Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.432.
Ședința publică de la 27.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva deciziei civile nr. 421din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI prin consilier juridic, ce depune delegația la dosar, intimații-reclamanți și prin avocat ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr.- din 26.10.2009 și intimatul-pârât prin avocat ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. - din 02.10.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data 21.10.2009, intimatul-pârât, a depus întâmpinare în 4 exemplare ce nu a fost comunicată și părților adverse.
Curtea comunică în ședință publică, reprezentantului legal al recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice, un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-pârât.
Reprezentantul recurentului-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI precizează că nu solicită alt termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și întrucât nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului-pârât învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice privind restituirea prețului actualizat și plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu, precum și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și pune concluzii de respingere a recursului, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. În susținerea poziției sale, depune și concluzii scrise, precizând că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză față de prevederile art. 50 alin.2 din Legea nr.10/2001 astfel încât se impune respingerea recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. De asemenea, solicită obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B la data de 26.07.2007, sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții SC SA, și, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea-primei pârâte la plata sumelor de 334.603 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații, consolidare și renovare a imobilului din B,-, corp A,. 1 sector 2, precum și a sumei de 244.912.500 ROL reprezentând contravaloarea prețului achitat pentru imobil (valoare reactualizata la data introducerii acțiunii), iar în contradictoriu cu al doilea pârât sa li se recunoască dreptul de retenție asupra imobilului la achitarea sumelor menționate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca au încheiat cu pârâta SC SA contractul de vânzare - cumpărare nr. 3763/13.06.1997, prin care au achiziționat în temeiul Legii 112/1995, imobilul menționat mai sus, pentru prețul de 25.172.115 lei ROL, plătibili În rate lunare, preț pe care l-au achitat. Prin decizia civilă nr. 2337/8.12.2004 a Curții de Apel București Secția a IV Civila, pronunțată în dosarul nr. 1363/2004, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare și s-a dispus restituirea imobilului în cauza către pârâtul. Au arătat reclamanții că, data fiind împrejurarea ca imobilul în cauza a fost construit în anul 1928, cu durata de existență depășită, au fost nevoiți să efectueze lucrări de consolidare, renovare și întreținere, să racordeze imobilul la rețeaua de gaze naturale, apă potabila și canalizare, lucrări absolut necesare, care au adus și un spor de valoare important imobilului. Au susținut reclamanții că valoarea tuturor lucrărilor efectuate este de 334.603 RON, așa cum rezulta din expertiza tehnică întocmită de expert inginer, conform raportului pe care îl atașează cererii de chemare în judecată.
În privința dreptului de retenție, au solicitat reclamanții să le fie recunoscut până la plata efectivă a sumelor solicitate, motivat de împrejurarea că în imobil locuiesc și copiii reclamanților, iar în prezent nu dispun de alta posibilitate locativă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 și 1341. civil.
La primul termen de judecata 03.10.2007, reclamanții și-au completat cererea introductivă în sensul că înțeleg să cheme în judecată în calitate de pârâte și Ministerul Economiei și Finanțelor și Primăria Municipiului B solicitând obligarea acestora la plata sumelor menționate în cerere.
La același termen, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat și plata contravalorii îmbunătățirilor, arătând că respectivul imobil a fost preluat fără titlu valabil, astfel încât obligația de despăgubire a fostului chiriaș revine Statului Român.
În privința capătului de cerere privind dreptul de retenție, pârâtul a solicitat respingerea acestuia arătând că nu are nicio obligație în sensul menținerii în locuință a reclamanților. A depus pârâtul și cerere reconvențională prin care a solicitat sa se constate că imobilul în cauză a fost preluat de către Statul Român în anul 1950, fără titlu valabil. A arătat pârâtul reclamant că proprietarul imobilului bunicul său, a fost muncitor mozaicar și nu făcea parte din categoria persoanelor vizate de Decretul nr. 92/1950, act normativ care a stat la baza preluării de către stat a imobilului. În privința acestui act normativ, s-a arătat ca . atât Constituția României adoptata la 13.04.1948 precum și principiile de drept fiind vădit neconstituțional astfel . nu putea produce efecte în sensul preluării legale a imobilului.
La 23.08.2007, pârâta SC SA a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că la încheierea respectivul contract de vânzare cumpărare nr. 3763/13.06.1997, a acționat în calitate de mandatar al Primăria Municipiului B, astfel încât cumpărătorii reclamanții în prezenta cauză, nu au acțiune în justiție directa împotriva sa. A arătat pârâta că în conformitate cu prevederile Codului civil art. 1336, 1337 și 1341 numai vânzătorul este cel care răspunde fata de cumpărător pentru evicțiune, în situația anularii vânzării. A arătat că în situația imobilelor cumpărate în temeiul Legii 112/1995, legiuitorul a instituit o excepție de la aceste norme, prin dispozițiile art. 48 și 50 din legea nr. 10/2001, în sensul că răspunderea pentru restituirea prețului precum și despăgubirea chiriașului cumpărător, cu plata contravalorii îmbunătățirilor, incumbă Ministerului Finanțelor Publice. Odată cu întâmpinarea a depus pârâta SC SA și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții, să fie obligat chematul în garanție să o despăgubească.
A invocat în susținerea acestei cereri, dispoziții art. 48, 50 din Legea nr. 10/2001, art. 13 din Legea nr. 112/1995 și HG 20/1996.
La 31.10.2007, reclamanții pârâți au depus întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, invocând excepția autorității de lucru judecat în privința acestei cereri, susținând că prin decizia civilă nr. 2337/2004 a Curții de Apel București Secția a IV a Civila, s-a stabilit proprietarul și statutul juridic al imobilului, iar pe de altă parte prin dispoziția nr. 400/2002, emisă de Primarul General în baza Legii 10/2001, s-a statuat că imobilul în cauză a fost preluat în mod abuziv de către stat, fără titlu valabil.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul persoana fizică, s-a arătat că acesta nu a înțeles obiectul acțiunii, câtă vreme chemarea sa în judecată s-a făcut doar în privința capătului de cerere privind dreptul de retenție, iar nu pe capătul de cerere având ca obiect pretenții.
La 31.10.2007, pârâtul reclamant a depus o completare la întâmpinare în raport de faptul că reclamanții pârâți și-au completat cererea introductivă. Prin aceasta completare, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect pretenții, iar în privința pârâtei Primăria Municipiului B, a solicitat instanței să constate că aceasta este o structură funcțională cu activitate permanentă, conform art. 77 din legea nr. 215/2001, astfel încât nu poate sta în judecată neavând calitate procesuală activă sau pasivă.
La 07.01.2008, Primăria Municipiului Bad epus întâmpinare prin care a invocat lipsa capacității de folosință în raport de dispozițiile art. 77 din legea nr. 215/2001, arătând că primăria nu are personalitate juridică, nici patrimoniu, constituind conform dispoziției legale menționate o structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile primarului. A mai invocat pârâta și lipsa calității procesuale pasive pe considerentul că în cauză trebuia chemat în judecată Municipiul B prin Primarul General, iar nu Primăria Municipiului B, precum și față de dispozițiile Legii 10/2001, și art. 1 pct. 5 teza 1 din OUG. 184/2002, în care se arată că Ministerul Finanțelor Publice trebuie obligat la plata sumei provenite din contractul de vânzare - cumpărare.
S-a mai arătat ca excepția lipsei calității procesuale pasive în privința cererii de despăgubiri pentru plata contravalorii îmbunătățirilor, este justificată și de faptul că aceste îmbunătățiri profită terțului evingător respectiv proprietarului actual. S-a arătat că prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001, conferă drept la despăgubiri doar chiriașului, astfel încât pentru îmbunătățirile efectuate după încheierea contractului de vânzare textul nu se mai aplică, unitatea deținătoare neputând fi obligată la plata acestora.
A formulat pârâta și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru motivele menționate anterior.
Prin sentința civilă nr. 1291/13.02.2008 Judecătoria sectorului 2 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta pe cererea principală și a respins cererea formulată de reclamanți împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului B și a respins cererea principală în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință procesuală; a respins ca lipsite de obiect cererile de chemare în garanție formulate împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, de pârâtele SC SA și Primăria Municipiului B; a luat de renunțarea pârâtul-reclamant la judecarea cererii reconvenționale și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul.
Prin aceeași hotărâre s-a disjuns cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect restituire preț actualizat și despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile și cu, având ca obiect instituire drept de retenție, judecarea acestora făcându-se în dosarul de față, cu nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 3763/13.06.1997, reclamanții și au dobândit în temeiul Legii 112/1995, prin cumpărare de la vânzătorul, reprezentată prin, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului din B, str.-, corp A, sector 2, compus din patru camere și dependințe, prețul vânzării fiind stabilit la 25.172.115 lei. Prin decizia civilă nr. 2337/08.12.2004 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă, definitivă, a fost admis apelul declarat de apelantul, pârât în prezenta cauză, și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus menționat, reținându-se că părțile contractante nu se pot prevala de dispozițiile art. 46 din Legii 10/2001, nefiind de bună credință la încheierea respectivei convenții.
Prin prezenta cerere, reclamanții, chiriași cumpărători ai imobilului menționat în temeiul Legii 112/1995 urmăresc recuperarea sumei plătite cu titlu de preț, actualizată, precum și plata de despăgubiri pentru lucrările de reparații și îmbunătățirile aduse imobilului, solicitând totodată instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumelor pretinse.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. 1 și 3 din Legii 10/2001: " au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.", iar în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 și 3 din același act normativ: "Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
După cum reiese din textele legale menționate, precum și din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (HG 250/2007), se consacră dreptul chiriașilor cumpărători pe Lg. 112/1995, evinși prin hotărâri definitive și irevocabile, la recuperarea atât a prețului plătit pentru achiziționarea imobilelor, actualizat în funcție de indicele de inflație, cât și a sporului de valoare creat imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile.
În privința persoanei căreia îi incumbă obligația legală de restituire a prețului actualizat, aceasta este Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de prevederile legale evocate anterior (art. 50 alin. 2 din Lg. 10/2001). Împrejurarea că respectiva instituție nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu are relevanță juridică, atâta timp cât legiuitorul a instituit în sarcina acestuia obligația legală de plată a acestor sume de bani. Este soluția consacrată în doctrină și jurisprudență, considerându-se că textul menționat instituie o răspundere legală specială, derogatorie de la normele dreptului comun în materia evicțiunii.
Pentru aceste motive instanța a admis acest capăt al cererii reclamanților și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților suma de 24.491 lei reprezentând contravaloarea prețului actualizat, plătit de reclamanți în baza legii 112/1995 pentru achiziționarea imobilului menționat.
În privința îmbunătățirilor aduse imobilului de către reclamanți, instanța constată că din materialul probator administrat în cauză (înscrisuri, depoziția martorului și raportul de expertiză tehnică imobiliară nr. 5642/10. 06. 2008 efectuat de ing. ), a rezultat că reclamanții au efectuat o serie de îmbunătățiri cu caracter necesar și util, de natură a crea un spor de valoare imobilului, lucrări ce au constat în igienizarea demisolului, la executarea unor cămășuieli cu beton armat la pereții exteriori, executarea unei hidroizolații, refacerea tencuielilor interioare la demisol, cu adausuri ignifuge, reparații la șarpanta și astereala acoperișului, refacerea învelitorii cu tablă zincată, lucrări de finisaje interioare, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, inclusiv traseele de la imobil la branșamentele stradale, instalarea conductei de alimentare cu gaze naturale, montarea unei instalații de încălzire centrală, montare pardoseli din gresie, refacere finisaje la pardoseli din parchet, montare tâmplărie pvc cu geam termopan, înlocuire obiecte sanitare, refacere canalizare, executarea unei platforme betonate în curte, executarea unui garaj, a unei anexe a acestuia, a unui wc și a unui pavilion deschis în curte, executarea de împrejmuiri incintei pe trei laturi cu gard metalic. După cum s-a arătat în raportul de expertiză tehnică depus la dosar, toate lucrările de reparații și consolidare erau absolut necesare, dată fiind vechimea construcției (anul edificării -1928) și starea precară de întreținere în care se găsea imobilul; în privința celorlalte lucrări s-a susținut caracterul lor util, precizându-se că acestea au condus la un spor de valoare al imobilului. Conform raportului de expertiză valoarea cumulată și actualizată a acestor lucrări este de 367.140 lei.
În privința persoanei căreia îi incumbă obligația de plată a acestei sume, instanța reține că texul legal incident (art. 48 alin. 3 din Ig. 10/2001) conferă chiriașului cumpărător evins un drept de opțiune între stat și unitatea deținătoare. În speță, reclamanții au formulat cererea în contradictoriu atât cu Primăria Municipiului B, cât și cu Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al statului. întrucât prin sentința civilă nr. 1291/13.02.2008 instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului B, respingând în consecință cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu aceasta, pârâtul căruia îi incumbă această obligație de despăgubire este Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de considerentele expuse anterior și de textele legale menționate, care stabilesc o răspundere specială, derogatorie de la normele de drept comun privind evicțiunea.
În privința cererii reclamanților formulate în contradictoriu cu pârâtul, de instituire a unui drept de retenție, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, față de următoarele considerente:
În lipsa unei reglementări legale exprese, dreptul de retenție a fost definit în doctrină ca fiind un adevărat drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să țină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plați sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun. însă, condiția esențială pentru ca dreptul de retenție să poată fi aplicabil este aceea ca proprietarul bunului sau cel care-l pretinde de la deținător să fie debitorul deținătorului, iar debitul să se fi creat în strânsă legătură cu bunul respectiv.
În speță, această condiție nu este îndeplinită câtă vreme proprietarul imobilului, recunoscut ca atare de justiție, pârâtul nu are calitatea de debitor al reclamanților în privința cheltuielilor efectuate cu creșterea sporului de valoare al respectivului imobil. în aceste condiții pârâtului nu i se poate opune de către reclamanți un drept de retenție asupra imobilului. Ar fi de altfel ilogic și injust ca, prin încuviințarea unui drept de retenție, pârâtul menționat să fie lipsit de folosința imobilului proprietatea sa, până la momentul în care instituțiile statului vor achita despăgubirile cuvenite reclamanților.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiat capătul cererii reclamanților formulat în contradictoriu cu pârâtul, vizând instituirea unui drept de retenție asupra imobilului aflat în proprietatea acestuia și în detenția reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri la data de 17.12.2008 Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat apel pentru următoarele motive:
În primul rând, invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor având in vedere următoarele considerente:
Prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces.
Calitate procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Stabilirea calității procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații. Sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Curții Supreme de Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens decizia civilă nr. 4929 din 29 oct, 2001 ), în condițiile anulării contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și urma. civ. obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza și regula îmbogățirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat văzând și dispozițiile art. 970.civ.).
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, intr-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare in speța Primăria Municipiului B, nicidecum Ministerul Economiei si Finanțelor, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-le obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridică: se află în fața unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o altă persoană (instituție) răspunzătoare; prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor. Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului și, în plus, referindu-se numai la efecte ale faptului juridic (îmbogățirea fără justă cauză), ci nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969.civ. "legea pârâților", neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent că este vorba de repunerea pârâților în situația anterioară în urma constatării nulității contractului).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanții din prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze cum s-a arătat un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualiza corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Economiei și Finanțelor care numai administrează fondul cu această destinație; pentru a reține opinia contrară în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor în astfel de acțiuni în justiție, reținere bazată pe argumente juridice, ar însemna ca prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2. civ. Or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului art. 1132.civ și, în plus, novațiunea nu se prezumă, voința animus donandi - de aof ace trebuind să rezulte evident din act (art. 1130.civ). Legiuitorul a procedat, în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, în actul normativ respectiv, novațiunea.
Prin urmare, Primăria Municipiului B, prin mandatara sa SA. are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții.
În al doilea rând, apreciază că în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la restituirea prețului integral actualizat fără să aibă în vedere prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 conform cărora "Unitățile specializate, care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, să rețină comisionul de 1 %, potrivit art. 13 Ut. a) din legea susmenționată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul 50.21, deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul 64.74, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române -, după caz. Prin urmare solicită instan ței sa aibă in vedere faptul ca Ministerul Economiei si Finanțelor nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, mandatarul statului in încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, in temeiul Legii nr. 112/1995 fiind Primăria Municipiului B si SC SA care a si încasat comisionul din prețul de vânzare al imobilelor. Ca urmare, apreciază ca, in mod greșit instanța de fond a stabilit in sarcina Ministerului Economiei si Finanțelor obligația de a restitui contravaloarea întregului preț achitat de reclamanți, atât timp cat comisionul de 1 % a fost încasat de unitatea deținătoare. Mai mult decât atât, așa cum a arătat mai sus Ministerul Economiei si Finanțelor, nu a făcut altceva decât sa încaseze teoretic sumele virate de primărie sau de mandatarii primăriei, sume din care așa cum a arătat mai sus s-a scăzut comisionul de 1 %, astfel încât arăta că instituția care nici măcar nu a avut calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi obligată și la restituirea acestuia. Astfel, considera ca instanța trebuia sa dispună ca cel puțin procentul de 1 % prevăzut de dispozițiile normative mai sus invocate, sa fie restituite de către partea care a încasat comisionul, restituirea realizându-se la prețul actualizat.
De asemenea, instanța de fond in mod nelegal si netemeinic a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa plătească reclamanților suma de 367.140 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare si utile aduse de aceștia imobilului în litigiu.
Prin prezentul apel invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanțelor si pentru capătul 2 de cerere. Nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Economiei si Finanțelor, având in vedere ca in prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții. În acest sens invoca si prevederile art. 48 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 unde sunt instituite reguli speciale în materia garanției pentru evicțiune, prevăzându-se ca în cazul în care imobilul ce se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile revine statului sau unității deținătoare și nu Ministerului Economiei și Finanțelor în nume propriu. Or, în acest caz unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului B este obligată să plătească îmbunătățirile aduse imobilului întrucât ea a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nu Ministerul Economiei și Finanțelor care este un terț în acest raport juridic.
Din acest punct de vedere, forma de răspundere instituită de art. 48 din lege rămâne o răspundere contractuală și se deosebește de forma specială de răspundere extra-contractuală stabilită de către art. 50 din același act normativ. Dacă s-ar fi dorit ca suma reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor să fie suportată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, atunci legiuitorul ar fi prevăzut acest lucru în același text de lege și nu într-unul diferit. Mai mult, este firesc ca în speță, contravaloarea îmbunătățirilor să fie plătită de către unitatea vânzătoare și nu de către un terț care nu are nici o legătură cu părțile raportului juridic dedus judecații.
În acest sens, invocă drept practică sentința civilă nr. 13476/19.09.2006, pronunțata de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr-.
Prin urmare, numai Primăria Municipiului B, în calitate de unitate deținătoare, poate fi obligată să restituie contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile, astfel cum este prevăzut în art. 48 din Legea nr. 10/2001. Mai mult decât atât, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001: "Dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare".
De asemenea, solicită instanța să aibă în vedere și dispozițiile art. 48 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași".
În ceea ce privește obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată considerăm că este necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337. civ. privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, având în vedere că Primăria Municipiului B prin mandatar, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanții, contract încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
În plus învederează instanței ca, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a dat dovada de rea credință, neglijentă, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și prin urmare nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Neexistând culpa procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod proc.civ. și neexistând temei legal este inadmisibilă obligarea și la plata cheltuielilor de judecată. Față de argumentele prezentate, solicită să admită apelul așa cum a fost formulat, să schimbe sentința civilă nr. 7540/10.09.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în principal în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerii acțiunii în consecința.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 421 din data de 11.03.2009 TRIBUNALUL B SECTIA A V-A CIVILĂ a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-a re ținut că obligația apelantului de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 50 al. 3 din actul normativ menționat (în forma introdusă prin Legea nr. 48/2004) restituirea sumelor sus menționate se face de către Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce înseamnă că această instituție este obligată în raportul juridic dedus judecății și nu unitatea deținătoare a imobilului. Intenția legiuitorului în acest sens este evidentă, având în vedere pe de o parte modificarea textului legal menționat prin Legea nr. 48/2004 (în forma adoptată prin OUG nr. 184/2002 se făcea referire la plata sumelor reprezentând prețul reactualizat și nu la restituirea acestora), iar pe de altă parte faptul că atunci când legiuitorul a dorit să consacre calitatea procesuală pasivă a unității deținătoare a făcut aceasta în mod expres prin art. 48 al. 3 pentru sumele reprezentând sporul de valoare adus imobilelor.
Obligația apelantului de restituire a prețului reactualizat plătit de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 nu se întemeiază pe obligația de garanție pentru evicțiune sau pe principiul repunerii în situația anterioară, prevăzute de dreptul comun, ci pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, independent de orice culpă, ceea ce înseamnă că sunt nerelevante toate susținerile recurentei referitoare la neîntrunirea în persoana sa a condițiilor răspunderii pentru evicțiune ori repunerii în situația anterioară sau la lipsa culpei.
În speță, tribunalul constată că prin decizia civilă nr. 2337/2004 a Curții de Apel Bucureștis a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. N-/13.06.1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între prin SC SA și intimații și cu privire la imobilul din B,-, corp A,. 1, sector 2, ca urmare aceștia din urmă se pot prevala de dispozițiile art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001.
Neîntemeiat este și motivul de apel referitor la obligarea apelantei la plata prețului integral reactualizat, fără a se deduce valoarea comisionului de 1 % încasat de unitatea specializată, SC SA, având în vedere că nu există dispoziții legale care să stipuleze obligația unităților specializate în evaluarea și vânzarea apartamentelor la restituirea comisionului încasat în temeiul art. 9 al. 5 din Legea nr. 112/1995, iar disp. art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 nu fac nici o distincție în acest sens.
Nu poate fi primit nici motivul de apel prin care se susține greșita obligare a apelantului la plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada că lucrările de îmbunătățire efectuate de intimați ar fi beneficiat de acordul expres al Primăriei Municipiului B pentru a fi aplicabile disp. art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007. Contrar susținerilor apelantei, tribunalul constată că expertiza efectuată în cauză a avut în vedere gradul de uzură al lucrărilor de îmbunătățire (a se vedea filele 258-260 din dosarul primei instanțe).
De asemenea, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a dispus obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată - acesta a căzut în pretenții și nu a recunoscut pretențiile intimatului la prima zi de înfățișare. Prin urmare apelantul se află în culpă procesuală, cheltuielile de judecată fiind determinate de atitudinea sa în proces.
Împotriva deciziei men ționate anterior a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea atât a deciziei din apel cât și a hotărârii pronunțată în fond, în principal, în sensul, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice privind restituirea prețului actualizat și plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului, și respingerii acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, în sensul respingerii cereri, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată, în parte, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9..civ.)
În primul rând, recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu instanța ele apel care apreciază ca nefondată prima critică adusă soluției instanței de fond de către Ministerul Finanțelor Publice privind obligarea acestui pârât la plata pre țului pentru imobilul vândut în baza Legii nr. 112/1995 pentru următoarele considerente:
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului B și reclamanți este de acest contract. Prin urmare, Primăria Municipiului B are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu reclamanții. În conformitate cu dispozițiile art. 1337 din Codul civil, consideră că ar trebui să se instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu. Nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să îi acorde calitate procesuală pasivă acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. cumpărătorului de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anulării contractului de vânzare cumpărare și admiterii acțiunii în revendicare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului B, față de pretențiile privind prețul de piață al imobilului. Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestei instituții.
În al doilea rând, nu recurenta a arătat că nu poate fi de acord nici cu privire la respingerea criticilor referitoare la comisionul de 1 % la care instituția noastră a fost obligată, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, mandatarul statului în încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind Primăria Municipiului B prin SC SA care a și încasat comisionul din prețul de vânzare al imobilului. Conform prevederilor art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995: "Unitățile specializate, care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, să rețină comisionul de 1 %, potrivit art. 13 lit. a) din legea sus-menționată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul 50.21, deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul 64.74, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române -, după caz". Astfel, consideră că, instanța, trebuie să dispună că procentul de 1 % prevăzut de dispozițiile normative mai sus menționate, să fie restituit din prețul actualizat de partea care a încasat comisionul. Având în vedere faptul că partea de 1 % din prețul reactualizat al apartamentului a fost reținuta de către unitatea specializată, respectiv A, creându-se în acest fel un prejudiciu Ministerului Finanțelor Publice întrucât a fost obligat la restituirea unei sume care nu a intrat în patrimoniul său, consideră întemeiată critica adusă cu privire la comisionul de 1 %.
În al treilea rând, recurentul a arătat că nu poate fi de acord nici cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu, pentru următoarele motive:
Potrivit modificărilor aduse prin Legea 1/2009, Legii 10/2001, alin. 2 din art. 48 instituie în sarcina persoanei căreia i s-a retrocedat imobilul obligația de a restitui contravaloarea îmbunătățirilor: "(2) Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubiri prevăzută la alin (1) revine persoanei îndreptățite". Astfel, este firesc ca în speță, contravaloarea îmbunătățirilor să fie plătită de către beneficiar și nu de către un terț care nu am nici o legătură cu părțile raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, numai persoana care câștigat acțiunea în revendicare, în speță pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului pentru care se solicită plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile poate fi obligată să restituie aceste sume, astfel cum este prevăzut în art. 48 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, solicită instanței să aibă în vedere și dispozițiile art. 48 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile, Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași".
În al patrulea rând, recurenta a arătat că socote ște netemeinică și nelegală dispoziția instanței de apel privind critica referitoare la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta nu are obligația de a plăti cheltuieli de judecată, chiar dacă va fi obligat la plata prețului actualizat, deoarece culpa procesuală nu îi aparține acestuia, ci Primăriei Municipiului B - parte în contractul de vânzare cumpărare nr. 3763/13.06.1997 iar în lipsa textului art. 5 alin. 3 din nr.OUG 184/2002, Ministerul Finanțelor Publice nici nu ar putea fi obligat pe fondul cauzei. Mai mult dacă se va trece peste argumentul de mai sus, consideră că este necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337.civ, privind răspunderea pentru evicțiunea vânzătorului, având în vedere că Primăria Municipiului B prin mandatar a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanții, contract încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice nu a dat dovadă de rea credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural plin obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Neexistând culpa procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod Proc.Civ. și neexistând temei legal, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304, pct. 9 din Codul d e procedură civilă; art. 680 și art. 1860 din Cod civil.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce prive ș te recursul formulat de către recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, Curtea a constatat nefondate sus ț inerile privind lipsa calită ț ii procesuale pasive pentru capătul de cerere privind obligarea la plata pre ț ului actualizat având în vedere că potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, în vigoare la data formulării ac ț iunii, "restituirea prețului actualizat plătitde chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabilese face de către Ministerul Finanțelor Publicedin fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare", Curtea a constatat că acest text de lege este instituit în favoarea foștilor chiriași și se referă la momentul plății efective, rămânând la altitudinea acestor persoane vătămate dacă recurg la această procedură sau la dispozițiile dreptului comun, privind obligația de evicțiune care incumbă vânzătorului, astfel că sunt nerelevante sus ț inerile recurentului legate de posibilele temeiuri ale ac țiunii.
Argumentele recurentului nu au legătură cu cauza juridică a litigiului, cu textul de lege aplicabil în speță, care con ț ine dispozi ții foarte clare ș i neinterpretabile. De asemenea, recurentul ignoră principiul potrivit căruia dispozi țiile speciale derogă de la normele generale, la care acesta face apel în motivarea recursului.
Sunt nefondate și motivele de recurs privind lipsa calită ț ii procesuale pasive pentru capătul de cerere privind sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea îmbunătățirilor necesare și utile, având în vedere că potrivit art. 48 din Legea nr.10/2001, în vigoare la data formulării ac țiunii,(1) au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. (2) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite. (3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.Prin decizia civilă nr.2337/2004 a s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului în cauză, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.48 alin.3 din Legea nr.10/2001, obligația de despăgubire revenind unității care deținut imobilul.
Nu se pune problema aplicării Legii nr.10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, ținând cont de regulile de aplicare în timp a legilor, o situație juridică fiind guvernată de legea în vigoare la data nașterii ei, adică data formulării acțiunii.
În ceea ce privește trimiterea la dispozițiile art. 48 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile, Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași", Curtea a constatat că recurentul nu a arătat concret care sunt criticile de nelegalitate privind aplicarea acestui text de lege de către instanța de apel, astfel că nu poate verifica dacă decizia este legală sau nu sub acest aspect. Instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit valoarea acestora prin administrarea unei expertize, criticile referitoare la această probă trebuind formulate în condițiile art.212 proc.civ.
Curtea a constatat nefondate și motivele de recurs referitoare la comisionul de 1 % la care această instituție a fost obligată, având în vedere că art.50 alin.3 amintit mai sus nu distinge în sensul că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi obligat să plătească doar partea din preț care i-a fost virată în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, cu scăderea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor, care a revenit vânzătorului. Or, unde legea nu distinge nici instanța de judecată nu o poate face. Pentru cazul în care consideră că Primăria Municipiului B sau SC Nord datorează plata acestei sume care nu i-a fost virată în contul reprezentând fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, se poate îndrepta împotriva acestora printr-o acțiune separată.
Culpa procesuală se raportează la comportamentul păr ții în cadrul prezentului litigiu. Potrivit art. 274 alin.1 proc. civ."partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" astfel că este prezumată culpa procesuală atât timp cât partea a pierdut procesul în favoarea celeilalte, ceea ce s-a întâmplat ș i cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Recurenta avea posibilitatea, pentru a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 275 să recunoască la prima zi de înfățișare pretențiile pârâ ț ilor reclaman ț i, raportat la acesta. Pentru cazul în care consideră că Primăria Municipiului B i-a provocat prin fapta sa ilicită un prejudiciu constând în aceste cheltuieli se poate îndrepta împotriva sa cu o ac țiune în răspundere civilă delictuală.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 alin.1 pct.9 proc.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin.1 proc. civ. va obliga recurentul la plată către intimatul pârât a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B împotriva deciziei civile nr. 421 din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimatul-pârât, ca nefondat.
Obligă recurentul la plată către intimatul pârât a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.MP
.red./MP
2 ex./27.11.2009
Jud Apel Secția a V-a Civilă
,
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Silvia Pană, Antonela Cătălina
