Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 476/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 476.

Ședința publică de la 10.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 3: Mihaela

GREFIER - -

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.255.R din 12.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți - și și intimații-pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuenta-pârâtă,personal, intimații-reclamanți - și prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. 123 la dosar, intimatul-pârât,personal și intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic, ce depune delegația la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru termenul de judecată din 15.09.2009, intimații-reclamanți și au depus întâmpinare în 2 exemplare, ce nu a fost comunicată și revizuentei-pârâte.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților, excepția lipsei de interes în formularea cererii de revizuire, de către o persoană fizică respectiv, revizuenta-pârâtă, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6.pr.civ.

Curtea, acordă lămuriri revizuentei-pârâte cu privire la excepția lipsei de interes ce a fost invocată din oficiu.

Revizuenta-pârâtă,personal, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

Reprezentantul intimaților-reclamanți - și solicită admiterea excepției lipsei de interes și respingerea cererii de revizuire ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes.

Intimatul-pârât, personal, solicită respingerea excepției.

Reprezentantul intimatului-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei de interes, invocată din oficiu de instanță.

Curtea reține cauza pentru a decide asupra excepției lipsei de interes, invocată din oficiu.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 255 R din 12.05.2009 CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, n opinie majoritară, a constatat nul recursul formulat de recurentul, împotriva deciziei civile nr. 584 A/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul B prin Primar General, a espins, ca nefondate, recursurile formulate împotriva deciziei civile nr. 584 A/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV Civilă de către recurenții, și, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul B prin Primar General.

La data de 27.05.2009 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de revizuire formulată de revizuenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.255.R din 12.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți - și și intimații-pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, invocându-se pct. 6, respectiv faptul că statul ori alte persoane juridice de drept public sau utilitate publică, nu au fost apărați deloc, în instanța de recurs Municipiul B, prin Primar General, nefiind citați și neprezentându-se, deși fusese parte la fond și apel și îi vându-se printr-un contract autentic imobilul în care locuiește, în temeiul Legii nr. 112/1995.

În motivarea cererii revizuenta a mai formulat motive legate de fondul litigiului în sensul că reclamanții, față de dispozițiile imperative ale Legii nr.10/2001, lege specială, nu mai aveau dreptul la restituire în natură a imobilului în cauză, ci doar la eventuale despăgubiri.

În drept au fost invocate dispozițiile art.322 pct.6 proc.civ.

Instanța a invocat din oficiu lipsa de interes a formulării cererii de revizuire în temeiul art.322 pct.6 proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la excepția lipsei de interes a formulării cererii de revizuire Curtea a constatat fondată excepția pentru considerentele expuse mai jos.

Potrivit art. 322 alin.1 pct.6 proc.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacăstatul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelănu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.

Astfel, persoana vătămată în cazul prevăzut de art. 322 alin.1 pct.6 proc.civ. și care poate invoca acest motiv de revizuire sunt doar cele menționate expres în textul acestui articol, numai acestea putând aprecia dacănu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art.324 alin.1 pct. 5.proc.civ. potrivit cărora termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitivefăcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică.

În consecință, Curtea vaadmite excepția lipsei de interes a formulării cererii de revizuire, revizuenta neîncadrându-se în categoria persoanelor vătămate prevăzute de art. 322 pct. 6, și va respinge cererea de revizuire, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei de interes a formulării cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.255.R din 12.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți - și și intimații-pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

-

Red. MP

Tehnored. AP

2 ex./30.11.2009

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 476/2009. Curtea de Apel Bucuresti