Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.431
Ședința publică din 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.909/A din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe reclamanta intimată și pârâții intimați, și, pentru partaj de folosință imobil.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta intimată, pârâta intimată și consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru achitată, arătând că părțile nu au calitatea de coproprietari asupra terenului, având doar un drept de folosință, imobilul fiind revendicat în temeiul Legii 10/2001, cerere care este nesoluționată.
Apărătorul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate pentru motivele invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2503/13.03.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea principală precizată formulată de reclamanta împotriva pârâților, in calitate de moștenitoare după pârâta defunctă, și Consiliul Local al Municipiului T, constatându-se că terenul în suprafață de 677 mp, înscris în CF 259 colectivă T, este proprietatea Statului Român și în folosința părților după cum urmează: 157/677 mp teren în folosința reclamantei; 134/677 mp teren în folosința pârâtei; 386/677 mp teren în folosința pârâților și; s-a dispus partajarea folosinței terenului sus-menționat conform variantei întocmită de expert G la termenul de judecată din 13.02.2007: grădina de fațadă cu utilități comune materializată în planul de situație prin punctele de contur 1-2-v-y-x; suprafața construită a casei, materializată prin punctele de contur 2-3-w-v; zona de acces pentru apartamentele 2 și 3, materializată prin punctele de contur v-y-z-B-u-A-3-w; curte în folosința exclusivă pentru apartamentul nr. 1, materializată prin punctele de contur x-7-D-C-B-Z; grădina în folosința exclusivă pentru apartamentul nr. 1, materializată prin punctele de contur D-6-r-p-o-s-m-n-C; grădina în folosința exclusivă a apartamentului nr. 2, materializată prin punctele de contur B-C-n-m-s-o-t-u; grădina în folosința exclusivă a apartamentului nr. 3, materializată prin punctele de contur A-4-5-r-p-o-t- Au fost de asemenea obligați pârâții și să demoleze garajul edificat pe terenul sus-menționat, respingându-se în rest acțiunea principală si a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții și.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că imobilul situat în Municipiul T,-, înscris în CF nr. 259 colectivă T, nr. top 934, a fost conceput din construcție ca o casă unifamilială, proprietatea tabulară a numitului, compus fiind din casă și teren de 677 mp. Acest imobil a trecut în proprietatea Statului Român în anul 1963, în baza Decretului nr. 111/1951, iar în prezent este revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
La data pronunțării hotărârii primei instanțe, procedura administrativă de restituire nu a fost finalizată prin emiterea unei dispoziții de către Primarul Municipiului
În anul 1997, imobilul a fost apartamentat, după cum urmează: apartamentul nr. 1 la parter, cu 57,03 % pc și 368/777 mp; apartamentul nr. 2 la subsol, cu 23,23 % pc și 157/677 mp; apartamentul nr. 3, la subsol, cu 19,74 % pc și 134/677 mp.
Conform CF ind - T nr. top 934/I, apartamentul nr. 1 fost cumpărat de pârâții și în baza Legii nr. 112/1995, fiind compus din: 2 camere, bucătărie, baie, alimente, antreu, hol, WC, terasă.
și le revine în folosință 386/677 mp teren, pentru care achită chirie.
Conform CF ind. - T nr. top 934/II, apartamentul nr. 2 fost cumpărat de numita în baza Legii nr. 112/1995, fiind moștenit de reclamanta. Acest apartament este compus din: 1 cameră, bucătărie, WC, antreu, alimente. Reclamantei revenindu-i în folosință 157/677 mp teren.
Conform CF ind. - T nr. top 934/III, apartamentul nr. 3 fost cumpărat de numita, în baza Legii nr. 112/1995, fiind compus din 1 cameră, bucătărie, baie și antreu.
Pârâta a decedat în cursul procesului, iar moștenitoarea sa este pârâta, care i-a preluat prin transmisiune calitatea procesuală pasivă.
Pârâta este în prezent intabulată asupra apartamentului nr 3 și îi revine în folosință 134/677 mp teren.
Cu ocazia măsurătorilor efectuate în teren, expertul Gac onstatat că parcela topo 934 din CF 259 colectivă T, are 661 mp, respectiv cu 16 mp în minus față de suprafața tabulară. În aceste condiții, suprafețele cuvenite în folosință proprietarilor de apartamente au fost diminuate proporțional, după cum urmează: pârâții și - 377 mp; reclamanta - 154; pârâta - 130 mp.
Atât expertul topo, cât și instanța de fond, cu ocazia cercetării la fața locului, au constatat că în teren există delimitări care marchează modul actual de folosire al, acestea fiind separate prin garduri din plasă de sârmă.
Spațiul din fața casei, cuprins între fațada principală și gardul de la stradă, este folosit în comun.
Expertul a mai constatat că există două porți de acces în curte: poarta nr. 1 din partea a imobilului, privit dinspre stradă înspre curte, și poarta nr. 2, din partea dreaptă a imobilului, privit dinspre stradă în curte.
În teren, în afara construcției înscrise în CF 259 colectivă T, s-a mai constatat existența unor construcții anexe: copertina din schelet metalic cu pereți din plăci din azbociment și geam armat; magazie nr. 3, din schelet metalic cu pereți și acoperiș din plăci prefabricate din azbociment; șopron cu schelet din țeavă cu pereți și acoperiș din plăci prefabricate din azbociment; magazie nr. 2 zidită din cărămidă; garaj din zidărie ușoară, acoperit cu plăci din azbociment; magazia nr. 1 zidită, cu acoperiș din plăci prefabricate din azbociment.
Magazia nr. 2 este folosită de către proprietarii apartamentului nr. 3, celelalte construcții fiind folosite de către pârâții și.
La interogatoriul luat de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4998/2005, pârâții și au învederat instanței că au construit garajul în litigiu în anul 1984, cu acordul.
Cu ocazia cercetării la fața locului, la data de 26.01.2007, pârâții au precizat că nu au obținut autorizație de construcție pentru garajul în litigiu, deoarece nu au respectat proiectul. a au recunoscut că autoritățile au refuzat recepționarea garajului și închirierea acestuia către pârâții deoarece au apreciat că este o construcție provizorie, având zidul construit pe muchie și acoperișul din azbociment.
Cu ocazia cercetării la fața locului, părțile au convenit o modalitate de partajare folosinței terenului concretizată de expertul G în propunerea de partajare depusă la termenul de judecată din 13.02.2007.
Această modalitate de partajare asigură o grădină de fațadă cu utilități, comună pentru proprietarii celor trei apartamente, o zonă de acces exclusiv pentru proprietarii apartamentelor 2 și 3 și câte o grădină în folosința exclusivă pentru proprietarii celor trei apartamente.
În varianta sus menționată, proprietarii fiecărui apartament vor folosi teren conform cotei de proprietate calculat la suprafața de 661 mp existentă în teren.
Expertul Gap recizat că, pentru realizarea acestei variante de partaj, proprietarii apartamentului nr. 1, și, trebuie să demoleze garajul. pârâți au facultatea de a păstra peretele exterior al garajului, având în vedere că linia de partajare îl înglobează.
Ulterior, reclamanta nu a mai fost de acord cu varianta de partajare convenită cu ocazia cercetării la fața locului, solicitând instanței varianta de partajare propusă de expert la termenul de judecată din 29.09.2006, pentru a se asigura reclamantei accesul la folosința podului, aflat în proprietate comună. Reclamanta nu a mai fost de acord cu asigurarea unei suprafețe de protecție în fața magaziei nr. 2, cu motivarea că i s-ar diminua considerabil suprafața grădinii.
Consiliul Local al Municipiului Tap recizat că nu este de acord cu propunerea de partajare a terenului, cu motivarea că părțile comune - indivize ale fiecărui apartament trebuie respectate conform notațiilor din colectivă T.
Instanța de fond a apreciat că obiecțiile formulate de reclamanta și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, nu sunt întemeiate, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă asupra căruia trebuie să se pronunțe instanța de fond, este ceea ce solicită reclamantul prin actul de sesizare a instanței.
În speță, reclamanta a solicitat ca, în baza art. 1 și urm. Din Decretul nr. 31/1954, să realizeze o partajare a folosinței terenului din CF colectivă 259 T, iar nu constatarea terenului aferent apartamentelor cumpărate de părți în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit dispozițiilor art 21 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, o dată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente.
Majoritatea doctrinei și a practicii judecătorești este în sensul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se face automat, ope legis, ci în condițiile art 36 din Legea nr. 18/1991 republicată, respectiv prin ordin al prefectului, la cererea persoanei interesate. Pe de altă parte, practica judecătorească face distincție între "apartamentul" care poate fi cumpărat de chiriaș în baza Legii nr. 112/1995 și " apartamentul" definit de art 3 din aceeași lega, supus restituirii către foștii proprietari, a mai retinut prima instanta.
Atâta timp cât între părți există neînțelegeri cu privire la componența apartamentelor pe care le-au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, inclusiv cu privire la existența podului, ca parte comună indiviză neînscrisă în cartea funciară, nu se poate determina terenul aferent apartamentelor, destinat să asigure folosirea normală a acestora. Toate aceste neînțelegeri trebuie rezolvate de părți înainte de declanșarea procedurii prevăzute de art 36 din Legea nr. 18/1991 modificată.
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond a apreciat că în speță părțile nu pot solicita o variantă de partajare a terenului în sensul de a li se asigura folosința altor spații decât cele înscrise în contractele lor de vânzare-cumpărare și asupra cărora sunt intabulate, după cum nu pot solicita o variantă de partajare care să le asigure terenurile aferente apartamentelor, în sensul art 21 din Legea nr. 112/1995 și art 36 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Partajarea terenului comun folosit de părți presupune respectarea cotelor înscrise în cartea funciară asupra părților comune indivize și a terenului pentru care acestea plătesc chirie, astfel cum rezultă din decizia de casare nr. 1000/13.04.2005 pronunțată în dosarul nr. 598/C/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Civilă.
Varianta de partajare a folosinței propusă de expertul G la termenul de judecată din 13.02.2007 respecta cerințele sus-menționate.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale și culturale, în acord cu interesul obștesc potrivit legii și regulilor de conviețuire.
Articolul 3 din același decret prevede că drepturile civile sunt ocrotite de lege; ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social.
În baza dispozițiilor legale susmenționate, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă precizată și, pe cale de consecință, a dispus partajarea folosinței terenului înscris în CF colectivă 259 T conform variantei întocmită de expert topo G la termenul de judecată din 13.02.2007, și au fost obligați pârâții și la demolarea garajului edificat pe terenul sus-menționat.
Măsura demolării garajului sus-menționat a fost apreciata de către judecătorie ca respectând cerințele art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cauza de utilitate publică și proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit.
În cauza Oneryildiz contra Turciei, soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 18 iunie 2002, s-a admis ca locuința precară, construită pe un teren proprietatea statului, fără niciun fel de autorizație, în pofida dispozițiilor privitoare la protecția mediului, reprezintă un interes economic substanțial, care poate fi analizată ca un bun sensul Convenției, iar distrugerea acestei locuințe, datorită neglijenței autorităților constituie o privare de proprietate.
Raportat la practica CEDO sus-menționată, garajul construit de pârâții pe terenul proprietate de stat fără autorizație, reprezintă un interes economic substanțial și poate fi analizat ca un bun în sensul Convenției, deoarece a fost folosit de acești pârâți timp de 23 de ani, fără ca autoritățile să își exercite prerogativele prevăzute de lege și să solicite demolarea, a precizat prima instanță.
Pe de altă parte, în cauza Saliba contra Malta, Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul că privarea de proprietate cu privire la o asemenea construcție este justificată de o cauză de utilitate publică atunci când se urmărește respectarea dispozițiilor legale în material executării construcțiilor.
În speță, prin construirea garajului în litigiu, pârâții au încălcat nu doar dispozițiile legale în materia autorizării și executării construcțiilor, ci și obligațiile la care legea îi supune pe proprietari fără chiar să existe vreo convenție între aceștia.
Obligațiile sus menționate sunt reglementate de art. 588 cod civil și art. 589 alin.2 cod civil și se pot referi la: zidul comun, șanțul comun, privirea asupra proprietății vecinului, scurgerea streșinilor, drumul de trecere și condițiile în care se pot înălța un contrazid.
Potrivit art. 599 civ. unul dintre vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine pe dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt. În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a apela mai întâi la experți, pentru ca acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt.
În speță, garajul construit de pârâții este lipit de zidul înscris în cartea funciară, zid care corespunde apartamentului nr. 2, proprietatea reclamantei.
Reclamanta nu și-a dat acordul la edificarea acestui garaj. Pe de altă parte, pârâții au patru autoturisme și există inconveniente în ceea ce privește accesul reclamantei și al pârâtei în curtea imobilului în litigiu.
Demolarea garajului sus menționat nu constituie o sarcină excesivă și prea oneroasă pentru pârâții, care, cu ocazia cercetării la fața locului, au fost de acord să procedeze la demolarea dacă nu există o altă soluție de rezolvare a neînțelegerilor dintre părți.
În urma aplicării variantei de partajare propusă de expertul G la termenul de judecată din 13.02.2007, loturile atribuite în folosința reclamantei și pârâtei nu sunt afectate de alte construcții sau materiale depozitate de pârâții și.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art 1169 civ, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea principală în ceea ce privește partajarea folosinței terenului conform variantei propuse de expert la data de 29.09.2006 și, respectiv, în ceea ce privește demolarea altor construcții decât garajul și ridicarea unor materiale de construcții de către pârâții.
În cursul procesului nu au fost administrate probe care să justifice calitatea procesuală activă a reclamanților reconvenționali și pentru a solicita contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu, astfel încât judecătoria a reținut că aceste îmbunătățiri au fost executate de către persoana juridică SC SRL.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art 112 pr.civ. instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de pârâții și pentru lipsa calității procesuale pasive.
Văzând disp. art 274 pr.civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 144,40 lei, iar pârâții și Mai au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 144,40 lei, acestea reprezentând câte 1 parte din taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul de expert.
Împotriva hotărârii a declarat apel paratul Consiliul Local al municipiului T, solicitând schimbarea acesteia și respingerea acțiunii.
In motivarea apelului, apelantul a arătat că partajul de folosință vizează doar folosința bunurilor indivize, fără a se stabili fondul dreptului de proprietate al coproprietarilor care își împart provizoriu folosința bunurilor si ca este imperios necesar ca toți coproprietarii sa-și dea consimțământul.
Apelantul a invederat că în legislația civila româneasca nu este reglementat partajul de folosință, ci doar partajul de proprietate, astfel încât se cere a fi îndeplinita condiția de coproprietari a persoanelor care cer partajul si consimțământul tuturor coproprietarilor. Or, în speță, părțile nu sunt coproprietari ai terenului, având doar un singur drept de folosință asupra acestuia, proprietatea aparținând Statului R, care nu a fost de acord cu partajul de folosință. In plus, dispunându-se de către prima instanță partajarea folosinței cu demolarea garajului proprietatea pârâtilor s-a intrat in fondul dreptului de proprietate, acțiune care este inadmisibila in cadrul partajului de folosință, a apreciat apelantul.
S-a mai subliniat de către apelant că, întrucât imobilul în litigiu este revendicat în baza Legii 10/2001, devin incidente prevederile legale conform cărora până la soluționarea procedurilor administrative și judiciare, sub sancțiunea nulității absolute, imobilul nu poate fi înstrăinat și nu poate fi dobândit ca urmare a prescripției achizitive sau prin alte moduri de dobândire a proprietății.
In drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 282 si următoarele din Codul procedură civilă și Legea 10/2001.
Intimații si au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului si apreciind corecta hotărârea primei instanțe.
La rândul său, intimata, prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea apelului, arătând ca proprietarii apartamentelor nu doresc sa schimbe regimul de proprietate al terenului, ci doar să-l folosească potrivit cotelor - părți înscrise in cartea funciara.
Intimata a formulat concluzii scrise, solicitând de asemenea respingerea apelului și invocând, în esență, aceleași considerente cu cele reținute de prima instanță.
In apel, intimata a depus la dosar fisa de calcul pentru stabilirea chiriei pentru suprafață de teren aferenta imobilului situat în T,-,.2 și chitanța seria - nr. - ce atesta plata acesteia, in afara acestor înscrisuri nemaifiind solicitate și administrate probe noi de către părți.
Prin decizia civilă nr.909/A/7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost respins apelul declarat de apelantul parat Consiliul Local al municipiului T împotriva sentinței civile 2503/13.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul -, în contradictoriu cu intimata reclamantă și cu intimații pârâți, si și a obligat apelantul la 800 lei cheltuieli de judecata în apel către intimata .
Din cuprinsul deciziei civile sus amintite se reține că terenul in suprafața totala de 677 mp a fost folosit împreuna de către reclamanta și pârâți, părțile cumpărând apartamentele pe care le-au deținut în calitate de chiriași și având asupra terenului un drept de folosință, după cum în mod corect a reținut prima instanță.
Chiar daca legea nu reglementează partajul de folosință ci doar partajul coproprietății, având în vedere că dreptul de folosință este un atribut al dreptului de proprietate, conform principiului de drept " daca se poate mai mult se poate si mai putin" atât jurisprudența cât și doctrina au admis partajul de folosință în toate situațiile în care acesta era practic și tehnic posibil.
De altfel, aceste aspecte au fost reținute și în decizia civila 1000/2005 pronunțată în recurs de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile 1260/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, într-un prim ciclu procesual în dosarul de fata. Admițând recursul, Curtea de APEL TIMIȘOARA a statuat cu caracter obligatoriu, potrivit art. 315 alin. 1., că, în mod greșit atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat acțiunea inadmisibila, împiedicând astfel exercitarea de către reclamanta și pârâta a dreptului de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție și art. 26 din CEDO. S-a reținut și faptul că, atât timp cât între părți există neînțelegeri cu privire la folosința terenului, nu se poate admite că aceasta situație să fie menținută fără a fi soluționata în vreun fel, mai ales în cazul în care expertul a propus soluții și că poziția procesuala a Consiliului Local al municipiului T trebuie analizata cu rezerve, având în vedere că acesta, în calitate de proprietar, a atribuit părților în folosință terenul, că în speță nu se discută proprietatea, ci numai folosința și că, potrivit art. 1420 Cod civil, Consiliul Local al municipiului T garantează părților folosința pașnică a terenului pentru care acestea plătesc chirie, în cotele înscrise în cartea funciara.
Date fiind aceste aspecte reținute cu puterea lucrului judecat de hotărâre judecătoreasca irevocabilă, prin care instanța de recurs, dispunând casarea, a dezlegat o serie de probleme de drept, nu mai poate invoca, pe calea apelului, aceleași motive deja dezlegate de către instanța de recurs prin hotărârea de casare.
Cât privește pretinsul partaj al coproprietății, invocat de către apelant, acest motiv este totalmente nefondat, fiind evident că părțile solicită partajul folosinței, cu privire la care toți cei care folosesc terenul și-au dat consimțământul. Lipsa consimțământului proprietarului Statul nu poate paraliza acțiunea de partaj al folosinței terenului, având in vedere că, potrivit celor reținute de Curtea de APEL TIMIȘOARA, garantează părților folosința pașnică a terenului pentru care acestea plătesc chirie, în cotele înscrise în cartea funciara.
Faptul că, dispunându-se de către instanța de fond partajul folosinței terenului în modalitatea arătată a implicat și demolarea garajului proprietatea pârâților, aspect care, potrivit apelantului, vizează fondul dreptului de proprietate, poate fi eventual invocat doar de către pârâții, afectați prin măsura dispusa de către instanță, iar nu și de, care este terț fata de aceasta măsură.
Referitor la pretinsa interdicție de înstrăinare sau dobândire a imobilului revendicat în baza Legii 10/2001 ca urmare a prescripției achizitive sau prin alte moduri de dobândire a proprietății, tribunalul a apreciat ca evident faptul că aceasta interdicție vizează transmiterea și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu dreptul de folosință.
Având in vedere aceste considerente, în temeiul art. 296. tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile sus-amintite pârâtul Consiliul Local al municipiului Tad eclarat recurs, înregistrat sub nr- din 20 februarie 2008, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Din motivele de recurs se reține că soluția instanței de fond este greșită întrucât, pentru a dispune partajul de folosință,este necesar consimțământul tuturor coproprietarilor, în speță părțile implicate neavând calitatea de coproprietari ia terenului în litigiu ci simpli detentori precari, proprietar asupra terenului fiind Statul Român, care nu a fost niciodată de acord cu acest partaj de folosință, sub acest aspect acțiunea de partaj fiind inadmisibilă.
Pârâtul recurent mai arată că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că imobilul în litigiu este revendicat în baza Legii 10/2001, nefiind finalizată procedura administrativă, devenind astfel incidente dispozițiile legale în materie potrivit cărora acest imobil nu poate fi înstrăinat, nu poate fi dobândit ca urmare a prescripției achizitive sau alte moduri de dobândire a proprietății.
În ce privește cheltuielile de judecată, pârâtul recurent solicită respingerea acestora deoarece reclamanta este cea care a inițiat procesul, astfel că instituția pârâtă nu este în culpă procesuală.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și cele ale Legii 10/2001.
Atât reclamanta intimată cât și pârâții intimați, și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizându-se motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanțe, actele și probele de la dosar, văzând prevederile al.8 și 9 Cod procedură civilă, se constată că recursul de față nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, imobilul situat în Municipiul T,-, înscris în CF nr. 259 colectivă T, nr. top 934, a fost conceput din construcție ca o casă unifamilială, proprietatea tabulară a numitului, compus fiind din casă și teren de 677 mp. Acest imobil a trecut în proprietatea Statului Român în anul 1963, în baza Decretului nr. 111/1951, iar în prezent este revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
La data pronunțării hotărârii primei instanțe, procedura administrativă de restituire nu a fost finalizată prin emiterea unei dispoziții de către Primarul Municipiului
În anul 1997, imobilul a fost apartamentat, după cum urmează: apartamentul nr. 1 la parter, cu 57,03 % părți comune și 368/777 mp; apartamentul nr. 2 la subsol, cu 23,23 % părți comune și 157/677 mp; apartamentul nr. 3, la subsol, cu 19,74 % părți comune și 134/677 mp.
Terenul in suprafața totala de 677 mp a fost folosit împreuna de către reclamanta și pârâți, părțile cumpărând apartamentele pe care le-au deținut în calitate de chiriași și având asupra terenului un drept de folosință.
Curtea apreciază critica vizând lipsa consimțământului tuturor coproprietarilor la partajarea folosinței imobilului ca fiind nefondată, întrucât atâta timp cât intre părți exista neînțelegeri cu privire la folosința terenului, atât jurisprudența cât și doctrina au admis partajul de folosință în toate situațiile în care acesta este practic și tehnic posibil, în speță expertul a propunând soluții viabile, părțile în cauză dându-și consimțământul, iar lipsa consimțământului proprietarului Statul Român nu poate paraliza acțiunea de partaj al folosinței terenului, având în vedere că acesta, în calitate de proprietar, a atribuit părților în folosință terenul, în speță nu se discută proprietatea, ci numai folosința iar, potrivit art. 1420 Cod civil, Consiliul Local al municipiului T garantează părților folosința pașnică a terenului pentru care acestea plătesc chirie, în cotele înscrise în cartea funciara.
Aceste aspecte au fost dezlegate și prin decizia civila 1000/2005 pronunțata în recurs de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile 1260/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, intr-un prim ciclu procesual în dosarul de față, care a apreciat cu putere de lucru judecat că acțiunea de față ca fiind admisibilă.
Cât privește pretinsa interdicție de înstrăinare sau dobândire a imobilului revendicat în baza Legii 10/2001 ca urmare a prescripției achizitive sau prin alte moduri de dobândire a proprietății, Curtea o apreciază ca nefondată întrucât, această interdicție vizează transmiterea și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu dreptul de folosință.
În ce privește împrejurare că în mod greșit instanța de apel ar fi obligat pârâtul recurent la plata cheltuielilor de judecată, Curtea o apreciază, de asemenea, ca nefondată întrucât, această parte a inițiat calea de atac, respinsă de către instanța de apel, iar potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, în cauză neexistând nici un motiv care să determine modificarea acesteia, urmând ca în temeiul art.312 Cod procedură civilă să respingă recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul recurent să plătească reclamantei intimate 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.909/A din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe reclamanta intimată și pârâții intimați, și, pentru partaj de folosință imobil.
Obligă pârâtul recurent să plătească reclamantei intimate 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.IG/19.05.2008
Dact./19.05.2008/2 ex
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Trandafir Purcăriță, Erica Nistor
