Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 432/
Ședința publică din 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta -, domiciliată în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.292/A din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-reclamantă -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.25/2002, eliberată de Baroul Vâlcea și avocat, pentru intimații-pârâți și Rm.V, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.37/2009.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 4 februarie 2009, eliberată de Trezoreria Municipiului Pitești.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă -, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul Vâlcea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Secția civilă a aceluiași tribunal. Depune la dosar jurisprudența. Prima critică a recursului se referă la încălcarea principiului "non reformatio in pejus", în sensul că a creat reclamantei o situație mai grea în urma admiterii propriului recurs. Curtea de APEL PITEȘTIa casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare cu obligația de "a se verifica dacă au incidență în speță dispozițiile art.181Cod procedură civilă", iar Tribunalul Vâlceaa nesocotit această dispoziție.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-pârâți, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca temeinică și legală, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Nu poate fi primită critica referitoare la înrăutățirea situației reclamantei prin admiterea propriei căi de atac, având în vedere faptul că instanța și-a verificat, mai întâi, competența, neexistând nici înrăutățire și nici prejudiciu. Instanța a procedat la acoperirea litigiilor de către legea comercială, astfel că, solicită judecarea cauzei de către Secția comercială.
CURTEA:
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rm. V sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale, obligarea pârâților să publice pe cheltuiala acestora hotărârea ce se va pronunța în publicația "Ziarul de V" și obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 11.06.2007 a fost publicat în "Ziarul de V" articolul ", falsa rănită în revoluție", sub semnătura, în care se afirma faptul că reclamanta ar fi obținut certificat de revoluționar, pe motiv că ar fi fost rănită în revoluție. În același articol se susține că, în baza certificatului, reclamanta ar fi solicitat terenuri agricole gratuit, că ar fi beneficiat de indemnizații, de scutiri de plata unor taxe și impozite.
Prin articolul publicat, pârâtul a încălcat deontologia și etica profesională, care îl obligau să verifice informațiile pe care le publică și care au adus reclamantei un grav prejudiciu, mai ales că pârâtul s-a folosit de înscrisuri false, fabricate pentru aod iscredita pe reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.998-999 cod civil și art.1000 alin.3-1003 Cod civil, art.30 alin. din Constituție, art.10 alin.2 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Decretul-lege nr.54/1954, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice și pct.25 din Rezoluția Consiliului Europei nr.1003/1993, privind principiile de bază ale ziaristicii.
Prin cererea de precizare depusă la dosar, reclamanta a arătat că înțelege să își micșoreze câtimea obiectului cererii la suma de 500.000lei.
Prin sentința civilă nr.6691/14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, așa cum a fost precizată și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 50.000 lei către reclamantă, precum și la plata sumei de 4.243 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către aceeași reclamantă.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că la data de 11.06.2007, în publicația "Ziarul de V" a fost publicat un articol sub semnătura pârâtului, intitulat ", falsa rănită în revoluție", în care se afirma despre reclamantă că ar fi obținut certificat de revoluționar, pe motiv că ar fi fost rănită timpul din 1989. În cadrul aceluiași articol se afirma că, datorită acestui certificat, reclamanta ar fi solicitat obținerea unor terenuri în mod gratuit și plata unor indemnizații, scutiri de la plata unor taxe și impozite.
Se susține că articolul menționat mai sus nu este singurul articol publicat la adresa reclamantei, la dosar fiind depuse și alte articole, prin care se fac afirmații calomnioase, atât la adresa reclamantei, cât și a familiei acesteia, publicate de către aceeași societate și sub semnătura aceluiași pârât. Reclamanta, atât prin actele depuse, cât și prin declarațiile de martori audiați în cauză, a dovedit faptul că nu a obținut un astfel de certificat și nu a beneficiat niciodată de indemnizații aferente acestei calități sau de scutiri de la plata unor taxe și impozite. În același timp, reclamanta a dovedit că articolul publicat în ziar i-a adus grave prejudicii, atât morale cât și financiare. Astfel, prin publicarea articolului, reclamantei i-au fost lezate demnitatea, onoarea de care se bucură în societate. S-a contribuit la desconsiderarea persoanei sale, având în vedere poziția socială respectabilă deținută de către aceasta în societate, reputația acesteia fiind grav afectată. În plan familial, i-au fost aduse grave prejudicii reclamantei, prin aceea că minorii au fost și ei afectați de afirmațiile defăimătoare la adresa reclamantei.
Fapta săvârșită de către pârâți întrunește elementele constitutive ale răspunderii delictuale, prevăzută de dispozițiile art.998 și 999 Cod civil, iar față de dispozițiile art.1003 Cod civil, răspunderea pârâților este solidară, fiind demonstrată întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, pârâtul, respectiv autorul articolului, având calitatea de prepus al societății comerciale, care are calitatea de editor al publicației.
Prin punerea la dispoziția autorului a suportului publicării unui text, editorul participă la exercițiul libertății de exprimare, astfel că indirect este ținut de aceleași îndatoriri și responsabilități pe care însuși autorul și le asumă, prin difuzarea opiniilor sale publicului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal pârâții, care au solicitat admiterea acestuia, desființarea în tot a sentinței atacate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru următoarele motive de nelegalitate și de netemeinicie:
1. Hotărârea este susceptibilă de calea de atac a apelului, întrucât litigiul are valoarea de peste 1 miliard lei.
2. Hotărârea este nulă, în accepțiunea art.105 alin.1 Cod procedură civilă, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, care stabilește competența materială a tribunalului în primă instanță pentru litigiul de față, care are valoarea de 1.000.000 RON. Instanța a pronunțat o hotărâre nulă, cu încălcarea normelor de competență absolută. câtimii obiectului cererii de la 1.000.000 lei la 500.000 lei este lipsită de efect, fiind aplicabile prevederile art.181Cod procedură civilă.
3. Pârâta SC SRL are calitatea de comerciant, în sensul art.7 din Codul comercial, astfel că litigiul are, potrivit art.4 și art.56 din Codul comercial, un caracter vădit comercial. În aceste condiții, competența materială de soluționare a cauzei revine, potrivit art.2 alin.1 lit.a Cod de procedură civilă, tribunalului comercial, fiind necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7201pr.civ.
4. Pe fondul cauzei, s-a criticat hotărârea pentru lipsa de rol activ instanței, care, fără a verifica pretinsul act vătămător, a reținut că reclamanta nu a obținut pretinsul certificat de revoluționar. Proba cu martori, pentru dovedirea unui fapt negativ și pentru probarea faptului că nu a beneficiat de scutiri de impozite, taxe sau alte indemnizații, nu este admisibilă.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.59/A din 18.03.2008, a admis apelul pârâților și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prima instanță era obligată să pună în discuție cererea de modificare a câtimii obiectului acțiunii, deoarece ea determina schimbarea competenței materiale de soluționare a cauzei, deci o situație imprevizibilă survenită în cursul judecății, de natură a prejudicia pe pârâți, nefiind una dintre cererile la care se referă ar.132 al.2 Cod procedură civilă.
Prin nepunerea în discuția părților a cererii de la fila 38, prin care reclamanta și-a micșorat câtimea obiectului cererii, s-a apreciat că s-au încălcat drepturile procesuale ale părților, garanțiile procesuale și dreptul de a se bucura de un proces echitabil și unitar.
De asemenea s-a apreciat că litigiul este de natură civilă și nu comercială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:
- instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă, motiv prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă;
În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat că tribunalul nu a pus în discuția părților considerentele pentru care a desființat hotărârea primei instanțe, încălcând astfel chiar cele două principii considerate ca nesocotite de prima instanță, al oralității și contradictorialității, precum și principiul dreptului la apărare.
De asemenea s-a arătat că, tribunalul a încălcat dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, care consacră principiul verificării, în limitele cererii de apel, a stabilirii situației de fapt și aplicării legii de către prima instanță.
- instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, prin desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare judecătoriei, deși apelanții solicitaseră reținerea cauzei spre judecată de către tribunal, ca instanță competentă material;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă; s-au încălcat dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, deoarece prin micșorarea câtimii obiectului acțiunii, cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată și nu se va da termen, nefiind necesară comunicarea ei către pârâți.
Prin decizia civilă nr.165/R/05 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, a fost admis recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.59/A din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Vâlcea.
În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că reclamanta a învestit instanța cu cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON, iar ulterior și-a micșorat câtimea obiectului cererii la suma de 500.000 RON.
Potrivit dispozițiilor art.132 alin.2 Cod procedură civilă, cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Astfel, în mod greșit, tribunalul a apreciat că cererea de micșorare a câtimii obiectului cererii ar fi trebuit pusă în discuția părților, imputând în acest fel, în mod greșit, încălcarea principiului contradictorialității, oralității și dreptului la apărare de către prima instanță de fond. Procedând astfel, tribunalul a încălcat norma legală sus menționată și a adăugat la lege, apreciind că, în situațiile imprevizibile, de natură a-l prejudicia pe pârât, chiar în cazul măririi sau micșorării câtimii obiectului cererii, s-ar impune comunicarea către acesta a unei copii de pe încheierea de ședință și punerea în discuție a cererii. În acest mod, tribunalul s-a pronunțat pe o excepție, anume aceea a încălcării unor principii fundamentale ale dreptului procesual civil, fără a soluționa în fond apelul.
Instanța de apel a apreciat că cererea de modificare a câtimii pretențiilor trebuie să fie dezbătută în contradictoriu cu pârâții, astfel că, prin formularea acesteia să nu îi surprindă și să-i împiedice să-și formuleze o apărare corespunzătoare.
Potrivit art.132 Cod procedură civilă, reclamantul își poate modifica câtimea pretențiilor până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, fără a fi necesar consimțământul pârâtului, cererea putând fi formulată oral și consemnată în încheierea de ședință, existând posibilitatea pentru reclamant de a-și formula cererea de modificare a cuantumului pretențiilor și verbal, în ședință publică, fără să modifice prin aceasta, cererea de chemare în judecată, cu consecințe asupra apărărilor părții adverse.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare prin săvârșirea unui atare act procedural și nici încălcarea principiului contradictorialității, deoarece pârâtul, fiind legal citat la soluționarea cauzei, putea să-și expună părerea cu privire la cererea formulată, însă nu era necesar consimțământul acestuia.
Tribunalul, făcând o analiză greșită asupra caracterului cererii de majorare a câtimii pretențiilor, a apreciat eronat aplicarea principiilor contradictorialității, oralității și dreptului la apărare, lăsând astfel nesoluționat fondul apelului.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul va lămuri toate aspectele de nelegalitate invocate prin motivele de apel, inclusiv pe acela referitor la necompetența materială, motiv ce va fi cercetat pentru a se verifica dacă au incidență în speță dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea, pentru rejudecare, la nr-.
Prin decizia nr.292/A/4.12.2008, instanța a admis apelul declarat de pârâți, a anulat sentința civilă nr.6691/14.12.2007, pronunțată de Judecătoria V în dosarul nr-, a păstrat cauza spre competentă soluționare, în primă instanță la Tribunalul Vâlcea și a trimis dosarul la Secția comercială pentru înregistrare și soluționare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Analizând cu prioritate motivul de apel nr.3, referitor la natura juridică a litigiului și la competența materială de soluționare a acestuia, instanța a apreciat că se află în prezența unei cauze comerciale și că, față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, atât cea inițială, cât și cea rezultată în urma micșorării câtimii, competența de primă instanță în soluționarea cauzei revine Tribunalului Vâlcea - Secția comercială, pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâților și SC SRL, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral suferit în urma publicării, la data de 11.06.2007, în "Ziarul de V", a articolului ", falsa rănită în revoluție", sub semnătura. În acest articol se afirma faptul că reclamanta ar fi obținut certificat de revoluționar, pe motiv că ar fi fost rănită în revoluție și că, în baza certificatului, aceasta ar fi solicitat terenuri agricole gratuit, ar fi beneficiat de indemnizații, de scutiri de plata unor taxe și impozite. obiectului cererii de chemare în judecată a fost micșorată ulterior la suma de 500.000 lei.
Potrivit art.4 din Codul comercial: "Se socotesc, afară de acestea (faptele obiective de comerț de la art.3 cod comercial), ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul."
Textul reglementează faptele subiective de comerț și prezumă că orice obligație a unui comerciant, indiferent dacă are ca izvor un act juridic sau un fapt juridic licit ori ilicit ( Codul comercial folosește noțiunea de fapt de comerț, iar nu de act de comerț, termenul de fapt juridic fiind folosit în sensul său larg, în care sunt cuprinse atât actele juridice, cât și faptele juridice în sens restrâns), este comercială, cu excepția situațiilor în care natura obligației este civilă sau contrariul rezultă din însuși actul.
Instanța de apel, nu se află în prezența vreuneia dintre cele două excepții, întrucât, pe de o parte, izvorul obligației nu este actul juridic, ci fapta ilicită producătoare de prejudicii, astfel că natura civilă nu poate rezulta dintr-un astfel de act, iar pe de altă parte, obligația pârâtei SC SRL nu are natură civilă prin ea însăși, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită a fost săvârșită și prejudiciul a fost produs în exercitarea obiectului de activitate al aceste societăți comerciale.
Așadar, obligația pârâtei SC SRL de a repara prejudiciul moral suferit de reclamantă prin publicarea articolului menționat este una comercială.
Este adevărat că numai obligația pârâtei SC SRL este comercială, iar nu și obligația pârâtului sau dreptul reclamantei, care sunt de natură civilă, însă, chiar și după abrogarea art.893 Cod comercial, care prevedea că: "Chiar când actul este comercial numai pentru una din părți, acțiunile ce deriva dintr-însul sunt de competența jurisdicțiunei comerciale.", au rămas în vigoare dispozițiile art.56 Cod comercial, potrivit cărora: "Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, ceea ce privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel."
Prin acest text, legiuitorul a instituit un regim unic, spre deosebire de dreptul francez, care a instituit regimul dualist, urmărindu-se aplicarea față de toate părțile a uneia și aceleiași legi, potrivit principiului "un raport unic de drept reclamă o lege unică".
Doctrina și jurisprudența sunt unanime în a considera că prin cuvântul "act", folosit de text, trebuie să se înțeleagă nu numai contractele, ci și faptele juridice capabile să creeze obligații, indiferent dacă acestea sunt licite sau ilicite.
În concluzie, chiar dacă raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză este comercial numai pentru pârâta SC SRL (fapt juridic unilateral), întregul raport juridic obligațional este supus legii comerciale, atât celei de drept material, cât și celei de drept procesual.
Drept consecință, la stabilirea competenței materiale de primă instanță trebuia să se țină cont de dispozițiile art.2 pct.1 lit.a, potrivit cărora: "Tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.". Față de prevederile acestui text, micșorarea câtimii obiectului cererii rămâne fără efect, atât suma inițială, cât și cea ulterioară fiind peste limita de 100.000 lei, care delimitează competența dintre judecătorii și tribunale. În aceste condiții, nu se mai pune nici problema aplicării art.181Cod procedură civilă, cererea fiind de competența Tribunalului Vâlcea, indiferent la care dintre ele ne-am raporta.
Având în vedere textul citat anterior, faptul că soluția atacată a fost pronunțată de o instanță civilă și necompetentă material, precum și dispozițiile art.297 alin.2 pr.civ.: "Dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență. În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, a reținut procesul spre judecare.", în primă instanță, la Tribunalul Vâlcea și a trimis dosarul la Secția comercială pentru înregistrare și soluționare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art,304 pct.9 Cod procedură civilă.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, teza I Cod procedură civilă, se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii.
În prima critică circumscrisă acestui motiv se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.296 teza a -II-a Cod procedură civilă, creându-i recurentei reclamante o situație mai grea, în urma admiterii propriului recurs.
Astfel, deși instanța de recurs, ca de altfel și instanțele de fond au fost cele civile, consacrându-se astfel caracterul civil al litigiului, după casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a admiterii recursului recurentei-reclamante, Tribunalul Vâlceaa admis apelul pârâților și a constatat caracterul comercial al cauzei, situație care a produs prejudicii recurentei, prin prisma dispozițiilor art.7201alin.1 cod procedură civilă, invocate de pârâți în apelul declarat.
În cea de-a doua critică se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.315 alin.1 teza I Cod procedură civilă, conform cărora, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate. sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."
Se menționează că instanța de recurs prin decizia de casare statuat că motivul de apel referitor la necompetența materială va fi cercetat pentru a se verifica dacă au incidență în speță dispozițiile art.181Cod procedură civilă, iar nu cu privire la caracterul civil sau comercial al litigiului.
Se precizează faptul că, Tribunalul Vâlcea, nesocotind dispoziția curții de apel, după ce constată caracterul comercial al litigiului, deși nu era îndrituit la aceasta, statuează că nu se mai pune nici problema aplicării art.181Cod procedură civilă.
În al doilea motiv de recurs se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza a II-a Cod procedură civilă.
În prima critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, se susține că în mod greșit instanța de apel a statuat că litigiul are un caracter comercial.
În a doua critică circumscrisă celui de-al doilea motiv de recurs se susține că pârâtul, în calitate de ziarist, teoretic nu are și calitate de comerciant pentru a fi incidente dispozițiile art.4 Cod comercial.
Se precizează că răspunderea SC SRL a fost atrasă în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil, combinat cu aplicarea dispozițiilor art.1003 Cod civil, în calitate de comitent, având în vedere că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, ci nu pentru fapta proprie. SC SRL nu a făcut altceva decât să pună la dispoziția autorului suportul publicării textului, având o răspundere indirectă.
În cea de-a treia critică se susține că profesia de ziarist este incompatibilă cu calitatea de comerciant, iar atragerea răspunderii solidare a editorului articolului nu este de natură să schimbe caracterul pur civil al litigiului, publicarea unui ziar fiind incompatibilă cu criteriile de speculație sau de interpunere în schimb, care sunt de esența faptelor de comerț, simpla calitate de comerciant a unei părți, neputând atrage în mod automat aplicarea legii comerciale, cum total eronat rezultă din hotărârea atacată.
În cea de-a patra critică se susține că este controversată și problema caracterului acțiunii în reparație a unei daune provenite dintr-un fapt ilicit, indiferent de natura acestuia, jurisprudența fiind în sensul că delictele și cvasidelictele nu pot fi fapte de comerț, iar în cazul de față ne aflăm în prezența unui fapt ilicit de natură pur civilă, străin comerțului.
Se precizează că jurisprudența recentă, inclusiv cea a instanței supreme este în sensul amintit, ca dovadă fiind faptul că secția civilă a fostei Curți Supreme de Justiție a soluționat în recurs o cauză similară, iar Curtea de Apel Timișoaraa soluționat o speță identică.
Se menționează că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.1000 alin.3 și art.1003 Cod civil, privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o acțiune cu caracter civil, prejudiciul ce urmează a fi acoperit, neavând caracter comercial.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, cu casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la aceeași secție civilă a Tribunalului Vâlcea.
Pentru a se pronunța astfel, curtea reține următoarele:
Prima critică circumscrisă primului motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 teza I Cod pr.civilă este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, constatându-se că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea legii, respectiv art.296, teza a II-a Cod pr.civilă.
Astfel, instanța de apel, prin verificarea competenței materiale de soluționare a cauzei nu a adus nici un prejudiciu reclamantei, neputându-se reține că i s-a produs o înrăutățire a situației sale, în propria cale de atac.
Cea de-a doua critică, circumscrisă primului motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art.304, pct.9 Cod pr.civilă este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, constatându-se că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv art.315, alin.1, teza I Cod pr.civilă.
Astfel, dispozițiile art.315, alin.1 teza I Cod pr.civilă prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin decizia civilă nr.165/R/5.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIa fost admis recursul declarat de reclamantă, cu casarea deciziei civile nr- a Tribunalului Vâlcea și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin această decizie de casare s-a reținut că cererea de modificare a câtimii pretențiilor poate fi făcută și oral, în ședință publică, fără a se considera că este o modificare a cererii de judecată, cu consecința comunicării către partea adversă și necesitatea dezbaterii în contradictoriu, având în vedere dispozițiile art.132 Cod pr.civilă.
De asemenea, s-a trasat ca sarcină pentru instanța de rejudecare să verifice excepția competenței materiale și, implicit, incidența art.181Cod pr.civilă.
Soluționând apelul pârâților și analizând competența materială de soluționare a cauzei, Tribunalul Vâlcea, în mod greșit a statuat că litigiul este de natură comercială, considerând de asemenea că nu mai este necesară analizarea incidenței art.181Cod procedură civilă.
Drept urmare, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, având în vedere faptul că instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare, amintită anterior.
Prima critică din al II-lea motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art.304, pct.9, teza a II-a Cod pr.civilă este neîntemeiată, urmând aoa dmite ca atare, constatându-se că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, statuându-se greșit caracterul comercial al litigiului.
În litigiul de față, reclamanta a solicitat despăgubiri civile reprezentând daune morale, în baza răspunderii civile delictuale a pârâților:, ziarist și a - editor al publicației "Ziarul de V" - în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, în baza art.1000 alin.3 Cod pr.civilă, coroborat cu art.1003 Cod pr.civilă.
Deci, în cauză este vorba de răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în calitate de ziarist, ci nu în calitate de comerciant, nefiind aplicabile dispozițiile art.4 Cod comercial.
De asemenea, răspunderea SC SRL a fost atrasă în baza textelor legale amintite anterior, această pârâtă având o răspundere indirectă, găsindu-ne în prezența unui fapt ilicit, de natură civilă, ci nu comercială.
Drept urmare, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, secția civilă, pentru a fi analizată cauza pe fond și pentru celelalte considerente arătate la analizarea celorlalte critici.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de reclamanta -, domiciliată în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.292/A din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții:, cu domiciliul în Rm. V,-, -/2,. A,. 37, județul V și. cu sediul în Rm. V, str. - -, -. A,. 4, județul.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași secție civilă a Tribunalului Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/4 ex./03.04.2009
Jud. apel;;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
