Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.423
Ședința publică din data de: 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr.1766/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta pârâtă prin avocat cu împuternicrea avocațială nr.-/21.02.2008 aflată la fila 13 din dosar și intimata - reclamantă prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.4225/27.05.2009 aflată la fila 12 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar copia notificării cu nr.1324/09.07.2001, un exemplar al acesteia i se comunică și reprezentantului recurentei pârâte.
La interpelarea Curții, reprezentantul intimatei reclamante învederează că nu este în măsură să certifice fotocopia notificării depusă astăzi, întrucât nu a văzut originalul acesteia, această fotocopie fiind făcută din actele unei alte cauze care se află tot pe rolul acestei secții.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile recurate și pe cale de consecință menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond. În susținerea recursului solicită a se avea în vedere că instanța de apel, prin motivele sale greșit aplicate, încalcă principiul stabilității raporturilor juridice și chiar dispozițiile art. 18 lit.c din Legea specială 10/2001 potrivit cărora față de imobilul care a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent. Mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere nici dispozițiile Deciziei nr.33 pronunțată la 09.06.2008 în dosarul nr.60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și totodată a făcut o aplicare greșită a legii în temeiul art. 304 pct 9 Cod procedură civilă hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantului intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică și respectă normele interne și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. În combaterea recursului solicită a se avea în vedere că susținerea recurentei în sensul că prezenta acțiune ar fi inadmisibilă este greșită iar hotărârea instanței de apel este temeinică și legală. Totodată mai arată că în ceea ce privește susținerea recurentei că reclamanta trebuia să îndeplinească procedura administrativă a se observa că această procedură prevăzută de Legea nr.10/2001 este obligatorie doar atunci când aceste imobile se află în posesia unităților deținătoare. Astfel la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 imobilul nu mai era deținut sau administrat de stat ci era înstrăinat către recurentă, astfel că reclamanta nu mai avea cum să îndeplinească această procedură. Concluzionând, solicită a se avea în vedere întâmpinarea formulată în cauză și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr.1766/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 06.02.2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței să dea eficiență titlului său, care este preferabil și să oblige pârâții de a lasă reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-,. 2, sector 1, imobil pe care pârâții îl dețin în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 3599/19.06.2002 încheiat cu
În motivare, reclamanta a arătat că tatăl său, a fost proprietarul imobilului situat în-, sector 1, compus din subsol, parter, etaj 1 și parțial etaj 7, dobândind terenul pe care a fost edificată construcția prin actul de vânzare - cumpărare nr. 34960/27.10.1941 și, ulterior, prin convenția nr. 47868/29.10.1946, a devenit proprietar asupra subsolului, întregului parter și etaj 1 și parțial asupra etajului 7.
Reclamanta a mai susținut că prin actul de donație nr. 2605/28.06.1963, tatăl sau a fost obligat să doneze statului această proprietate, trecerea imobilului în patrimoniul statului fiind abuzivă, nulitatea absolută a actului de donație fiind constatată prin Decizia nr. 369/06.07.2001 pronunțată de Curtea de Apel București.
Întrucât actul de proprietate al pârâților, respectiv contractul de vânzare - cumpărare, provine de la un vânzător al cărui titlu a fost desființat cu efect retroactiv prin Decizia civ. nr. 396/06.07.200l pronunțata de - Secția a IV-a, autorul pârâților nu a fost niciodată proprietar, în timp ce actul de proprietate al reclamantei este un act autentic de vânzare - cumpărare intrat în circuitul civil în anul 1941 și necontestat sau desființat vreodată până la data introducerii cererii.
La termenul din data de 11.04.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâților și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat în B,-, sector 1, parter, compus din 2 camere, culoar, cămara, chicineta, pivnița în suprafață utilă de 60,38. precum și suprafața de 30,32. teren situat sub construcție, estimând valoarea acestora la 280.000 Ron.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.480 și 481 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității introducerii cererii.
Prin sentința civilă nr. 4819/11.04.2008 Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a calificat cererea de chemare în judecată drept o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun - art. 480 și art. 481 Cod civil.
Reclamanta este unică moștenitoare a tatălui său, care prin actul de vânzare - cumpărare nr. 34960/27.10.1941 a dobândit terenul situat în B,-, sector 1, și care, ulterior, prin convenția nr. 47868/29.10.1946, a devenit proprietar asupra subsolului, întregului parter și etaj 1 și parțial asupra etajului 7.
Prin actul de donație nr. 2605/28.06.1963 autorul reclamantei a donat statului terenul și construcția mai sus amintite, nulitatea absolută a acestui act de donație fiind constatată în mod irevocabil prin Decizia nr. 369/06.07.2001 pronunțată de Curtea de Apel București.
Acțiunea în revendicare promovată de reclamantă, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu poate fi primită, întrucât reclamanta avea la dispoziție procedura instituită de Legea nr. 10/2001, dispozițiile derogatorii ale acestei legi speciale aplicându-se cu prioritate față de cele ale normei generale.
Reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii speciale precizate, situație în care o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, care presupun compararea de titluri, este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, respingerea excepției inadmisibilității și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării fondului cauzei spre rejudecare.
În motivare, apelanta a susținut că Legea 10/2001 nu prevede inadmisibilitatea, iar art. 47 și Legea 10/2001 trebuie coroborat și aplicat în concordanță cu Constituția României, făcând referire la dispozițiile art. 21 privind accesul liber la justiție. Nici o lege nu poate interzice accesul liber la justiție. Apelanta a făcut referire la dispozițiile art. 6 și 10 din CEDO, precum și la decizia ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii în anul 2008.
De asemenea apelanta a arătat că în Legea nr. 10/2001 nu există nici o dispoziție care să interzică exercitarea acțiunii în revendicare în temeiul art. 480 civ.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1766 din 19.12.2008, Tribunalul a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea în revendicare, chiar intentată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este inadmisibilă, căci prevederile art. 480 civ. nu au fost abrogate expres sau implicit prin dispozițiile acestei legi sau ale alteia. În plus declararea ca inadmisibile a acțiunilor în revendicare sub imperiul Legii nr. 112/1995 care reglementa tot regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie-22 decembrie 1989 și instituiaa priorio procedură prealabilă administrativă, au fost sancționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, prin Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumarescu României, urmată de alte cazuri pronunțate și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat:
"Pentru Comisie, dreptul de acces la justiție solicită cu necesitate o cale judiciară care să permită revendicarea drepturilor civile. Prin urmare, anularea hotărârii din 9 decembrie 1993, pe motivul că instanțele nu au competența să soluționeze o asemenea acțiune, a fost afectată însăși substanța dreptului de acces la justiție în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție".
De altfel legislația României este în consens cu jurisprudența CEDO și cu prevederile Convenției, mărturie în acest sens stand dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art.3 civ.
A socoti legală soluția inadmisibilității acțiunii în revendicare înseamnă a goli de conținut cea mai energică acțiune reală imobiliară care permite, pe lângă recunoașterea dreptului de proprietate și compararea titlurilor de proprietate, și implicit stabilirea titlului preferabil, operațiune care nu este dată decât în competența instanțelor judecătorești și care ține de esența revendicării.
Așa fiind, Tribunalul a reținut că prima instanță, în mod greșit nu a cercetat fondul cauzei, sub raportul temeiului juridic invocat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind nelegală, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel, prin motivele sale greșit aplicate, a încălcat principiul stabilității raporturilor juridice și chiar dispozițiile art.18 lit. c din legea specială 10/2001 potrivit cărora față de imobilul care a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent. În aceste condiții, a susținut recurenta, sentința instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare ale legii speciale care deroga de la dreptul comun, fiind în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea civilă dispunând numai pentru viitor.
Referitor la CEDO, instanța de apel s-a referit la cazul Brumarescu contra României unde se face referire la principiul stabilității raporturilor juridice și la nelegalitatea unei măsuri de lipsire formală de dreptul de proprietate recunoscut anterior printr-o hotărâre judecătorească. Ori, în cazul de față, dimpotrivă, reclamantei i-a fost respinsa acțiunea în anularea titlurilor ale foștilor chiriași, printr-o hotărâre judecătoreasca rămasă definitivă și irevocabilă. Instituirea unor termene pentru apărarea dreptului de proprietate, ca și ocrotirea drepturilor concrete și efective ale persoanelor care au dobândit de la stat imobile naționalizate de fostele regimuri comuniste nu este contrară spiritului practicii CEDO.
Instanța de apel a avut în vedere faptul că dispozițiile dreptului comun nu au fost expres abrogate, dar ar fi trebuit să observe că nici prevederile legilor speciale 112/1995, 213/1998 nu au fost abrogate, conform cărora "bunurile preluate de stat fără titlu valabil.. pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparații".
Instanța de apel nu a avut în vedere nici dispozițiile Deciziei nr. 33 pronunțată la 09.06.2008 în dosarul nr. 60/2007 a ICCJ prin care se menționează că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun intentată după intrarea în vigoare a legii speciale este considerată de unele instanțe că ar echivala cu privarea reclamantului la accesul la justiție prin încălcarea art. 6 din CEDO, cu toate că:"CEDO a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil limitării implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere."
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată criticile aduse deciziei ca fiind nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În mod greșit recurenta a adus în dezbatere încălcarea de către instanța de apel a principiului stabilității raporturilor juridice, câtă vreme instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului dreptului dedus judecății și, în concret, asupra titlului de proprietate preferabil, astfel cum a solicitat intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ci exclusiv în limitele unei excepții, cea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Motivarea cuprinsă în decizia recurată, prin referire la cauza soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Brumărescu contra României, a fost considerată de către instanța de apel ca semnificativă în privința modului de aplicare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, ce garantează dreptul oricărui cetățean de acces la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că reclamantei intimate i-a fost respinsă cererea în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare a imobilelor de către chiriașii imobilului revendicat nu a fost adusă în discuție în legătură cu excepția asupra căreia s-a pronunțat prima instanță.
Decizia nr. 33 din 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin care s-a urmărit unificarea practicii instanțelor în legătură cu problema de drept vizând admisibilitatea acțiunii în revendicare a imobilelor care au intrat în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu este în sensul argumentelor aduse de recurentă, câtă vreme soluția ce ar urma să se pronunțe de către instanțe, potrivit acestei decizii, este una circumscrisă împrejurărilor de fapt și de drept ce urmează a fi analizate în fiecare caz în parte, analiză pe care prima instanță nu a făcut-o, câtă vreme s-a pronunțat exclusiv pe excepție.
Potrivit deciziei în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit:,Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice."
În mod evident, excepția asupra căreia s-a pronunțat prima instanță nu epuizează, din perspectiva deciziei date în recursul în interesul legii, analiza de care este ținută instanța sesizată cu o cerere în revendicare cum este cea care formează obiectul cauzei prezente, astfel încât soluția adoptată de instanța de apel este legală atât din perspectiva acesteia cât și a dreptului de acces la justiție, garantat atât prin legislația internă cât și de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1766/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
.red.
2 ex./24.11.2009
Jud Apel Secția a V-a Civilă
,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Ileana
