Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 7741/CIV/2001)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 421
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, decedat și continuat de reclamanții moștenitori, împotriva deciziei civile nr. 289 din 25 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.3762/2001 și a sentinței civile nr. 21568 din 24 octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 2101/2000 în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B PRIN DGFP D și L C, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă personal și recurenta reclamantă moștenitoare personal lipsind recurenții reclamanți moștenitori, și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B PRIN DGFP D și L
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează referatul întocmit de Serviciul Arhivă al Curții de Apel Craiova, prin care s-a propus repunerea cauzei pe rol în vederea perimării, cât și faptul că prin decizia civilă nr. 328 din 14 aprilie 2006, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr.341 din 04 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 7771/2002, a desființat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj, unde a fost înregistartă sub nr. 2905/civ/2006. În acest dosar Tribunalul Dolja pronunțat sentința civilă nr. 1115 din 19 septembrie 2006, care a rămas irevocabilă, la data de 12.03.2007, prin nerecurarea deciziei civile nr.51 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Instanța, față de cele învederate, din oficiu, a pus în discuție excepția perimării recursului și a acordat cuvântul.
Recurenta reclamantă și recurenta reclamantă moștenitoare, având pe rând cuvântul, au învederat instanței că a fost emisă și Dispoziția Primăriei nr.22691/08.11.2007, iar dosarul se găsește în prezent la Autoritatea națională pentru Restituirea Proprietăților, urmând a se elibera titlu pentru despăgubiri. Cu privire la excepția pusă în discuție, au lăsat la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
La 12.01.2000 reclamanții și au chemat în judecată Consiliul Local al Mun. C, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plat despăgubirilor la valoarea reală, reactualizată pentru imobilul din C,- și a terenului aferent imobilului de 784, precum și obligarea pârâtei dea prezenta actele de expropiere.
La termenul din 2.05.2000 reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Consiliului județean - Sector Servicii Publice, ce au fost conceptate și citate în cauză.
La 04.09.2000 reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând să se constate că statul a preluat abuziv terenul, fără a avea un titlu valabil reprezentând valoarea de piață a terenului transformată în lei la cursul BNR și totodată obligarea pârâtelor la despăgubiri întrucât acestea obstrucționează judecarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.21568 din 24 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.2102/2000, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor B și
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Dolj, prin deciziei civilă nr.2289 din 25 iunie 2001, a respins apelul formulat de reclamanții și.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat reclamanții au formulat recurs care a fost înregistrat ca Curtea de Apel Craiova, sub nr.7741/2001.
La data de 22 octombrie 2001, în ședință publică, apelanții reclamanți au formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.47 alin.1 din Legea 10/2001, precizând că au formulat notificare pentru a obține măsuri reparatorii pentru același imobil în temeiul noii legi.
Prin încheierea de la aceeași dată, instanța a încuviințat cererea și a dispus suspendarea judecății.
S-a repus cauza pe rol, pentru a se observa dacă mai subzistă motivele suspendării, iar prin ședința publică din 05 aprilie 2006 s-a luat act că reclamantul a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia,.
Prin încheiere din 26 aprilie 2006, s-a menținut măsura suspendării cauzei, apreciind că subzistă motivele suspendării.
Cauza a rămas în nelucrare până la 21 martie 2008 când prin referat întocmit de Serviciul Arhivă al Curții de Apel Craiova, s-a propus repunerea cauzei pe rol în vederea perimării. A fost stabilit termen la data de 12 mai 2008.
Recurenta reclamantă și recurenta reclamantă moștenitoare au învederat că s-a soluționat definitiv și irevocabil acțiunea pe care au formulat-o în temeiul Legii 10/2001, potrivit sentinței civile nr. 1115 din 19 septembrie 2006, care a rămas irevocabilă, la data de 12.03.2007, prin nerecurarea deciziei civile nr.51 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.A depus acte în acest sens.
În raport de data rămânerii irevocabile a acestei decizii, se constată că a operat perimarea.
Potrivit art.248 pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă.
Conform art.250 pr.civ. cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244 precum și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Un asemenea alt caz prevăzut de lege, este cazul prevăzut de art.47 alin.(1) din Lg.10/2001, iar suspendarea judecății a fost una voluntară, dispusă la cererea părții.
În speță, termenul de 1 an de perimare a fost suspendat pe perioada cât a durat procedura necontencioasă și cea contencioasă reglementată de Lg.10/2001 - pentru care au optat reclamanții.
Suspendarea perimării a încetat însă la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, prin care s-a soluționat cauza întemeiată pe Legea 10/2001 - respectiv la data la care a expirat termenul pentru exercitarea recursului împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr.51 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
De la data încetării suspendării (perimării) a început să curgă termenul de 1 an prevăzut de art.248 pr.civ. ce s-a împlinit la 12 martie 2008 - părțile neformulând cereri pentru continuarea judecății.
Prin urmare, în speță a operat perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimat recursul declarat de reclamanții, decedat și continuat de reclamanții moștenitori, împotriva deciziei civile nr. 289 din 25 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.3762/2001 și a sentinței civile nr. 21568 din 24 octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 2101/2000 în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B PRIN DGFP D și L
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. Fond:
Jud. apel:,
Red. SD
.rec.2 exe/ 19 Mai 2008
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Stela Popa, Emilian Lupean