Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 442/2008
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta împotriva deciziei civile nr. 187/A din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat A reprezentat de avocat și pârâta recurentă asistată de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar, cerere formulată de mandatara pârâtei recurente - avocat prin care solicită, lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se putea prezenta în instanță, cerere rămasă fără obiect.
Mandatara pârâtei recurente - avocat, solicită, în principal, scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, eșalonarea acesteia.
Mandatara reclamantului intimat - avocat, solicită respingerea acestei cereri, având în vedere adresa emisă de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. H, prin care se arată faptul că pârâta recurentă deține în proprietate și administrare, 3 spații comerciale.
Instanța, deliberând, respinge cererea de scutire sau eșalonare a taxei judiciare de timbru ca nefiind justificată, punând în vedere pârâtei ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar taxa judiciară de timbru datorată și întrucât nu mai sunt alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentei pârâte - solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, și în principal, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul de a se plăti despăgubirile cuvenite și a se înlătura obligația pârâtei de a se stabili la 2.146 lei în loc de 1.598 lei valoarea stației de vidare, cu plata sumei pentru lipsire de folosință și plata chiriei în sumă de 3000 RON, cu compensarea integrală a cheltuielilor de judecată.
Arată faptul că Tribunalul Hunedoara nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, respectiv pe capătul de cerere privind lipsa de folosință a spațiului și nu s-a avut în vedere impozitul datorat. Se impunea ca instanța să analizeze și să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, așa cum era ținută și de decizia de casare a ICCJ.
In subsidiar, solicită modificarea deciziei atacate, în sensul scăderii sumei care trebuie achitată de pârâta recurentă.
Cu privire la cel de al doilea spațiu comercial, arată că instanța de apel nu a ținut cont de partajul de folosință încheiat între părți, nu s-a făcut dovada lipsirii de folosință, care trebuie să se raporteze la suprafața corectă, suprafața reală fiind de 413 mp, CF-ul nu garantează suprafața, aceasta fiind stabilită în cadrul unei expertize judiciare efectuate în anul 2005, într-un alt dosar dintre părți. Pe lângă reducerea despăgubirilor, s-a luat în calcul de că impozitul calculat, dacă se scade din suma datorată, rămâne suma solicitată de către pârâtă, respectiv 8.000 Euro.
De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la valoarea de circulație a stației de vidare, care nu a fost contestată de către intimați, făcându-se o nedreaptă discrepanță între poziția dintre părți, intimaților acordându-se tot ceea ce au cerut, iar recurentei nu, întrucât nu a făcut dovada, dovadă care reiese din contractul de închiriere depus la dosar - în probațiune.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată faptul că acestea trebuiau compensate. Cu cheltuieli de judecată în recurs.
Mandatara intimaților reclamanți - avocat, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în motivele de recurs expuse, nu se menționează motive de nelegalitate prevăzute strict de lege, ci eventual motive de netemeinicie. Arată că instanța de apel s-a conformat dispozițiilor ICCJ, date prin decizia de casare.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, arată că recurenta face confuzie, întrucât în speță nu este vorba de chirie ci de lipsa de folosință în calitate de proprietar. Intrucât intimatul își folosește spațiul, plătește impozit pe proprietatea sa, iar dacă se va aprecia că se datorează acest impozit, trebuie plătit de el. De asemenea se face confuzie și în ceea ce privește spațiul comercial, întrucât cel folosit de recurentă nu este cel stabilit de expert în raportul de expertiză stabilit în cauză. Nu este fondat motivul de recurs referitor la despăgubirile privind spațiul din incinta Spitalului D, soluția instanței de apel dobândind astfel autoritate de lucru judecat sub acest aspect, conform art. 1201 cod civil.
In ce privește cel de al doilea motiv de recurs, reprezentând discriminarea recurentei, instanța a respins acțiunea, întrucât intimații deși dețin în proprietate 270 mp folosesc doar 60 mp, iar recurenta a deținut 500 mp și avea dreptul doar la 270 mp, astfel că și acest motiv de recurs se privește a fi nefondat.
In ceea ce privește folosința stației de vidare aceasta a fost stabilită în mod corect de către instanța de apel și a autoturismului în litigiu, instanța de asemenea pronunțându-se asupra pretențiilor recurentei, arată faptul că nu s-au făcut în cauze suficiente probe, deși acest lucru a fost impus prin decizia de casare a ICCJ, neputându-se face dovada lipsei de folosință, întrucât au fost folosite de recurentă în mod exclusiv.
Critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este de asemenea nefondată, instanța de apel făcând aplicarea dispozițiilor art. 276 cod procedură civilă având în vedere faptul că pretențiile părților au fost încuviințate în parte, procedând astfel la compensarea cheltuielilor.
Pentru considerentele arătate, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
După dezbateri,
Pârâta recurentă depune la dosar taxă judiciară de timbru în valoare de 3.518,05 RON.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 5714/2006 a Judecătoriei Devaa fost admisă în parte acțiunea principală așa cum a fost precizată formulată de reclamanții A, și în contradictoriu cu pârâta, ca și cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională față de reclamanții - pârâți reconvenționali, în sensul obligării pârâtei, la plata sumei de 14.341,55 RON, reprezentând 3/8 din contravaloarea chiriei aferente imobilului, în fapt spațiu comercial. S-a stabilit că reclamanții dețin 3/8 iar pârâta 5/8 părți asupra stației de vidare de 1050 RON, dispunându-se partajarea în natură, prin atribuirea acesteia reclamanților, cu obligația de a-i plăti pârâtei o sultă în cuantum de 656,2 RON.
Au fost respinse restul capetelor de cerere din ambele acțiuni și s-au compensat parțial cheltuielile de judecată între părți, fiind obligată pârâta la 948,75 RON către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță pe baza probelor de la dosar a reținut că prin sentința civilă nr. 1039/2003 a Judecătoriei Deva, așa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 144/A/2004 a Tribunalului Hunedoara și decizia civilă nr. 1342/2004 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a stabilit calitatea părților de moștenitori ai defunctului G, decedat la 14.05.2000, reclamanții în calitate de copii în cotă de părți din masa succesorală iar pârâta ca soție supraviețuitoare în cotă de părți.
S-a stabilit că masa succesorală se compune din cota de părți din bunurile comune dobândite de defunct cu pârâta pe durata căsătoriei, restul de revenindu-i acesteia, conform art. 30 codul familiei.
S-a conchis că în masa bunurilor partajabile se află și imobilele din D,- - Laborator, birou, cofetărie, pergolă exterioară, atelier și magazie metalică înscris în CF 5693/a D, nr. 3391/X/a și cel situat în incinta Spitalului Județean D,-, autoturismul "Break" și autoutilitara marca Renault, ca și bunurile enumerate la punctele 1-36 în decizia civilă nr. 1342/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Ca modalitate de partaj, Curtea de APEL ALBA IULIAa dispus atribuirea în lotul reclamanților a atelierului și pergolei exterioare, identificate în CF 5693 D, nr. top. 3391/X/a ca și autoutilitara marca Renault.
In lotul pârâtei s-a inclus imobilul format din laborator, birou, cofetărie și magazie metalică, situat în D,-, înscris în CF 5693/a/D, nr. top. 3391/X/a conform variantei I din expertiza tehnică din apel, autoturismul Break ca și bunurile mobile.
S-a conchis că indiferent de lotul în care a căzut bunul producător de venituri până la partaj, fiecare din coindivizari au dreptul să culeagă fructele acestuia, conform cotei sale, dată de la care sunt îndreptățiți fiind cea a decesului lui G - 14.05.2000.
Referitor la imobilul din CF 5693/a, nr. top. 3391 X/a s-a reținut că forma un tot unitar, prin partaj fiind transformat în 2 spații distincte. De altfel de la deschiderea succesiunii, fiecare coindivizar a folosit doar partea ce i-a fost atribuită, aspect concretizat irevocabil prin decizia civilă nr. 592/R/2006 a Tribunalului Hunedoara, astfel că nu există nici un temei legal ca părțile să-i plătească pârâtei despăgubiri pentru restul spațiului, pe care de fapt l-a folosit aceasta.
Referitor la imobilul din D, str. 22 ( aflat în incinta Spitalului Județean D), pârâta este datoare a aduce la masa partajabilă și fructele civile pentru spațiul aflat exclusiv în posesia sa, până la data atribuirii prin hotărâre irevocabilă.
La stabilirea chiriei s-a avut în vedere prețul, de altfel dovedit, de 10 Euro/mp, pretins de reclamanți, acesta urmând a forma baza de calcul pentru contravaloarea fructelor civile. Suprafața utilă a imobilului fiind de 62,29 mp din închiriere se putea obține lunar 622,9 Euro.
Astfel în perioada 20.02.2003 ( începând cu 3 ani anterior înregistrării acțiunii - în rest pretențiile fiind prescrise în baza art. 18 raportat la art. 3 din 167/1958) - 2.12.2004 ( data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj, chiria obținută ar fi fost de 13.080,9 Euro.
S-a scăzut din această sumă chiria lunară de 359 RON pe care pârâta o plătește lunar pentru terenul pe care este amplasat acel spațiu, pentru perioada menționată fiind de 7539 RON.
S-a conchis astfel că din chiria totală de 45.783,15 RON scăzând chiria pentru teren, rezultă un folos de tras în cuantum de 38.244,15 RON, astfel că reclamanților în raport de cota lor de 3/8 părți li se cuvine 14.341,55 RON, sumă pe care se impune a fi achitată de pârâtă.
Referitor la celelalte bunuri mobile și autovehicule, s-a conchis prin decizia Curții de APEL ALBA IULIA, că părțile nu au produs probe concludente din care să rezulte clar valoarea fructelor civile, în sensul art. 1191 cod civil, context în care atât acțiunea principală cât și cea reconvențională sub acest aspect au fost respinse.
Potrivit probatoriului testimonial s-a stabilit că în atelierul folosit de defunct era o stație de vidare, a cărei valoare de circulație în raport de uzură s-a conchis că este de cel mult 300 Euro.
Pentru că stația nu a fost cuprinsă în hotărârea de partaj deși face parte din masa succesorală, instanța în baza art. 728 cod civil și art. 673/1 cod procedură civilă, a atribuit-o reclamanților, reținând aceleași cote, aceștia fiind obligați la o sultă de 656,2 RON. Nu s-au produs probe concludente cu privire la cuantumul fructelor civile produse de acel bun, a stabilit aceiași instanță, astfel că în raport de toate aceste aspecte, acțiunile au fost admise în limitele menționate.
Împotriva sentinței civile nr. 5714/2006 a Judecătoriei Deva, au formulat apel reclamanții și pârâta u.
Reclamanții au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată iar în motivarea apelului au arătat că:
1.în ceea ce privește spațiul situat în D,-, prima instanță a făcut confuzie întrucât au cerut contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul folosit de pârâtă și nu pentru spațiul folosit de ei.
În condițiile în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că folosesc doar atelierul în suprafață de 66,51 și raportat la cota de 378 care li se cuvine din imobil, rezultă că au folosit cu 121 mp mai puțin decât cota succesorală, impunându-se deci, compensarea parțială a sumelor reprezentând echivalentul lipsei de folosință și obligarea pârâtei la plata acestui echivalent calculat de reclamanți la suma de 905.080.000 (90.508 RON).
2.în ceea ce privește spațiul din D, str. 22, reclamanții au arătat că, prima instanță, având în vedere actul adițional depus la fila 47 dosar, nu a observat că acesta a fost încheiat în luna martie 2006 iar ei au cerut echivalentul lipsei de folosință al spațiului pe perioada februarie 2003 - 2004.
3.în ceea ce privește bunurile motive acestea se găsesc în posesia exclusivă a pârâtei, așa cum rezultă din probațiune, astfel că se impune obligarea acesteia la plata sumei de 200.000.000 lei reprezentând echivalentul lipsei lor de folosință sau cel puțin compensarea cu sumele de bani solicitate de către pârâtă în cererea reconvențională pentru alte bunuri mobile.
Pârâta, în recursul declarat și calificat apel d e către instanță, a solicitat să se stabilească la 214 RON valoarea de circulație a stației de vidare și la 1073 RON sulta pe care pârâții reconvenționali trebuie să o plătească, să fie obligați cei trei pârâți reconvenționali să-i plătească suma de 9796 RON, reprezentând echivalentul chiriei pe perioada 15 martie 2003 - 2 2004, aferentă cotei de 5/8 părți pentru autoturismul Renault, să fie obligați pârâții reconvenționali la plata sumei de 5.000 RON reprezentând echivalentul chiriei în cota de 5/8 părți, pentru lipsa de folosință a stației de vidare, aparatului de sudură, de lucru, polizor, compresor și cântar, să se stabilească la 12.044 RON în loc de 14.341 RON echivalentul chiriei pe care trebuie să o plătească reclamanților pentru localul situat în D, str. 22, să se compenseze cheltuielile de judecată în primă instanță.
În motivare a arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
1.În ce privește cererea reconvențională a arătat că prima instanță nu putea scădea valoarea de circulație a stației de vidare, atâta timp cât aceasta a fost stabilită la suma de 2146 RON printr-o expertiză și nu a fost combătută printr-o altă lucrare tehnică.
În privința autoturismului marca Renault se arată că în mod abuziv a fost respinsă acordarea folosului de tras pe motiv că ar fi nedovedită, autoturismul fiind evaluat în dosarul inițial de partaj iar în fața primei instanțe a prezentat un contract de închiriere încheiat între terți, având ca obiect același tip de autoturism cu aceeași capacitate cilindrică.
2.În ce privește acțiunea principală, pârâta a arătat că a fost obligată la plata sumei de 14.341 RON reprezentând echivalentul chiriei pentru spațiul comercial din D, str. 22, fără ca prima instanță să aibă în vedere că din cuantumul despăgubirilor trebuia scăzut impozitul, potrivit practicii instanței supreme.
Apelul reclamanților, și A împotriva sentinței civile nr. 5714/2006 a Judecătoriei Deva, a fost admis ca fondat prin decizia civilă nr. 221/A/2007 a Tribunalului Hunedoara, schimbându-se în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei la 14.814,056 lei - echivalentul lipsei de folosință a imobilului spațiu comercial, situat în D, str. 22.
A fost înlăturată obligația pârâtei de a plăti către reclamanți suma de 14.341,55 lei aferentă cotei de 3/8 părți din contravaloarea chiriei imobilului anterior indicat, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceiași decizie a fost respins apelul pârâtei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta și reclamanții:
1.Pârâta prin recursul său solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei cu consecința admiterii apelului său, iar în subsidiar casarea acestora cu trimiterea spre rejudecare, invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă.
În esență, s-a invocat în motive că de fapt nu s-a analizat aspectul ce viza scăderea impozitelor din cuantumul despăgubirii ca și chestiunea chiriei pentru autovehicul, deși la dosar existau probe în acest sens. Nu a fost cenzurată nici stației de vidare.
2.Reclamanții prin recursul lor au solicitat în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea ei, invocându-se ca temei de drept cerințele art. 304 pct. 5,6,7,9 și 10 cod procedură civilă.
Cu privire la primul aspect critic s-a arătat că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, pentru că în preambulul deciziei este trecut ședința publică din 15.06.2007, iar în practica 01.06.2007 - respectiv încheierea de amânare a pronunțării pentru ca în dispozitiv să se rețină 20.06.2007 ca dată a pronunțării.
Pe fondul cauzei s-a invocat că greșit instanța de apel a reținut căci ar fi pretins chiria în limita sumei de 10 Euro/mp, deși în concret au solicitat o sumă globală și că tot greșit s-a stabilit că pârâta a folosit exact cota ce i se cuvenea din spațiul comercial, conform deciziei civile nr. 592/R/2006.
Instanța a acordat un plus petit deoarece prin cererea reconvențională s-a stabilit suma de 2826 RON aferentă cotei de 3/8 părți, astfel că nu se putea diminua chiria cu 7539 RON. Tot greșit au fost compensate și cheltuielile de judecată.
Ambele recursuri au fost admise prin decizia civilă nr. 537/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA - Secția civilă, casându-se decizia recurată și trimițându-se cauza spre rejudecarea apelului.
În esență, instanța de recurs a reținut că nu au fost respectate cerințele impuse de art. 295 și 261 alin. 1 cod procedură civilă, de către instanța de apel.
Deși prin motivele de apel pârâta a adus critici primei sentințe cu privire la imobil, contracte de închiriere pentru autoturism și stației de vidare, în considerente nu a făcut referire la aceste aspecte. În acest mod, instanța de apel nu a analizat motivele de apel cu care a fost investită, necercetând astfel fondul căii de atac exercitate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă.
Referitor la recursul reclamanților, s-a stabilit că motivele de recurs coincid parțial cu cele din apel, diferind doar argumentele, formulate de altfel pentru prima dată în această fază procesuală, iar altele vizează soluția primei instanțe, fiind deci formulate omissio media.
Cât privește nulitatea deciziei întemeiată pe art. 304 punct 5 cod procedură civilă, s-a conchis că nu este întemeiată critica, la dosar existând cele 2 încheieri din 8 și respectiv 15.06.2007 de amânare a pronunțării.
Au fost înlăturate criticile și cu privire la prețul chiriei de 10 Euro, în primul rând pentru că prin recurs se critică sentința primei instanțe și nu a celei de apel. De altfel, prin apel reclamanții au arătat expres că au solicitat doar 10 Euro/mp, iar pe de altă parte criticile s-au adus doar în recurs, aspect ce nu mai poate fi cenzurat ( art. 316 cod procedură civilă).
Situația este similară cu aspectele ce vizează suprafața spațiului din incinta Spitalului Județean Nelegale s-au stabilit a fi și criticile privind cheltuielile de judecată, aplicându-se corect dispozițiile art. 276 cod procedură civilă.
Cât privește suma de 14.814,056 lei s-a conchis că a fost în mod judicios stabilită de instanța de apel.
S-a reținut a fi întemeiată critica pentru neacordarea despăgubirilor pentru spațiul comercial din- ( art. 304 punct 9 cod procedură civilă).
S-a arătat că potrivit art. 786 cod civil, text ce consacră efectul declarativ al împărțelii succesorale, fiecare coerede este prezumat că a moștenit singur și imediat bunurile care compun partea sa și că nu a fost niciodată proprietar pe restul bunurilor succesorale.
Pe de altă parte, potrivit art. 483 cod civil, fructele naturale sau industriale ale soțului, fructele civile, sporul animalelor se cuvin proprietarului în baza dreptului la accesiune, iar conform art. 523 cod civil, fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile exigibile, veniturile rentelor, arendele intrând în clasa fructelor civile. In acest context, folosința bunului succesoral fiind exercitată de un comoștenitor, este obligat să aducă la partaj contravaloarea bănească al folosinței bunului, dacă nu deține un titlu justificativ, a conchis instanța de control judiciar. Cota parte din fructele civile poate fi solicitată atât în cadrul partajului succesoral cât și pe calea acțiunii separate, ca în speța dedusă judecății. În acest context greșit s-a reținut că pentru echitate de tratament pârâta nu datorează contravaloarea lipsei de folosință. Prin decizia nr. 592/R/2006 cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit spațiul folosit de fiecare dintre părți, astfel că instanțele erau obligate a stabili suprafețele deținute în plus de pârâtă, cu atât mai mult că reclamanții au deținut doar 66,51 mp și să calculeze echivalentul folosinței conform cotelor de proprietate.
Fiind astfel incident temeiul de drept prevăzut de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, s-a stabilit că decizia din apel a aplicat greșit dispozițiile art. 786, 485 și 523 cod civil.
Pentru că recursul pârâtei a fost reținut ca fiind fondat pentru un motiv de casare iar al reclamanților pentru unul singur de modificare, s-a dispus casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea apelului.
S-au făcut îndrumări de către instanța de control judiciar cu privire la analizarea fiecărui motiv de apel, urmând a fi argumentată decizia în fapt și drept, cu privire la apelul pârâtei.
Pentru că recursul reclamanților a fost admis doar sub un singur aspect, privind spațiul din-, în rejudecare, instanța de apel va analiza numai primul motiv, prin care se arată că suprafața folosită și prețul de 10 Euro/mp, pentru că susținerile referitoare la un alt cuantum s-au indicat omissio medio și nu mai pot fi avute în vedere.
Pentru că prin decizia din recurs motivul de recurs cu privire la despăgubirile pentru spațiul din incinta Spitalului Județean D s-a stabilit a fi nefondat, decizia din apel din acest punct de vedere intrând în puterea lucrului judecat, ca efect al casării cu trimitere, conform art. 312 alin. 3 cod procedură civilă, instanța de apel va menționa în dispozitiv obligația pârâtei de a plăti reclamanților 14.814,056 lei și să stabilească cheltuieli de judecată raportat la soluția dată apelului pârâtei.
Rejudecând apelul în limitele menționate prin decizia de casare și în conformitate cu dispozițiile art. 315 cod procedură civilă, Tribunalul Hunedoara - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 187/A/3.07.2008 a admis ambele apeluri, declarate împotriva sentinței civile nr. 5714/2006 a Judecătoriei Deva, schimbând-o parțial. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților: 1.suma de 14.814,056 lei cu titlu de echivalent lipsă de folosință pentru imobilul - spațiu comercial din D, str. 22 ( în incinta Spitalului Județean D).
2.echivalentul în lei a sumei de 45.843,6 Euro la momentul rămânerii definitive a hotărârii cu același titlu, pentru spațiul din-, pentru intervalul 08.02.2003 - 02.12.2004.
A fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei cu privire la suma de 14.341,55 lei, reprezentând contravaloare chirie.
S-a constatat că valoarea stației de vidare este de 1598 lei, iar în urma atribuirii reclamanților, aceștia vor plăti pârâtei 998,75 lei, aferentă cotei de 5/8 părți.
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 276 cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească 1521 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, în rejudecare, a reținut în considerentele deciziei următoarele: 1.Referitor la apelul reclamanților A, și, a conchis că potrivit deciziei din recurs nr. 537/2007, criticile au fost fondate doar sub aspectul pretențiilor ce vizau spațiul din D,-. S-a arătat că de fapt, prin decizia civilă nr. 592/2006, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat spațiul folosit de fiecare parte, astfel că în acest nou ciclu procesual instanțele au îndatorirea stabilirii suprafeței deținută în plus de pârâtă, în situația în care irevocabil s-a conchis că reclamanții au deținut doar 66,51 mp și a calcula echivalentul folosinței potrivit cotelor de proprietate ale părților, a reclamanților fiind de 378 părți, așa cum a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Pentru că prin precizarea de acțiune ( 47 fond) ca și prin notele scrise ( 111 fond) aceștia și-au precizat pretențiile la prețul de 10 Euro/mp, orice pretenție la o altă sumă s-au considerat a fi formulate "omissio media". De altfel a arătat instanța de apel în rejudecare, conform art. 294 cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba obiectul cererii și nu se pot formula altele noi. În considerarea acestor împrejurări s-a reținut că reclamanții au fost lipsiți de folosința terenului de 208,34 mp în perioada 08.02.2003 - 02.12.2004 ( 22 luni), pentru care sunt îndreptățiți a primi de la pârâtă, conform precizării de acțiune ( fila 111 fond) suma de 45.843,6 Euro( 208,38 mp x 10 Ex2 2 luni), respectiv echivalentul în lei a acestei sume la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
In acest context apelul reclamanților a fost admis în aceste limite.
2.Cât privește apelul pârâtei, s-a arătat că potrivit deciziei de casare nr. 537/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a stabilit că recursul este fondat, exceptând motivul referitor la despăgubirile la care a fost obligată pârâta către reclamanți în legătură cu spațiul din incinta Spitalului Județean D, instanța de recurs precizând clar că în decizia ce se va pronunța în rejudecare în apel să fie menționat în dispozitiv obligația acesteia de a le plăti reclamanților suma de 14.814,05 lei ( alin. penultim). Prin aceiași decizie de casare, s-a dispus ca instanța de apel să se pronunțe asupra celorlalte motive ale pârâtei, ce vizează impozitul acordat statului, închirierile, făcute de aceasta și cele referitoare la autoturismul Renault ca și pretențiile legale de stația de vidare ( fila 67 dosar recurs).
Conformându-se acestor îndrumări, instanța de apel în rejudecare a stabilit că pârâta și-a modificat succesiv pretențiile, astfel că deși inițial prin concluziile scrise ( fila 45) pretindea obligarea pârâților reconvenționali la 9.796 lei, folos de tras cuvenit pentru autoturism, ulterior a mărit cuantumul la 11.812,50 lei și în condițiile în care la fond a pretins 19.593 lei ( fila 119).
În legătură cu motivul nr. 1 ce viza stația de vidare, în dosarul civil nr. 2975/2001 în care părțile și-au dezbătut drepturile succesorale s-a efectuat la 21.11.2002 o expertiză merceologică de expertul care a stabilit că la acel moment, valoarea stației era de 2.146 lei. Juridic, s-a conchis că acel raport de expertiză reprezintă o probă extrajudiciară și nu face dovada absolută prin sine însuși a stației, trebuind coroborată și cu alte probe. Testimonial s-a dovedit că valorează 300 Euro( 1050 lei), astfel că prin coroborarea probelor s-a stabilit că valoarea stației este dată de media celor 2 valori, respectiv de 1.598 lei. Stația s-a dovedit a fi doar în folosința pârâtului reconvențional nu a fost scăzută pentru că beneficiarul ei și cel care îi putea crește gradul de uzură este unul din reclamanți. In considerarea acestor împrejurări s-a apreciat că apelul pârâtei este fondat sub acest aspect, astfel că în baza art. 296 cod procedură civilă, s-a constatat valoarea de circulație a stației de vidare în limita sumei de 1598 lei, sulta pe care pârâții reconvenționali urmează să o plătească reclamantei reconvenționale ca fiind de 998,75 lei ( 1598 x 5/8 părți).
2. Referitor la motivul de apel ce viza folosul de tras de pe urma autor Renault pe perioada de 15.03.2003 - 02.12.2004, s-a reținut că doar contractul intervenit între și SC Trans SRL din 12.07.2004 este singurul care se încadrează în perioada pretinsă. Contractul însă nu face dovada prin sine însuși, el fiind și necredibil sub aspectul prețului în contextul în care toate celelalte contracte încheiate cu 2 ani mai târziu au un preț stabilit la din valoarea primului, în condițiile în care prețurile au crescut nu au scăzut.
De altfel, înscrisul de la fila 87dosar apel, nici nu este tradus în limba română și nu este legalizat, fiind depus la dosar pentru prima oară în apel după casare, neputând astfel constitui probă în sensul dispozițiilor legale, astfel că sub acest aspect apelul este nefondat, nedovedindu-se faptul pretins.
Criticile s-au dovedit a fi nefondate și cu privire la obligarea pârâților reconvenționali la plata a 5.000 lei cu titlu de folos de tras pentru lipsa de folosință a stației de vidare, aparatul de sudură, de lucru, polizor și compresor, neexistând probe în sensul acestor pretenții, a stabilit aceiași instanță de apel. De altfel după casare, apelantei i s-a pus în vedere expres să producă probe în raport cu aceste pretenții însă în ședința publică din 26.06.2000 a arătat expres că nu solicită probe.
Referitor la motivul 4 de apel, trebuie observat că el de fapt a fost analizat și s-a răspuns acestui aspect la punctul 2.3.
În ce privește scăderea impozitului acordat statului de 40 % și respectiv 16 % ce trebuie scăzut din echivalentul chiriei pentru spațiul din incinta Spitalului D, instanța de a apel a stabilit că față de faptul că motivul de recurs privind despăgubirile pentru acel spațiu nu a fost reținut ca fiind întemeiat de către instanța de recurs, decizia civilă nr. 221/A/2007 a Tribunalului Hunedoaraa dobândit puterea lucrului judecat sub aspectul cuantumului acelor despăgubiri, astfel că urmează doar ca în dispozitivul deciziei să se menționeze obligația de plată a pârâtei în cuantum de 14.814,056 lei către reclamanți.
Legat de acest aspect s-a mai arătat că în concret toate actele de închiriere, act adițional cu privire la acel spațiu s-au încheiat de către un terț, respectiv SC SRL D și nu de, astfel că impozitul către stat s-a achitat de către această societate.
În atari condiții, pretențiile pârâtei de a se scădea impozitul plătit la stat, din despăgubirile pe care le datorează reclamanților pentru acel spațiu sunt nefondate, a conchis instanța de apel.
În aceste împrejurări apelurile au fost admise cu consecința schimbării sentinței apelate în limitele menționate.
Împotriva deciziei civile nr. 187/A/3.07.2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, în termen a declarat recurs pârâta, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, solicitând:
-în principal-casarea deciziei și trimiterea cauzei spre judecarea lor,
-în subsidiar-modificarea în parte a deciziei după cum urmează:
1.obligarea recurentei către pârâți la 10.940 lei în loc de 14.814 lei cu titlu echivalent al lipsei folosinței spațiului din D, str. 22;
2.a fi înlăturată obligarea sa la plata sumei de 45.843 Euro sau cu totul subsidiar a se stabili în limita sumei de 8637,56 Euro acea obligație.
3. fi stabilită la 2146 lei în loc de 1598 lei valoarea de circulație a stației de vidare și astfel la 1340 lei sulta pe care o datorează pârâților reconvenționali.
4.a fi obligați cei trei pârâți reconvenționali la 9796 lei cu titlu de lipsă de folosință pe perioada 15.03.2003 - 02.12.2004, aferentă cotei sale de 5/8 părți din auto "Renault ".
5.a fi obligați pârâții reconvenționali la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând echivalentul chiriei aferente cotei de 5/8 părți pentru lipsa folosinței stației de vidare.
6.a se compensa integral cheltuielile de judecată.
A fi obligați intimații în solidar la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În expunerea de motive, sub un prim aspect critic s-a arătat că în rejudecare, contrar îndrumărilor date prin decizia de casare, instanța de apel a stabilit cuantumul chiriei brute în loc de netă, acordând reclamanților și impozitul pe venit pentru care titular de drept este Administrația Fiscală.
Conform și practicii instanței supreme, impozitul și alte taxe fiscale se cuvin organelor fiscale, care desigur se impun a fi scăzute la stabilirea echivalentului bănesc al lipsei de folosință.
De fapt, aceste critici nici nu au mai fost analizate în apel, pe considerentul greșit, că au fost invocate pentru prima dată în recurs. din decizia de casare, nu puteau constitui temei al refuzului de a se analiza acel motiv de apel. Mai mult, deși instanța de recurs se referă la suma brută, în pagina 9 deciziei de casare se îndrumă expres a fi scăzut impozitul cuvenit statului, astfel că instanța de apel nu putea face abstracție de acele îndrumări.
Pentru suma netă nu era necesar capăt separat de cerere, astfel că din echivalentul brut al lipsei de folosință în sumă de 14.814 Euro, trebuia scăzut impozitul de 3874 lei, calculat potrivit art. 43 din codul fiscal.
Cât privește suma de 15.843 Euro, reprezentând lipsa de folosință pentru spațiul din D --, în apel s-au luat de bune afirmațiile reclamanților, ignorându-se apărările sale. De fapt, întreg spațiul era de 413 mp și nu de 555,68 mp, astfel că în CF-urile noi, părțile sunt întabulate în baza sentinței de partaj asupra suprafeței reale de 413 mp, necerându-se de nimeni rectificarea CF, practic intimații reclamanți profitând de o eroare de calcul din expertiza topografică.
În plus, arată a invocat partajul de folosință dintre părți, situație în raport de care nici un coindivizar nu poate cere folos de tras.
În subsidiar, dacă se trece peste aceste apărări, din calculele făcute valoarea corectă a lipsei de folosință este de 10.282,80 Euro, din care trebuie scăzut impozitul ce se cuvine statului în cuantum de 8637,56 Euro.
Cât privește valoarea de circulație a stației de vidare, ea s-a stabilit printr-o expertiză merceologică judiciară, opozabilă părților în limita sumei de 2.146 RON și pentru că nu a fost infirmată printr-o altă probă, instanța de apel nu putea stabili o sumă mai mică.
Referitor la nefolosința autoturismului "Renault ", deși este de necontestat că a fost folosit exclusiv de pârâții reconvenționali, instanța de apel a respins pretențiile sale, cu argumentarea că acele convenții de închiriere sunt insuficiente pentru stabilirea cuantumului lipsei de folosință.
Prin acestea, instanța de apel a încălcat O, ea fiind pusă într-o situație de inegalitate față de adversari.
S-au nesocotit cerințele art. 305 cod procedură civilă, text conform căruia înscrisurile se puteau depune inclusiv în recurs.
Sub un alt aspect critic se arată că și cheltuielile de judecată au fost stabilite greșit, acestea trebuind a se compensa în totalitate.
Casarea cu trimitere, în acest context se impune pentru neanalizarea tuturor motivelor de apel, în cel de al doilea ciclu procesual.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă.
Intimații și, prin mandatar au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de apel răspunzând tuturor criticilor din apel și conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare a instanței de control judiciar.
Analizând recursul de față prin prisma criticilor invocate în scris în sensul art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat, în considerarea următoarelor aspecte:
Evident, primul motiv de recurs vizează suma de 14.814 lei reprezentând despăgubirile pentru lipsa de folosință datorată pentru spațiul din D, str. 22 din incinta Spitalului Județean Criticile sunt nefondate, în contextul în care instanța de apel a analizat punctual susținerile recurentei așa cum rezultă din considerentele deciziei( pag. 4 pct. 2, 1, 2.3 respectiv pag. 7 punctele 2 și 5 lit. e), aceste împrejurări confirmând faptul că instanța de apel a respectat îndrumările date prin decizia de casare nr. 537/2007 în care de altfel se arată expres că suma de 14.814,056 lei a fost corect stabilită de instanța de apel. ( pag. 10 alin. 10). În pagina imediat următoare a aceleiași decizii de casare, se reține în termeni clari că întrucât nu s-a găsit fondat motivul de recurs ce vizează aceste despăgubiri pentru acel spațiu sus menționat, decizia din apel a intrat în puterea lucrului judecat sub acest aspect, conform art. 312 alin. 3 cod procedură civilă, se impune doar ca în rejudecare instanța de apel prin decizia ce o va pronunța să menționeze expres în dispozitiv obligația acestei pârâte recurente de a plăti reclamanților suma respectivă.
Aceste îndrumări au devenit prin urmare obligatorii pentru instanțe de rejudecare, astfel în mod eronat se susține că acel motiv nu ar fi fost analizat.
Criticile sunt nefondate și cu privire la impozitul ce se pretinde a fi scăzut din suma datorată de recurentă pentru același spațiu.
S-a argumentat în mod judicios în rejudecare, faptul că pârâta este îndreptățită a pretinde scăderea din acea sumă a impozitului plătit de fapt de o terță persoană, respectiv SC SRL, conform actelor depuse la dosar ( pag. 7 - 8 punct. 2,5 lit. e).
La fel de nefondate sunt criticile și cu privire la obligarea sa la plata sumei de 45.843,6 Euro, pentru lipsa de folosință pentru spațiul din D,-.
S-a susținut în esență, că de fapt, instanța de apel sub acest aspect a luat în considerare doar afirmațiile reclamanților, ignorând apărările sale și probele făcute.
Ori, Curtea de Apel a reținut din acest punct de vedere că, dacă folosința unui bun succesoral a fost exercitată de un comoștenitor, acesta va fi obligat să aducă la masa de împărțit echivalentul folosinței bunului, în situația în care nu justifică un titlu pentru folosința gratuită a acelui bun, peste cota parte ce i se cuvine. Mai mult s-a dovedit faptul că prin decizia nr. 592/R/2006 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că spațiul folosit de fiecare parte, dispunându-se astfel a se calcula echivalentul folosinței, conform cotelor de proprietate. Prin urmare, în limitele deciziei de casare, instanța de apel în rejudecarea căii de atac a apelului a stabilit corect aceea sumă. În această fază nu se mai pot pune în discuție alte suprafețe deținute de fiecare parte, în contextul în care prin decizia menționată a fost stabilit acest aspect cu autoritate de lucru judecat.
Expertiza tehnică întocmită de experta arată expres suprafața acelui spațiu care este de 555,68 mp, din care intimaților le revine cota de 3/8 părți respectiv 208,38 mp, în contextul în care aceștia dețin doar 66,51 mp.
Susținerea recurentei pârâte că de fapt suprafața reală este de 413 mp nu poate fi primită, în contextul în care în sistemul de CF, aceasta garantează dreptul înscris și nu suprafața, context în care calculele invocate de pârâtă sunt irelevante.
Se impune a fi respinse și susținerile ce vizează scăderea impozitului din suma ce o datorează, în contextul în care acesta este datorat de locator, iar intimații au această calitate.
Cât privește valoarea stației de vidare, acesta a fost stabilit corect de instanța de apel, astfel că nici sub acest aspect, criticile nu sunt fondate. Evident expertiza merceologică efectuată la 21.11.2002 în dosarul 2975/2001 s-a reținut valoarea de 2.146 lei, însă acesta reprezintă o probă extrajudiciară, care așa cum a reținut și instanța de apel trebuie raportată și la alte probe. Ori, prin probațiunea testimonială administrată, valoarea stației a fost apreciată în limita sumei de 300 Euro. Mai mult, recurentei i s-a pus în vedere să producă probe în acest sens, însă în ședința din 26.06.2008, a arătat expres că nu solicită probe în acest sens, situație în care instanța a reținut valoarea stației coroborând probațiunea existentă.
În ce privește lipsa de folosință pentru auto "Renault " instanța de apel a analizat acest aspect ( pag. 5 punctele 2.4 și pag. 6 punctele 2.5b), reținând că recurenta și-a modificat pe rând pretențiile de la 19.593 lei la fond - prin concluziile scrise ( fila 45) la 11.812 lei potrivit concluziilor scrise de la pag. 72.
Pretențiile i-au fost respinse în primul rând pentru nedovedirea lor, contractele de închiriere invocate vizând în fapt terțe persoane, actele respective neputând astfel să fie luate în considerare.
De asemenea, plata folosului de tras pentru lipsa de folosință a stației de vidare, a aparatului de sudură, de lucru, polizor și compresor nu s-a acordat, în condițiile deja reținute anterior, respectiv de nedovedire a unor atari pretenții.
Nici cu privire la cheltuielile de judecată criticile nu sunt fondate, instanța de apel reținând incidența art. 276 cod procedură civilă, în baza căruia s-au compensat și aceasta în care evident pretențiile părților au fost acordate parțial.
Cât privește casarea cu trimitere spre rejudecare a căii de atac a apelului, nu se justifică în contextul în care recurenta nu a dovedit nici una din situațiile limitativ prevăzute de art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, care justifică o atare soluție.
Pentru toate aceste considerente, recursul se privește a fi nefondat, urmând ca în condițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă să fie respins.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, urmează a oblifa pârâta la 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimații, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile 187/A/3.07.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Obligă recurenta să plătească intimaților A, și, cheltuieli de judecată de 2000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.12.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/16.01.2009
-
- /
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Mihaela Florentina Cojan, Anca Neamțiu
