Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2284/2008)
Complet 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 424
Ședința publică din 02.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sorina Gabriela Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
Grefier - I -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 349 din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți G, și.
are ca obiect - revendicare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 25.06.2009 și apoi la 02.07.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 349 din 18 februarie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G, și, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General; s-a constatat că imobilul situat în B, str. - (fostă str. G-ral ) nr. 17, sector 2, fost preluat de stat fără titlu valabil; s-a respins pentru lipsă de interes capătul de cerere privind constatarea păstrării calității de proprietar.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a Va Civilă sub nr-, reclamanții G, și au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primar General, solicitând să se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al statului privind imobilul situat în B,-. sector 2, preluat în baza Decretelor nr. 92/1950 și nr. 2/1952, cu consecința inexistenței dreptului de proprietate al statului și constatării păstrării calității de coproprietari avută la data deposedării abuzive de autoarele reclamanților, și, transmisă prin succesiunea către petenți asupra aceluiași imobil. Bunul imobil a fost evaluat la peste 105.000.000.000 lei/rol.
Prin sentința civilă nr. 779 din 29 mai 2007 Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 B, reținându-se că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aceasta nu este evaluabilă în bani, așa încât competența de soluționare revine judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții, invocând nelegalitatea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 1601 din 09 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că acțiunea reclamanților, indiferent de calificarea pe care o poate primi, ca fiind o acțiune în realizare sau o acțiune în constatarea dreptului, are un obiect patrimonial și anume, dreptul de proprietate asupra imobilului.
Ca atare, acțiunea respectivă este o acțiune evaluabilă în bani și, în raport de valoarea stabilită de părți prin cererea de chemare în judecată, competenta de soluționare în primă instanță revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă.
În fond, după casare, acțiunea a fost reînregistrată la Tribunalul București pe rolul Secției a Va Civilă, sub nr-.
La termenul de judecată din 11 februarie 2008, tribunalul a pus în discuție din oficiu interesul capătului de cerere privind constatarea păstrării calității de coproprietari.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv constatarea nevalabilității titlului de proprietate al statului, tribunalul a reținut că în cauză s-a făcut dovada că imobilul situat în B, str. - (fostă str. G-ral ) nr.17. s-a preluat de către stat parte din imobil de la G și.
În plus, preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 însuși, câtă vreme era casnică, iar soțul ei pensionar, fiind exceptați de la naționalizare.
În ceea ce privește cota de imobil ce aparținea lui (), tribunalul a reținut că prin Decretul nr. 2/1952 s-a declarat de utilitate publică și s-a trecut în proprietatea statului etajul 1 al imobilului, în condițiile în care și nu ieșiseră din indiviziune și deci nu se cunoștea decât cota-parte ideală de care i-ar fi aparținut numitei.
În ceea ce privește cererea de constatare a păstrării calității de coproprietari a reclamanților prin retransmitere succesorală de la autoarele și, Tribunalul a apreciat că reclamanții nu justifică vreun interes actual și legitim pentru a obține o hotărâre judecătorească în același sens, cu atât mai mult cu cât le-ar deschide calea eludării dispozițiilor legii speciale, în condițiile în care ei nu au posesia imobilului și nu s-a făcut dovada dacă acesta a fost sau nu înstrăinat.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate întrucât consideră că hotărârea pronunțată este netemeinică, întrucât în opinia acestuia instanța de judecată a reținut în mod greșit în cauză faptul că reclamanții justifică un interes în a solicita să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă de recuperare a posesiei bunului (art.2 pct.2) supusă însă controlului judiciar prin aceea că acordă posibilitatea celor interesați de a ataca în justiție deciziile sau dispozițiile persoanelor juridice deținătoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
Existența unor norme speciale privind modul de redobândire al unei anumite categorii de imobile înlătură posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare în condițiile dreptului comun, așa încât acțiunea este inadmisibilă.
Cererea reclamanților așa cum a fost formulată și precizată nu mai poate fi introdusă după apariția Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2001, întrucât această lege specială de repartiție reglementează toate situațiile privind restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor preluate de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosarul cauzei întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență faptul că sentința apelată nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, verificând actele și lucrările dosarului instanța de fond, Curtea a constat următoarele:
Art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, dă competență instanțelor judecătorești să examineze valabilitatea titlului statului.
Aceste dispoziții, ce reprezintă dreptul comun, sunt aplicabile și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, noțiunea de "imobile preluate abuziv", prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001 (controversată în doctrină și jurisprudență), cuprinzând atât imobilele preluate cu titlu valabil cât și cele preluate fără titlu, care fac trimitere expresă la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, are rolul de a sublinia că însăși procedura instituită de această lege face trimitere la sintagma "cu titlu sau fără titlu valabil", cu precizarea expresă că recunoașterea păstrării calității de proprietar avută la data deposedării abuzive este posibilă, numai în urma constatării nevalabilității titlului statului în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Numai în măsura constatării încălcării tuturor normelor imperative de la data preluării, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 (art. 8, 10 și 11 din Constituția din 1948, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 480 - 481 din Codul civil, art. II din Decretul nr. 92/1950), titlul de preluare a proprietății imobilului de către stat este desființat cu efect retroactiv de la data preluării abuzive, instanța putând să constate inexistența dreptului statului, cu consecința păstrării calității de proprietar avută de autorii intimaților reclamanți la data deposedării abuzive.
Decretul nr. 92/1950 nu putea constitui titlu valabil de proprietate pentru stat, întrucât dispozițiile actului normativ mai sus arătat contraveneau prevederilor Constituției de la 1948, care prevedea că dreptul de proprietate personală era ocrotit, conform prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește cota din imobil ce aparținea (), prin Decretul nr. 2/1952, s-a declarat de utilitate publică și s-a trecut în proprietatea statului etajul 1 al imobilului, în condițiile în care și nu ieșiseră din indiviziune și, ca atare, nu se cunoștea efectiv dacă etajul 1 al imobilului reprezenta cota ce aparținea, în condițiile în care fostei proprietare nu i s-a acordat o justă și prealabilă despăgubire.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea a apreciat că sunt nefondate susținerile apelantului, astfel încât, în baza dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, va fi menținută hotărârea instanței de fond, respingându-se ca nefondat apelul pârâtului. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 349 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și, domiciliați în B,- - 15,. 6,. 32, sector 5, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - I -
Red.
./
6ex./27.07.2009
-5.-
Președinte:Sorina Gabriela PrepelițăJudecători:Sorina Gabriela Prepeliță, Stere Learciu
