Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1915/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.511/
Ședința publică de la 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant G, împotriva sentinței civile nr.252 A din 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 15.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.10.2009, când decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.252/A/23.02.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această, sentință, Tribunalul a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 14.- sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul d e Finanțe, solicitând instanței obligarea pârâtului la restituirea bunurilor confiscate sau a contravalorii acestora în cuantum de 682,672 RON, 79,917 USD și 15.000 EUR, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 EUR reprezentând lipsa folosinței bunurilor și sumelor de bani pentru toată perioada confiscării acestora pe nedrept și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 22.10.1982 a fost arestat și încarcerat la fostul, Cercetări penale, pentru presupuse infracțiuni săvârșite în dauna "avutului obștesc" și a stat arestat în arestul fostului, până la data de 27.01.1984 când, prin sentința nr.9 a Tribunalului Militar Teritorial Ba fost condamnat la moarte.
A mai arătat reclamantul că în anul 1982, conform proceselor-verbale anexate cererii sale, s-a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile pe care le deținea la acea dată, iar la data de 05.09.1984, conform procesului verbal întocmit, i-au fost confiscate următoarele bunuri: 564 pahare semicristal (47.000 lei), 2 cojoace de tip (10.000 lei), 2 radiocasetofon (3.000 lei), 120 pachete țigări (2520 lei), 10 sticle whisky (3500 lei), 25.800 obligațiuni CEC a 200 lei fiecare (5.860.000 lei), 9 obligațiuni CEC a 100 lei fiecare (900 lei), 1300 bancnote a câte 100 lei (130.000 lei), 4 inele de aur bărbătești (1500 lei), 1 inel aur damă (1000 ), 1 ceas cu (1000 lei), 4 brățări cu sistem de închidere (20.000 lei), 2 cazane Ť. (1500 lei), 90 litri Ť. (1800 lei), 79.917 dolari SUA și 15.000 mărci germane, în total bunuri în valoare de 5.406.220 lei, 79.917 USD și 15.000 mărci germane,
La data condamnării sale la moarte, a fost transferat la Penitenciarul Rahova - Secția specială, apoi 1 an la, și apoi la Penitenciarul Aiud, unde a fost de asemenea supus unor suferințe fizice și psihice greu de imaginat, fiind eliberat în decembrie 1989, iar prin decizia nr.25 din 10 octombrie 1994 Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul în anulare formulat de Procurorul general, a fost casată sentința nr. 9 Tribunalului Militar Teritorial B, dispunându-se restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea completării urmăririi penale și revocarea măsurii arestării.
A susținut reclamantul că Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus printr-o ordonanță necomunicată scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.165 alin.2 Cod Penal, disjungerea, declinarea și formarea unui nou dosar trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Prin comunicarea din data de 10.01.2006, a fost înștiințat că s-a dispus încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2151, art. 289, art.291, art.264 Cod Penal.
Având în vedere faptul că aceste bunuri și valori i-au fost confiscate pe nedrept, (având în vedere faptul că nu a fost găsit vinovat), reclamantul solicită restituirea bunurilor ori a contravalorii acestora.
În ceea ce privește lipsa folosinței bunurilor arată faptul că, după eliberarea sa, a avut probleme deosebite asigurării condițiilor minime de trai, fiind nevoit să facă împrumuturi la bănci și la persoane fizice pentru dezvoltarea unei afaceri. Numai pentru achiziționarea unui spațiu a împrumutat de la bănci 150.000.000 lei în acea perioadă, plătind (datorită dobânzi lor exorbitante) aproape 4.000.000.000 lei.
Datorită confiscării bunurilor și mai ales a sumelor de 79.917 USD și 15.000 DM a fost în imposibilitate să-și dezvolte afacerile în domeniul în care - până la data arestării - a realizat venituri importante. Dacă aceste sume ar fi putut fi investite la nivelul anului 1990, cu siguranță că acum ar fi avut sumele de bani solicitate drept lipsa de folosință.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.504 proc.pen, art.480, art.481 Cod civil, art.136 alin.2 din Constituția României.
La termenul de judecată din 22.05.2006 tribunalul a pus în discuție temeiul de drept al cererii, constatând că acesta este reprezentat de art.504 proc.pen. față de care cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul Statul Român nu a formulat întâmpinare, însă la data de 15.06.2007 a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția la a cărei susținere a renunțat la termenul de judecată din 02.02.2009.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, arătând că obiectele confiscate au fost ridicate în mod legal, conform sentinței penale nr.9/27.01.1984 a Tribunalului Militar București, iar reclamantul avea posibilitatea de a formula plângere împotriva măsurii de confiscare conform art.275 proc.pen.
A fost încuviințată și administrată pentru reclamant proba cu înscrisuri, precum și cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, pentru stabilirea valorii actualizate a bunurilor mobile și a sumelor de bani în valută confiscate de la reclamant, lucrarea fiind efectuată de expertul.
Au fost atașate, la solicitarea instanței: dosarul nr.19/ al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dosarul nr.01371/1995 al Serviciului Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Poliției, dosarul nr.19/P/1995 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Prin sentința penală nr.9/27.01.1984 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B (aflată în extras la fila 49 în dosar), s-a hotărât condamnarea reclamantului, inculpatul G, la moarte, degradarea militară și confiscarea totală a averii pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale prevăzută de art.165 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42 Cod Penal, precum și condamnarea aceluiași inculpat la 10 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod Penal pe timp de 5 ani și confiscarea parțială a averii pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art.223 alin.2 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42 Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare prevăzută de art.223 alin.2 Cod Penal și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art.248 alin.1 Cod Penal, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42 Cod penal.
Confiscarea parțială a averii a constat, potrivit sentinței, în trecerea în proprietatea statului a bunurilor menționate în procesele verbale de la 80 și 84 vol.III.
Această sentință a devenit definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Suprem - Secția Militară, prin decizia nr.45/11.05.1984, iar prin Decretul Prezidențial nr.237/14.11.984, art.1, s-a comutat pedeapsa cu moartea în 25 ani închisoare.
La datele de 01.10.1982 și 2.12.1982 s-au întocmit de către reprezentanți ai - Direcția economică procesele-verbale (filele 53-55) prin care s-a instituit sechestrul asupra bunurilor mobile aflate în locuința reclamantului
La data de 5.09.1984 executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Sectorului Agricol Iaî ntocmit procesul-verbal în dosarul nr.702/1984 (filele 5152), în care a consemnat confiscarea în folosul statului, în baza sentinței amintite, a bunurilor mobile și imobile găsite la domiciliul reclamantului condamnat G, între care sunt enumerate și bunurile mobile menționate în cererea de chemare în judecată.
Prin decizia nr.25/10.10.1994, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite (filele 33-48) a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General și s-au casat sentința nr.9/27.01.1984 a Tribunalului Militar Teritorial B și decizia nr.45/11.05.1984 a Tribunalului Suprem - Secția Militară, privitor la inculpații condamnați, dispunându-se restituirea cauzei în limitele casării la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea refacerii și completării urmăririi penale, fiind revocată totodată măsura arestării preventive față de inculpați.
Prin ordonanța nr.19/P/1995 din 06.04.2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI (fila 15) s-a dispus în temeiul art.10 lit.d raportat la art.11 pct.1 lit.b și art.249 alin.1 proc.pen. scoaterea reclamantului G de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.165 alin.2 Cod Penal, precum și disjungerea, declinarea și formarea unui nou dosar de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.223 alin.3 Cod Penal, art.35 din Legea nr. 22/1969,art.289, art.291 și art.288 Cod Penal, dosar trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Conform adreselor din 31.01.2006 și respectiv 10.01.2006 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul București (filele 8-9), prin ordonanța din 19.04.2001, acest parchet a dispus încetarea urmăririi penale împotriva reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.2151, art.289, art.291 și art.264 Cod Penal.
Prin sentința civilă nr.125/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-,definitivă prin decizia civilă nr. 737/A/16.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și Familie (filele 265-268), a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul din cauza de față și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 38.009 lei reprezentând despăgubiri materiale și a echivalentului în lei al sumei de 5000 Euro reprezentând daune morale pentru lipsirea sa de libertate în mod nelegal, în temeiul art.504 proc.pen.
Această pricină se află în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursurilor declarate de reclamant și de pârât.
Raportând această situație de fapt rezultată din probele administrate la prevederile art.504 și urm. proc.pen. ce constituie temeiul de drept al cererii reclamantului, tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, în primul rând, sechestrarea bunurilor mobile ale reclamantului s-a tăcut cu caracter de măsură asiguratorie, iar confiscarea averii (care a constat în trecerea în proprietatea statului a bunurilor mobile între care se includ și cele ce fac obiectul acțiunii de față) s-a realizat pentru toate faptele reținute în sarcina reclamantului prin hotărârea de condamnare.
La acest moment, prin casarea sentinței care a cuprins măsura confiscării totale și parțiale a averii reclamantului, aceasta a rămas fără efecte, însă actele de urmărire penală dispuse nu au fost desființate, astfel că statul justifică deținerea bunurilor în temeiul măsurii de sechestru asigurător dispusă pe parcursul urmăririi penale, după cum s-a arătat mai sus.
Din mijloacele de probă administrate a rezultat că s-a dispus de către organele în drept scoaterea reclamantului G de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.l65 alin.2 Cod Penal și încetarea urmăririi penale împotriva reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.2151, art.289, art.291 și art.264 Cod Penal.
S-a impus a preciza că instanța este ținută de prevederile art.129 alin. final Cod de procedură civilă a se pronunța numai cu privire la cererea reclamantului astfel cum a fost formulată, sub aspectul pretenției concrete și a temeiului său de drept, temei care a fost pus în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din 22.05.2006, nefiind completat sau modificat pe parcursul judecății de reclamant, care a beneficiat de asistentă juridic.
Prin urmare, soluționarea cererii se face prin analizarea ipotezelor care pot atrage aplicarea art.504 și următoarele proc.pen.,cuprinse în Cap.4 al Titlului IV din Codul d e procedură penală, capitol care reglementează repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Este, în opinia tribunalului, indiscutabil că, la acest moment, față de casarea sentinței de condamnare pentru completarea urmăririi penale și de soluțiile parchetului de scoatere sau încetare a urmăririi penale pentru faptele reținute în sarcina reclamantului, acesta are dreptul la repararea pagubelor suferite prin condamnarea sa și privarea sa de libertate.
Pe de altă parte, modalitățile concrete de reparare a prejudiciului produs individului prin condamnarea pe nedrept sau prin privarea sa de libertate pe nedrept sunt cuprinse în art.505 proc.pen. și constă în"plata unei sume de bani sau, ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală."
Or, prin sentința civilă nr.125/22.01.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr.737/A/16.10.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, s-a dispus repararea daunelor materiale și morale suferite de reclamant ca urmare a condamnării sale și a privării sale de libertate în cauza penală amintită mai sus, prin acordarea unor sume de bani ce reprezintă echivalentul salariului neîncasat de reclamant ca urmare a arestării sale și echivalentul prejudiciului moral suferit.
Acestea sunt modalitățile concrete prin care legea specială a prevăzut posibilitatea reparării prejudiciului suferit în contextul art.504 și următoarele proc.pen. iar nu și restituirea bunurilor confiscate sau a contravalorii acestora, măsuri care sunt în competența organului de urmărire penală care dispune scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.
Astfel, potrivit art.245 proc.pen.: "Prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: c) măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile și a restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii.", iar textul este aplicabil și pentru măsura scoaterii de sub urmărire penală, conform art.249 alin.2 proc.pen.
Prin urmare, restituirea bunurilor urma să se dispună de către organul de urmărire penală, iar această măsură nu se numără între modalitățile de reparare a pagubei prevăzute de testul invocat de reclamant.
Se mai arătă că între cauza în care s-a pronunțat decizia civilă nr.737A/16.10.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI și pricina de față nu există litispendență, prin aceea că obiectul material al cauzei de față, constând în pretenția concretă dedusă judecății, este diferit, după cum nici nu erau întrunite cerințele litispendenței, deoarece cauza amintită se afla în calea de atac a recursului, deci nu se mai afla în fața instanțelor de fond.
De asemenea, nu erau întrunite nici cerințele conexității, față de dispozițiile art.164 Cod de procedură civilă, care impun ca pricinile să se afle în fața unor instanțe de același grad.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că nu se poate dispune în procedura inițiată de reclamant restituirea bunurilor confiscate sau a contravalorii lor, astfel încât a respins ca neîntemeiată cererea.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel
În esență, s-a motivat apelul în sensul că greșit s-a apreciat de instanța de fond (potrivit art.245 proc.pen.) că procurorul trebuie să dispună asupra "măsurilor asiguratorii" și nu instanța de judecată. De aceea art.504 proc.pen. se referă, pe lângă daunele morale, și la măsurile asiguratorii (măsura confiscării etc) și greșit i-a fost respinsă cererea (filele 2 - 4 dosar curte, motive apel).
Apelul este nefondat.
Apelantul susține că art.504 proc.pen. este un cadru procesual destul de larg, ca pe lângă măsuri reparatorii, să se dispună și asupra măsurilor asiguratorii.
Deși apelantul, în urma unui proces penal care în final a avut o rezolvare legală și temeinică, are motive să fie nemulțumit, totuși, în cazul de față soluția instanței de apel este corectă, dată cu și în aplicarea legii.
Articolele 504/2, 505/3, 506/1 și 507/2 proc.pen. se referă expres la cazurile de reparare a pagubei suferite prin infracțiune (Capitolul IV/1 proc.pen) și nu la pedepse și pedepsele complementare art.64 și urm. pen. (Cap.IX pen). Regimul măsurilor de siguranță este tratat în Titlul VI al Codului penal (art.111 și 112), iar la art.112 lit.f Cod penal se regăsește și confiscarea specială pe care apelantul o consideră ca fiind de competența instanței de judecată de aoa nula.
Or, dacă în cazul pedepselor (și a celor complementare), instanța, ca urmare a desființării hotărârii de condamnare, este ținută conform art.504/2 proc.pen. să se pronunțe și asupra reparării cauzei (proces care de altfel a avut loc), nu același lucru se poate spune și despre măsurile de siguranță (nu asiguratorii prevăzute de art.168 proc.pen), singurul care se poate pronunța asupra măsurii de siguranță arătate de apelant fiind procurorul (art.275 și urm. din Cap.VII proc.pen, pentru bunuri art.249 lit.c și art.249 alin.3 proc.pen.).
Dispozițiile art.504/2 proc.pen. se referă strict la despăgubiri și nu pot fi extinse la alte situații, legea având prevăzută calea plângerii la procuror (iar garanția este că împotriva soluției partea se poate plânge instanței).
Ca atare, fără a argumenta mai pe larg soluția instanței de fond, aceasta, în motivarea dată a dat o rezolvare legală și temeinică a cererii cu care a fost învestită.
În consecință, motivele de apel nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.
Așa fiind, conform art.296 Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și art.298 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant G, cu domiciliul ales la av. în B,-, -.20..4,.93, împotriva sentinței civile nr.252/A/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN reprezentat de MNISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, str.-.-. nr.13, sector 2.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
5 ex/16.12.2009
-------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Mariana Haralambe
