Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1167/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.478
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta- intimată și de către apelantul-revizuient MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.198 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă -, în contradictoriu cu intimații ( FOSTĂ, și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantei-intimate, în baza împuternicirii avocațiale nr.4 din 09.10.2009, eliberată de Baroul București, consilier juridic -, în calitate de reprezentant al apelantului-revizuient Municipiul B, prin Primarul General, în baza delegației depuse la dosar și intimații personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 05.06.2009, eliberată de Baroul București, și reprezentați de același avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Avocatul intimaților invocă excepția lipsei de interes a apelantei în promovarea prezentei căi de atac învederând că titularul cererii de revizuire, în fața instanței de fond a fost Municipiul B prin Primarul General. Apelanta ca și intimații au avut calitatea de parte intimată, și nu de revizuientă iar hotărârea atacată s-a dat în contradictoriu cu aceasta și cu ceilalți intimați.
În concluzie, solicită respingerea apelului promovat, fie ca inadmisibil, fie ca neîntemeiat.
Avocatul apelantei solicită respingerea excepției având în vedere că la instanța de fond a avut același interes din punct de vedere juridic, a susținut acțiunea formulată de Municipiul B prin Primarul General iar hotărârea a fost dată cu apel pentru părțile care nu au fost mulțumit de soluție.
Reprezentantul apelantei-revizuiente Municipiul B prin Primarul General solicită respingerea excepției lipsei de interes având în vedere că apelanta a fost titulara unei cererii de intervenție și are interes de a promova acest apel.
Curtea unește excepția cu fondul și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Reprezentantul apelantei-revizuiente solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Menționează că instanța de fond în mod greșit a considerat faptul că înscrisurile prezentate de instituție în dovedirea cererii de revizuire nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art.322 pct.5 și 6 din Codul d e procedură civilă.
Menționează că înscrisurile au o forță probantă și din motive mai presus de voința sa nu au putut fi depuse.
Avocatul apelantei solicită admiterea apelului și în măsura în care se apreciază că excepția este admisibilă să se constate întemeiate motivele invocate prin întâmpinare.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că prima condiție referitoare la un înscris ce nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere nu ar fi fost îndeplinită deoarece înscrisurile ce existau în arhive nu au putut fi solicitate de revizuientă decât în momentul în care a avut cunoștință de existența lor.
Menționează că revizuienta nu a cunoscut de existența înscrisurilor și nu a depus diligențe pentru a putea intra în posesia acestora, dar a solicitat aceste înscrisuri imediat după ce a aflat de existența lor
În plus arată că înscrisurile la care se face referire sunt determinante și față de dispozițiile Legii nr.10/2001 se face distincția între imobilul preluat cu titlu sau fără titlu.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu precizarea că își rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe cale separată.
Menționează că înscrisurile de care se face vorbire și care au fost invocate puteau fi cunoscute de către părțile implicate deoarece aceste înscrisuri se aflau în administrarea și în posesia societății comerciale care vindea imobilul și care se aflau și se află în directa administrare a Consiliul General al Municipiului B sau a Primăriei Municipiului
De asemenea arată că aceste înscrisuri au fost prezentate și analizate de către instanța de fond.
În ceea ce privește faptul că ele sunt determinante sau nedeterminante
la soluționarea cauzei, dispozițiile Legii nr.10/2001 completată și modificată prin dispozițiile Legii nr.247/2005 sunt relevante în sensul că se declară că acest Decret nr.92/1950 a constituit un alt act abuziv de preluare.
Susține că imobilele au fost confiscate în baza unei teorii a desființării proprietății astfel încât nu este vorba de un act abuziv.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13.07.2007 MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr.574/22.05.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr.4389/2000, în contradictoriu cu (fostă ), și.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții, (fostă ), au chemat în judecată pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, solicitând să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, sector 2, proprietatea reclamanților, în calitate de succesori ai defunctului.
Prin sentința civilă nr.660/1999, Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, reținând că naționalizarea a fost corectă, întrucât autorul reclamanților deținea mai multe imobile.
Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins apelul declarat împotriva acestei sentințe prin decizia civilă nr.368/14.12.1999. Cauza a ajuns pe rolul Curții Supreme de Justiție, care prin decizia civilă nr.1062/2000 a trimis cauza spre rejudecare pentru refacerea expertizei tehnice în cauză.
În rejudecarea cauzei, cadrul procesual s-a modificat prin introducerea unei cereri de intervenție de către, care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că ocupă cu titlu de proprietar apartamentul 1 din imobilul revendicat.
Prin sentința civilă nr.574/2001 a Tribunalului București, s-a admis acțiunea în parte, fiind obligat la restituirea în natură a imobilului, mai puțin apartamentul nr.1 asupra căruia s-a constatat că deține un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din anul 1996.
Sentința a fost apelată și recurată, ambele căi de atac fiind respinse, menținându-se soluția privind titlul valabil al statului.
S-a mai arătat că la momentul pronunțării instanței prin sentința civilă nr.574/22.05.2001 a Tribunalului București, în dosar se aflau documente referitoare la modul de preluare a imobilului, respectiv anexa la decretul de naționalizare, din care rezulta că lui i s-au naționalizat un număr de 5 apartamente din imobilele aflate în- și 24.
Ulterior pronunțării, s-au descoperit acte noi din care rezultă că s-a reținut o situație eronată și anume, că autorului reclamanților i s-ar fi aplicat abuziv măsura naționalizării.
Actele noi invocate sunt: adresa Colegiului Național -, din care rezultă faptul că în perioada 1947 - 1950 autorul reclamanților nu a lucrat în funcția de contabil, aceste documente neputând fi înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Se mai invocă, de asemenea, și documentele eliberate de Arhivele Naționale, din care rezultă că proprietarul imobilelor din- și 24 era acționar majoritar la două societăți afiliate la Asociația Producătorilor și de din România.
C de-al treilea set de acte ce urmează a fi analizate se referă la contractele de închiriere din perioada 1949 - 1950.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin sentința civilă nr.680/4.04.2008 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuient, reținând în considerente că nu sunt îndeplinite cerințele art.322 pct.5 Cod de procedură civilă. S-a reținut că dezlegarea asupra problemei de drept vizând valabilitatea titlului statului nu a fost dată prin sentința civilă supusă revizuirii, ci prin decizia pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, astfel că cererea de revizuire îndreptată împotriva acestei sentințe este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă prin decizia civilă nr.693/30.09.2008 a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.322 Cod de procedură civilă pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile pronunțate de instanța de recurs atunci când evocă fondul.
S-a considerat că tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, respingând cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru considerentul că dezlegarea asupra problemei de drept despre care se susține că ar fi fost alta, dacă s-ar fi cunoscut înscrisurile depuse de către revizuient, nu a fost dată prin sentința civilă supusă revizuirii, ci prin decizia pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
Revizuirea vizează retractarea unei hotărâri judecătorești care evocă fondul pentru pretinse erori de fapt, nu de drept, iar hotărârea atacată cu revizuire face parte din categoria celor care evocă fondul, astfel că prima instanță avea obligația de a examina în ce măsură înscrisurile invocate prin cererea de revizuire îndeplinesc condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod de procedură civilă.
Rejudecând cauza, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr.198/13.02.2009, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art.322 pct.5 Cod de procedură civilă, întrucât înscrisurile noi, adresa eliberată de Colegiul Național și relațiile obținute de la Arhivele Statului, din care rezultă că în perioada 1947 - 1950 nu au avut calitatea de contabil nici (proprietarul imobilului) și nici (autorul reclamanților) nu îndeplinesc condițiile 5 și 6 prevăzute de art.322 pct.5, respectiv nu au fost reținute de partea adversă ori nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părții și nici nu sunt determinante.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta și revizuientul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, arătând că înscrisurile menționate ca fiind înscrisuri noi, nu au putut fi înfățișate în proces, întrucât revizuientul nu a cunoscut existența acestor înscrisuri, astfel încât aceasta nu a stat în pasivitate, fiind situații de fapt aflate după pronunțarea sentinței.
În ceea ce privește adresa Colegiului, aceasta a fost solicitată în anul 2007, an în care, intimații au mai formulat o acțiune în justiție împotriva Municipiului B, la care au atașat o copie a unei acțiuni anterioare, în care s-a susținut că "fratele bunicului nostru era salariat, contabil la Liceul - " - susținere în urma căreia s-a formulat o adresă cu solicitarea de a se comunica relații cu privire la susținerile revendicatorilor.
Celelalte documente menționate ca acte noi au fost solicitate după ce s-a introdus pe rolul instanței o nouă cerere de revendicare îndreptată împotriva apelatei (cauza înregistrată sub nr-), dosar în care a învederat și situația proprietarului imobilului - respectiv calitatea sa de acționar la societăți comerciale.
În ceea ce privește aspectul determinant al acestor înscrisuri, apreciază că referirea instanței la dispozițiile Legii nr.10/2001 conduce la concluzia că instanța nu a analizat și nu a motivat susținerea respingerii acestei condiții.
Din acest punct de vedere, instanța trebuia să verifice pe baza materialului probator modalitatea de preluare a imobilului de către stat, respectiv modalitatea de aplicare a Decretului nr.92/1950, respectiv dacă proprietarul se încadra în prevederile acestui decret la momentul preluării.
MUNICIPIUL B prin Primarul General a criticat sentința, apreciind că instanța a ignorat modificarea intervenită prin Legea nr.347/2005, obligând unitatea deținătoare să țină seama la momentul emiterii dispoziției motivate de acordarea de despăgubiri, de valoarea stabilită în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Apreciază că înscrisurile prezentate îndeplinesc cerințele art.322 cpt.5 Cod de procedură civilă, întrucât sunt înscrisuri noi, au existat la data pronunțării, nu au putut fi prezentate din motive independente de voința revizuientului și sunt determinante.
În opinia apelantei, înscrisurile noi invocate în susținerea cererii de revizuire au fost greșit interpretate de către instanța de fond, în sensul că nu sunt determinante în soluționarea cauzei, întrucât dacă situația de fapt pe care acestea o atestă ar fi fost cunoscută instanței de fond, înscrisurile ar fi căpătat în proces o importanță deosebită, aptă prin natura ei să conducă la o altă soluție decât aceea de retrocedare a imobilului.
În ședința publică de la 12.10.2009, intimații au invocat excepția lipsei de interes a apelantei în promovarea căii de atac, învederând că titularul cererii de revizuire în fața instanței de fond a fost Municipiul B prin Primarul General, iar apelanta, ca și ceilalți intimați, au avut calitate de parte intimată și nu de revizuientă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge excepția lipsei de interes a apelantei, având în vedere că aceasta a avut calitatea de intervenientă în interes propriu, în procesul finalizat prin sentința civilă nr.574/22.05.2001, cererea sa fiind admisă.
Analizând apelurile formulate în cauză, ambele cuprinzând critici referitoare la condițiile impuse de dispozițiile art.322 pct.5 Cod de procedură civilă, respectiv imposibilitatea de prezentare a acestor înscrisuri la momentul judecării cauzei și caracterul determinant al acestora în pronunțarea soluției, Curtea le va respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod de procedură civilă, este necesar ca înscrisurile prezentate să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Apelanții consideră că această condiție este îndeplinită, întrucât au aflat despre existența situației de fapt noi, respectiv că autorii reclamanților nu erau funcționari publici, ci acționari în cadrul unei societăți comerciale, ulterior pronunțării sentinței, de la intimați în cadrul altor procese ulterioare.
Diligențele pe care apelanții le-au efectuat în procesele ulterioare sentinței civile nr.574/2001 puteau fi efectuate și în timpul judecării procesului ce a făcut obiectul dosarului nr.4389/2000 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, cu atât mai mult cu cât sentința supusă revizuirii a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual, iar intimații, reclamanți în acea cauză, au susținut pe tot parcursul judecării cauzei că autorii lor nu se încadrau în dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950, cu atât mai mult cu cât această împrejurare de fapt fusese determinantă pentru pronunțarea soluțiilor în fond și în apelul pricinii.
Încă din petitul acțiunii formulată la 14.05.1998, reclamanții au susținut că imobilul a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor Decretului nr.92/1950, întrucât bunicul lor era funcționar la data aplicării decretului de naționalizare.
În consecință, atât Municipiul B, cât și intervenienta puteau face toate diligențele necesare pentru a afla situația calității de funcționar a autorului reclamanților, chiar solicitând mai multe elemente pentru a clarifica dacă ori au avut această calitate.
Înscrisurile noi menționate în cererea de revizuire nu sunt nici determinante în soluționarea cauzei, astfel cum corect a reținut instanța de fond.
Chestiunea de drept referitoare la încadrarea autorului reclamanților în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare a fost tranșată de Curtea Supremă de Justiție, însă s-a avut în vedere faptul că Decretul nr.92/1950 a încălcat Constituția vremii, precum și actele internaționale care reglementează proprietatea, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect, la momentul pronunțării deciziei civile nr.1062/2000 a Curții Supreme de Justiție, au fost avute în vedere dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 și nicidecum încadrarea autorului reclamanților în categoriile exceptate de la naționalizare, astfel menționate în art.II din Decretul nr.92/1950.
Din această perspectivă, faptul că autorii reclamanților nu au avut calitatea de funcționari (contabili) la Colegiul Național -, ci pe aceea de acționar în cadrul unei societăți comerciale, nu este determinant în aprecierea valabilității titlului statului.
Decretul nr.92/1950 a fost considerat de instanță ca neconstituțional și în deplin dezacord cu actele internaționale care ocroteau proprietatea și la care România era parte, motiv pentru care trecerea imobilului în proprietatea statului s-a realizat fără titlu valabil.
Ca atare, este lipsit de relevanță juridică faptul că autorii reclamanților au avut sau nu calitatea de funcționari, întrucât Decret nr.92/1950, prin dispozițiile sale, a încălcat dreptul de proprietate al cetățenilor români, indiferent de activitatea profesională ori comercială depuse, ori de numărul de proprietăți deținute de aceștia.
Aceeași concluzie rezultă în prezent și din actele normative edictate ulterior pronunțării sentinței revizuite, respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005, care consacră ca abuzive măsurile de trecere în proprietatea statului a imobilelor preluate de stat în perioada 22.03.1945 - 22.12.1989.
Astfel fiind, în temeiul art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes, ca nefondată.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanta intimată, domiciliată în B,-, parter,.1, sector 2 și cu domiciliul ales la av. în B,-,.228,.A,.4,.17, și de către apelantul revizuient MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în-, sector 5, B, împotriva sentinței civile nr.198/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații (fostă, domiciliată în B,-, sector 2, domiciliat în B,-, sector 2, domiciliată în B,-, parter,.1, sector 2, și, domiciliată în B,-, sector 2.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
9 ex/22.10.2009
----------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
