Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 414R
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă SC SRL împotriva deciziei civile nr.770A/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - pârâtă SC SRL, reprezentată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială eliberată de Baroul Timiș la data de 04.09.2009, lipsind intimata - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - pârâtă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Se mai arată că intimata - reclamantă a depus prin fax la data de 16.10.2009 întâmpinare și la data de 19.10.2009 prin poștă, întâmpinare, în 2 exemplare, care nu a fost comunicată.
Reprezentantul recurentei - pârâte SC SRL depune chitanța seria - - PJ din 19.10.2009, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulată de intimata - reclamantă către reprezentantul recurentei - pârâte.
Reprezentantul recurentei - pârâte învederează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării care i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.770A/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Sector 1 B și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Continuând, arată că instanța de apel a soluționat cauza, fără să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a numitului, cerere care a fost timbrată conform dispozițiilor instanței de fond. Mai arată că pentru data de 09.10.2008, pentru când a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de chemare în garanție, a remis prin fax dovada achitării taxei de timbru și a comunicat prin poștă originalul acestei chitanțe, precum și timbrul judiciar stabilit în sarcina sa, la aceeași dată. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Prin cererea formulată și înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 10557/325/12.07.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 23624 euro și achitarea unei pensii de întreținere în cuantum de 1200 lei lunar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 20.05.2004 reclamanta a încheiat cu pârâta SC SRL contractul de vânzare-cumpărare DDP nr. -, privind achiziționarea autoturismului VW Golf V 2.0. La data semnării contractului a achitat cu factura nr. - suma de 7087 euro cu titlu de avans iar la data de 17.06.2004 cu chitanța seria - - a achitat suma de 16536 euro, reprezentând diferența de 70% din prețul stabilit. A mai arătat reclamanta că prepusul pârâtei este în prezent condamnat pentru delapidare iar pârâta, deși a fost notificată să-i livreze autoturismul nu a făcut acest lucru nici după soluționarea cauzei penale, prin atitudinea sa sănătatea sa a avut de suferit.
În drept cererea a fost întemeiată pe art. 998, art. 100 alin 3.civ. art. 274 proc.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civila nr. 228/10.01.2008 Judecătoria Timișoaraa admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 1 pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 16918/18.12.2008 Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte cererea privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC Motors SRL, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23624 Euro echivalent în lei, a respins capătul 2, ca neîntemeiat, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielii ode de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 20.05.2004, reclamanta a încheiat cu pârâta SC Motors SRL contractul de vânzare-cumpărare DDP nr. -, privind achiziționarea autoturismului VW Golf 2.0.
La data semnării contractului a achitat cu factura nr. - suma de 7087 euro cu titlu de avans, iar la data de 17.06.2004 cu chitanța seria - nr. - a achitat suma de 16536 euro, reprezentând diferența de 70% din prețul stabilit.
Prin sentința penală nr. 832/16.03.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoaraa fost soluționată plângerea formulată de prezenta pârâtă SC Motors SRL din prezenta cauză împotriva numitului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 2151alin. 1 rap. la art. 37 lit. b și cu aplic. art. 39 alin. 4 Cod Penal.
Instanța penală a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Astfel, s-a reținut în considerentele acestei sentințe rămasă definitivă, ca în cursul lunii mai 2004, martorul s-a hotărât să achiziționeze un autoturism marca VW Golf, sens în care s-a deplasat la sediul pârâtei, unde a fost preluată de inculpat, care era reprezentant de vânzări al societății și care i-a prezentat mai multe oferte, reclamanta alegându-și unul dintre acestea astfel că între reclamantă și pârâta, reprezentată prin inculpat s-a încheiat contractul mai sus precizat, prețul total fiind de 23623 euro, ce urma a fi plăti în două rate, în momentul încheierii contractului reclamanta plătind 30% din preț. După achitarea primei tranșe, inculpatul a ținut legătura cu reclamanta, reușind să o convingă că dacă va plăti în avans suma rămasă, autoturismul va fi adus mai repede în țară și implicit va intra în posesia lui mult mai repede.
La data de 17.06.2004 reclamanta s-a deplasat împreună cu inculpatul la banca de unde martorul a scos suma de 16794 euro, ulterior cei doi mergând la sediul pârâtei unde reclamanta a înmânat suma inculpatului, acesta predându-i o chitanță completată pentru echivalentul sumei în lei, aceasta purtând ștampila societății. Suma de bani a fost oprită de către inculpat fără aom ai preda contabilității sau aom ai vira în contul societății.
Inculpatul a comunicat apoi reclamantei că autoturismul va sosi în țară peste 2 săptămâni, perioadă în care acesta a venit în continuare la serviciu după care a dispărut și nu a mai fost găsit.
Prin prezenta acțiune reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs ca urmare a faptei numitului, prepus al pârâtei, fiind întemeiată cererea pe dispozițiile art.998 civ. și art.100 alin.3 civ.
Potrivit art. 100 alin. 3.pr.civ. comitenții răspund de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.
Instituirea prin art. 1000 alin.3 civ. a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului ofera posibilitatea celui prejudiciat de a adresa, la alegerea sa, pentru întreaga despăgubire fie comitentului singur, fie comitentului și prepusului deodată sau succesiv, fie numai prepusului. În speță, reclamanta a ales prima variantă, art. 100 alin. 3.civ. instituind o garanție a comitentului, în solidar cu a prepusului față de victima prejudiciului, garanție care este menită să asigure victimei posibilitatea de a fi despăgubită, este o garanție pentru fapta altuia, cu alte cuvinte, răspunderea comitentului se angajează numai dacă, și în măsura în care, în persoana prepusului sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Prin urmare, reclamantei îi revenea sarcina de a proba, pe de o parte, în persoana prepusului existența faptei ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu cauzat reclamantului și vinovăția acestuia, condiții pe care instanța a apreciat că aceasta a reușit să le dovedească, iar pe de altă parte se cer a fi îndeplinite încă două condiții și anume existența raportului de prepușenie iar prepusul să fi săvârșit fapta în funcțiile care i s-au încredințat.
Astfel, în ceea ce privește condițiile necesare a fi îndeplinite în persoana prepusului, reține instanța că, în speță, s-a tăcut dovada existenței unei fapte ilicite, în sensul art.998 - 999.civ. constând în maniera de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de natură a induce în eroare reclamanta, aceasta având că, achitând prețul pârâtei, va primi contraprestația și anume i se va livra mașina.
Prejudiciul consta în lipsirea reclamantei de dreptul de proprietate asupra autovehiculului achitat și care, din moment ce reclamanta își îndeplinise obligațiile, urma a fi livrat.
Fapta ilicită a avut drept urmare directă o pagubă în patrimoniul reclamantei, care, deși a fost de bună credință, a fost pusă în situația de a pierde, pe de o parte, banii și nici mașina nu i-a fost livrată.
În ceea ce privește vinovăția, fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, aceasta îmbracă ambele forme, neavând importanța că a acționat cu intenție sau din culpă ori, dată fiind condamnarea inculpatului prepus, aceasta a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, dat fiind art. 22.pen.
În ceea ce privește cele două condiții speciale care trebuie îndeplinite pentru a se angaja răspunderea comitentului, condiții expuse mai sus, reține instanța ca prima dintre acestea este îndeplinită, raportul de prepușenie, notă caracteristică a acestuia reprezentând-o subordonarea, dependența funcțională a prepusului față de comitent născându-se din contractul de muncă din care se raporturi juridice cărora le este specifică subordonarea în procesul desfășurării activității, a persoanei încadrate în muncă, față de unitatea la care este încadrată.
Cu privire la condiția săvârșirii faptei în funcțiile încredințate, se reține că pârâta comitent răspunde în primul rând pentru daunele cauzate de prepus când acesta își realizează atribuțiile derivând din funcția încredințată, conform indicațiilor date de concomitent, în limitele funcției și în interesul comitentului, de asemenea, răspunde în cazul în care prepusul, acționând în cadrul funcției încredințate, în interesul comitentului ori într-un mod de natură a crea convingerea că acționează în interesul acestuia, săvârșește o faptă cauzatoare de prejudicii, prin nerealizarea în mod necorespunzător a indicațiilor primite ori prin depășirea lor abuzivă - situație care se regăsește în speță.
În reținerea acestei concluzii, instanța a avut în vedere, așa cum reiese din considerentele sentinței penale nr. 832/16.03.2006 în primul rând faptul că reclamanta nu avea posibilitatea să cunoască organizarea internă a societății, tratativele desfășurându-se la sediul pârâtei, ceea ce a creat convingerea ca prepusul își respectă atribuțiile de serviciu și acționează potrivit însărcinărilor primite de la societate.
Nu se poate afirma că activitatea desfășurată de prepus ieșea din sfera în care comitentul are obligația de a-și exercita supravegherea sau că fapta nu are legătură cu funcția încredințată, atât timp cât chitanțierele se aflau la prepus, acesta acționând în calitatea sa de reprezentant vânzări, cu depășirea însă abuzivă a sarcinilor, încasarea tranșei a doua însușind-o fără aoî nregistra în contabilitate, iar chitanța purta ștampila societății pârâte, ori fiind un act emis de la aceasta este de natură a crea convingerea reclamantei că prepusul acționează în interesul pârâtei.
S-a mai reținut că, prin aceeași sentință penală, pârâta s-a constituit parte civilă, fiind obligat prepusul la plata sumei de 680 987 745 lei daune materiale (adică a doua tranșă a prețului însușită de inculpat). Ca atare, în prezent, reclamanta, deși a achitat pârâtei prin prepus prețul integral al autoturismului, acesta nu a fost livrat, chiar pârâta recunoscând acest aspect, în adresa de la fila 11 arătând aceasta că se va face acest lucru în momentul în care plângerea sa penală se va soluționa, lucru care s-a și întâmplat, în plus față de ea s-a angajat răspunderea civilă delictuală a prepusului.
Pe cale de consecință, în raport de mijloacele de probă administrate, văzând atât situația de fapt reținută de instanța penală, coroborată cu înscrisurile de la dosar, instanța de fond a apreciat întemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata către reclamantă a sumei de 23624 euro echivalent în lei.
Cu privire la cererea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1200 lei lunar, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Astfel, din înscrisurile depuse nu rezulta legătura de cauzalitate între faptă și urmări.
Analizând înscrisurile medicale depuse la dosar, instanța de fond a reținut că la data de 24.05.2005 reclamanta a fost luată în evidenta unui cabinet de psihiatrie, adică la circa un an de la încheierea contractului și săvârșirea faptei
de către prepus, iar în perioada 10.03.2005/18.05.2008 a fost internată într-un spital de psihiatrie, reținându-se ca și factori, printre alții, prima naștere, evoluție în urma tratamentului fiind favorabilă. Ori, depărtarea în timp cât și pluralitatea factorilor declanșatori sunt de natură să relativizeze concluzia că prejudiciul pretins este imputabil faptei săvârșite de prepus și pentru care să răspundă astfel comitentul pârât. Susținerile reclamantei în sensul pierderii capacității de muncă sau imposibilitatea obținerii permisului de conducere nu au fost dovedite, deși față de prevederile art. 1169.civ. reclamantei îi revenea sarcina probei.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantei i s-a admis cererea de asistență judiciară prin scutirea de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar alte cheltuieli nu au fost efectuate, instanța a respins această solicitare ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 16918/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bad eclarat recurs pârâta SC Motors SRL, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe în temeiul art. 312 alin.5 pr.civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 24.03.2009, sub nr-.
Prin DC 770 A/ 12.06.2009 Tribunalul Bar espins ca nefondata cererea de apel.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut ca la termenul din 4.09.2008, instanța de fond a dispus citarea pârâtei cu mențiunea de a timbra cererea de chemare în garanție, sub sancțiunea anulării, pentru termenul din 9.10.2008.
La termenul din 9.10.2008, instanța de fond a constatat că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind achitarea taxelor de timbru aferente cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a dispus anularea cererii de chemare în garanție.
Având în vedere faptul că, la momentul la care s-a discutat în sala de judecată excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, apelanta - pârâtă nu depuse la dosar dovada achitării taxelor aferente, tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond referitoare la anularea acestei cereri este legală și temeinică.
În privința soluției de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că dreptul intimatei - reclamante la restituirea celei de a doua tranșe s-a născut în luna august 2004, astfel că termenul de prescripție se împlinea în august 2007.
Or, intimata - reclamantă a introdus cererea de chemare în judecată la
data de 12.07.2007, deci înlăuntrul termenul de prescripție.
În ceea ce privește susținerea apelantei - pârâte că instanța de fond, prin nepronunțarea pe cererea de chemare în garanție, i-a încălcat apelantei dreptul la dublul grad de jurisdicție, tribunalul a constatat că anularea cererii de chemare în garanție formulată de apelantă nu echivalează cu nepronunțarea asupra acesteia.
Or, instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de chemare în garanție pe care a anulat-o ca netimbrată.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata SRL, criticand hotararea pronuntata pentru urmatoarele motive:
Instantele de fond si apel au soluționat cauza fără să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a numitului, cerere timbrată de parata conform dispozițiilor instanței de fond dar și cu privire la excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei, toate acestea constituind mijloace de apărare esențiale care dacă ar fi fost avute în vedere de instanță, cu siguranță convergeau la o altă soluție decât aceea care s-a pronunțat în lipsa lor.
Cât privește omisiunea făcută de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție, și care denotă faptul că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, tribunalul reține, în mod greșit că anularea cererii de chemare în garanție nu echivalează cu nepronunțarea asupra acesteia.
In mod eronat instanța de apel a reținut că pentru termenul de judecată din data de 9.10.2008, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind achitarea taxelor de timbru aferente cererii de chemare în garanție a numitului, motiv pentru care s-a și dispus anularea acesteia.
Se arata că pentru termenul din 9.10.2008, pentru când recurenta a fost citata cu mențiunea de a timbra cererea de chemare în garanție sub sancțiunea anulării, nu numai că aceasta s- conformat dispozițiilor instantei dar a și remis pe fax dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3190 lei și a comunicat prin serviciul poștal originalul acestei chitanțe precum și timbrul judiciar de 5 lei.
Mai arata recurenta ca instanța de apel a interpretat in mod gresit normele legale aplicabile in cauza, in cuprinsul textului de lege nefacandu-se mentiuni cu privire la momentul până la care trebuie timbrata cererea, ci doar la termenul până la care trebuie îndeplinită această obligație, iar în dreptul procesual civil termenul reprezintă o dată fixă, o zi anumită la care trebuie să se întâmple un fapt, dată la care parata si-a îndeplinit această obligație procesuală.
Prin urmare, apreciaza recurenta, s-a încălcat principiul conform căruia "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (acolo unde legea nu distinge nici cel care face interpretarea legii nu poate distinge).
Se arata ca dispozițiile articolului antemenționat sunt deosebit de clare și stabilesc fără echivoc că numai neachitarea taxei de timbru atrage sancțiunea nulității cererii, fapt despre care nu poate fi vorba în speța de față și nu existența la dosar a acestei dovezi, în acest context legiuitorul consacrând o cale extraordinară de atac întemeiată strict pe lipsa dovezii achitării taxei de timbru.
Astfel, având în vedere că la data din 9.10.2009, așa cum rezultă și din chitanța depusă la dosar, suma respectivă era în contul bugetului de stat și am încunoștiințat instanța despre plata efectuată, rezulta ca parata si-a indeplinit obligația de plată a taxei de timbru.
Se apreciaza ca instanței de fond nu-i era îngăduit să ignore existența unor pretenții propriu-zise proteguite pe calea acțiunii civile și să soluționeze procesul fără a intra în cercetarea fondului, solutia care se impune fiind aceea a casarii cu trimitere a hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 312 pct. 5 Cod pr. Civ.
Se mai arata ca atat instanța de apel, cât și instanța de fond, soluționând cauza au omis să se pronunțe și cu privire la excepțiile formulate prin întâmpinare de către recurenta și anume:
- cu privire la excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei,
- cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune
Astfel, cat priveste exceptia lipsei capacității de exercițiu a reclamantei, instanța de apel, la fel ca prima instanță, nu s-a pronunțat, nici prin încheiere dar nici în considerentele celor două hotărâri neexistand vreo mențiune cu privire la aceasta. Aceasta deși consemnarea modului în care a fost soluționată excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei în actele de procedură antemenționate este obligatorie și este destinată să asigure certitudinea unei judecăți imparțiale și deopotrivă să ofere posibilitatea realizării unui control eficient al hotărârii atacate.
Cat priveste la excepția prescripției, se arata că instanța de fond, chiar în situația în care a respins excepția prin încheierea din 19.06.2008, era obligată a consemna această soluție de respingere si în considerentele hotărârii pronunțate.
În motivarea soluției cu privire la excepția prescripției instanța de apel, ca și instanța de fond a reținut că termenul de prescripție curge începând cu luna august 2008 (considerând 10 săptămâni de la data achitării avansului -20.05.2004) iar acțiunea reclamantei a fost introdusă în 12.07.2007, fiind deci înăuntrul termenului.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei recurate, prin prisma si a motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
Instanta de apel a facut o gresita interpretare si aplicare a prevederilor art. 20 referitoare la indeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru si respectiv la sanctiunea anularii cererii pentru netimbrare.
Astfel, in cuprinsul dispozitiilor legale susmentionate se instituie obligatia de plata anticipata a taxelor de timbru aferente cererii de chemare in judecata sau altor cereri, iar pentru situatia in care, in cursul judecatii pricinii, instanta de judecata stabileste un anumit cuantum al taxelor de timbru datorate, se prevede obligativitatea achitarii acestora pana la primul termen de judecata.
In cauza recureta a facut dovada indeplinirii acestei obligatii la termenul stabilit - astfel cum rezulta din cuprinsul recipisei de consemnare a sumei de 3.190 lei - ce poarta data de 9.10.2008 - ora 10. 19 - astfel incat depunerea dovezii de consemnare a sumei dupa momentul inchiderii dezbaterilor si respectiv dupa deliberarea instantei de fond asupra incidentului procedural al exceptiei netimbrarii nu poate avea drept efect aplicarea sanctiunii anularii cererii ca netimbrata, conform prevederilor al. 3.
Aceasta masura se impune a fi luata si in considerarea principiului liberului acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din CEDO, principii in raport de care masura anularii cererii ca netimbrata apare ca fiind una excesiva, atata vreme cat partea a facut dovada consemnarii in termenul legal a sumei stabilite, fie si in situatia cand dovada consemnarii acestei sume a fost facuta dupa inchiderea dezbaterilor pe fond.
Procedand la anularea cererii de chemare in garantie ca netimbrata, instanta de fond a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului.
Cat priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune,Curtea retine ca instanta de apel s-a pronuntat asupra acesteia in cuprinsul incheierii de sedinta de la 19.06.2008, incheiere ce face corp comun cu hotararea pronuntata, putand fi atacata odata cu aceasta, astfel incat critica ce vizeaza nepronuntarea asupra acestui aspect este nefondata.
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul prevederilor art. 312.pr.civila rap. La art. 304 pct. 9.pr.civila va admite recursul, va modifica decizia recurata in sensul admiterii apelului si trimiterii cauzei spre rejudecare a cererii de chemare in garantie.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulată de recurenta - pârâtă SC SRL împotriva deciziei civile nr.770A/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul.
Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea cererii de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.ST
.red. ex./23.11.2009
Jud Apel Secția a III- a Civilă
,
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu, Melania
