Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 517

Ședința publică de la 25 Iulie 2008

PREȘEDINTE: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea

JUDECĂTOR 3: Angelica

Grefier -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1, sect. 1 împotriva sentinței civile nr. 689/ 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și intimatul reclamant

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus la dosar întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.2008/121 din 17.04.2008 la Tribunalul Galați reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând obligarea acesteia să-i achite începând cu luna martie 2004 drepturile legale de rentă.

În motivarea acțiunii civile reclamantul a arătat că Legea nr.44/1994 privind veteranii de război la art.14 a prevăzut că veteranii de război decorați cu medalia "Crucea Comemorativă al celui de-al doilea război mondial 1941- 1945" beneficiază de rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent drepturi pe care le-a primit la zi.

A mai arătat că prin nr.OUG12/23.03.2004 s-a modificat legea introducându-se art.141potrivit căreia renta se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale stabilită conform legii.

A susținut că până în prezent a primit lunar o rentă în sumă de 143 lei corespunzătoare a 25% din solda de grad a unui sublocotenent și ar fi trebuit să primească de la 1.03.2004 renta i se cuvenea în procent de 100% din solda de grad și de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile a reclamantului.

A arătat pârâtul că reclamantul în calitate de veterani de război primește rentă începând cu 1.02.2000 fiind declarat cu medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945".

S-a arătat că potrivit Legii nr.138/1999 coeficientul de ierarhizare pentru gradul militar d e sublocotenent este de 1,50 iar cuantumul soldei de grad se determină în funcție de valoarea de referință sectorială în vigoare și coeficientul de ierarhizare a soldei de grad.

S-a mai arătat că de această rentă beneficiau atât veteranii de război ale căror drepturi erau plătite de Ministerul Internelor și Reformei Administrative cât și Ministerul Apărării.

Întrucât la un moment dat solda unui sublocotenent din Ap. era diferită de cea a unui sublocotenent din în vederea asigurării unui tratament egal tuturor beneficiarilor prevederilor Legii nr.44/1994 aceasta a fost completată prin nr.OUG12/2004.

A arătat că prin nr.OUG12/2004 a fost introdus art.141conform căreia începând cu luna martie, renta lunară prevăzută la art.13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din Ministerul Apărării stabilite conform legii.

Prin această modificare a arătat pârâtul că nu s-a intenționat de a-i egaliza pe toți veteranii de război sub aspectul cuantumului rentei ci de a stabili drept criteriu de raportare nivelul minim al soldei de grad și/sau al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

S- arătat prin nr.OUG2/2004 că s-a majorat solda de grad și solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ap. astfel că drepturile de rentă ale beneficiarilor din aceiași categorie a fost diferențiat nejustificat, prin simpla apartenență la un sistem sau altul de asigurări sociale ( Ap. ). Ori prin nr.OUG12/2004 s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechități și stabilirea unui criteriu unic de calculare a rentei pentru cei decorați cu astfel de medalii și anume, în funcție de solda de grad și/sau solda de funcție la minim a unui sublocotenent din Ap. păstrându-se diferențele în funcție de medaliile și ordinele care le-au fost conferite, art.141menționând că rentele se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și/sau al soldei de funcție la numire ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

De altfel, a arătat pârâtul prin Legea nr.303/13.11.2007 de modificare a Legii nr.44/1994 procentul s-a majorat de la 25% la 50% din solda de grad a unui sublocotenent pentru această categorie de medalie primită de reclamant.

Prin sentința civilă nr.689 din 23.05.2008 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.03.2004 - 16.04.2005 și s-a respins acțiunea formulată pentru această perioadă ca fiind prescrisă.

S-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului.

A obligat pârâtul să calculeze și să plătească reclamantului renta cu funcție de soldă de grad și de funcție la minim a unui sublocotenent începând cu 17.04.2005.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Termenul prescripției este de 3 ani al aceluiași decret.

În consecință, drepturile aferente perioadei de 01.03.2004 - 16.04.2005, sunt prescrise.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata unei rente, în cauză punându-se în discuție baza de calcul la care trebuie aplicat acest spor.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent și dovedesc cu acte legale dreptul solicitat: ( )

- cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim;

- cei decorați cu Ordinul cu spade, clasa, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;

- cei decorați cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

Art. 14 prevede că: de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a), b) și c), dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

Modificarea legii s-a produs prin Ordonanță de Urgență nr. 12 din 23 martie 2004.

În preambulul ordonanței se menționează că scopul ordonanței este acela al aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război și pentru evitarea unui impact social asupra unei categorii de persoane de vârstă înaintată a căror contribuție adusă pentru apărarea țării este unanim recunoscută, elemente care vizează interesul public și care au caracter de urgență.

După articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:

Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."

Art. 141face referire la renta reglementată de art. 13 și 14 din lege și singura completare se referă la stabilirea bazei de calcul: în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii.

Modificarea adusă Legii 44/1994 de Legea 303/2007 nu are relevanță asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent, fără a face nici o clarificare legislativă a disputei existente în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 ind. 1 din lege.

Față de aceste considerente, instanța de fond a considerat că acțiunea este fondată în parte doar cu privire la baza de calcul la care trebuie aplicat procentul prevăzut de lege, constatând că reclamantului nu i se cuvine procentul de 100%, așa cum a solicitat acesta, ci doar 25, respectiv 50%, calculat în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative considerând-o nelegală și neteminică.

În motivarea recursului declarat pârâtul a susținut că dreptul la rentă al reclamantului a fost stabilit prin Legea nr.44/1994 pentru medalia "Crucea Comemorativă celui de-al doilea război mondial 1941- 1945" la 25% din solda de grad a unui sublocotenent conform art.14 din lege.

De acest drept de rentă lunară au beneficiat atât veteranii de război ale căror drepturi erau plătite de cât și de Ap. a arătat recurentul pârât.

Întrucât la un moment dat solda unui sublocotenent din Ap. era diferită de cea a unui sublocotenent din în perioada asigurării unui tratament egal tuturor beneficiarilor Legii nr.44/1994(pensionari, pensionari Ap. sau a sistemului public de pensie) legea a fost completată prin nr.OUG12/2004 a susținut recurentul pârât.

Prin nr.OUG12/2004 a arătat recurentul pârât a fost introdus în Legea nr.44/1994 un nou articol, art. 141 conform căruia "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art.13 și 14 se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, stabilite conform legii".

Semnificația acestui nou text nu rezultă doar din interpretarea sistematică a art.13, 14 și 141din lege în ordinea lor, ce și din Nota de fundamentare a nr.OUG12/2004, a arătat recurentul.

Intenția legiuitorului a arătat recurentul nu a fost aceea de egaliza toți veteranii de război, sub aspectul cuantumului rentei la care aceștia sunt îndreptățiți (aceea de a se calcula pentru toți o rentă echivalentă cu 100% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent) ci de a stabili drept criteriu de raportare nivelul minim al soldei de grad și/sau al soldei de funcție al unui sublocotenent din cadrul Ap. deci cu modificarea procentelor sau soldelor în funcție de care se calculează renta, câtimea așa cum este explicată în Nota de fundamentare fiind aceea că veteranii de război îndreptățiți la rente pensionate în diferite sisteme: sistemul public, și Ap. de la care și primesc pensia nu li se mai calculează renta în funcție de solda de grad și/sau solda de funcție ale unui sublocotenent de la. sau Ap.

Întrucât prin nr.OUG2/2004 s-a majorat solda de grad și solda de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap. drepturile veteranilor de război din aceeași categorie erau diferențiate fără motiv pentru simpla apartenență la un sistem sau altul de asigurări sociale ( sau Ap.) astfel că tocmai prin nr.OUG12/2004 s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechități, prin crearea unui criteriu unic de calculare a rentei pentru cei decorați cu astfel de medalii și anume în funcție de solda de grad și/sau solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din Ap. a arătat recurentul.

Prin aceasta a arătat recurentul nu înseamnă că nu se vor păstra diferențierile justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, diferențierea fiind nu numai în privința dreptului la rentă, ci și în privința altor drepturi, respectiv suprafața de teren pentru împroprietărire.

Textul art.141din Legea nr.44/1994 folosește sintagma "după caz" în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap. a arătat recurentul.

Prin Legea nr.303/2007 de modificare a Legii nr.44/1994 care a modificat procentul de la 25% la 50% în cazul medaliei acordate reclamantului se referea la solda de grad.

A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

A arătat intimatul că art.141din lege stabilește clar modul de calcul al rentei, solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din Ap.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză de acțiunile formulate de recurent, cât și de prevederile art.304 Cod proc.civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

Intimatului reclamant i-a fost conferită medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945" în calitate de veteran de război.

Art.14 din Legea nr.44/1994, în forma în care era în vigoare în 2002 prevedea ca veteranii de război care nu sunt decorați cu ordinele, medaliile sau cruce de război, prevăzute la art.13 alin.1 lit.a și b, celor cărora le-a fost conferită medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

Întrucât calculul rentei se raporta fie la solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, fie la solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Internelor și reformei Administrative prevăzute de Legea nr.138/1999, iar ulterior între aceste solde de grad (diferențe au apărut și între solda de funcție) urmare faptului că prin nr.OUG2/2004 care a modificat Legea nr.138/1999 de salarizare a personalului militar, s-a majorat solda de grad și solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării între drepturile veteranilor de război din aceeași categorie, dar aparținând de sisteme de asigurare diferite: Ministerul Apărării, Ministerul Internelor, Casa națională de Pensii au apărut diferențe, solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ap. fiind mai mare decât o unuia din cadrul

Pentru eliminarea acestei diferențe s-a adoptat nr.OUG12/2004 care după art.14 din Legea nr.44/1944 a introdus art.141care prevedea că începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art.13 și 124 se calculează DUPĂ, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale stabilite conform legii.

Deci, dispoziția art.141introdusă prin nr.OUG12/2004 modifică disp.art.13 și 14 din Legea nr.44/1994, ci doar completează aceste articole din lege în sensul că renta se raportează, folosindu-se sintagma "DUPĂ ", fie la solda de grad fie la solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ap.

Or, art.141trebuie raportat la modul de clacul al rentei în funcție de felul ordinelor sau medaliilor, așa cum ele sunt menționate la art.13 lit.a și b și art.14 din lege.

Deci, diferențierea între veteranii de război în ce privește renta, se face în principal de importanța ordinului sau medaliei acordate calculul acesteia fiind diferențiat în funcție de ordine sau medalii raportat fie la solda de grad fie la solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ap.

Chiar dacă în cuprinsul art.141nu se folosesc conjuncțiile "și/sau" menționând "soldei de grad și al soldei de funcție se folosește sintagma "DUPĂ " prin aceasta trimițând la cote solde și procente menționate în art.13 și 14 din legea nr.44/1004.

În atare condiții intimatul reclamant este îndreptățit să primească o rentă calculată conform art.14 din legea nr.44/2004, respectiv un procent de 25% din solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, lucru care s-a și făcut după cum chiar acesta menționează în acțiunea formulată.

Chiar Legea nr.303/2007 care a modificat art.14 din Legea nr.44/1994 referindu-se la această categorie de beneficiar de rentă că acesta este "echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenet, deci ulterioară nr.OUG12/2004.

Pentru toate aceste motive instanța consideră că criticile formulate de recurent este întemeiat motivele invocate încadrându-se în disp.art.304 pct.9 Cod proc.civilă.

În atare condiții în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod proc.civilă, urmează a admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Urmează a se modifica sentința civilă nr.689/2008 și în rejudecare a respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1, sect. 1 împotriva sentinței civile nr. 689/ 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința civilă nr. 689 din 23.05.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare;

Respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamantului, domiciliat în comuna, jud. G în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25 iulie 2008.

Pt.PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

cf.art.261 cf.art.261

PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,

Jud. dr. jud.dr.

Grefier,

Red./19.08.2008

Tehno MC/19.08.2008

Ex.2

Fond.

Președinte:Ion Ioneci
Judecători:Ion Ioneci, Irina Alexandra Boldea, Angelica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Galati