Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Completul 2
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 458/
Ședința publică de la 05.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
GREFIER: I -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 1891 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, G, și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanții - reclamanți, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 21), intimații - pârâți, acesta personal, reprezentați (ultimul asistat) de avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 33-34) și personal, lipsind intimatul - pârât
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelanților - reclamanți depune la dosar dovada schimbării sediului cabinetului de avocatură pe care îl reprezintă, motiv pentru care solicită ca actele de procedură din prezenta cauza ce privesc pe clienții săi să fie efectuate în B,-,. 105,. 1,. 4, sect. 5. celorlalte părți, copii ale cererii de schimbare a domiciliului ales.
Curtea procedează la legitimarea intimatului - pârât cu CI seria - nr. - CNP - eliberată de biroul nr. 3 la 18.11.2008, constatând că celălalt intimat prezent a fost legitimat la termenul anterior de judecată.
Curtea ia act de schimbarea domiciliului apelanților - reclamanți, conform art. 98 Cod Procedură Civilă.
Apărătorii părților prezente învederează că nu mai au alte cereri sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Intimatul - pârât depune cerere prin care înțelege să își precizeze punctul de vedere față de apelul formulat de apelanții - reclamanți, având în vedere dispozițiile Legii nr. 1/2009, depunând și o cerere prin care solicită ca apelanții - reclamanți să fie obligați a indica moștenitorii rămași de pe urma defunctei, față de împrejurarea că aceasta a decedat.
Apărătorul acestei intimate-pârâte (delegație-fila 33 dosar prezent), apărător și al intimaților - pârâți, (delegație-fila 33 dosar prezent), învederează că nu are cunoștință de decesul numitei, clienta sa.
Intimatul - pârât, personal, la interpelarea instanței, învederează că nu știe cu certitudine dacă această intimată a decedat.
Apărătorul apelanților - reclamanți, învederează că nu are cunoștință de cele menționate de intimatul - pârât.
Curtea, față de lipsa unui minim probatoriu în susținerea afirmației intervenirii decesului intimatei, respectiv nedepunerea nici unui certificat de deces al intimatei, mai mult, față de situația că chiar apărătorul acestei părți a învederat că nu are cunoștință de acest element invocat în legătură cu propria sa clientă, va respinge cererea formulată de în sensul indicării eventualilor moștenitori ai acestei părți.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, deoarece apreciază că principiul aplicat de tribunal, nu are aplicabilitate în cauză. Arată că în imobilul în litigiu există apartamente ce au fost vândute foștilor chiriași și apartamente ce nu au fost vândute acestora și care apreciază că pot fi restituite de stat foștilor proprietari, motiv pentru care nu crede că a fost încălcat principiul pus in discuție de instanța de fond.
Mai arată că, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există o dispoziție clară din care să rezulte că în cazul în care imobilul a fost vândut în baza acestei legi, părțile nu pot formula acțiune în revendicare pe calea dreptului comun. Art. 22 din aceeași lege face vorbire de notificarea instituției ce deține imobilul de către persoana îndreptățită, aspect care a fost avut în vedere de instanța de fond, apelanții neputând să îi notifice pe chiriașii ce au devenit cumpărători, motiv pentru care apreciază că nu poate contesta decizia instituției deținătoare, în legătură cu aceste apartamente.
Cu privire la decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, apreciază că aceasta a fost reținută de instanța de fond, înainte de apariției ei în Monitorul oficial, așa cum prevede lege, cât și faptul că decizia mai sus menționată nu face vorbire de faptul că o acțiune in revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, ar fi inadmisibilă atât timp cât sunt in vigoare dispozițiile Legii 10/2001, ci că lasă posibilitatea unei acțiuni în compararea titlurilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, învederează că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Apărătorul intimaților - pârâți solicită respingerea apelului, deoarece apreciază că principiul avut în vedere de instanța de fond a fost aplicat legal, deoarece Legea 10/2001 este o cale specială ce trebuie urmată în situația vânzării apartamentelor, pentru a se obține despăgubiri.
În continuare, arată că prin existența notificării în baza Legii nr. 10/2001, lege ce are o procedură specială, apreciază că acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun nu este admisibilă, aspect avut în vedere de tribunal, nefiind vorba de decizia pronunțată de ÎCCJ, deoarece apreciază că aplicarea legii mai sus menționate cât și a dispozițiilor art. 480 Cod civil, nu se poate face în același timp, față de împrejurarea că a fost aleasă mai întâi Legea nr. 10/2001, ca și lege specială. Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și trebuie menținută.
Intimatul pârât, solicită respingerea apelului, ținându-se seama de cele menționate în cererea depusă la dosar cu privire la punctul său de vedere.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a Va Civilă la data de 05 decembrie 2006, reclamanții și cu chemat în judecată pe pârâții G, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentele situate în imobilul din B,- A, sector 2, împreună cu cota indiviză corespunzătoare fiecăruia dintre acestea, din părțile comune ale construcției și din terenul situat sub construcție, respectiv: pârâta, apartamentul nr. 1, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1270 din 19 decembrie 1996, pârâții, apartamentul nr. 2, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1269 din 16 decembrie 1996, pârâtul, apartamentul nr. 3, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1268 din 20 ianuarie 1997 și pârâta, apartamentul nr. 4, dobândit prin contractul vânzare - cumpărare nr. 1293 din 20 ianuarie 1997.
La data de 19 februarie 2007, pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în revendicare, cu obligarea în solidar a reclamanților la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată suportate.
Pârâții au arătat de asemenea, că înțeleg să formuleze doar în subsidiar, în măsura în care s-ar respinge excepțiile de inadmisibilitate și lipsâ a calității procesuale active invocate prin întâmpinare, cerere reconvențională și de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru obligarea acestuia la restituirea către fiecare dintre pârâți, a valorii actualizate a prețului pe care l-au achitat pentru cumpărarea apartamentelor revendicate, obligarea chematului în garanție Statul Român și a reclamanților - pârâți, în solidar, la plata către fiecare dintre pârâți a valorii actualizate a îmbunătățirilor aduse de către aceștia, apartamentelor revendicate după cumpărarea lor de la Statul Român, acordarea unui drept de retenție asupra apartamentelor până la achitarea integrală a valorii actualizate a îmbunătățirilor, obligarea chematului în garanție și a reclamanților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 17 aprilie 2007 depus întâmpinare și chematul în garanție Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În ședința publică din data de 08 decembrie 2008, tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Examinând cu prioritate această excepție, conform art. 137 alin. 1 și art. 158 Cod de procedură civilă, tribunalul a găsit-o întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au formulat acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, preluat abuziv și în contradictoriu cu pârâții (foști chiriași) care au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 12/1995.
Tribunalul a reținut că, în calitate de persoane ce se pretind îndreptățite la reparații, reclamanții au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 și notificarea nr. 543 din 19 iulie 2001 (fila 87 dosar fond), încă nesoluționată, și că nu au obținut până în prezent, constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare pentru apartamentele în litigiu.
Tribunalul a apreciat că, formulând în aceste condiții și acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, reclamanții încalcă principiul de drept electa una non datur recursus ad alteram, deschizându-și calea pentru o dublă reparație, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, se încalcă și principiul de drept general acceptat, potrivit căruia specialia generalibus derogant, legea specială înlăturând practic calea dreptului comun, în condițiile în care, așa cum a decis deja Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr. 33 din 09 iunie 2008, pronunțată în recurs în interesul legii și obligatorie pentru toate instanțele, "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale", iar "în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
De asemenea, câtă vreme raporturile dintre foștii proprietari și chiriașii cumpărători sunt reglementate în Legea nr. 10/2001 în sensul că foștii proprietari pot obține restituirea în natură și a imobilelor înstrăinate doar dacă obțin în prealabil anularea contractelor de vânzare - cumpărare, în caz contrar, dreptul de proprietate al chiriașului cumpărător fiind definitiv consolidat și protejat, conform art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar cum în speță, reclamanții nu au obținut această constatare a nulității, acțiunea în revendicare de drept comun nu mai poate fi primită, căci ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților și ar cauza o instabilitate nejustificată a raporturilor juridice.
Nu s-a putut reține că, suprimându-se calea acțiunii de drept comun, s-ar suprima accesul liber la justiție și la un proces echitabil (așa cum pretind reclamanții), câtă vreme legea specială instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la două instanțe de fond și una de recurs, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cazul nesoluționării în termen a notificării, reclamanții aveau la îndemână acțiuni specifice de realizare a dreptului lor, însă tot în cadrul reglementat de legea specială.
Tribunalul nu a putut reține argumentul reclamanților în sensul inaplicabilității deciziei nr. 33 din 09 iunie 2008, pe motiv că nu ar fi fost încă semnată de toți judecătorii și publicată în Monitorul Oficial, întrucât decizia dată în recurs în interesul legii, este definitivă și obligatorie de la data pronunțării sale, conform art. 329 alin. ultim, dată la care dispozitivul care dezleagă problema de drept este semnat de toți judecătorii care au participat la judecată, fiind o hotărâre judecătorească. Codul d e procedură civilă și legea specială (Lega nr. 304/2004) nu prevăd condiția publicării în Monitorul Oficial, a acestor decizii sau a vreunei alte hotărâri judecătorești, pentru a-și produce efectele.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea, apreciind de prisos să mai analizeze aspectele legate de dovedirea de către reclamanți a calității lor procesuale active sau de cererile formulate de pârâți în dosar în subsidiar, prin sentința civilă nr. 1891 din 17 decembrie 2008 Secției a Va Civilă.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat apel reclamanții și, criticând-o sub aspectul nelegalității, în esență:
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanții și au formulat apel, criticând-o sub aspectul nelegalității, în esență, deoarece greșit acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, inadmisibil fiind faptul că de circa opt ani se luptă pentru a redobândi proprietatea care le-a fost furată. Cauza Pădurari contra României atestă posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare de drept comun. Legea nr. 10/2001 reglementează raporturile dintre foști proprietari și stat și nu pe cele dintre foști proprietari și chiriași - cumpărători. Se încalcă astfel, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 6 paragraful nr. 1 din Convenție. În cauzele Fainblat vs. România, Dumirescu vs. România și Șerbănescu vs. România, s-a arătat că acțiunea în revendicare de drept comun este perfect admisibilă, cât timp procedura legii speciale este una inefectivă. Fondul "Proprietatea" nu funcționează într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unei despăgubiri și în consecință, accesul oferit de Legea nr. 10/2001 este unul teoretic și iluzoriu. Prevederile art. 20 și 21 din Constituția României, pe care le-a expus, sunt prevalente. Instanța a admis inadmisibilitatea, în baza unei Decizii în interesul legii care nu fusese publicată în Monitorul Oficial, astfel încât aceasta nu își putea produce efectele.
Au solicitat în consecință, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Și-au întemeiat apelul, pe prevederile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Intimații, G, și au formulat conform art. 289 alin. 2 Cod de procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, deoarece Legea nr. 10/2001rprezintă singura cale pe care apelanții puteau să-și valorifice dreptul lor, date fiind prevederile art. 1 alin. 1 și art. 46 alin. 4 din Legea nr. 10/2001. aceștia puteau în cazul refuzului soluționării notificării, să acționeze unitatea deținătoare în baza Legii nr. 10/2001, în instanță. Acțiunea în revendicare de drept comun este condiționată de constatarea prealabilă a nulității contractelor de vânzare - cumpărare, acțiune care la acest moment, este prescrisă. Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște regula "electa una, non datur recurseins ad alteram".
Legea nr. 10/2001 reglementează inclusiv raporturile dintre foști proprietari și chiriași - cumpărători, dispozițiile art. 7, 45 și 46 din Legea nr. 10/2001 prevăzând clar procedura de urmat în aceste cauze. Ba mai mult, art. 7 alin. 11din Legea nr. 10/2001 menționează și modul de despăgubire a proprietarilor în astfel de cauze, când apartamentele au fost vândute unor chiriași.
Dreptul de acces efectiv la un tribunal, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este unui absolut, fiind compatibil cu limitări implicite, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere. Or, împotriva deciziei administrative emise în baza Legii nr. 10/2001, se poate formula contestație în fața instanței de judecată. Acest aspect este recunoscut și de Decizia nr. XX/2007 dată în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Nu se poate așadar, vorbi nici despre o încălcare a prevederilor art. 20 și 21 din Constituția României. Nu se poate încălca nici principiul electa una anteriro enuntat. Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite este obligatorie de la data pronunțării sale, conform art. 329 Cod de procedură civilă.
Au solicitat în consecință respingerea apelului și menținerea hotărârii de fond.
Și-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 282, 115 - 118 Cod de procedură civilă și pe Legea nr. 10/2001.
Intimatul a solicitat în punctul său de vedere scris ca instanța să aplice Legea nr. 1/2009, referitoare la despăgubirea prin echivalent a reclamanților.
În apel nu s-au administrat probe noi, în sensul art.292 alin.2 Cod procedură civilă și art.295 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și ale art. 282 Cod de procedură civilă.
Verificând sentința civilă apelată, respectiv corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii, de tribunal, prin prisma mijloacelor de aplicare și a dovezilor invocate în fața primei instanțe, potrivit art.292 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază apelul declarat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Ca premisă, precizez că instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în revendicare de drept comun, introdusă în 2006, de persoane ce se pretind îndreptățite, împotriva unor chiriași-cumpărători ai unor apartamente din imobilul invocat a fi proprietatea autorului reclamanților apelanți.
Curtea apreciază că această acțiune este admisibilă, pentru următoarele considerente:
Printr-o hotarare publicata la 13 ianuarie 2009, in cauza Faimblat vs. Romania, CEDO a decis ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in constatarea caracterului ilegal al nationalizarii, introdusă după intrarea in vigoare a Legii 10/2001, încalcă articolul 6 din Convenție care garanteaza dreptul la un proces echitabil.
Pe scurt, reclamantii din acea cauză au introdus, dupa intrarea in vigoare a legii 10, o actiune prin care solicitau sa se constate caracterul ilegal al nationalizarii imobilului in baza Decretului 92/1950. Actiunea lor a fost insa respinsa ca inadmisibila in 8 aprilie 2002 pe motivul - identic de altfel, cu cel din prezenta speță, că ar fi trebuit sa urmeze procedura prevazuta de legea speciala.
Curtea a constatat ca respingerea actiunii in constatare nu ar fi ridicat nici o problema daca, in circumstantele concrete ale cauzei, procedura prevazuta de legea 10/2001 ar fi fost o cale efectiva. Verificand eficacitatea mecanismului prevazut de legea 10/2001, ea a constatat ca, dupa ce se parcurge procedura administrativa - si, daca este cazul, chiar contencioasa - prevazută de legea 10, se adopta o decizie administrativa a carei executare se realizeaza in procedura prevazuta de legea 247/2005, adica prin Fondul Proprietatea. Or, asa cum Curtea a constatat deja de mai multe ori in jurisprudenta sa, Fondul Proprietatea nu este functional. In consecinta, accesul oferit de legea 10/2001 este unul teoretic si iluzoriu, nefiind in masura sa conduca intr-un interval rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
In concluzie, ingerinta in dreptul de acces la o instanta, al reclamantilor nu fusese proportionala cu scopul legitim urmarit, reclamantii neprimind nicio despagubire si neavând nicio garantie ca vor obtine una in viitorul imediat.
Curtea apreciază că simplul fapt ca in cauza respectivă, era vorba de o actiune in constatare si nu de una in revendicare propriu-zisa, nu schimba cu nimic datele problemei, solutia Curtii europene fiind deplin aplicabila si in cazul actiunilor in revendicare, pentru identitate de ratiune.
Poate parea paradoxal, dar CEDO solutioneaza una dintre cele mai aprinse dispute juridice din Romania post-comunista, alegand o cauza usor nepotrivita pentru rationamentul sau. Cu toate acestea, solutia rezultata din respectiva hotarare, potrivit careia inadmisibilitatea actiunii in revendicare încalcă articolul 6 al Conventiei, este dincolo de orice indoiala.
Rationamentul nu este potrivit pentru o actiune in constatare, ci pentru o actiune in revendicare (indiferent că se poartă în contradictoriu cu chiriașul-cumpărător persoană fizică sau cu societatea comercială privatizată deținătoare).
Rationamentul - cu care Curtea este pe deplin, de acord - este unul simplu: negarea accesului la instanță, pe calea dreptului comun, poate fi acceptată in condițiile in care calea speciala oferită este una efectivă.
Nu credem insa, ca efectivitatea trebuie raportata la altceva decat la procedura de drept comun sau, mai bine zis, la rezultatul cautat prin aceasta procedura. Intrebarea la care trebuie sa se raspunda ar putea fi formulata in termenii urmatori: calea speciala oferita permite atingerea rezultatului ce ar fi fost atins urmand calea generala (spre exemplu, revendicarea) daca aceasta ar fi putut fi folosita?
Curtea a analizat efectivitatea mecanismului procedurii legii 10, aplecandu-se in special asupra efectivitatii mecanismului de acordare a despagubirilor (Fondul Proprietatea) și, asa cum rezulta din hotarare, inefectivitatea Fondului Proprietatea este motivul esential pe care se bazeaza această nouă condamnare.
Aplicând același raționament în ceea ce privește acțiunea în revendicare, din hotarare rezultă ca actiunea in revendicare introdusă după apariția Legii 10/2001, nu ar trebui respinsa ca inadmisibila, decât atunci când procedura speciala este una efectiva.
Este destul de clar ca aceasta hotarare vizeaza mai mult ipoteza actiunii in revendicare decat cea a actiunii in constatare, rationamentul său fiind construit de asa natura încat sa acopere ipoteza actiunii in revendicare.
Indiferent de intentia Curtii, se poate observa că in cazul actiunii in revendicare, rezultatul vizat este restituirea bunului in natura sau, daca acest lucru nu mai este posibil, obtinerea de despagubiri. de acest rezultat operatiunea realizata de C europeană- analiza efectivitatii mecanismului de despagubiri, in principal a Fondului Proprietatea - își recapătă sensul deplin si redevine argumentul convingator care conduce la admiterea încălcării articolului 6.
Această consecintă a hotărârii, este de natura evidenței: nu ar mai trebui respinse ca inadmisibile, acțiunile in revendicare introduse după intrarea in vigoare a legii 10/2001 in situațiile in care mecanismul alternativ oferit de legea speciala nu este unul care sa functioneze efectiv, adică să conducă la restituirea in natură sau la plata unei despagubiri rezonabile intr-un interval suficient de scurt.
Or, asa cum Curtea a constatat deja de mai multe ori in jurisprudenta sa, accesul oferit de legea 10/2001 este unul teoretic si iluzoriu, nefiind in masura sa conduca intr-un interval rezonabil la restituirea în natură sau la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila:Curtea își reiterează constatarea anterioară conform căreia fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care să poată fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, cauza Ruxanda împotriva României, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006; Cauza Katz Împotriva României - Hotărâre din 20.01.2009).
De altfel, sub un alt aspect, chiar și în cadrul Deciziei nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, de instanța supremă (decizie pe care Curtea o apreciază într-adevăr, ca fiind obligatorie de la data pronunțării sale, conform art. 329 Cod procedură civilă și nu de la data publicării în Monitorul Oficial), această admisibilitate a unei acțiuni în revendicare de drept comun este recunoscută, astfel: "Problema care se pune este daca prioritatea conventiei poate fi data si in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiate pe dreptul comun, respectiv trebuie lamurit daca o astfel de actiune poate constitui un remediu efectiv, care sa acopere, pana la o eventuala interventie legislativa, neconventionalitatea unor dispozitii ale legii speciale.
Desigur, la aceasta problema nu se poate da un raspuns in sensul ca exista posibilitatea de a se opta intre aplicarea Legii nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii si anume Codul civil, caci ar insemna sa se incalce principiul "specialia generalibus derogant".
Asa cum s-a mai aratat, instantele care au admis actiunile in revendicare au apelat exclusiv la compararea titlurilor, dand preferinta titlului mai vechi, facand totala abstractie de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Dar nici nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Este insa necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice.
Cu alte cuvinte, atunci cand exista neconcordante intre legea interna si Conventie, trebuie sa se verifice pe fonddaca si paratul in actiunea in revendicare nu are, la randul sau, un bun in sensul Conventiei - o hotarare judecatoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a pastra imobilul; o speranta legitima in acelasi sens, dedusa din dispozitiile legii speciale unita cu o jurisprudenta constanta pe acest aspect".
Așadar, încă din cuprinsul primului alineat din extrasul evidențiat, se recunoaște admisibilitatea unei astfel de acțiuni în revendicare de drept comun, în contextul aflării în vigoare a legii speciale, cu condiția de a fi avut în vedere și mecanismul legii speciale.
În prezenta cauză, însă, Curtea nu face abstracție de efectele juridice ale Legii 10, ci dimpotrivă, le-a analizat potrivit considerentelor anterioare și le-a considerat ineficace, potrivit și jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate opune principiul "specialia generalibus derogant", în sensul deciziei în interesul legii, principiu invocat de altfel, și de intimați. Dovada absolută a ineficacității procedurii legii speciale este reprezentată de aspectul nesoluționării nici până în prezent, a notificării formulate.
Apărarea intimaților în sensul că reclamanții aveau posibilitatea să se îndrepte cu o acțiune întemeiată pe prevederile Legii 10/2001, în situația refuzului soluționării până în prezent, a notificării, nu este fondată, atât timp cât atât instanța de contencios european, ca și instanța supremă română au recunoscut admisibilitatea unei astfel de acțiuni în revendicare de drept comun, finalitatea ambelor acțiuni, indiferent de temeiul lor juridic concret, fiind aceeași, efectivitatea lor fiind, însă, diferită.
Apărările formulate de intimați cu privire la caracterul non-absolut al dreptului recunoscut de art. 6 din Convenția europeană, sunt așadar, nefondate, cât timp instanța de contencios european a analizat efectiv, raportul dintre acest drept fundamental și procedura instituită de Legea 10/2001. Apărările intimatului referitoare la aplicarea prevederilor Legii 1/2009, reprezintă aspecte legate de fondul cauzei și nu de admisibilitatea acesteia.
Pentru ansamblul acestor considerente, reținând așadar, faptul că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, Curtea va admite, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, prezentul apel, ca fiind fondat, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanți - reclamanți și ambii cu domiciliul ales la.Av. " " în B,-,. 105,. 1,. 4, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1891 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G, toți cu domiciliul ales la " & Asociații" în B, Intr. nr. 4, parter, sector 5 și cu intimatul cu domiciliul în B,- A,. 3, sector 2.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red. 28.10.2009
.5.11.2009
16ex./-5.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena
