Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 487
Ședința publică din data de 29 mai 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Comuna G - prin primar, cu sediul în comuna G, județul B, împotriva deciziei civile nr. 7 pronunțată la data de 12 ianuarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtă Academia Română - prin Fundația,Patrimoniu, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă Academia Română prin Fundația,Patrimoniu, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenta- reclamantă Comuna G - prin primar
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar, din partea recurentei-reclamante com.G -prin primar, s-au depus concluzii scrise, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă.
Avocat pentru intimată, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru intimată solicită respingerea recursului ca nefondat.
În esență, arată că în anul 1945 Academia a fost beneficiara unei donații făcute de familia, respectiv a 18000 ha. pădure și moșii. Suprafața de pădure a fost obținută dar nu s-au obținut aceleași rezultate și în privința moșiilor.
După preluarea abuzivă din anul 1949, a fost folosit în cu totul alte activități decât cele pentru care a fost donat - chiar ca grajd, recurenta neprocedând la conservarea acest monument.
De precizat este faptul că acest a fost preluat fără titlu, recurenta nedepunând nici un act referitor la modalitatea de preluare a conacului, susținând că intimata trebuia să întreprindă demersurile în baza Legii 752/2001 -art.4, respectiv în baza Legii Academiei Române. Or, aceasta nu a avut în vedere decizia din 09.06.2008 de uniformizare a practicii (la care se racordează total), în care ÎCCJ nu folosește sintagma"inadmisibilitatea acțiunii în revendicare" ci se referă la rezolvarea concursului dintre legea generală și legea specială, respectiv Legea 10/2001.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
.//.
-2-
În ceea ce o privește, intimata a demonstrat în fața instanțelor anterioare că există neconcordanțe între legea specială, CEDO dar și faptul că nu se atentează la un alt drept de proprietate.
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr.1997/277/29.01.2008, reclamanta Academia Română prin Fundația "Patrimoniu" a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local G prin Primar obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul deținut de aceasta în administrare în baza HG 1348/2001 pct.91 și 92, situat în sat, com.G jud.
În motivarea în fapt a acțiunii se arată că drepturile sale decurg din drepturile autorilor săi asupra imobilului revendicat ce a aparținut familiei și care a fost donat Academiei Române.
Referitor la titlul de proprietate, arată reclamanta, dreptul său rezultă din extrasul din actul de donație al - autentificat la Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr.27027 din 28.05.1945 prin care se donează conacul cu casa de piatră, grădina, moara și fierăstrăul, dependințele și din cătunul; extrasul din actul de donație al - autentificat la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.37329 din 25.06.1945 prin care se donează aceleași bunuri menționate mai sus; extrase din testamentul de, născută, autentificat la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.24969 din 3.07.1939 prin care testează reclamantei întreaga sa avere mobilă și imobilă; extras din actul de donație către Academia Română făcut de prin care toate golurile, poienile, construcțiunile și instalațiunile de orice fel aflate în și pe proprietățile sale menționate în testament.
În anii 1946-1949 imobilul revendicat a fost trecut abuziv în proprietatea statului ca efect al legilor de expropriere și al Constituției din anul 1948.
După 1989 au solicitat pârâtului să le comunice situația juridică a imobilului revendicat iar prin adresa de răspuns li s-a comunicat că acesta este evidențiat în HG 1348/2001 privind atestarea domeniului public al județului B precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul B în anexa nr.38 privind bunurilor care aparțin domeniului public al comunei G.
Astfel, în hotărârea de guvern menționată mai sus, la poziția 91 este trecut "Clădire staționar sat " construcție din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, situată în satul, cu o suprafață construită de 236 mp și un teren aferent de 6000 mp.
La poziția 92, arată reclamanta, este înscris imobilul Construcție bucătărie dispensar, construită din lemn și acoperită cu tablă, cu o suprafață construită de 90 mp, cu mențiunea că anul dobândirii sau al dării în folosință este 1972.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, arată reclamanta, conform art.1 al.3 din Lg.752/27.12.2001 Academia Română este instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public iar conform art.3 al.2 din Lg.10/2001
- 3 -
ministerele, celelalte instituții publice ale statului, inclusiv cele autonome sau independente nu au calitate de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi. În aceste condiții este îndrituită să pornească acțiunea în revendicare întrucât deține calitatea de proprietar al imobilului situat în com.G, sat, jud.B, compus din casa de piatră, grădină, moara și fierăstrău, cu dependințele și din cătunul.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prev.art.480 civ. art.44 din Constituția României, art.6 din CEDO, art.1 din Primul Protocol Adițional CEDO.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar acte, respectiv: acte de donație, anexa 38 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al com.G, adresa nr.41/44/5.10.2007, referatul nr.1785/29.05.1945, deciziile din 27.08.1945, estras din ședința sesiunii generale din 29.05.1945, proces verbal din 11.06.1946, act de acceptare a donației, notificare de acceptare a donației, adresa nr.3800/29.09.1945, extras din ședința de la 13.07.1945, testamentul nr.57955/1939, Monitorul Oficial nr.106/8.05.1946, notificare către DD, acte de acceptare donație nr.26841/14.06.1946, nr.1877/22.09.1947, delegație, decizia nr.942/2003, împuternicire, extras din statutul academiei, actul constitutiv al Fundației Patrimoniu, statutul fundației, încheierea de înscriere a fundației, decizia nr.194/31.03.2006, nr.671/8.08.2006, adresa nr.2998/27.07.2006 - a se vedea filele 14-132 dosar.
În termen legal pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deduse judecății ca neîntemeiată.
În motivarea acesteia se arată că imobilul revendicat face parte din domeniul public al com.G conform HG 1348/2001 figurând în anexa 38 la punctul 91, hotărâre însușită de Consiliul local G prin hotărârea nr.29/17.08.1999 modificată și completată prin hotărârile nr.20/11.07.2000 și 38/20.12.2000 - valoarea imobilului fiind de 52.499.219 lei.
Pârâtul invocă faptul că solicitarea reclamantei este inadmisibilă din următoarele motive:
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei se invocă excepția lipsei calității procesuale a reclamantei cu motivația că între persoana reclamantei și titularul dreptului subiectiv dedus în justiție nu există identitate. Mai mult, cererea este făcută de academie care este instituție de interes public național prin Fundația Patrimoniu - o entitate nouă ce nu exista în anii 1939-1945.
Se invocă de asemenea că inadmisibilitatea rezidă și în faptul că în conformitate cu prev.art.3 al.2 din Lg.10/2001, această instituție nu poate promova astfel de cereri de restituire a imobilelor.
Un alt motiv de inadmisibilitate este acela că printr-un recurs în interesul legii promovat la 4.10.2007 s-a stabilit că după apariția Lg.10/2001 acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
Potrivit Lg.213/17.11.1998 - art.6 al.2 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă ele nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că testamentele nu și-au produs efectele deoarece la momentul preluării imobilului testatorul trăia, astfel încât testamentul a devenit caduc.
- 4 -
Referitor la actele de donație se arată că nefiindu-le comunicate nu se pot pronunța asupra veridicității lor.
Prin încheierea din 12.02.2008 instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârât.
La cererea părților, în vederea soluționării cauzei, au fost administrate probe, respectiv au fost efectuate expertize tehnice de către expert - specialitatea topografie și de - specialitatea construcții - a se vedea filele 173-175, 186-219 dosar și s-a depus extras din 752/27.12.2001 - filele 223-227 și 246-248 dosar.
Urmare a materialului probator administrat, prin sentința civilă nr.1039 pronunțată de Judecătoria Paf ost admisă acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă la termenul din 12.02.2008 în sensul că înțelege să se judece cu comuna G prin Primar, a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 7380 mp situat în com.G, sat și identificat pe schița de plan a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert, precum și construcțiile existente pe acesta, respectiv imobilul casă de locuit (), imobil îngrijitori, grajd animale cu fânar și grup sanitar.
În baza art.274 pr.civ. s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost gratificată de către autoarele sale potrivit înscrisurilor de la filele 25, 40 și următoarele, 79 și următoarele, acte întocmite cu respectarea dispozițiilor și formalităților legale în materie, la dosar existând dovada acceptării donației de către academie.
A reținut de asemenea că în prezent bunurile revendicate se află evidențiate în anexa 38 pct.91 și 92 din HG 1348/2001 fără însă a se face dovada modului de preluare a acestora.
Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că din art.1 al 1 din Protocolul adițional la CEDO, 29.III.1952 rezultă că noțiunea de "bun" cuprinde dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, fapt ce denotă că reclamanta avea un "bun" în acest sens.
Prin deposedarea reclamantei de bunul său, a reținut instanța de fond, i-a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de art.1 din Protocolul 1.
Lipsirea de proprietate în lumina articolului menționat mai sus poate fi justificată numai atunci când a intervenit pentru o cauză de utilitate publică. Mai mult, a reținut instanța de fond că orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate, respectiv prin menținerea unui echilibru just între cerințele de interes general ale comunităților și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comuna G prin Primar, criticând atât încheierea din 12.02.2008 cât și sentința 1039 din 23.09.2008.
S-a arătat că acestea sunt netemeinice și nelegale motiv pentru care solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, iar în subsidiar desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
- 5 -
În motivarea acestuia s-a susținut că în mod greșit prin încheierea din 12.02.2008 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată de ei, instanța întemeindu-și motivarea pe acel "dat jurisprudențial" numit "jurisprudența CEDO" făcând referire astfel în cauza Lupașcu versus România unde Curtea Europeană a declarat legile proprietății din România ca fiind ineficiente.
Curtea Europeană, în pricinile deduse judecății nu a făcut și nu face aprecieri referitoare la eficiența/ineficiența legislației statelor, ci doar constată încălcarea vreunui drept fundamental atunci când legislația statului în cauză nu oferă suficientă protecție potrivit celor 3 norme generale ce se desprind din art.1 al Protocolului 1 și anume: orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; posibilitatea privării unui titular prin acțiunea organelor statului de dreptul său de proprietate, privare supusă anumitor condiții și recunoașterea statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general.
Susținerea reclamantei în sensul că dată fiind calitatea sa juridică nu a putut uza de prev.Lg.10/2001 nu pot fi reținute deoarece aceasta putea uza de Lg.752/2001 modificată prin Lg.564/2004 pentru redobândirea bunurilor imobile deposedate, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Apelanta a mai arătat că în același sens, este și punctul de vedere al care cu ocazia soluționării recursului în interesul legii ce a avut ca obiect inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Lg.10/2001 a statuat că existența procedurii administrative prealabile nu este o simplă condiție de exercițiu a acțiunii ci însăși calea sau modalitatea de restituire în natură a imobilelor naționalizate astfel că în caz de nerespectare a termenului de notificare a unității deținătoare persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură a imobilelor.
Referitor la încălcarea dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1, reținut în considerentele sentinței, arată apelanta, sancțiunea decăderii din dreptul de a solicita restituirea în natură a imobilelor de către reclamantă nu constituie o încălcare a principiului garantării proprietății private atâta timp cât potrivit constituției "conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege".
Apelanta a invocat de asemenea și prev.art.6 al.2 din Lg.213/1998 potrivit căruia bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparare.
Legat de fondul cauzei, apelanta a susținut că sentința nr.1039/ 23.09.2008 este criticabilă și în raport cu dispozițiile art.261 al.1 pct.5 pr.civ. Astfel, se arată că reclamanta nu a făcut dovada că la momentul preluării bunurilor în proprietatea statului acestea se aflau în proprietatea sa, nedepunând la dosar inventarul bunurilor deținute la momentul deposedării.
Reclamanta nu a făcut dovada că donațiile și testamentele și-au produs efectele. Cum instanța de fond nu a verificat toate aceste aspecte nu a dat dovadă de rol activ, pronunțând o sentință netemeinică și nelegală.
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
- 6 -
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect revendicare, pe dreptul comun, arată intimata, contrar susținerilor apelantei, în mod corect a reținut instanța de fond ca practică CEDO cauza Lupaș versus România din 14.12.2006, în cauză fiind vorba de o eroare materială. Referitor la eficiența/ineficiența legislațiilor interne sunt prev.art.41 din convenție conform cărora dacă au fost încălcate convenția sau protocoalele sale și dreptul intern nu permite să se șteargă decât incomplet consecințele acestei încălcări, curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.
Prin decizia în interesul legii în materie, Inalta C de Casație și Justiție încearcă să rezolve concursul dintre legea generală și cea specială, dând prioritate convenției atunci când există neconcordanțe cu legea specială nr.10/2001.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel se arată în întâmpinare că în mod greșit apelanta invocă decizia de uniformizare a practicii judiciare în materie, în condițiile în care a fost emisă o altă decizie în acest sens conform căreia se dă o prioritate practicii CEDO și nu legii speciale.
În aceste condiții, instanța de fond a examinat în mod corect neconcordanța dintre legea specială și convenție dând eficiență prevederilor legale ce asigură accesul liber la justiție și a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosar comunicat privind soluția dată de Inalta C de Casație și Justiție în recursul în interesul legii - fila 22 dosar și practică CEDO - filele 23-52 dosar.
Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Comuna G - prin primar împotriva sentinței civile nr. 1039 din 23.09.2008 pronunțată de Judecătoria P, reținând cu privire la motivul ce viza modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, că în mod corect instanța de fond a respins această excepție în condițiile în care, deși după apariția Lg.10/2001 Inalta C de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că acțiunea în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă după intrarea în vigoare a legii speciale mai sus menționate, ulterior aceeași instanță revine asupra măsurilor dispuse prin soluția dată în ședința publică din 9 iunie 2008 - dosar nr.60/2007.
Inițial Inalta C de Casație și Justiție în motivarea soluției a statuat că existența procedurii administrative prealabile nu este o simplă condiție de exercițiu a acțiunii ci însăși calea sau modalitatea de restituire în natură a imobilelor naționalizate astfel încât în caz de nerespectare a termenului de notificare a unității deținătoare persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură.
Ulterior, prin decizia din 9 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a revenit asupra acestui mod de uniformizare a practicii judiciare în materia acțiunilor având drept obiect revendicare promovate după intrarea în vigoare a Lg.10/2001 și hotărăște că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Reține că această prioritate poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
- 7 -
De altfel, la dosar există atașate mai multe hotărâri CEDO ce vizează încălcarea prevederilor art.6 alin.1 din convenție, precum și ale art.1 din Protocolul nr.1 al convenției, prevederi legale reținute și de instanța de fond în considerentele sentinței apelate.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel tribunalul a constatat că de asemenea este nefondat în condițiile în care la dosar au fost depuse acte ce atestă dreptul de proprietate al reclamantei iar proba unei eventuale revocări a donațiilor sau testamentelor trebuia făcută de pârâta - apelantă și nu de reclamantă. Mai mult, apelanta invocă și incidența prev.art.6 alin.2 din Lg.213/1998, prevederi care sunt în neconcordanță cu ultima decizie dată de Inalta C de Casație și Justiție în recursul în anulare la data de 9 iunie 2008.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Comuna G - prin primar invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 și nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
In susținerea primului motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă, recurenta susține că decizia este nemotivată, instanța de apel deducând soluția pronunțată din simpla expunere formulată prin întâmpinare de către intimată, neavând o motivare proprie.
Deși prin motivele de apel s-a invocat faptul că în pricina dedusă judecății nu este vorba despre nicio concordanță între legea specială - Legea 10/2001 și CEDO, instanța de apel s-a limitat să preia aserțiunile ridicate prin întâmpinare de intimată, conform cărora, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană Drepturilor Omului, convenția are prioritate,
Precizează că nu a susținut că ar fi existat astfel de neconcordanțe, ci doar faptul că intimata a avut la dispoziție procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în sensul că din anul 2004 nu i s-au mai aplicat prevederile restrictive ale art. 3 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, aducând drept argument însuși textul de lege, respectiv Legea nr. 564/2004 care prin modificarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 a înscris o dispoziție derogatorie de la art. 3 alin. 2 din Legea 10/2001.
Ori, din anul 2004, odată cu modificarea legii nr. 752/2001 reclamanta a fost pusă în termenul legal ce a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii.
O astfel de neconcordanță între legea specială și convenție ar fi existat dacă intimata nu ar fi avut beneficiul Legii nr. 10/2001, beneficiu care a rezultat din Legea nr. 564/2004.
Instanța de apel nu a avut în vedere aceste susțineri ci numai pe cele ale intimatei reclamante,punctul forte, al motivării fiind dat de mai multe hotărâri CEDO atașate la dosar, ceea ce echivalează cu o nemotivare.
In susținerea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, recurenta susține că instanța a făcut o interpretare greșită a legii, prin omiterea luării în considerare adevăratelor norme de drept substanțial aplicabile în cauză.
Recurenta arată că din considerentele deciziei nu se poate constata dacă elementele de fapt necesare aplicării legii se regăsesc în pricina dedusă judecății.
Instanța, prin preluarea ad literam a apărărilor intimatei din întâmpinare, se referă la neconcordanțe între legea specială și CEDO deși în realitate dacă ar fi fost citite și aplicate dispozițiile legii nr. 564/2004 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 alta ar fi fost soluția.
- 8 -
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, decizia criticată prin recursul formulat, constată că nu este afectată legalitatea acesteia, recursul fiind nefondat și urmează a fi respins deoarece:
1. Nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă invocat de recurentă.
Din interpretarea disp. art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă rezultă că hotărârea este casabilă când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială, ori cuprinde considerente străine de pricina respectivă.
In motivarea deciziei, instanța de apel și-a respectat obligația prevăzută de art. 261 pct. 5 Cod pr.civilă motivând în fapt și în drept soluția de respingere ca nefondat a apelului declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond.
Instanța de apel a analizat fiecare motiv de apel formulat de pârâta apelantă reținând că în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de decizia din 9 iunie 2008 J pronunțată în interesul legii și că reclamanta prin actele de la dosar a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului dobândit prin donație și testament.
2. Nu este incident în cauză nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă invocat de recurenta - pârâtă.
Recurenta susține că instanța a făcut o interpretare greșită a legii prin omiterea luării în considerare a adevăratelor norme de drept substanțial aplicabile în cauză.
Deși nu se formulează concret o critică împotriva soluției pronunțate de instanța de fond prin încheierea din 12.02.2008 când s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă în realitate din argumentele aduse acestui motiv de recurs invocat, rezultă că recurenta pârâtă susține excepția inadmisibilității prezentei acțiuni în revendicare, introdusă ulterior aplicării normei legale care o îndreptățea pe reclamantă să urmeze procedura reglementată de Legea 10/2001.
Având în vedere succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparatoriu și decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 - Secțiile unite, publicată în partea I, nr. 108 din 23.02.2009, ulterior pronunțării deciziei recurate, se reține că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtă, admisă acțiunea precizată și obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 7380. situat în comuna G, sat, precum și construcțiile existente pe teren.
Este de necontestat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul de donație al donatoarei, autentificat la Tribunalul Ilfov, sectia Notariat, sub nr. 27027 din 28 mai 1045 și actul de acceptare al donatarei; actul de donație al donatoarei -, autentificat la Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr. 37329 din 25 iunie 1945 și actul de acceptare al donatarei și prin testamentul lăsat de testatoarea, născută, autentificat la Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr. 24969 din 3 iulie 1939.
De asemenea, este de necontestat că imobilul a fost preluat abuziv de stat, fără nici un fel de titlu, reclamanta fiind lipsită de bunul său în sensul art. 1 din Primul protocol adițional.
- 9 -
Din perspectiva actelor normative cu caracter reparatoriu privind patrimoniul reclamantei, se reține că inițial, prin art. 3 (2) din legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile, societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi, iar prin Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 republicată, privind organizarea și funcționarea Academiei Române - art. 4 (2) s-a prevăzut că se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.
Art. 4 din Legea nr. 752/2001 a fost completat prin Legea nr. 564 din 9 decembrie 2004 prin introducerea alineatului 8, după alineatul 7, cu următorul cuprins, restituirea altor categorii de imobile care au aparținut Academiei Române, se face în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 al. (2) din lege. Termenul prevăzut la art. 21 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Același articol nr. 4 fost modificat și completat prin Legea nr. 133 din 4 iulie 2008 alin. 8 având următorul cuprins, restituirea altor categorii de imobile care au aparținut Academiei Române, se face în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 al. (2) din lege. Termenul prevăzut la art. 22 din aceeași lege, cu prelungirile legale ulterioare, începe să curgă de la data intrării în vigoare legii nr. 564/2004 pentru completarea art.4 din legea nr. 752/2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române și nu poate depăși, după caz, opt luni calendaristice,
Reclamanta nu a urmat procedura reglementată de Legea 10/2001 și a introdus prezenta acțiune în revendicare pe dreptul comun, la data de 19.12.2007, după expirarea termenului prevăzut de art. 4 alin. 8 din Legea nr. 752/2001 astfel cum a fost modificat și completat.
Cu toate acestea, prezenta acțiune în revendicare nu este inadmisibilă, în condițiile în care prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor prelate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, nu s-a stabilit în acest sens.
In considerentele deciziei s-a reținut că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
- 10 -
Cu alte cuvinte,atunci când există neconcordanțe între legea internă și convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției.
Aplicând în speță această decizie instanța nu poate reține că pârâta recurentă are la rândul său un bun în sensul Convenției fiind unitate deținătoare în urma preluării abuzive a imobilului de către stat și nu un terț dobânditor care ar avea un drept de proprietate ocrotit de lege.
Intrucât pârâta recurentă nu se poate prevala la rândul său de un,bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional, căruia i s-ar aduce atingere prin admiterea acțiunii în revendicare, prezenta acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu este inadmisibilă.
Reținându-se că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentă, urmează ca în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Comuna G - prin primar, cu sediul în comuna G, județul B, împotriva deciziei civile nr. 7 pronunțată la data de 12 ianuarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtă Academia Română - prin Fundația,Patrimoniu, cu sediul în B,-, sector 5.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
- - C - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Tehnored. Gh.N/CO
2 ex./03.06.2009
f- Judec.
a- Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
