Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 459

Ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 30 martie 2009, privind judecarea recursului declarat de reclamanta " DE CONSUM" SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea intimatului, prin intermediul apărătorului angajat, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 06 aprilie 2009.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

La data de 23.10.2007 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Balș cererea formulată de către reclamanta de Consum B, reprezentată de numitul, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul, să dispună obligarea pârâtului să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 144 mp și stabilirea hotarului dintre proprietățile părților.

În fapt, reclamanta a motivat că este proprietara suprafeței de teren de 505 mp, situată în intravilanul comunei, sat, jud. O conform sentinței civile nr. 1534/2004, pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul nr. 2173/2004 și a documentației cadastrale cu nr. 372, iar pârâtul i-a ocupat fără nici un drept suprafața de teren de 150 mp.

Prin sentința civilă nr. 339 din 21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul civil nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamanta de Consum, în contradictoriu cu pârâtul, a fost stabilit hotarul dintre proprietatea reclamantei și cea a pârâtului prin unirea punctelor, materializat astfel: pornind din punctul D (stâlpul despărțitor dintre proprietatea reclamantei și a pârâtului) pe o distanță de 20,30 până în punctul L, apoi perpendicular 0,65 pe dreapta DL, până în punctul K, apoi perpendicular pe dreapta LK pe o distanță de 18,15 până în punctul

A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 144 mp, situată în intravilanul comunei, sat, județul O, cuprinsă între punctele din schița anexă la raport, având forma unui trapez cu următoarele dimensiuni: B (baza mare) = 12, b (baza mică) = 11, I = 12,55m; au fost compensate cheltuielile de judecată și a fost obligat pârâtul la 43 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara suprafeței de teren de 505 mp, situată în intravilanul comunei, sat, județul O, cu vecini la -, la - rezervă Primărie, la -, la - DJ 42, conform sentinței civile nr. 1543/2004, a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 17.04.2007 pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul nr. 2173/2007 și a documentației cadastrale cu nr. 372.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că numitul, fiul pârâtului, nu ocupă vreo suprafață de teren de la reclamantă, instanța de fond constatând că numai pârâtul îi ocupă reclamantei suprafața de teren de 144 mp.

Cu privire la linia de hotar dintre proprietatea reclamantei și cea a pârâtului, prima instanță a constatat că aceasta a fost stabilită de către expert pe baza titlului de proprietate al reclamantei, pârâtul neavând un astfel de titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că raportul de expertiză întocmit în cauză este lovit de nulitate, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod pr. civ, respectiv nu există dovada citării prin carte poștală cu confirmare de primire. De asemenea, a arătat că expertiza a fost efectuată de un expert agricol și nu de un expert topograf, fără a lua în seamă și titlul său de proprietate.

Tribunalul a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză topografică având ca obiective identificarea terenurilor în litigiu, în raport de actele dosarului de fond și de înscrisurile depuse în fața instanței de apel, expertiză întocmită de expert și depusă la dosar sub nr. 9422/24.11.2008.

Prin decizia civilă nr. 355/9 dec. 2008, Tribunalul Olta admis apelul declarat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 339 din 21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul civil nr- și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat intimata-reclamantă De Consum B la 958 lei cheltuieli de judecată (fond și apel) către apelantul-pârât.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere că, din probele administrate în cauză, la fond și la apel, rezultă că terenul revendicat de reclamantă este deținut în fapt de către numitul, fiul pârâtului.

S-a reținut că respingerea acțiunii civile pentru lipsa calității procesuale pasive nu îl împiedică pe reclamant, care la rândul său deține titlul de proprietate intabulat în Cartea Funciară, conform înscrisurilor depuse la dosar, să promoveze o nouă acțiune împotriva persoanei care are îndreptățirea de a participa în proces ca și pârât.

Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs reclamanta " DE CONSUM" SOCIETATE COOPERATIVĂ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.

Se critică decizia ca fiind nelegală, în sensul că instanța nu a avut în vedere natura juridică a litigiului cu care a fost investită, respectiv acțiunea în revendicare.

Se critică, de asemenea, că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, iar motivarea instanței prin care justifică acest aspect nu are legătură cu starea de fapt, lăsând astfel o persoană care nu este proprietar să folosească în mod discreționar un teren, proprietatea recurentei.

Recursul este nefondat.

Analizănd acțiunea principală se constată că aceasta are ca obiect revendicare și grănițuire,instanța analizănd ambele capete de cerere.

În cauză, rezultă cu certitudine că pârâtul nu este proprietarul terenului aflat în litigiu.

În situația în care faptele indicate de către reclamantă sunt doar ipotetice iar,din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză se reține că terenul revendicat de către reclamantă este deținut în fapt de către numitul, fiul pârâtului, rezultă cu certitudine că terenul reclamantei este ocupat de o altă persoană care deține și titlul de proprietate și, față de care, reclamanta urmează să-și formuleze acțiunea în revendicare și grănițuire.

În această situație, excepția de ordine publică privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului a fost corect reținută de instanțe, ca întemeiată.

Referitor la motivele de recurs invocate, se constată, prin prisma considerentelor de mai sus, că instanța de apel a apreciat în mod corect natura juridică a litigiului cu care a fost investită, aplicând în mod corect dispozițiile legale.

În consecință, instanța, conform cu dispoz. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. coroborate cu art. 312 alin.1 Cod pr. civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta " DE CONSUM" SOCIETATE COOPERATIVĂ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta " DE CONSUM" SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./29.04.2009

-

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Craiova