Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 418
Ședința publică din data de 8 mai 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în, str.- Nord,. 18 E,.7,.27, județul B, împotriva deciziei civile nr.49 pronunțată la data de 18 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant și intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria sub nr- reclamantul a chemat in judecata Statul R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice pentru a fi obligat sa-i plătească suma de - lei reprezentând daune morale pentru refuzul instituțiilor statului de a ataca cu recurs în anulare sentința civilă nr. 139 din 08.02.2002 pronunțată de Tribunalul București - secția a IV -Civilă, în dosarul nr. 6018/2001.
In motivarea actiunii reclamantul a arătat că s-a adresat cu cereri, în termenul legal atît Parchetului de pe lînga Curtea Suprema de Justitie cît si Ministerului Justitiei prin care a solicitat să se promoveze în baza art.330 cod procedura civila( în vigoare în momentul formulării acestor petitii) recurs în anulare la Curtea de Justitie împotriva sentintei civile nr.139/08.02.2002 pronuntata într-un litigiu de munca în care a avut calitatea de reclamant si că autoritatile statului nu au dat curs cererilor lui, nedeclarînd recurs în interesul legii, desi se produsese eroare judiciara.
In drept reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.21 alin.1 si art.52 alin.1 si 3 din Constitutia Romaniei; art.998 cod civil si art.13 Conventia Europeana a Drepturilor omului.
Prin sentinta civila nr.4444/11.03 2008 instanta de fond a respins ca neîntemeiată actiunea în daune formulate de reclamant împotriva Statului R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.
- 2 -
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut, pe baza probelor din dosar ca prin nepromovarea recursului în anulare împotriva sentintei civile nr.139/08.02.2002 a Tribunalului B autoritătile Statului R nu au săvîrsit o fapta culpabila cauzatoare de prejudicii morale pentru reclamant.
S-a statuat de instanta de fond că revenea Procurorului General al Parchetului de pe lîinga Curtea Suprema de Justitie, în conditiile si pentru motivele prevăzute în art.330 cod procedura civila în vigoare în anul 2003 competenta de a ataca cu recurs în anulare sentinta civila nr.139/08.02.2002 a Tribunalului B si că prin nepromovare acestei căi extraordinare de atac reclamantului nu i s-a încalcat dreptul la un recurs efectiv apărut prin art.21.alin.1 din Constitutia Romaniei si art.13 din CEDO.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, în termen, la 29.10.2008 reclamantul.
In motivarea apelului reclamantul a sustinut că sentinta pronuntată de prima instanta este netemeinică si nelegală în conditiile în care el a probat reaua credinta a Procurorului General al Parchetului de pe lînga Inalta C de Casatie si Justitie de a nu ataca cu recurs în anulare sentinta civila nr.139 din 08.02.2002 a Tribunalului B pentru motivul prevăzut în art.330 pct.2 cod procedura civila.
Prin întîmpinarea depusa la dosar intimatul Statul R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin mandatar Directia Generala a Finantelor Publice Bas olicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea ca reclamantului i-au fost respectate drepturile procesuale apărate prin art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Instanta din oficiu a invocat în temeiul art.3 si 8 din Decretul nr.167/1958 exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului.
Referitor la aceasta exceptie apelantul, prin scrisoarea depusa la dosar la 06.02.2009 a solicitat să se constate că obiectul actiunii se refera la un drept personal nepatrimonial ocrotit prin art.54 alin.1 si.2 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice care este imprescriptibil.
Prin decizia civilă nr. 49 pronunțată la data de 18 februarie 2009, Tribunalul Buzăua respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune și a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4444/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr- - având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe Lînga B să atace cu recurs în anulare, în temeiul art.330 din cod procedura civila sentinta civila nr.139/08.02.2002 a Tribunalului B prin care i s-a respins ca nefondată contestatia pe care a formulat-o, în contradictoriu cu unitatea SC SRL B prin care a solicitat anularea deciziei nr.44 /29.12.2000 prin care i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca.
In considerentele sentintei civile nr.139/08.02.2002 a Tribunalului B s-a retinut ca prin decizia interna nr.44 emisa la 29.12.2000 angajatorul SC SRL B i-a desfacut acestuia contractul individual de munca in baza art.130 alin1 lit1 din Legea nr.10/1973 Codul Muncii in
- 3 -
vigoare in anul 2002) pentru absente nemotivate de la serviciu, că masura luata de angajator de desfacere disciplinara a contractului de munca a fost legala si temeinica, neexistind cazul de nulitate prevăzută in art.146 Codul Muncii.
Astfel s-a constatat de instantă ca certificatele medicale prezentate de reclamant pentru justificarea unor absente nemotivate sunt probe neconvingatoare, iar pentru perioada de absente cuprinsa intre 18.12.-27.12.2000 reclamantul, nu a prezentat nici un act medical din care sa rezulte ca a fost în incapacitate de munca.
La cererea adresata de reclamant Ministerului Public pentru declararea recursului in anulare impotriva sentintei civile nr.139/08.02.2002 a Tribunalului Bis -a raspuns de Parchetul de pe lîngă Curtea de Justitie prin scrisoarea nr-/19.04.2003 (fila 9 dosar fond) ca" din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, s-a constatat ca nu sunt motive pentru declararea recursului în anulare întrucît nu sunt îndeplinite cerintele legale prevazute în art.330 pct.1 si pct.2 cod procedura civila.
In primul rând tribunalul constata ca obiectul material al cererii de chemare în judecata constând în daune morale în suma de 400.000 lei îsi are originea în dreptul nepatrimonial la munca, ocrotit prin Constitutie, drept imprescriptibil.In consecinta exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocată din oficiu de instantă va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca actiunea reclamantului este neîntemeiata deoarece:
In anul 2003 cînd reclamantul a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lînga Inalta C de Casatie si Justitie si Ministerului Justitiei atacarea cu recurs în anulare a sentintei civile nr.139/08.02.2002 era în vigoare art.330 (4) care reglementa calea extraordinara a recursului în anulare.
Competenta legala de a declara recurs în anulare revenea în mod exclusiv Procurorului General al Parchetului de pe lînga Curtea Suprema de Justitie pentru motivele prevazute în art.330 pct.1-4 cod procedura civila.
Procurorul General, examinînd cererea reclamantului a decis ca nu sunt motive pentru declararea recursului în anulare impotriva sentintei civile nr.139/08.02.2002 a Tribunalului B" întrucît nu sunt îndeplinite cerintele legale prevazute în art.330 pct.1 si 2 din codul procedura civila si a comunicat reclamantului aceasta masura prin scrisoarea nr-/19.04.2003.
Rezulta din cele retinute mai sus ca reclamantului nu i s-a refuzat cererea sa adresata Procurorului General pentru ca acesta să analizeze posibilitatea promovarii recursului în anulare si că, deci nu i s-a încalcat dreptul la un recurs efectiv prevazut în art.13 din CEDO.
Din probele dosarului nu reiese reaua credinta instituita statului în luarea masurii de a nu se promova recurs în anulare, asa cum a sustinut reclamantul prin cererea de apel.
Calea extraordinara de atac a recursului în anulare a fost desfiintata prin abrogarea art.300-300(4) cod procedura civila prin art.I pct 17 din OUG nr.58/2003.
Prin urmare, instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute în art.998 cod civil pentru angajarea răspunderii civile a Statului R pentru ca nu s-a declarat recurs în anulare impotriva sentintei civile nr.139/08.02.2002 a Tribunalului
- 4 -
Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul reclamant criticând-o pentru nelegalitate întrucât cererea sa a fost formulată nu ca urmare a refuzului procurorului general de a analiza cererea sa, ci pentru că acesta nu a atacat cu recurs în anulare sentința nr. 139/2002 care este vădit netemeinică.
A mai precizat recurentul că și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul accesului la justiție, precum și pe disp. Art. 52 din Constituție, sentința nr. 139/2002 fiind o gravă eroare judiciară.
De asemenea, se critică de către recurent faptul că instanțele au schimbat obiectul și temeiul juridic al acțiunii, ceea ce implică o încălcare a principiului disponibilității, daunele morale solicitate nefăcând obiectul dreptului la muncă, ci al dreptului la un proces echitabil.
Curtea, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurentului referitoare la neatacarea cu recurs în anulare a sentinței nr. 139/2002 care este în opinia sa rezultatul unei erori judiciare,nu poate duce la concluzia încălcării dreptului la apărare sau la un proces echitabil de către autoritățile judiciare cu atât mai mult cu cât din adresa nr- a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că nu erau,motive pentru declararea recursului în anulare împotriva hotărârilor criticate, nefiind îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 330 pct. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă,
Așa cum constant a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, art. 13 din Convenție nu ar putea fi interpretat ca impunând un,recurs efectiv, pentru orice doleanță oricât de justificată ar fi aceasta, pe care un individ poate să o prezinte pe terenul Convenției. In toate cazurile însă, trebuie să fie vorba de o încălcare ce poate fi temeinic susținută conform prevederilor acesteia.
Dreptul la recurs instituit de art. 13 din Convenție este un drept subiectiv de natură procedurală, garantând un drept,de acces, în fața judecătorului intern, acces pe care reclamantul l-a avut prin prezența sa în fața instanțelor naționale, acesta parcurgând toate căile de atac și în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au reținut că prin faptul că Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nu a declarat recursul în anulare, nu i-a îngrădit reclamantului accesul la justiție și nu s-au încălcat drepturile invocate de acesta.
recursului în anulare de către Procurorul General s-a datorat neîndeplinirii cerințelor legale prevăzute de art. 330 pct. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, soluție comunicată recurentului în baza adresei nr-/19.04.2003, cererea acestuia nefiind refuzată ci pur și simplu, în urma analizării posibilității promovării recursului în anulare a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale necesare pentru o asemenea cale de atac, situație reținută în mod corect de instanța de apel.
Nefondată este și susținerea recurentului în sensul că instanțele au schimbat obiectul și temeiul juridic al acțiunii întrucât din considerentele hotărârilor pronunțate în cauză au fost analizate toate aspectele invocate de recurent în susținerea cererii sale, mai ales aplicabilitatea disp. art. 13 din CEDO care vizează dreptul la un recurs efectiv, precum și respectarea dreptului la un proces echitabil.
- 5 -
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând ca în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă să îl respingă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str.- Nord,. 18 E,.7,.27, județul B, împotriva deciziei civile nr.49 pronunțată la data de 18 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
- - C - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Tehnored. VS/CO
2 ex./02.06.2009
f- Judec.
a- Trib.
G
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
