Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 427/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2301/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.427
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - ---
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.494 A din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 12.05.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, intimata-pârâtă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 18.09.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimatul-pârât Municipiul B prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic, în baza delegației aflată la fila 45 în dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Consilierul juridic al intimatului - pârât Municipiul B prin Primarul General, învederează faptul că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că, la momentul introducerii acțiunii în revendicare, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciar valoarea imobilului era de peste 5 milioane lei vechi. De asemenea mai arată că, nici una dintre cele două etape procesuale nu a fost precizată valoarea imobilului, iar în baza rolului activ, nici una dintre instanțe nu stăruit în aflarea acestei valori pentru stabilirea competenței materiale.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că în mod greșit, în întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - pârâtă s-a invocat că nu au făcut dovada dreptului de proprietate, întrucât imobilul descris în procesul - verbal nr. 27630/17.05.1941 emis de înființarea Cărților Funciare în B (str. - - nr.6) nu ar fi același imobil cu imobilul revendicat, iar istoricul de arteră arată că, - - nu a purtat în timp altă denumire, precum și că au făcut dovada calității de moștenitor al defunctei.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că, au investit instanța de fond cu revendicarea apartamentului nr. 5 situat în B, - - nr. 6,. 3, sect. 2, în suprafață utilă de 108,05, o cotă indiviză de 10/33% din părțile de folosință comună a imobilului și 27,42, teren situat sub construcție. Totodată, mai arată că valoarea de circulație a acestui imobil este de peste 800.000 lei și în stabilirea acestei valori s-au raportat la expertiza extrajudiciară efectuată în dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, cu privire la. 1. 1 din B, - - nr. 6, sect. 2 în suprafață de 88,76, a cărui valoare stabilită prin expertiză este de 789.474 lei.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că, în mod vădit părtinitor și cu rea credință Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală Serviciul nomenclatură a arătat că primele înregistrări ale denumirii acestui imobil încep abia în anul 1948, prin urmare Primăria nu putea să afirme care era denumirea exactă a acestui imobil în anul 1916, anul cumpărării de către autorii recurentului - reclamant. De asemenea mai arată că, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece a schimbat natura acestuia, întrucât dintr- simplă adresă care confirma denumirea de stradă, prezenta este informativă privind datele deținute și nu confera nici un alt drept, într-adevăr redactată greșit și cu intenția de a induce instanța în eroare, prin interpretarea instanței de apel, această adresă a devenit un act care atesta sau nu un drept de proprietate, ceea ce este inadmisibil.
Apărătorul recurentului - reclamant, învederează că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active au făcut dovada că sunt moștenitorii ai autorilor săi. De asemenea mai arată că în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 33, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, a sentinței civile nr. 1600/02.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, fără cheltuieli de judecată. Totodată depune la dosar note scrise.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că, recurentul - reclamant în acțiunea formulată, dar și în motivele de recurs formulate a arătat că în anul 1916 autorii lui și Gac umpărat de la prin contractul nr.2200/27.02.1916 și transcris sub nr.2209/1916 imobilul situat în B, - - nr. 6. De asemenea solicită să se constate că așa cum au arătat în motivele de apel formulate în cauză, că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal fără să aibă la dispoziție titlul de proprietate mai sus menționat, a procedat la compararea titlului pretins de reclamant cu titlul pârâtei și cu toate acestea a dat eficiență titlului reclamantului și în final a admis pe acest considerent acțiunea în revendicare.
Apărătorul intimatei - pârâte mai arată că, instanța de apel analizând motivele de apel prin care l-au invocat a pronunțat o decizie temeinică și legală și în mod corect aceasta a reținut că reclamantul a solicitat revendicarea imobilului în cauză și pentru a fi comparate cele două titluri de proprietate trebuia să facă dovada că este proprietarul imobilului pe care îl revendică. Totodată, solicită să se aibă în vedere adresa emisă de Arhivele Naționale cu nr. -/25.10.2007 în care se menționează că actul autentificat la nr. 2200/1916 nu se refera la tranzacția încheiată între și G.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că, în înscrisul intitulat autorizația nr. 472C se menționează B- - cu str. - nu este descrisă construcția așa cum se menționează în procesul verbal nr. 27630/17.05.1941 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare în B, în care se specifică că imobilul situat în - - nr. 6 se compune din teren în suprafață de 247, și o casă având la parter 2 prăvălii și o cameră și dependințe, la etajul 1.
Apărătorul intimatei - pârâte mai arată că prin adresa nr. 18332/27.11.2007 emisă de Direcția Evidență și Cadastrală Serviciul se menționează că artera de circulație care poartă denumirea de - - sector 2, nu a purtat altă denumire. De asemenea învederează faptul că imobilul în cauză nu se află amplasat pe, ci se află amplasat în mijlocul arterei de circulație - - și este cuprins între alte două imobile atât în partea dreaptă cât și.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile deciziei civile nr. 33, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând în acest sens respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimatului - pârât solicită respingerea recursului, deoarece împărtășește opinia instanței de apel. Cu privire la dispozițiile deciziei civile nr. 33, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție arată că sunt incidente în prezenta cauză, în sensul admisibilității acțiunii în revendicare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1600/02.03.2007, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâta, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a numitului, invocată de instanță din oficiu, a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâți, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes a capătului 1 al cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Municipiul B, prin întâmpinare, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și Municipiul B prin Primarul General, a obligat pârâta să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr.5 situat în B, - - nr.6,.3, sectorul 2 compus din vestibul, cameră, cameră, cameră, baie, cameră, degajament, bucătărie, WC, cămara, terasă retrasă din gabarit, pivniță în suprafață utilă de 108,05 mp, o cotă indiviză de 10,33% din părțile de folosință comună ale imobilului și 27,42 mp teren situat sub construcție, a respins capătul 1 al cererii de chemare în judecată, ca lipsit de interes, a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată, a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că anul 2006, autoarea lui, Gac umpărat de la prin contractul nr.2200/27.02.1916 și transcris sub nr.2209/1916, imobilul situat în B, - -, nr.6. Acest imobil era compus din: teren în suprafață de 247 mp și o casă cu parter, având două prăvălii, o cameră și dependințe; la etajul I se află 6 camere, 2 antreuri, baie, bucătărie, cameră de servitori, oficiu și 2 cămări; la etajele II și III fiind aceeași repartiție; în pod mansardat două spăIătorii. Cele arătate mai sus rezultă din procesul - verbal din data de 17.05.1941, întocmit de către Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în B (fila 10) și din adresa nr. 4526/17.02.2006 a (fila 21 ).
În anul 1950, în temeiul Decretului nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, imobilul arătat mai sus a fost preluat de stat, trecând în proprietatea acestuia (poziția nr.340 din anexa la Decretul nr.92/1950), așa cum rezultă din adresa nr. 4526/2006 (fila 21).
În anul 1945, Gad ecedat, moștenitori ai acesteia fiind - soțul acesteia, și - fiul acesteia, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 14 din dosar. Din certificatul de moștenitor nr.88/1958 rezultă că în anul 1956 a decedat și, moștenitor al acestuia fiind fiul său -. În consecință, moștenește toate bunurile ce se aflau în patrimoniul defuncților la data decesului acestora sau bunurile ce ar fi putut fi aduse la masa succesorală.
În anul 2006, a decedat și, moștenitor al acestuia fiind, așa cum rezultă din Certificatul de calitate de legatar nr.44/06.12.2006 (fila 101) și din testamentul lui (fila 90).
În anul 2002, a formulat notificare, în condițiile Legii nr.10/2001, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul în cauză.
Ulterior, în anul2005, în temeiul Legii nr.112/1995, apartamentul nr.5 dinimobilul situat în B, - -, nr.6, apartament ce ace obiectul prezentei acțiuni în revendicare, a fost vândut de către pârâtul Municipiul B, prin contractul nr.4874/26.10.2005, pârâtei.
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a lui, invocată din oficiu de către instanța de judecată, aceasta a considerat-o întemeiată pentru următoarele motive:
La data de 13.09.2006 a decedat, în cauză fiind introdus.
Relativ la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, excepție invocată de către pârâți, instanța a considerat-o neîntemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 se putea solicita restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă aceste imobile se aflau în proprietatea statului, a unităților administrativ teritoriale sau al unor anumite persoane juridice. Astfel, această lege nu reglementează ipoteza în care imobilul se află în proprietatea unei persoane fizice.
Cu privire la excepția lipsei de interes a promovării primului capăt de cerere al acțiunii, excepție invocată de Municipiul B, instanța a considerat această excepție ca întemeiată pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.5 din imobilul situat în B, - -, nr.6, sector 2.
Una dintre condițiile generale de exercitare ale acțiunii civile este interesul.
Potrivit doctrinei, prin interes se înțelege folosul practic - material sau moral - urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. De asemenea, interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.
Potrivit art.2 din Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au făcut obiectul Decretului nr.92/1950 au fost preluate de stat în mod abuziv, încălcând Constituția din anul 1948 și tratatele internaționale la care România era parte.
În consecință, având în vedere că imobilul care face obiectul prezentei cereri a fost preluat în temeiul Decretului nr.92/1950, preluarea s-a făcut în mod abuziv, reclamantul nemaiavând vreun interes practic în a solicita nevalabilitatea titlului statului.
Cu privire la capătul al doilea de cerere, referitor la obligarea pârâtei de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.5 situat în B, - -, nr.6, etaj 3, sector 2, instanța l-a admis pentru următoarele considerente:
Reclamantul invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare cumpărare nr.2200/1916, prin care autoarea sa a dobândit bunul în cauză, iar pârâta invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare-cumpărare nr.4874/26.10.2005 (fila 27), prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5 de la Municipiul
Comparând cele două titluri de proprietate invocate, instanța a dat eficiență titlului de proprietate al reclamantului, întrucât titlul de proprietate al pârâtei provine de la un neproprietar - Municipiul Astfel, având în vedere că titlul Municipiului B este unul nevalabil, întrucât preluările de imobile în temeiul Decretului nr.92/1950 au fost considerate abuzive, acesta nu putea înstrăina pârâtei un drept pe care nu îI avea în patrimoniu.
Instanța nu a putut reține susținerea pârâtei potrivit căreia a dobândit bunul cu bună-credință, nefiind notificată de către reclamant cu privire la promovarea vreunei acțiuni în revendicare sau proceduri administrative de restituire care să privească apartamentul nr.5. Astfel, buna-credință de la data dobândirii imobilului ar fi putut avea relevanță în cazul promovării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4874/26.10.2005, iar nu în cazul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, precum în cauza de față.
Prin decizia civilă nr.494/26.03.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul pârâților împotriva sentinței civile nr.1600/2007, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că
Asupra motivului că în mod greșit a fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în lipsa unei hotărâri prin care să se fi anulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, ceea ce lipsește de efecte dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că acestea sunt apărări noi, ceea ce face aplicabile dispozițiile art.292 pct.1 Cod procedură civilă, în speță obiectul acțiunii îl constituie o acțiune în revendicare prin comparația titlurilor de proprietate, ori în situația în care acțiunea era admisibilă numai după anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, nu mai existau două titluri opuse de părți, revendicarea putând fi abordată doar în modalitatea în care numai una din părți prezenta un titlu de proprietate, susținerile apelantei fiind deci nefondate.
În ce privește faptul că acțiunea în revendicare era inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 potrivit cu care bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de către foștii proprietari numai dacă acestea nu fac obiectul unei legi speciale de reparație, iar față de momentul promovării acțiunii, ulterior apariției Legii nr.10/2001, ea trebuia supusă dispozițiilor legii speciale, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că legea specială are în vedere doar situația în care imobilele ce fac obiectul acestei legi sunt în patrimoniul statului, fără a reglementa și situația în care aceste imobile au ieșit din patrimoniul statului.
În cererea sa reclamantul invoca drept titlu de proprietate al autorului sau contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.2200/27.02.1916, transcris sub nr.2209/1916, ori din relațiile comunicate de Ministerul d e Interne - Arhivele Naționale sub nr.-/25.10.2007 (fila 34 dosar apel) rezultă că actul autentificat sub nr.2200/1916 nu are ca obiect o tranzacție încheiata între și G, din conținutul actului transcris la data de 27.02.1916, atașat adresei în copie, rezultă că între și G s-a încheiat o convenție privind vânzarea - cumpărarea unui imobil situat în B,.- nr.22, cu-, procesul - verbal din 17 mai 1941 (fila 10 dosar fond) nefiind în măsură a face dovada dreptului de proprietate.
În atare tuație, reclamantul nu a făcut dovada faptului că autorul săuafost proprietarul imobilului revendicat, istoricul de rol fiscal comunicat instanței prin adresa emisă de către Primăria Municipiului B, Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală, sub nr.-/18332/27.l1.2007, arătând că - - nu a purtat în timp altă denumire.
Cum asupra imobilului numai pârâta - apelantă a prezentat un titlu de proprietate, reclamantul neprezentând un titlu asupra aceluiași imobil, acesta nu poate beneficia de dispozițiile art.480 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul - intimat, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de apel trebuia să rețină că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor imperative privind competența materială, având în vedere că valoarea imobilului revendicat este mai mare de 800.000 lei, astfel încât competența în prima instanță aparținea Tribunalului București;
- instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu, întrucât nu a dovedit identitatea dintre imobilul din contractul de vânzare - cumpărare nr.2200/27.02.1916 autentificat de Tribunalul Ilfov, dobândit de autorii reclamantului și apartamentul revendicat prin acțiune situat în B, - -, nr.6, etaj 3, sector 2, ce a fost cumpărat de pârâți prin contractul de vânzare - cumpărare nr.4874/26.10.2005 în baza Legii nr.112/1995;
- recurentul înțelege să formuleze motive de recurs și pe fondul cauzei, arătând că statul nu putea să înstrăineze în baza Legii nr.112/1995 pârâților un imobil pe care-l deținea fără un titlu valabil și ca atare, în compararea titlurilor de proprietate instanța trebuie să dea preferință titlului de proprietate al intimatului - reclamant, așa cum în mod legal a procedat instanța de fond. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO și art.44 din Constituția României. Instanța de apel trebuia să rețină că buna-credință a pârâților este irelevantă în cauză întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere în nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs se invocă excepția necompetenței materiale după valoare a primei instanțe în judecarea cauzei.
Acest motiv de recurs nu este fondat întrucât în cadrul acțiunii în revendicare reclamantul este acela care indică valoarea bunului revendicat și numai în măsura în care pârâtul contestă această valoare urmează a se administra probe, inclusiv expertiză prețuitoare, de către reclamant în principal, pentru a se dovedi valoarea reală a bunului.
Ori, în fața instanței de fond la termenul din data de 02.03.2007 reclamantul - recurent a indicat valoarea apartamentului revendicat ca fiind 120.000 lei, valoare care atrage competența Judecătoriei Sectorului 2 B în soluționarea cauzei. Pârâta, prin apărător, nu a contestat această valoare, astfel că potrivit dispozițiilor art.181Cod procedură civilă Curtea va găsi nefondată excepția necompetenței materiale invocate de recurent.
Recursul este însă fondat având în vedere temeinicia celui de-al doilea motiv de recurs.
Astfel, prima instanță a statuat identitatea dintre imobilul ce a aparținut autoarei reclamantului, dobândit de aceasta prin contractul de vânzare - cumpărare nr.2200/27.02.1916 și apartamentul revendicat prin acțiunea introductivă de instanță, cumpărat de pârâtă prin contractul de vânzare - cumpărare nr.4874/26.10.2005, în baza probelor administrate în cauză: procesul - verbal din data de 17.05.1941 întocmit de Comisia pentru înființarea Cărților Funciare și adresa nr.4526/17.02.2006 a SC "" SA.
Instanța de apel înlătură procesul - verbal din data de 17.05.1941 al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare, reținând că acesta nu poate face dovada dreptului de proprietate și apreciind ca suficientă adresa Municipiului B - Direcția de Evidență Imobiliară și cadastru nr.-/18332/27.11.2007 (prin care se susține că la nivelul anului 1945 - - avea aceeași denumire și că aceasta nu a avut în timp altă denumire), constată că nu există identitate între imobilul cumpărat în 1916 de către autoarea reclamantului și imobilul revendicat prin acțiune.
Curtea constată că nici una dintre cele două instanțe nu a administrat suficiente probe pentru a clarifica chestiunea identității imobilului revendicat. Astfel, nici una dintre instanțe nu a dispus efectuarea unei expertize care să identifice pe teren imobilul cumpărat în 1916 de către autoarea reclamantului. Sub aspectul identității imobilului și nu al dreptului de proprietate al autoarei pe imobil, procesul - verbal din 17.05.1941 al Comisiei de înființare a Cărților Funciare reprezintă un început de dovadă, el putând să fie avut în vedere de către instanță.
Având în vedere că instanța de recurs nu este lămurită cu privire la identitatea imobilului revendicat, având în vedere că instanța de apel a soluționat cauza având în vedere doar acest aspect fără a intra în cercetarea restului problemelor de fond vizând revendicarea și având în vedere că în fața instanței de recurs nu se poate administra proba cu expertiză tehnică imobiliară, Curtea făcând aplicabilitatea dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Rejudecând apelul, instanța de apel va dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare pentru identificarea imobilului în litigiu și va administra și orice alte probe va găsi de cuviință în lămurirea acestei chestiuni.
Întrucât instanța de apel nu a comparat titlurile părților și nu a făcut aprecieri nici cu privire la restul problemelor de drept invocate de recurent în celelalte motive de recurs, Curtea nu se va pronunța pe acestea pentru a nu prejudicia părțile de dublul grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.494 A/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./30.06.2009
TB-5 -;
Jud.2 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
