Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 411/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(734/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.411
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă ( FOSTĂ, împotriva sentinței civile nr. 1634 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu intimatul chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
are ca obiect - pretenții daune morale și materiale.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 14.04.2008, reclamanta (fosta ) a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata daunelor materiale si morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsuri administrative luate împotriva sa în anul 1951.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 18.06.1951, reclamanta a fost strămutată împreună cu toată familia, fiindu-i stabilit domiciliului obligatoriu in localitatea, Județul A mai arătat aceasta că întreaga avere i-a fost confiscată de autorități. Motivul invocat de autorități privind strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu a constat în faptul că au fost considerați elemente destabilizatoare ce se împotrivesc instaurării regimului popular, fiind declarați "titoiști".
Măsura administrativă luată de autoritățile statului a durat din 18.06.1951 - 27.07.1955, dar în realitate măsura s-a ridicat abia în 1964, când s-a permis libera mișcare cu interdicția de întoarcere la locurile de baștină.
Ultimul domiciliu obligatoriu a fost in satul, comuna, județul Pe toata perioada deportării, atât reclamanta, cât si întreaga familie, ca de altfel și ceilalți deportați, au suferit de foame, nu au avut o locuință proprie, aveau interdicția de părăsi localitatea pe o distanță mai mare de 15 km, unde erau postați la intrare și la ieșire milițieni.
Privarea de liberate, lipsa hranei, a apei potabile și a igienei, precum și teroarea ce s-a exercitat de autorități prin măsura represivă impusă, a dus la afectarea sănătății reclamantei, atât fizice, cât și mentale.
În această situație, reclamanta a apreciat că până în 1989 i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului constând în dreptul la viață (art.2), la libertate și la siguranță (art.5), dreptul la viața privată și de familie, domiciliu (art.8) din Convenția Drepturilor Omului la care România este semnatară.
Ca urmare, aceasta a apreciat că este îndreptățită la o satisfacție echitabilă ca urmare a prejudiciului moral și material pe care l-a suferit de la data strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu, respectiv, iunie 1951, până în 1989, la căderea regimului comunist.
Aceasta stare de fapt creată de autoritățile romne în sensul încălcării drepturilor fundamentale, i-au produs suferințe pe plan moral, social și profesional, o astfel de măsură represivă i-a lezat demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, se poate constata existența unui prejudiciu moral care justifică prezenta acțiune.
A mai arătat reclamanta faptul că i s-a recunoscut calitatea de persoană persecutată politic de statul R, eliberându-se în acest sens un certificat privind acordarea calității de luptător în rezistenta anticomunistă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile CEDO, art. 20, 21 din Constituția României, Decizia Înaltei Curți de Casație nr.148/2008, art.998 si urm. din Codul civil.
Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită acordarea de despăgubiri morale și materiale ca urmare a abuzurilor săvârșite de autoritățile regimului comunist, menționând că regimul a fost condamnat public abia în anul 2007 și că de la această dată s-a născut dreptul său de a solicita despăgubiri.
La data de 10.09.2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), precum și întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii față de faptul că reclamantei i-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-lege nr.118/1990, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, iar pe fond, în cazul în care aceste excepții vor fi respinse, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul a examinat, cu precădere, excepția netimbrării, reținând că această excepție este neîntemeiată, cererea reclamantei fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art.15 lit. s din Legea nr.146/1997, dat fiind că prin cerere sunt invocate pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 2 și 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr.1634/29.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea ca prescrisă. Prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respectând ordinea de soluționare a excepțiilor invocate prin întâmpinare, Tribunalul a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a constat că aceasta este fondată, întrucât acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În consecință, fiind privită ca o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.998 Cod civil, Tribunalul a apreciat că este supusă regulii prescriptibilității dreptului material la acțiune în termenul general de 3 ani.
Tribunalul a reținut că, într-adevăr, potrivit susținerilor reclamantei, sub aspectul prescripției extinctive, dauna a cărei reparare se cere este una de natură morală, având așadar un caracter nepatrimonial în sine, însă a apreciat că repararea acesteia este esențialmente patrimonială, devenind astfel aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 care reglementează principiul prescriptibilității drepturilor de creanță.
Față de prevederile art. 8 din Decretul 167/1958, Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută argumentația reclamantei în sensul că termenul de prescripție ar începe să curgă de la momentul eliberării Deciziei 731/17.05.2007 prin care i se recunoaște acesteia calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și nici de la data la care a avut loc în Parlamentul României condamnarea publică a regimului comunist, aceasta nefiind prima ocazie cu care s-au recunoscut și asumat de către statul român măsurile abuzive ale fostului regim.
S-a reținut de către Tribunal că Decizia 731/2007 constituie un act administrativ emis în temeiul legii speciale, recunoscând reclamantei o calitate preexistentă, aceea de persoană persecutată, conferindu-i acesteia unele drepturi specifice, recunoscute de ordonanță. Cu alte cuvinte, nu însăși decizia susmenționată conferă reclamantei calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și persoană persecutată pe motive politice, ci numai o recunoaște ca atare în vederea obținerii unor beneficii legale, fiind așadar un act irelevant sub aspectul nașterii dreptului la acțiune în despăgubiri pe dreptul comun. Tribunalul a apreciat că această calitate o deținea reclamanta anterior, având reprezentarea abuzurilor la care susține că a fost supusă.
A mai reținut instanța de fond că reclamanta a avut posibilitatea să solicite, înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, repararea pecuniară a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât, încă din anul 1990, i s-a recunoscut prin lege calitatea de persecutat politic, având atât o justificare morală a demersului judiciar, cât și o confirmare legală a cauzei acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar pe fond admiterea acțiunii, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor materiale și morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru prejudiciul adus ca urmare a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Apelanta reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe Decretul 167/1958, întrucât prescripția nu operează în speță având în vedere următoarele argumente juridice:
Conform art.7 din OUG nr.214/1999, după stabilirea calității luptător în rezistența anticomunistă în baza unui act normativ special și de strictă aplicare și interpretare, poate revendica drepturile sale pe calea instanței de drept comun. OUG nr.214/1999 nu stabilește niciun termen de prescripție înăuntrul căruia trebuia să ceară drepturile sale.
Pentru a opera termenul general de 3 ani, este necesar ca reclamanta să aibă un titlu, așa cum dispune art.6 din același act normativ, ori aceasta tocmai asta solicită instanței, titlul său - dreptul pretins să fie sau nu recunoscut.
Obiectul cererii își are temeiul legal în legislația europeană iar instituția prescrieri din Decretul 167/1958 nu operează, nu este cunoscută și nici nu corespunde normelor sociale. Mai mult, prescrierea nu operează față de încălcările drepturilor omului, motivat de faptul că acestea sunt drepturi imprescriptibile.
Apelanta reclamantă a arătat că prin Decizia nr.731/17.05.2007 emisă de Ministerul d e Justiție i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În analizarea prescripției, raportarea trebuie făcută la data stabilirii calității sale de persoana persecutată politic, dată de la care se naște dreptul de a solicita repararea prejudiciul cauzat prin măsura administrativă abuzivă luata împotriva reclamantei. Or, este știut că regimul comunist a fost condamnat public în Parlamentul României abia în 2007, ocazie cu care s-a recunoscut public masurile abuzive luate de acest regim față de un segment al populației.
Apelanta a susținut că nu se află în situația în care ar fi incident Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, având în vedere dispozițiile art. 1 din acest act normativ "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".a contrario, dreptul la acțiune, având un obiect nepatrimonial, nu se stinge prin prescripție. Or, obiectul cererii de chemare în judecata este încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale printr-o măsură abuzivă luată de regimul comunist, iar tratatele europene nu au termene de prescripție stabilite prin ele insele.
Încălcarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului sunt drepturi nepatrimoniale și nu se prescriu, putând fi solicitate oricând de cel vătămat în dreptul său, neavând un termen de prescripție stabilit prin ele însele.
OUG nr.214/1999 - privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive - recunoaște existența acestor abuzuri, nu și acordarea de daune morale și materiale pentru trauma și prejudiciul suferit.
Acest act normativ conferă doar dreptul comisiei de a acorda calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, iar actul normativ nu reglementează nici un alt drept de care poți beneficia.
A mai susținut apelanta că orice drept solicitat în baza acestei calități se face numai pe dreptul comun sau dreptul european ori ea a solicitat repararea prejudiciului cauzat ca urmare a măsurii administrative luate de autoritățile române datorită calității recunoscute de statul Această măsură administrativă a strămutării, cât și stabilirea domiciliului obligatoriu constituie o lipsire de libertate ce a produs consecințe atât în planul vieții private, cât și-n viața profesională, chiar și după ridicarea restricției, fiindu-i afectate viața de familie, imaginea și sursele de venit.
Privarea de liberate, lipsa hranei, a apei potabile și a igienei, precum și a teroarei ce s-a exercitat de autorități prin măsura represivă impusă a dus la afectarea sănătății sale, fizice și mentale.
Statutul de persoană strămutată și cu domiciliu obligatoriu nu i-a permis integrarea în societate și colectivitate după ridicarea măsurii administrative în 1964, existând numeroase suspiciuni ce a dus la marginalizare și, totodată, la imposibilitatea de a alege locul de muncă și implicit la o remunerație corespunzătoare.
Apelanta a mai arătat că această situație nejustificată a autoritarilor a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale, inclusiv și după ridicarea interdicției în anul 1964, fiindu-i afectate viața de familie, imaginea și chiar sursele de venit. Această stare de fapt creată de autoritățile române în sensul privării sale de libertate și încălcarea drepturilor fundamentale pe nedrept i-au produs suferințe pe plan moral, social și profesional, o astfel de măsură represivă i-a lezat demnitatea si onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, se poate vorbi de un prejudiciu moral care justifică prezenta acțiune.
Curtea, analizând criticile formulate, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 732/17.05.2007 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, s-a acordat reclamantei calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Tot în cuprinsul acestei decizii se menționează că aceasta beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, ca urmare a acordării acestei calități.
ersoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, printre care și reclamanta, potrivit actului administrativ enunțat mai sus, beneficiază, otrivit p. art. 7 din OUG nr. 214/1999, de restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, de drepturile prevăzute în Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare, acordarea de ordine și medalii prevăzute de legislația în vigoare, atribuirea, în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art. 1 unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice, precum și orice alte drepturi prevăzute în legi speciale.
Numai că, prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat despăgubiri materiale și morale pentru persecuțiile la care a fost supusă cu ocazia deportării sale împreună cu familia și stabilirii unui domiciliu forțat în altă localitate, despăgubiri suplimentare față de drepturile conferite de actul normativ sus-menționat.
Reclamanta, susținând că prin persecuțiile la care a fost supusă i-au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și protejate de Constituția României, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat o reparație patrimonială a încălcării acestora, solicitarea sa fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 998 Cod civil.
Curtea reține că prin cererea de față reclamanta nu a solicitat respectarea unor drepturi fundamentale ale omului, care, într-adevăr au caracter nepatrimonial și a căror protejare se impune, fără a putea fi pusă în discuție prescriptibilitatea, ci a solicitat o reparație patrimonială ca urmare a nesocotirii acestor drepturi în perioada strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu, dispuse de statul comunist, anterior anului 1990.
Potrivit cererii introductive, reclamanta și-a evaluat prejudiciul material și moral suferit la un milion de euro.
Stabilind că cererea reclamantei are drept temei dispozițiile dreptului comun, precum și faptul că solicitarea acesteia este o reparație patrimonială, Curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Dacă sub aspectul termenului de prescripție, a prejudiciului suferit de reclamantă, cât și a celui care răspunde de repararea acesteia, în speță, statul român, nu se impune efectuarea unor discuții, cu privire la momentul de la care începe să curgă acest termen de prescripție, Curtea consideră necesare lămurirea unor aspecte.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
regimului comunist și instaurarea democrației și a statului de drept, în urma din 1989, reprezintă puncte de reper în redobândirea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor care au fost persecutați de către statul comunist.
După această dată - revoluția din 1998 - au fost adoptate o serie de acte normative privind acordarea unor drepturi persoanelor care au suferit prigoana regimului comunist (Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, OUG nr.214/1999) și s-a condamnat public prin diverse manifestări politice acest regim, toate aceste acte normative și manifestări politice nefăcând decât să recunoască o situație preexistentă, respectiv persecuțiile statului totalitar și privațiunile suferite de unele persoane care au încercat să-l înfrunte.
În baza actelor normative susmenționate, s-au emis decizii prin care s-a recunoscut persoanelor îndreptățite calitatea de persoane persecutate, așa cum s-a întâmplat și în cazul reclamantei.
Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a considerat ca lipsit de relevanță actul administrativ, respectiv decizia 731/2007, sub aspectul nașterii dreptului la acțiunea în despăgubiri pe dreptul comun, deoarece această decizie recunoaște reclamantei o calitate preexistentă, aceea de persoană persecutată ce beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Din analiza acțiunii introductive, Curtea reține că reclamanta a suferit persecuțiile regimului comunist, conștientizând abuzurile la care a fost supusă și a recunoscut că aceste încălcări ale drepturilor sale fundamentale s-au petrecut anterior din 1989.
Apreciind că reclamanta a cunoscut prejudiciul ce l-a suferit și că, având ca punct de plecare revoluția din 1989, putea să ceară repararea acestuia în temeiul art. 998 Cod civil, față de data la care a fost introdusă acțiunea la instanța de fond, respectiv 14.04.2008, în raport de prevederile art. 8 din Decretul 167/1958, Curtea urmează să constate nefondate criticile apelantei sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune și, în consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă (fostă, domiciliată în, Cartier Pipera,-, județ I, împotriva sentinței civile nr.1634/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, și intimatul chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1.A, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
MARI - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
5 ex./8.07.2009
---------------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan
