Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 499
Ședința publică din data de 25.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Aglaia
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 204A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, recurenții - reclamanți, și, reprezentați de avocat cu împuternicire avocațială nr. 40670/09.05.2008, aflată la fila 6 din dosar și intimații - pârâți și, personal și asistați de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 46735/27.10.2008, aflată la fila nr. 24 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea recurenții - reclamanți, și să ia cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de către intimații - pârâți și.
Curtea interpelează părțile cu privire la împrejurarea dacă există formulată și o notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 și dacă ea există, care este stadiul soluționării ei.
Reprezentantul recurenților - reclamanți, și învederează că nu cunoaște dacă a fost formulată o notificare în baza Legii nr. 10/2001, care să fie în curs de soluționare.
Reprezentantul intimaților - pârâți și precizează că a existat și o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recus.
Reprezentantul recurenților - reclamanți, și solicită admiterea recursului promovat de către părțile pe care le reprezintă, casarea deciziei recurate și obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul întregului proces.
Continuând, apreciază că s-a reținut în mod nelegal și netemeinic că în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat și subliniază că în prezenta pricină nu sunt incidente, în opinia sa, dispozițiile art. 1201 Cod Civil.
Totodată, arată că în speță nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Subliniază că există o diferență vădită între părțile litigiului anterior și cele din cauza de față.
De asemenea, învederează că nu se poate vorbi nici despre o identitate de obiect, întrucât prin acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 17073/1998, reclamanții au cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447/21.01.1997, obligarea la restituirea imobilului, precum și evacuarea pârâților.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul întregului proces.
Reprezentantul intimaților - pârâți și formulează concluzii de respingere a recursului, apreciind că soluțiile pronunțate anterior în cauză sunt legale și temeinice.
Totodată, învederează că există mai multe procese între părți, iar instanțele de judecată au reținut că recurenții - reclamanți au formulat acțiune privind contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către Primăria Municipiului B prin cu intimații - pârâți și au revendicat imobilul.
Apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil și arată că dispozițiile acestuia permit ca noțiunea de parte să fie interpretată în sens larg și cu privire la persoanele care nu au figurat în proces.
Subliniază că puterea de lucru judecat există atunci când părțile ce purced la a doua judecată au figurat în prima judecată personal sau prin reprezentant, hotărârea pronunțată putând fi opusă părții care a pierdut procesul de oricare persoană care a participat în primul proces și chiar de persoane care nu au fost antrenate în primul proces, dar care au aceeași situație cu pârâtul inițial, indiferent dacă existau sau nu raporturi de solidaritate sau indivizibilitate.
În ceea ce privește obiectul celor două pricini, apreciază că ambele au același obiect, respectiv revendicarea imobilului.
Referitor la aspectul privind cauza celor două litigii, arată că ele au aceeași cauză, fiind întemeiate pe dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil.
Totodată, învederează că pe parcursul procesului, părțile adverse nu au solicitat cheltuieli de judecată, la termenul de astăzi solicitând cheltuieli de judecată cu privire la întregul proces.
Concluzionând, solicită respingerea recursului promovat de către recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 204A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurenților - reclamanți, și depune concluzii scrise.
Curtea, apreciind cauza lămurită, o reține în vederea pronunțări asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 204A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B - Secția Civilă sub nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând caprin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, sectorul 2.
În motivarea cererii s-a arătat în esență căautorii reclamanților - numiții și au dobândit, prin actul autentic nr. 6063/1912 imobilul compus din teren în suprafață de 686.și 2 corpuri de clădire, situat în mun. B, str. -, sector 2. Ulterior, prin actul dotal autentificat sub nr. 10061/1915, cei doi autori au înzastrat-o pe lor (mama reclamanților) cu un corp de casă situat în partea a imobilului menționat, terenul urmând a fi stăpânit în indiviziune.
Ulterior, chiriașii imobilului (pârâții din proces) au demolat acest corp de clădire, cel de-al doilea corp de construcții fiind vândut de către statul român părăților.
Au mai arăta reclamanții că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu, respectiv deși preluarea s-a făcut pe temeiul prevederilor Decretului 224/1951, nu au fost respectate dispozițiile acestui act normativ.
Față de un astfel de mod de preluare, au susținut reclamanții că imobilului nu îi erau aplicabile prevederile Legii 112/1995, în acest sens făcând referire și la conținutul Deciziei nr. 73/1995 a Curții Constituționale.
În drept, s-au invocat prevederile art. 480, 481.civ.
Prin sentința civilă nr. 4871/13.06.2007, s-a admis excepției autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții și, fiind obligați reclamanții, în solidar, să plătească pârâților suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că în cauză există putere de lucru judecat, în raport cu sentința civilă nr. 8943/1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9581 2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, și, criticând hotărârea pentru admiterea în mod eronat a excepției autorității de lucru judecat.
Prin întâmpinare, intimații pârâți și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din data de 20.12.2007 Tribunalul a calificat drept apel, calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 4871/13.06.2007.
Prin decizia civilă nr. 204/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă a fost respins, ca nefundat, apelul astfel formulat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
În mod corect prima instanță a reținut că există autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 8943/1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 958/2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Astfel, prin sentința civilă nr. 8943/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B, prin decizia civilă nr. 225/004 a Tribunalului București și decizia civilă nr. 958/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI instanțele s-au pronunțat pe compararea titlurilor părților pentru a se vedea care este mai caracterizat. Împrejurarea că în cadrul primei acțiuni au fost soluționate mai multe pretenții iar prin cererea ulterioară s-a reiterat doar una din pretențiile inițiale, nu demonstrează neîndeplinirea cerinței identității de obiect prevăzută de art. 1201.civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanții-reclamanți.
În motivarea recursului se arată în esență că:
1. Instanța a interpăretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând că în speță este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză - specifică autorității de lucru judecat - motiv de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 8.pr.civ.
Instanțele de fond nu au observat că în dosarul nr. 17073/1998 al Judecătoriei sectorului 2 B, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8943/21.06.1999, modificată prin decizia nr. 958/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, au avut calitate de reclamanți, C, în contradictoriu cu pârâții, SC SA, mandatar al Primăriei Municipiului
B și Ministerul Finanțelor.
Astfel, este evidentă - în susținerea recurenților - inexistenta unei identități de părți între cele două cauze, dată fiind împrejurarea că în prezentul dosar au calitate procesuală activă, iar calitatea procesuală pasivă aparține doar intimaților-pârâți și.
Se mai susține că instanța de apel a ignorat faptul că dosarul nr. 17073/1998 al Judecătoriei sectorului 2 B a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447/21.01.1997 încheiat între intimați și Municipiul B, obligarea Municipiului B la restituirea imobilului, precum și evacuarea pârâților persoane fizice din imobilul situat în-, sector 2,
Prin decizia civilă 958 din 22.06.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI a admis recursul formulat de și, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, C,.
Prin prisma celor ai-sus arătate, consideră recurenții că se poate conchide că nu există identitate de obiect între cele două cauze devreme ce prima acțiune privind obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul litigios, a fost formulată împotriva Primăriei B, prin mandatar SC SA, și Ministerului d e Finanțe, iar nu împotriva pârâților intimați și, cum în mod greșit s-a reținut de ambele instanțe de fond.
În contextul în care în dosarul anterior s-a invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cu pârâții, neproducându-se translația proprietății în patrimoniul acestora, nu se putea solicita nici obligarea lor pe cale judiciară de a ne restitui imobilul litigios.
Ca atare, instanțele de fond s-au aflat într-o gravă eroare, confundând acțiunea în evacuarea pârâților și din primul litigiu, cu acțiunea în revendicare prin comparare de titluri ce formează obiectul prezentului dosar.
Totodată susțin recurenții că nstanțele de fond au făcut abstracție totală de diferența vădită a celor două dosare, analizate prin prisma excepției autorității de lucru judecat, a căror examinare atentă ar fi condus la concluzia că, dacă în prima acțiune restituirea imobilului se solicitase pe considerentul nulității contractului de vânzare-cumpărare al intimaților-pârâți, ca efect al repunerii părților în situația anterioară, în prezenta cauză, acțiunea în revendicare trebuie soluționată prin compararea titlurilor de proprietate ale subsemnaților, pe de o parte, și ale intimaților-pârâți, pe de altă parte. Aceste susțineri sunt confirmate și de considerentele sentinței civile nr. 8943/21.06.1999 din dosarul nr.17073/1998 al Judecătoriei sectorului 2 B, în care s-a reținut aplicabilitatea art. 9 din HG nr. 11/1997 referitor la nulitatea actelor juridice, în cazul imobilelor trecute fără titlu în proprietatea Statului.
a contrario, în cauza de față, prin sentința instanței de fond menținută de instanța de apel prin decizia nr. 204/07.02.2008, s-a conchis că "chiar dacă decizia Curții este puțin neclară, - nu se poate reține că titlul reclamanților este mai bine caracterizat în raport de art. 45 din Legea 10/2001 și art. 46.3 din HG nr. 498/2003".
2. În lumina celor mai-sus arătate, mai susțin recurenții că"decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii la cauza juridică dedusă judecății - motiv de recurs prev. de disp. art. 304, pct. 9 Cod de proc. Civ."
Instanța de apel, nu numai că a interpretat eronat, dar a aplicat greșit, atât dispozițiile art. 1201 Cod civ. referitoare la excepția autorității de lucru judecat, cât și prev. art. 480-481 Cod civ. așa cum s-a argumentat anterior.
Pe de altă parte, prin soluția dată, instanțele de fond au încălcat în susținerea recurenților - și dreptul acestora la examinarea cauzei, element esențial al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de disp. art. 21, alin. 3 din Constituția României, și de prev. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instrument juridic cu aplicare direcții, imediată și prioritară în dreptul intern.
Orice limitări nejustificate sau disproporționate ale dreptului de a accede la jurisdicția pertinentă, constituie încălcări evidente ale art. 6, par. 1 din Convenție (a se vedea în acest sens, cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit, 22 octombrie 1996, 1996- IV, Garda Manibardo contra Spaniei, 15 februarie 2000, 2000-II).
În speță, instanțele sesizate au refuzat să tranșeze fondul cauzei, fără ca pentru aceasta să existe o justificare obiectivă sau necesară.
Se mai susține că instanțele de fond au violat și dreptul recurenților la respectarea proprietății bunurilor, în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, aceasta fiind consecința directă și imediată a refuzului magistraților de a examina cauza pe fond, prin admiterea eronată a excepției autorității de lucru judecat.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimații și au formulat întâmpinare, prin aceasta arătând în esență că recurenții-reclamanți au precizat în dosarul nr. 17073/1998,prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională a pârâților, că pe lângă nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447/1997 solicită și obligarea acestor pârâți la a le lăsa în deplină posesie și proprietate imobilul, precum și evacuarea lor. Și prin recursul formulat în dosarul nr. 2486/2004 al Curții de APEL BUCUREȘTI, reclamanții au arătat că acțiunea lor a privit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 și revendicarea imobilului.
În căile extraordinare de atac exercitate de către recurenți împotriva dec.civ. nr. 958/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI secția a IV-a civilă, aceștia au susținut că instanța de recurs a omis să examineze cererea referitoare la revendicarea imobilului
Susțin intimații că există tripla identitate de obiect, părți și cauză între litigiul care a format obiectul dosarului 17073/1998 și cauza pendinte.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul fondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Sub aspectul identității de părți între cauza pendinte și cea în care s-a pronunțat sent. civ. nr. 8943/1999 a Judecătoriei sector 2 (devenită irevocabilă prin dec. civ. nr. 958/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI secția a IV-a civilă), trebuie observat că, deși printre reclamanții din prezentul litigiu se regăsesc alte persoane decât cele din primul proces - respectiv și - acești reclamanți nu sunt decât succesorii în drepturi ai defuncților C (dec. la 14.12.2005) și (dec. la 13.08.2004), aceștia din urmă numărându-se printre reclamanții din primul litigiu.
Referitor la pârâții-intimați și, aceștia au avut aceeași calitate și în primul proces, iar împrejurarea că, alături de ei, erau chemate în judecată și alte persoane este lipsită de relevanță pentru îndeplinirea condiției identității de părți în ceea ce îi privește. Contradictorialitatea judecății derulate între ei și reclamanți este ceea ce interesează în aprecierea îndeplinirii acestei condiții.
Sub aspectul identității de obiect, Curtea apreciază că și această condiție se verifică în contextul în care ambele litigii au ca finalitate valorificarea dreptului de proprietate pretins de către reclamanți asupra imobilului pe care îl dețin pârâții.
Nu același lucru se poate reține însă și în privința cauzei juridice a celor două litigii.
În primul proces, reclamanții au susținut nevalabilitatea titlului de proprietate (reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995) în baza căruia pârâții dețin imobilul, deci inexistența oricărui drept al acestora de a păstra posesia și folosința respectivului bun.
Altfel spus, în respectivul litigiu s-a reclamant lipsa dreptului de proprietate, ori a oricărui alt drept de natură să justifice deținerea imobilului de către pârâți.
În speță, reclamanții - fără a contesta valabilitatea titlului pârâților, și implicit dreptul acestora de proprietate - solicită a se stabili că titlul pe care îl exhibă primii le conferă un drept de proprietate care este mai bine caracterizat decât cel conferit de titlul pârâților și, ca atare, ei sunt îndreptățiți a obține și posesia imobilului în prezent deținut de către pârâți.
Nu se poate reține apărarea intimaților pârâți în sensul că, în primul proces, instanța ar fi soluționat și o cerere în revendicare prin comparare de titluri în raport de susțineri care s-au făcut pe calea unor apărări față de cererea reconvențională ori în motivele sau concluziile formulate în cadrul unor căi de atac.
Cadrul procesual este cel care se stabilește prin cererile expres formulate de părți la judecata cauzei în prima instanță, corespunzător exigențelor art. 129 alin. ultim pr.civ. el fiind oprită extinderea lor în căile de atac potrivit cu prevederile art. 294 alin. 1 și art. 316.pr.civ. Ori, din conținutul motivării sent. civ.8943/1999 reiese în mod evident că instanța nu a fost investită a proceda la o analiză comparativă a titlurilor pe care părțile din proces le dețineau asupra imobilului în litigiu.
Nici din considerentele deciziei civile 958/2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a IV-a nu se poate reține faptul că instanța ar fi respins acțiunea în revendicare ca și consecință a comparării titlurilor părților ci, dimpotrivă, instanța de recurs a apreciat că o atare soluție se impune ca și consecință a respingerii capătului de cerere referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul pârâților, raționament juridic care este în mod neechivoc unul specific tezei susținute de reclamanți prin acțiunea introductivă, respectiv aceea că pârâții ar fi urmat să le lase imobilul în deplină proprietate și posesie în considerarea nevalabilității titlului în baza căruia îl dețineau.
Dealtfel, îndrumarea - dată de către instanța de recurs prin decizia menționată - reclamanților către "o altă cale procedurală" spre a-și valorifica drepturile recunoscute prin sentința civilă nr. 2030/1999 (hotărâre prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către reclamanți în contradictoriu cu statul, constatându-se că acesta a fost preluat fără respectarea prevederilor Decretului 224/1951) este de natură a întări concluzia că nu s-a procedat la o analiză comparativă a titlurilor exhibate de părți pentru că numai într-o astfel de situație putea fi conceput dreptul reclamanților de a valorifica în viitor, într-un alt proces, o hotărâre judecătorească prin care s-a statuat nelegitimitatea preluării de către stat a imobilului pe care acesta l-a vândut pârâților. În mod evident instanța care a judecat respectivul recurs a avut în vedere împrejurarea că, beneficiind de sent. civ. nr. 2030/1999, reclamanții sunt deținători ai unui bun, în sensul prevederilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea valorificării dreptului lor de proprietate în cadrul unui proces echitabil, în care să poată opune titlul lor persoanelor care au dobândit și ele un titlu asupra imobilului, ulterior momentului preluării lui de către stat.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea apreciază că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare în speță a prevederilor art. 1201.pr.civ. neobservând deosebirea dintre cauzele celor două acțiuni promovate de către reclamanți.
Pe cale de consecință, potrivit cu prevederile art. 312 rap. la art. 304 pct. 9.pr.civ. urmează a se dispune admiterea recursului și casarea deciziei civile recurate. Va fi admis apelul declarat de către apelanții-reclamanți, și se va dispune desființarea sentinței civile apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 204A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Casează decizia civilă recurată.
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți, și împotriva sentinței civile nr. 4871/13.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
/red /2ex/19.12.2008
Judecători apel: Tribunalul București - Secția a V-a Civilă
Judecător:
Judecător:
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Aglaia
