii cererii în revendicare, pârâta are posibilitatea să se îndrepte, în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data pronunțării acestei hotărâri, împotriva vânzătoarei, pentru evicțiune în condițiile art.1337 și următoarele din Codul civil.
alta critica vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale a celorlalți pârâți. Sub acest aspect, apelanta susține că instanța are posibilitatea de a introduce în cauză moștenitorii conform art.132 Cod procedură civilă așa cum a solicitat, ceilalți pârâți neavând nici un interes să invoce excepția căci nu sunt părți vătămate în nici un fel.
De asemenea, se susține că instanța nu poate invoca din oficiu, tardivitatea cererii raportat la același art.132 Cod procedură civilă.
În apel fost administrata proba cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, procura speciala nr. 598/2007, declarație nr. 421/2009, emisa de reclamanta, copie acte de identitate reclamante, act de partaj voluntar nr. 43848/1949, certificat nr. 285/2003 emis de Judecatoria Sector 2 B, în sensul că nu s-a deschis succesiunea defunctei, certificat de calitate de moștenitor nr. 86/2003, adresa nr. -/2003 emisa de. de interne Serviciul de Evidenta Informatizata Persoanei, certificat de deces pentru numitii:, certificat de nastere pentru numitii:, act de partaj voluntar nr. emis în dosar nr. 37515/1947, act de partaj de ascendent, nr. 42287/945, declaratie pentru impunere venituri proprietati 1942, certificat de mostenitor nr. 2210/1993, emis de pe urma defunctului, certificat de casatorie privind pe și, și, și, certificat de cununie și contract de căsătorie privind pe și, adresa emisa la data de 21.11.2005 de către Sector 2, B, declarație de impunere 1949, act de vânzare cumpărare datat 15.10.1948, certificat de pentru, cerere formulata de nr. -/1950, contract de închiriere pentru perioada 1948-1949, pentru imobilul din-, sentința civila nr.1705/1949 a Judecătoriei Populare III urbane B,act de donație încheiat intre și, notificare nr.764/2001 emisa de BEJ și, dispoziția nr.2505/2004 emisa de Primarul General al Mun. B, proces verbal de predare primire a imobilului nr.4351/2004,act de partaj voluntar nr. 43848/1949.
La termenul de judecata din data de 18.06.2009, curtea din oficiu pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în formularea acțiunii în revendicare de drept comun, prin raportare la cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr. 86/2003 și al notificării nr.764/2001.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de criticile formulate, în limitele impuse de art.294 și 296 Codul d procedură civilă, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare excepției lipsei capacitații procesuale pasive a pârâților.
Critica este nefondata.
În acest sens, curtea retine că, capacitatea de folosință, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să existe la data sesizării instanței.
Acțiunea civilă îndreptată împotriva unei persoane decedate este o acțiune formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință (art. 7 din Decretul nr. 31/1954).
Potrivit art. 243 pct. 1 din Codul d e procedură civilă judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor. Prevederile pct. 1 ale acestui articol au în vedere ipoteza în care partea cu care s-a legat în mod legal procesul a decedat ulterior introducerii acțiunii. Așa fiind, textul nu este aplicabil atunci când la introducerea acțiunii pârâtul nu se mai afla în viață și deci, raportul procesual nu se mai poate lega cu acesta.
În cauza, așa cum rezultă din extrasele de pe registrele de deces, existente la filele 63-64 dosar fond, cei doi pârâți chemați în judecata au decedat la data de 15.05.2003 și respectiv 13.12.2003, așadar, este mai mult decât evident că aceștia nu se mai aflau în viata la momentul formulării acțiunii civile de și înregistrării ei pe rolul Tribunalul București Secția V a Civilă.
În consecința în mod corect a fost admisa de către prima instanța excepția lipsei capacitații procesuale de folosință celor doi pârâți.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a celor doua reclamante, invocate la termenul de judecată din data de 18.06.2009.
Acțiunea promovată de reclamante la data de 29.03.2007, are ca obiect protecția dreptului de proprietate asupra imobilului situat în imobilul din B,-, sector 2, demersul juridic al acestora vizând atât recunoașterea, pe cale judiciară în persoana titularilor acțiunii a unui drept de proprietate asupra imobilului, solicitare întemeiată pe susținerea caracterului ilegal al preluării bunului imobil de către stat cât și obținerea protecției acestui drept, în raport cu pârâții, cumpărători ai imobilelor revendicate, în conformitate cu prevederile Legii nr.112/1195, pe calea unei acțiuni în revendicare de drept comun.
Din punct de vedere procesual, numai persoana care poate invoca un drept material ce se solicită a fi apărat pe calea acțiunii în justiție, poate avea calitatea de reclamant.
În același timp, dreptul de proprietate, ca drept fundamental, este prevăzut și ocrotit, prin dispozițiile exprese ale art. 480 din Codul civil.
Având în vedere că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, rezultă ca astfel de acțiune poate fi formulată numai de către titularul dreptului real de proprietate.
În consecința, reclamantele în calitate de titulari ai cererii de chemare în judecata au obligația, de a face dovada, în conformitate cu prevederile art. 1169 Cod civil, atât a calității lor de succesori ai autoarei cât și calitatea acesteia din urma de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului.
În cauza, așa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, în susținerea acestei acțiuni, reclamantele au arătat că au calitatea de moștenitoare ale defunctei, precizând că aceasta calitate este probată de certificatul de calitate de moștenitor nr. 86/18.04.2003.
Din verificarea acestui ultim înscris, anexat la fila 41 dosar fond, curtea reține că, prin acest act notarial, s- constatat calitatea de moștenitoare ale defunctei, pentru cele două reclamante, făcându-se insă mențiunea expresă că succesiunea a fost acceptată în conformitate cu prevederile legii 10/2001, numai pentru bunurile solicitate prin notificarea nr. 764/2001 emisa de Biroul Executorilor Judecătorești, și și suplimentului nr. 32151/2003 depus la Primăria Mun.
Or, așa cum rezultă din notificarea nr. 764/2001-fila 99 dosar apel, obiect al acesteia l-a constituit un imobil distinct de cel care face obiectul cauzei de față - respectiv cel situat în B, Bd. - - nr. 1 cu Calea, nr. 182, sector 1.
Potrivit Codului civil, bunurile succesorale se transmit moștenitorilor, fie în temeiul legii (moștenirea legală), fie în temeiul voinței celui care lasă moștenirea exprimată prin testament (moștenirea testamentară).
În conformitate cu dispozițiile art. 700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea de către cei chemați la moștenire, se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii acesteia, opțiunea succesorală a erezilor fiind un act juridic unilateral, voluntar, în sensul că fiecare dintre erezi are libertatea de alegere, potrivit principiului că nimeni nu poate fi moștenitor fără voia lui, conform art. 686 din Codul civil.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, moștenitorii neacceptați pentru imobilele menționate în aceasta lege, au fost repuși în termenul de acceptare succesiunii, însă din coroborarea dispozițiilor art. 700 și 701 alin. 1 din Codul civil cu dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001, republicată, rezultă că acest act normativ protejează doar pe moștenitorii care au depus notificare, repunerea în termenul de acceptare succesiuni neputând viza decât bunurile care fac obiectul acestei legi, așadar pe cele expres menționate în cuprinsul notificării.
Un argument în acest sens îl reprezintă prevederile art. 21 alin. 1 și 5 din legea nr. 10/2001, potrivit cu care,persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, seva face câte o notificare pentru fiecare imobil. Nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Curtea retine totodată că fiecare dintre părțile raportului juridic dedus judecății trebuie să-și justifice calitatea procesuală pe tot cursul procesului. Pe de alte parte, excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de ordine publică, care poate fi invocată, de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice moment al procesului, chiar direct în căile de atac.
Potrivit înscrisurilor anexate la dosarul cauzei, reclamantele au calitatea de strănepote de soră ale defunctei, decedată la data de 17.12.1991, astfel că deși au vocație generală succesorală (calitate dedusă exclusiv din calitatea de rude ale defunctei, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor), acestea, pentru justifica calitatea lor procesuala activă, trebuiau să facă dovada vocației lor succesorale concrete, în sensul acceptării succesiunii defunctei, fie în condițiile stabilite de Codul civil fie în condițiile stabilite de legile speciale de reparație.
Curtea retine în aceeași ordine de idei că certificatul de calitate de moștenitor nr. 86/2003, emis de BNP, exhibat de reclamante în susținerea acestei calități, nu reprezintă probă care să poată fi apreciată ca fiind concludentă sub aspectul ce face obiectul analizei, câtă vreme efectele produse de acest act notarial sunt cele expres menționate în chiar cuprinsul său, certificatul sus amintit făcând dovada repunerii în termenul de acceptare succesiunii defunctei, a celor două reclamante, exclusiv în ceea ce privește bunurile care au făcut obiectul notificării formulate de acestea in conformitate cu prevederile art. 21 din legea nr. 10/2001.
În același sens, curtea a reținut că în certificatul de calitate de moștenitor sus menționat se precizează expres că frații defunctei, sunt străini de succesiunea acesteia, în condițiile stabilite de art. 700 din Codul civil, situație în care se impunea ca, reclamantele să facă dovada calității lor de succesoare ale defunctei, cu respectarea dreptului comun în materie, reprezentat de art. 686 din Codul civil și următoarele și art. 83 din legea nr. 36/1995, fie ca urmare acceptării succesiunii defunctei, consecință valorificării vocației succesorale proprii fie, ca urmare retransmiterii drepturilor culese de succesibilii defunctei, aflați în grad de rudenie mai apropiat.
În cauză, deși curtea a pus în discuția acestora complinirea probatoriului administrat sub acest aspect - al calității procesuale active reclamantelor, acestea, reprezentate de apărător, au învederat că nu mai au alte probe de administrat iar singurul certificat de moștenitor de care acestea au înțeles să se prevaleze în apel nr. 2210/1993 -fila 61 dosar apel, nu poate prezenta relevanță sub aspectul cercetat, câtă vreme nu privește pe defuncta ci pe defunctul iar în cuprinsul său nu există nicio mențiune din care să se poată deduce calitatea acestuia de succesor al defunctei.
Cum, în raport de considerentele anterior expuse această dovadă nu a fost făcută, reclamantele, în cauză nu pot invoca cu succes, în procedura revendicării de drept comun, că ar avea calitatea de succesibili legali ai defunctei și, nici faptul că prin formularea cererii de retrocedare a unui alt imobil în condițiile stabilite de legea nr. 10/2001, ar fi fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii și pentru bunul revendicat în prezenta cauză, care nu făcut obiectul acestui demers.
De asemenea, curtea a apreciat că analiza acestei excepții nu este de natura să contravină prevederilor art. 296 din Codul d procedură civilă, soluționarea cauzei din perspectiva acestei excepții, neavând ca efect agravarea situației apelantei. Curtea apreciază în acest sens că astfel, cum s-a statuat în doctrină, principiul "non reformatio in peius" este o chestiune de apreciere în fapt, prin prisma intereselor părții care a exercitat calea de atac. Or, în cauză, în prima instanță, prin sentința civilă apelată acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca nefondată, situație în care, analiza în acest cadru procesual legitimării procesuale active a acestora și pronunțarea unei soluții în temeiul acestei excepții, nu ar fi de natură să determine incidența autorității de lucru judecat în ceea ce privește fondul pretențiilor.
de toate aceste considerente, curtea retine că excepția lipsei calității procesuale active reclamantelor este fondată și că se impune admiterea acesteia.
Reținând că în mod greșit instanța de fond nu analizat cu prioritate această excepție de fond, absolută și peremptorie, având în vedere totodată că acțiunea civilă reprezintă mijlocul judiciar prin care se poate realiza protecția judiciară drepturilor subiective și că în lipsa unui drept, nu este de conceput nici exercițiul lui, astfel că, de caracterul fondat al excepției invocate din oficiu, analiza celorlalte critici vizând tardivitatea formulării cererii modificatoare și fondul cauzei, nu se mai impune a fi făcută în cauză, curtea, în baza art. 296 din Codul d procedură civilă, va dispune admiterea apelului cu consecința schimbării în parte sentinței civile apelate și respingerii acțiunii promovate de reclamante ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
. //.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă - cu domiciliul în B,-, -5,.3,.3,.54, sector 3 împotriva sentinței civile nr.828 din 29.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în B,-, -9,.1,.8,.33, sector 3 și cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, ambii cu domiciliul în B,-,.p1,.3, sector 2 și SC SA cu sediul în B,-, sector 2.
Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantele și ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
MARI - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.11/06.07.2009
Secția a V-A Civ. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan
