Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 422
Ședința publică din data de: 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B împotriva deciziei civile nr. 1563/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurenții - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL prin consilier juridic care depune delegație de reprezentare la dosar, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B prin consilier juridic, intimata - reclamantă prin mandatar cu procură de reprezentare la dosar, intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții că la data de 9.10 2009 s-a depus prin serviciul registratură din partea apărătorului intimatei reclamante o cerere de judecare a cauzei la sfârșitul ședinței sau de amânare a pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise. Totodată se arată că la data de 13.10.2009, apărătorul intimatei reclamante a depus dovada achitării onorariului de avocat.
Mandatarul intimatei reclamante arată că nu mai consideră necesară prezența avocatului, întrucât o reprezintă prin procura de reprezentare depusă la dosar.
Reprezentantul recurentului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precizând că în opinia sa, aceasta reprezintă o excepție de ordine publică și poate fi invocată în orice fază procesuală.
Curtea, luând în considerare calitatea Municipiul B prin Primar General de recurent în cauză, apreciază că această excepție a lipsei calității procesuale active constituie un motiv de recurs de ordine publică și va fi analizat în contextul ca atare în contextul recursului formulat de această parte.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL arată că, în ceea ce privește excepția invocată, urmează a se avea în vedere că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru perioada anterioară rămânerii definitive a hotărârii din acțiunea în revendicare, și nu poate invoca reaua credință a Municipiului B, motiv pentru care solicită admiterea excepției. Cât privește recursul, solicită admiterea lui astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reprezentantul recurentului pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu motivarea că apelul formulat de Ministerul Finanțelor a fost depus în termenul legal prevăzut de lege. Totodată solicită casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Cât privește recursul formulat de Municipiul B solicită a fi admis ca fiind întemeiat.
Reprezentantul recurentului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu privire la recursul formulat de Ministerul Finanțelor solicită admiterea recursului Statului Român și al Ministerului Finanțelor Publice astfel cum a fost formulat.
Intimata reclamantă prin mandatar depune la dosar concluzii scrise, învederând că sunt întocmite de domnul avocat.
Curtea reține în pronunțare cauza ce are ca obiect soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B împotriva deciziei civile nr. 1563/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 04.02.2008, sub nr-, reclamanta a chemat in judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul B prin Primar General și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință asupra imobilului situat in B,--37,. 6,. 14 sector 1, respectiv beneficiul nerealizat rezultat din chiriile percepute pentru imobil, încasate de stat de la data confiscării imobilului prin Decretul 92/1950 și până la data de 08.01.2008, data predării bunului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, prin sentința civilă nr. 6240/02.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B rămasă definitivă și irevocabilă la data de 21.11.2007, s-a admis acțiunea in revendicare, pârâtul Municipiul B fiind obligat să lase reclamantei în deplină proprietate apartamentul nr. 14 situat in B,--37,.6, sector 1.
Reclamanta a arătat că acest imobil a fost naționalizat de Statul Român prin Decretul nr. 92/1950, dată la care Municipiul B l-a închiriat in mod nelegal. Până la data pronunțării sentinței, Statul Român, Municipiul B, și-au însușit beneficiul rezultat din chiriile percepute și încasate pentru imobil, ultimul chiriaș fiind SC SA.
Reclamanta a susținut că a fost lipsită de folosința imobilului de la data deposedării abuzive prin aplicarea Decretului 92/1950 și până la data de 08.01.2008, data predării imobilului prin procesul verbal nr. 214 încheiat de -.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 485, art.486, art. 487, art. 998.civ. art. 7-1, art. 75.proc.civ. art. 112, art. 274 și urm. proc.civ. art. 15 din Legea 146/1997.
Pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția de netimbrare a acțiunii și excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar pe fondul cererii au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâții au arătat că obiectul acțiunii este evaluabil în bani, și ca atare reclamantul este ținut să satisfacă timbrajul conform art. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâții au arătat că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț intervenient Or, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor nu au fost părți la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului B și foștii chiriași. Având în vedere dispozițiile art. 10 și 11 ind. 1 din Decretul 92/1950, pârâții au susținut că în speță trebuie să se instituie răspunderea locatorului, respectiv Municipiul B prin Primar General care a încasat chiria percepută foștilor chiriași.
Pe fondul cererii, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile Legii 10/2001 care stabilesc foarte clar faptul că foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv au dreptul la restituirea în natură a acestora, însă nu prevede și posibilitatea acordării altor despăgubiri.
În drept, pârâții au invocat Legea 10/2001, art. 1428 și art. 1444.civ.
La termenul de judecată din data de 13.03.2008, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a, iar la termenul de judecată din data de 10.04.2008, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a și a anulat acțiunea formulată în raport de acest pârât și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor.
La data de 15.04.2008 reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a indicat cuantumul prejudiciului cauzat pentru lipsa de folosință a imobilului, ca fiind aproximativ 60.000 RON calculat până la data de 08.01.2008.
Prin sentința civilă nr. 4506/19.06.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, dispunând anularea acțiunii în raport de această pârâtă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul B prin Primar General ca neîntemeiată; a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Municipiul B prin Primar General, dispunând obligarea pârâților la plata sumei de 101.218 RON către reclamantă (reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în B, sector 1,--37. 6,. 14, aferentă perioadei 08.01.2005 - 08.01.2008); a respins cererea de majorare a onorariului de expert și a obligat pârâții la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată (onorariu expert, onorariu avocat) către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că:
Pârâtul Consiliul General al Municipiului B este doar o autoritate deliberativă a administrației publice locale constituită la nivelul unității administrativ teritoriale - Municipiul B (art.94 din Lg.215/2001) - lipsită de personalitate juridică și, prin urmare, lipsit de capacitate procesuală de drept civil. Pârâtul B nu a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant al Municipiului B, ci în nume propriu, lucru evident imposibil de moment ce nici acest pârât nu are personalitate juridică, neputând sta în judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor invocate prin întâmpinare, instanța a constatat că este neîntemeiata, față de prevederile art. 25 din Decretul nr.31/1954. Doar în situația în care printr-un act normativ special se atribuie calitate de reprezentant al statului unei alte persoane, paratul Statul Român este reprezentat de către altă instituție sau persoana decât Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reținându-se că litigiul pendinte este unul civil, de drept comun, a apreciat instanța că se justifică și calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâți.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B prin Primar General, instanța a apreciat că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și cea obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății, față de care poate fi opus dreptul solicitat pe calea acțiunii în justiție.
În cauză nu s-a contestat vreun moment, de către niciuna din părți, faptul că pârâtul Municipiul B prin Primar General a avut calitatea de administrator al imobilului situat în B, sector 1,--37,. 6,. 1, aspecte reținute și în considerentele sentinței civile nr. 6240/02.10.2007, pronunțată de Judecătoria sector 5 B în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă.
Față de obiectul acțiunii - pretenții având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilului în perioada cât pârâtul a avut calitatea de administrator al acestuia, instanța a reținut că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cererii, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 6240/2.10. 2007 de Judecătoria sector 5 B, definitivă și irevocabilă la data de 21.10.2007 au fost obligați pârâții Municipiul B prin Primarul General și SC SA să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.14 situat în B,--37,.6,.14, sector 1.
Prin considerentele respectivei hotărâri s-a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate și că titlul reclamantei nu și-a pierdut valabilitate a în timp, ci doar reclamanta a fost lipsită de obiectul acestuia (apartamentul în cauză) ca urmare a naționalizării întregului imobil prin Decretul nr.92/1950.
În ceea ce privește titlul pârâtului Municipiul B, care este reprezentat chiar de Decretul nr.92/1950, s-a reținut că nu poate fi apreciat drept un titlul valabil față de dispozițiile art.2 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001 rep. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și de cele ale art.6 din Legea nr. 213/1998 privind dreptul de proprietate publică și regimul juridic al acesteia.
Astfel s-a statuat cu putere de lucru judecat că pârâtul nu deține un titlul valabil asupra apartamentului nr.14.
La data de 03.01.2008 a fost emisă dispoziția Primarului General al Municipiului B nr. 3 pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 6240/2 Octombrie 2007 Judecătoriei sector 5 B, iar la data de 08.01.2008 prin procesul verbal de predare primire nr. 214 încheiat între reclamanta și - s-a procedat la predarea primirea imobilului situat în B, sector 1,--37.6,. 14.
Din considerentele aceleiași hotărâri sent. civ. nr. 6240/2007 rezulta că imobilul s-a aflat în administrarea pârâtului Municipiul B prin Primar General, acesta fiind un detentor precar, având elementul material al posesiei (corpus), nu și elementul intentonal (animus).
S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 485.civ. "posesorul nu câștiga proprietatea fructelor decât când poseda cu bună-credință; la cazul contrar, el este dator de a înapoia productele împreună cu lucrul proprietarului care-l revendica". În cauza, calitatea de veritabil posesor o are doar pârâtul Statul Român, acesta fiind însă un posesor de rea credință, din moment ce imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în timp ce Municipiul B prin Primar General a avut calitatea de detentor precar, a fortiori datorând restituirea fructelor civile către adevărații proprietari reclamanții.
Având calitatea de posesor de rea-credință (pârâtul Statul Român) și respectiv de detentor precar (pârâtul Municipiul B prin Primar General), instanța a apreciat că aceștia au obligația de a restitui reclamantei fructele de orice natura (în cauză, fructe civile), percepute sau nepercepute, obligație ce incumbă de la data dobândirii posesiei, respectiv a deținerii imobilului, și anume perioada ianuarie 2005 - ianuarie 2008, astfel cum au indicat reclamanții. Astfel, sunt datorate inclusiv fructele nepercepute - din neglijenta sau intenționat - de către pârâți.
În ce privește data până la care se cumulează aceste fructe civile de restituit reclamanților, instanța a constată că aceasta se situează la momentul efectiv al punerii în posesie a reclamanților. Aceasta deoarece, deși sentința civilă pronunțată de către Judecătoria sector 5 Bac ăpătat caracter de titlu executoriu de la data de 21.11.2007, putând fi pusă oricând în executare silită, totuși predarea bunului s-a realizat la data de 08.01.2008.
În ce privește cuantumul sumei datorate de către pârâți, instanța a apreciat că trebuie avute în vedere și îmbunătățirile și lucrările de reparație pe care pârâții le-au efectuat cu privire la imobil. Prin Legea nr.10/2001 se stabilește că aceste lucrări se suportă de către stat sau unitatea deținătoare în cazul în care imobilele au fost preluate fără titlu valabil, însă aceste dispoziții au un caracter special și se aplică doar raporturilor juridice pe care le reglementează, respectiv acelea dintre foștii chiriași ai imobilelor și stat sau unitate a deținătoare, caz care nu se regăsește în speță. Dimpotrivă, aceste lucrări profită și reclamantei, fiind realizate în rem, iar contravaloarea acestora urmează a fi imputată asupra fructelor civile datorate de către pârâți. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 48) se aplică așadar numai raporturilor dintre cei doi pârâți, în ce privește suportarea lor de către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiului B, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 06.08.2008.
În motivarea apelului s-a arătat în esență că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală având în vedere următoarele considerente:
În primul rând s-a solicitat calificarea căii de atac, ca fiind apel și nu recurs, întrucât obiectul litigiului în cauză are o valoare ce depășește 100.000 lei, iar potrivit dispozițiilor art. 2821alin (1) din Codul d e procedură civilă, hotărârea dată în prima instanță într-o astfel de cauză, nu se regăsește printre hotărârile exceptate de la calea de atac a apelului.
În al doilea rând, s-a reiterat excepția netimbrării, susținându-se soluționarea ei mod greșit de către instanța de fond în raport de prevederile art. 1 din Legea 146/1997 și de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni este evaluabil în bani, neintrând în categoriile exceptate prin lege de la plata taxelor judiciare de timbru.
Având în vedere fundamentul juridic al acestei cereri, apelantele-pârâte au opinat în sensul că prin aceasta cerere trebuia chemată în judecată persoana care a comis fapta (art. 995-999.civ.), raportat la art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954, precum și la art. 25 alin. 2 din același act normativ.
De asemenea s-a arătat că, deși potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 2, "Statul participa în astfel de raporturi prin Ministerul Economiei și Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop", instanța de fond trebuia să aibă în vedere limitele în care se face aplicarea acestui text de lege.
Aceste limite sunt stabilite de dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 "Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale".
Actele juridice tăcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.
Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor.
Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 37 alin. 1 din același act normativ unde se dispune în mod expres că "Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, -, dacă ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului".
Din interpretarea textelor de mai sus, reiese cu certitudine că angajarea răspunderii pentru fapta proprie nu se poate face în persoana Statului Român pentru fapte care aparțineau instituțiilor acestuia, în speță Municipiul B prin Primar General și nu lui însuși.
Astfel că, așa cum s-a demonstrat, în temeiul acestui text de lege, Statul Român nu poate fi obligat la despăgubiri pentru faptele instituțiilor sale, și deci, în raportul juridic dedus judecății, nu exista identitate între cel chemat să răspundă și cel care deține calitatea de pârâți în cauza.
Singurul caz, în care se prevede expres răspunderea directă a Statului Român, este cel reglementat la art.52 din Constituție "statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea acestuia este stabilită numai în condițiile legii".
Or, cauza dedusă judecății, reclamanta nu a invocat incidenta niciunei erori judiciare, pentru a se pune în discuție aplicabilitatea unei astfel de răspunderi.
S-a mai susținut că în speța de față, dacă exista vreo culpă, aceasta nu poate fi imputată Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român.
În al doilea rând, în susținerea excepției s-a arătat că potrivit punctului 3 din Decretul nr.524/1955 privind completarea și modificarea Decretului nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile "chiriile cum și alte venituri ale imobilului restituit, atât cele încasate cât și cele datorate până în ziua restituirii imobilului, au fost și sunt în drept a le încasa unitățile care au avut în administrare imobilul."
Din interpretarea acestor dispoziții reiese clar că fructele de orice natură au fost percepute de unitățile care au avut în administrare imobilul, în speța de față Municipiul B prin Primarul General, iar consecința este că această instituție ar trebui să suporte despăgubirile pentru lipsa de folosință, și nu Ministerul Economiei și Finanțelor care stă în calitate de reprezentant al Statului Român numai în "raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații", situație care nu se regăsește în speța de față.
În ceea ce privește apelantul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor chemat în judecată în nume propriu, s-a solicitat a se observa că deși instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, nu a motivat respingerea acestei excepții, decât reținând în considerentele sentinței civile atacate art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Or, prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 la care face trimitere instanța de fond se referea strict la situația în care "statul" și nu Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu participa nemijlocit în raporturile juridice, ca subiect de drepturi și obligații.
Pe de altă parte, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea având în vedere că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, în condițiile art. 998-999 Cod civil, are loc în cazurile în care organul de conducere, cu prilejul exercitării funcției care îi revine, a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu.
În mod practic, imputabilitatea faptei se apreciază în raport de modul de acțiune al organelor de conducere ale persoanei juridice, în măsura în care actele și faptele acestora au îmbrăcat forma unui delict civil provocând pagube altor persoane.
Niciuna din condițiile prevăzute de art. 998-999 cod civil nu se întrunește în speța de față - în susținerea recurenților - pentru a se antrena răspunderea civila delictuală a Statului Român pentru fapta proprie, întrucât nu exista o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, nu exista un raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și nici vinovăție.
Prin Legea nr.112/1995 s-a stabilit natura măsurilor reparatorii pe care le pot obține foștii proprietari, fără a se acorda posibilitatea obținerii de despăgubiri pentru lipsa de folosință. De asemenea, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-au stabilit măsurile reparatorii pe care le pot obține foștii proprietari ai imobilelor preluate fără titlu de către stat.
Prin urmare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 au caracter limitativ, excluzând posibilitatea foștilor proprietari de a solicita despăgubiri și pentru lipsa de folosință a imobilelor preluate de către stat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. proc.civ. art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, iar în temeiul art. 242 pct. 2.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL B reprezentat legal prin Primarul General împotriva aceleași sentințe s-a susținut în esență că:
Greșit a apreciat instanța de fond că ar trebui să fie obligat pârâtul-recurent a restitui contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 08.01.2005-08.01.2008, având în vedere că sentința prin care a fost restituit imobilul reclamantei a rămas definitivă și irevocabilă în 21.11.2007.
Reclamanta ar fi eventual îndreptățită a solicita restituirea acestor sume doar pentru perioada cuprinsă între data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței prin care i s-a restituit imobilul și până la data de 08.01.2008 când a fost pusă în posesie.
Având în vedere faptul că, pe perioada în care a fost încasată chiria aferentă pentru apartamentul în litigiu, imobilul aparținea statului și fusese închiriat către SC SA, a susținut apelantul că această chirie a fost și rămâne bine încasată de către stat ca posesor de bună-credință.
În ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a arătat apelantul că în mod greșit a reținut instanța această obligație în sarcina sa deoarece nu s-a făcut dovada culpei procesuale în condițiile art. 274 alin. 1.proc.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9.proc.civ. iar în temeiul art. 242 pct. 2.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin decizia civilă nr. 1563A/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă a fost admisă excepția tardivității apelului declarat de Ministerul Finanțelor și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, cu consecința respingerii acestui apel ca fiind tardiv formulat.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul Municipiul B reprezentat prin Primarul General.
Au fost obligați apelanții la plata către intimata reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
După cum rezultă din dovezile de comunicare, sentința apelată a fost comunicată acestor pârâților Ministerul Finanțelor și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor la data de 15.07.2008, iar cererea de apel a fost depus la poștă la data de 4.08.2008, astfel că nu a fost respectat termenul prevăzut de art.284 alin.1 cpr.civ.
În consecință, față de dispozițiile art.137 pr.civ. a fost admisă excepția tardivității apelurilor declarate de STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanta apelantul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL s-a reținut că momentul în funcție de care se stabilește întinderea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință este cel al rămânerii definitive a sentinței nr. 6240/2007, și nu cel al rămânerii irevocabile având în vedere că de la rămânerea definitivă acesta a devenit executorie iar apelanta avea obligația de aop une în executare, și nici nu se mai poate reține buna credință în ceea ce privește deținerea bunului și încasarea fructelor.
Pe de altă parte culpa procesua1ă rezultă chiar din faptul că apelanta pârâtă a căzut în pretenții prin obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință.
În raport de soluția astfel reținută și de prevederile art. 274.pr.civ. a fost stabilită obligația apelanților de a plăti intimatei recurente cheltuielile de judecată aferente căii de atac a apelului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-pârâți.
Recurentul Municipiul B, reprezentat de către Primarul General, se susține în esență că:
Hotărârea este dată cu încălcarea și greșită aplicare a dispozițiilor art.304 pct.9. proc.civ. respectiv că în mod greșit instanța a obligat instituția să restituie contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul situat în B,--37, etaj 6,. 14, sector 1, aferentă perioadei 08.01.2005-08.01.2008, având în vedere că sentința civilă nr.6240/02.10.2007, pronunțată de Judecătoria sector 5 în dos.civ.nr-, prin care a fost obligată și instituția să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul sus-menționat, a rămas definitivă și irevocabilă la data de 21.11.2007.
Intimata-rec1amantă ar fi eventual îndreptățită să solicite de la instituția recurentă restituirea sumei de bani doar pentru diferența rămasă între data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile sus-menționate și data când a fost pusă în posesie, respectiv 08.01.2008.
De asemenea solicită recurenta a se constatați că, pe perioada în care a fost încasată chiria aferentă pentru imobilul sus-menționat, acesta aparținea statului și a fost închiriat către, deci chiria a fost și rămâne bine încasată de către stat ca posesor de bună-credință.
Referitor la obligarea instituției recurente la plata cheltuielilor de judecată, se impută și sub acest aspect instanței de apel faptul că în mod greșit (eronat) a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală aparții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției. Consideră recurentul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 al. 1 pr.civ.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
Recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critică decizia instanței de apel sub următoarele aspecte:
În mod nelegal și netemeinic au fost respinse apelurile declarate de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice ca tardiv formulate având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 4506 din 19.06.2008, a fost comunicată Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Finanțelor Publice la sediul din-, Sector 5, deși prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond la data de 12.03.2008, s-a arătat că pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice își aleg sediul procedural în temeiul art. 87 pct. 1 din C roc. civ. la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului B situat în Str. - -. nr. 13. Sector 2, sediu la care urmează a fi îndeplinite toate actele de procedură, inclusiv comunicarea hotărârilor judecătorești.
Deși instanța de fond a reținut în dispozitivul sentinței civile atacate cu apel ca ". pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, ambii pârâți cu sediul ales la. -, B, str. -. -. nr. 13, sector 2 ", totuși hotărârea a fost comunicată doar la sediul din-, sector 2, B si nu la sediul Procedural ales, respectiv str. -. -, nr. 13, Sector 2.
Chiar instanța de apel a procedat la comunicarea deciziei pronunțate la adresa domiciliului procedural ales, respectiv în str. -. -. nr. 13, sector 2,
Prin urmare față de faptul că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sector 5 nu a fost comunicata către sediul procedural ales al -, respectiv Str. -. -. nr. 13, sector 2, B, precum și față de faptul că ea fost comunicată de către Ministerul Finanțelor Publice la sediul - la data de 25.07.2008, rezulta că apelul declarat și depus la poștă la data de 04.08.2008, este formulat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin.(1) Cod proc. civ.
În al doilea rând, solicită recurenții a se observa că dovada de comunicare a sentinței civile nr. 4506/19.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 5 B, așa cum rezulta din ștampila aplicată de către Registratura Generală din cadrul poartă data înregistrării la 23.07.2008.
Față de această dată, 23.07.2008, apelul depus la data de 04.08.2008 (ștampila poștei) este în termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin.(1) Cod proc. civ.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedura civila.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Recurenții au administrat proba cu înscrisuri.
Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reținând că recursul promovat de către Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice conține critici referitoare la modalitatea în care instanța de apel a soluționat, pe calea excepției de tardivitate, apelul formulat de aceste părți, iar în eventualitatea în care aceste critici vor fi găsite fondate s-ar impune - în puterea art. 312 alin. 5.pr.civ. - o soluție de casare a hotărârii instanței de apel cu trimiterea cauzei spre soluționare la aceeași instanță, Curtea apreciază că este necesară analiza acestui recurs cu precădere față de cel formulat de către Municipiul B, care conține critici relative la fondul litigiului, o atare ordine de analiză a apelurilor fiind în concordanță și cu exigențele art. 137 alin. 1.pr.civ.
Astfel, Curtea reține că instanța de apel a constatat că cererea (unică) de apel formulată de către Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a fost depusă de acești apelanți după împlinirea termenului legal în care erau îndreptățiți să formuleze această cale de atac, momentul începerii curgerii acestui termen legal fiind apreciat în raport de dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare (a sentinței atacate cu apel).
Verificând conținutul respectivelor dovezi de îndeplinire a procedurii de comunicare (filele 91-92 din dosarul instanței de fond), Curtea reține că adresa la care a fost comunicată hotărârea primei instanțe către cei doi recurenți este cea din-, sector 5,
În întâmpinarea depusă la judecata în fond a pricinii - fila 15 dosar Judecătorie - se regăsește precizarea expresă a celor doi pârâți-recurenți potrivit căreia au sediul procedural ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, în str. -. -., nr. 13, sector 2,
Potrivit art. 90 alin. 1.pr.civ. "înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.
Consecință a exercitării de către pârâții-recurenți a dreptului de alegere a unui domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, au devenit incidente prevederile art. 93 din pr.civ. conform cărora "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană".
Altfel spus, atâta vreme cât pârâtele recurente au indicat un domiciliu procesual la care au ales să le fie făcută orice comunicare legată de procesul pendinte, instanța avea obligația de a se conforma dispozițiilor imperative ale normelor enunțate, respectiv de a îndeplini orice procedură de comunicare la adresa astfel indicată, iar nu la sediul la care funcționează instituția-parte.
În condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâților-recurenți la sediul Ministerului Finanțelor Publice, și nu la sediul procesual ales expres în acest proces, aplicarea sancțiunii decăderii/tardivității declarării căii de atac a apelului este în evidentă contradicție cu drepturile conferite prin normele juridice anterior menționate, dar și cu principiul respectării dreptului la apărare al părților implicate în proces.
Practic, procedura de comunicare astfel făcută de către instanța de fond este, potrivit prevederilor art. 105 alin. 2.pr.civ. lovită de nulitate pentru că a fost realizată cu neobservarea dispozițiilor legale imperative enunțate mai sus, și în consecință nu avea aptitudinea a marca momentul la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 284 alin. 1.pr.civ.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 284 alin. 1 raportat la art. 103 alin. 1 din pr.civ în ce privește cererea de apel formulată de Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și, astfel, a soluționat acest apel fără a intra în cercetarea fondului lui, devenind aplicabile prevederile art. 312 alin. 5.pr.civ.
Ținând seama de această soluție care se impune în privința recursului analizat, cât și de împrejurarea că celălalt recurs (formulat de către Municipiul B) pune în discuție existența și întinderea dreptului pretins de reclamantă, și corelativ a obligației de despăgubire pentru lipsa de folosință asupra imobilului-apartament nr. 14 situat în--37, sector 1, iar aceste chestiuni vor face obiect de analiză în rejudecarea apelului Ministerului Finanțelor Publice și Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (corespunzător efectului devolutiv al acestei căi de atac și motivelor ce se regăsesc în cererea aflată în dosarul instanței de apel), Curtea apreciază că se impune admiterea și a recursului promovat de Municipiul B pentru a da posibilitatea instanței de apel să aprecieze în mod unitar asupra problematicii aduse în discuție de către pârâții-apelanți, apreciere ce urmează a fi făcută și din perspectiva argumentelor dezvoltate de acest recurent prin motivele de recurs (inclusiv motivul de ordine publică invocat în ședința publică din dat de 22.10.2009, referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de către recurenții - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B împotriva deciziei civile nr. 1563/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red. GS
Tehnored. AP
2 ex./11.11.2009
Judecători apel - Secția a IV-a civilă
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Ileana
