Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 576/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 576
Ședința publică de la 23 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 175/C/ 07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurent, care depune delegația la dosar și chitanța privind plata onorariului de avocat; avocat pentru intimata -" M"SA, care depune delegația de reprezentare la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constată recursul la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat, semnat, legal scutit de plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței recurate și pe fond, respingerea cererii principale ca nefondată, admiterea în tot a cererii reconvenționale cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, reprezentând onorar avocat și onorar expert. În mod greșit Tribunalul Neamța dispus obligarea recurentului la plata sumei de 15.074 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de școlarizarea și formarea profesională. Recurentul nu a beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesională care să depășească o durată mai mare de 60 de zile, astfel încât nu pot opera dispozițiile art.195 din muncii potrivit cărora salariatul care a beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesională mai mare de 60 zile în condițiile art.194 muncii, determină obligarea salariatului la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă. Nici însumate zilele de participare a recurentului la aceste stagii de pregătire profesională nu depășesc 60 de zile, astfel încât, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.194 Codul muncii potrivit cărora, în cazul în care participarea la aceste stagii de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile sunt suportate de către acesta. La instanța de fond s-a dat o interpretare greșită acestui text de lege și nu se face vorbire în hotărâre de apărările recurentului. Cu privire la nulitatea actelor adiționale, arată că contractul 1115/2005 obliga intimata-reclamantă să școlarizeze și să formeze profesional pe recurent cu 8 luni de zile în urma semnării contractului. Toate contractele depuse la dosar poartă date anterioare lunii februarie. La data încheierii contractelor voința părților nu a fost liber exprimată, recurentului nu i s-a dat posibilitate să accepte sau să negocieze aceste contracte. S-a solicitat la fond proba testimonială, probă care nu a fost admisă de instanță. Prin expertiza contabilă efectuată s-a stabilit că cheltuielile suportate de către intimată cu pregătirea profesională a recurentului sunt în sumă de 6131 lei, expertiză care nu a fost contestată de intimată.
În subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării recurentului la plata sumei stabilită prin expertiza contabilă.
Avocat pentru intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței. Arată că recurentul a beneficiat de 5 cursuri de formare profesională și a plecat din unitate înainte de termenul prevăzut de lege. Invocă dispozițiile art.195 și 193.muncii. În ceea ce privește contractul individual de muncă, recurentul nu contestă efectuarea cursurilor și nici durata acestora, ci contestă data încheierii contractelor. Consimțământul părților nu este viciat, întrucât elementele esențiale a actelor adiționale erau prevăzute în contractele de muncă inițiale la nivel de unitate. Recurentul a semnat fișa de lichidare prin care și-a însușit această sumă de 15.243 lei, reprezentând despăgubirile datorate societății. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.175/C/2008, pronunțată în dosarul nr- al tribunalului Neamț, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta -" M SA P N, cu sediul în P N, str. G-ral, nr. 15, jud. N împotriva pârâtului reclamant domiciliat în P N, bd. -,. 1,. A,. 5, jud.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 15074 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională a pârâtului proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul pârât și în consecință a obligat pârâta reclamantă să plătească acestuia suma de 2500 lei cu titlu de garanție.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor adiționale la contractul de muncă.
Au fost compensate obligațiile reciproce dintre părți și a fost obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte suma de 12.974 lei cu același titlu.
A fost obligată reclamanta pârâtă să plătească pârâtului reclamant și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
A fost obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte suma de 1450 lei reprezentând onorariu avocat.
Au fost compensate între părți obligațiile reciproce privind cheltuielile de judecată la fond și a fost obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
A fost respinsă cererea privind obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 201,70 lei reprezentând onorariu expert, cerere formulată de pârâtul reclamant, ca nefondată.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că pârâtul a fost salariatul său, inițial în funcția de coordonator sistem informatic, iar începând cu data de 21.02.2006, în funcția de consilier vânzări -, motiv pentru care între părți au intervenit o serie de contracte de școlarizare în scopul însușirii de către angajat a unor cunoștințe de specialitate; că, potrivit convențiilor menționate, pârâtul avea obligația de a nu demisiona din cadrul unității o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursurilor de perfecționare sau în cazul demisiei sale în acest interval de timp, de a returna cheltuielile efectuate cu școlarizarea sa și că, întrucât la data de 14.06.2006 pârâtul și-a înaintat demisia, pretențiile formulate în cauză reprezintă cheltuielile suportate de către unitate în vederea școlarizării acestuia, determinate în conformitate cu prevederile stipulate în contractele de școlarizare intervenite între părți, raportat la dispozițiile art. 195 3 din Codul muncii.
În dovedire, reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri (filele 6 - 17, 35 - 37, 41, 43, 75 - 82, 86 - 87).
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pretențiile reclamantei au drept temei un număr de 5 (cinci) contracte de școlarizare, dintre care trei sunt datorate anterior lunii februarie 2006, respectiv 29.07.2005, 01.09.2005 și 25.01.2006, timp în care nu a deținut funcția pentru care a fost instruit; că două din aceste contracte și anume contractul nr. 1115/29.07.2005 și nr. 209 din 09.05.2006, dispun pentru trecut, că la încheierea acestor contracte voința părților nu a fost una liber exprimată, ci una dominată de raportul de subordonare, fiind astfel încălcat principiul libertății actului juridic civil și că, indiferent de natura școlarizării și de cheltuielile aferente suportate de unitate, suma stabilită pentru fiecare zi de școlarizare este aceeași - 150 euro/zi, acest cuantum nefiind real, școlarizarea sa trebuind să fie probată cu documente contabile justificative, în caz contrat ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a reclamantei.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite pentru luna iunie 2006, bonusurilor corespunzătoare lunilor mai și iunie 2006, precum și restituirea garanției materiale constituite în favoarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, precum și în dovedirea cererii reconvenționale formulate, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică contabilă.
La data de 25.05.2007 pârâtul reclamant a precizat faptul că i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii iunie 2006 și că renunță la judecata capătului de cerere privind plata bonusurilor corespunzătoare lunilor mai și iunie 2006, menținându-și celelalte pretenții din cererea reconvențională formulată în cauză, respectiv restituirea sumei de 2500 lei cu titlu de garanție și anularea actelor adiționale la contractul colectiv de muncă, acte la încheierea cărora a avut consimțământul viciat.
Prin încheierea de ședință din data de 25.05.2007, motivat de art. 1551Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, dosarul fiind repus pe rol la termenul de judecată din 22.06.2007 (fila 83).
În ședința din 07.03.2008, întrebat fiind, pârâtul prin apărător ales, a precizat, față de apărările formulate prin întâmpinare în care s-a susținut că nu datorează sumele pretinse de reclamantă motivat de faptul că actele adiționale au fost încheiate cu vicierea consimțământului, viciu de natură a atrage nulitatea actului juridic astfel încheiat, că nu renunță la susținerile din întâmpinare, care au și caracterul unei cereri reconvenționale.
Față de pretențiile solicitate, respectiv restituirea garanției materiale, apărătorul pârâtului reclamant a achiesat la punctul de vedere formulat, în sensul că restituirea sau nerestituirea acesteia se va determina în funcție de soluția ce urmează a se pronunța pe cererea principală.
Analizând actele și lucrările și față de susținerile părților, instanța a constatat următoarea situație de fapt și de drept:
Pârâtul a fost salariatul societății reclamante până la 28.06.2006, dată la care a expirat termenul de preaviz acordat urmare a demisionării sale din postul deținut în cadrul unității, potrivit cererii ce se regăsește la dosar.
Prin contractele de școlarizare încheiate între părți sub nr. 1115/29.07.2005, nr. 1520/01.09.2005, nr. 209/09.05.2006, nr. 27/25.01.2006 și nr. 60/21.02.2006 pârâtul s-a angajat să urmeze anumite cursuri de pregătire profesională și, după încheierea acestora să lucreze cel puțin 3 ani în cadrul societății, dar înainte de expirarea acestui termen și-a prezentat demisia prin care contractul individual de muncă al acestuia a încetat.
Astfel, pârâtul se face vinovat de nerespectarea acestui angajament, motiv pentru care reclamanta neputând să se folosească de beneficiile contractelor de salarizare încheiate, în temeiul prevederilor stipulate la art. 4 din contractele enunțate mai sus, raportat la dispozițiile art. 195 3 din Codul muncii, este îndreptățită să fie despăgubită cu cheltuielile suportate cu ocazia formării profesionale a pârâtului, cheltuieli determinate proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional.
Verificând modul de calcul prezentat de reclamantă în cererea de chemare în judecată și calculul efectuat de expertul desemnat în prima judecare a cauzei, tribunalul a constatat că suma corectă, determinată de clauzele contractuale și dispozițiile actului normativ de mai sus, este suma de 15074 lei pretinsă de reclamanta - pârâtă, care a prezentat suma totală cheltuită pe fiecare curs, costul unei zile de curs și, în raport de aceasta suma aferentă perioadei nelucrate, aferente fiecărui act adițional.
Prin urmare, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată și va fost admisă ca atare.
Asupra cererii reconvenționale formulată de pârâtul reclamant, tribunalul constatat că aceasta este întemeiată numai în ceea ce privește restituirea sumei de 2500 lei cu titlu de garanție, urmând a fi restituită de reclamanta-pârâtă conform art. 16 1 din Legea 22/1969.
Referitor la capătul de cerere prin care pârâtul reclamant a solicitat anularea actelor adiționale pentru vicierea consimțământului prin violență, tribunalul a constatat că acesta nu este fondat.
Astfel, formarea profesională a angajaților constituie un element important în desfășurarea raporturilor de muncă, ce are consacrarea în Codul muncii prin reglementările cuprinse în Titlul VI, cap. 1, respectiv art. 188 - 197.
Potrivit art. 190 Codul muncii angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații periodic, în raport de numărul de angajați.
Or, câtă vreme reclamanta pârâtă și-a îndeplinit această obligație asigurând pârâtului reclamant un cadru optim pentru perfecționare nu se poate vorbi de vicierea consimțământului acestuia în forma violenței.
Prin reglementarea mai sus amintită legiuitorul a urmărit atât interesul angajatului în sensul asigurării unui cadru legal și eficient pentru ridicarea nivelului profesional cât și interesul angajatorului ai cărui salariați obțin, în aceste condiții, rezultate profesionale mai bune.
Totodată, legiuitorul a reglementat și activitatea de formare profesională, aspectele financiare ale acestei activități precum și obligațiile salariale ulterior formării profesionale.
Toate aceste prevederi au fost avute în vedere atât la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate - filele 35 - 36, cât și la încheierea contractului individual de muncă al pârâtului reclamant - filele 35 - 36, 7 - 8, dosar -, acte care nu au fost contestate și au, astfel, putere de lege între părți.
Prin urmare, tribunalul a constatat că actele adiționale contestate au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și au fost menținute prin respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea lor.
Având în vedere dispozițiile art. 1147 Cod civil, tribunalul a procedat la compensarea obligațiilor reciproce dintre părți (cheltuieli profesionale și garanția) și până la concurența sumei de 2500 lei și a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 12.974 lei.
În temeiul art. 274 - 276 Cod procedură civilă tribunalul a procedat și la compensarea cheltuielilor de judecata și a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei - pârâte 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Asupra cererii pârâtului-reclamant privind plata onorariului pentru expert, instanța a respins-o întrucât concluziile raportului de expertiză însușite de această parte nu au fost reținute de tribunal, apreciindu-se a fi corecte calculele făcute de reclamantă în stabilirea cuantumului cheltuielilor profesionale.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul care a arătat nelegalitatea hotărârii, invocând în esență, faptul că, în mod greșit instanța de fond a procedat la aplicarea dispozițiilor art.195 3 Codul muncii în condițiile în care, conform ansamblului probator administrat în cauză, trebuiau aplicate dispozițiile art.194 Codul muncii. Astfel, în raport de aceste dispoziții, obligarea sa la plata cheltuielilor de formare profesională, pentru perioada cât a urmat o serie de cursuri de specializare, perioadă care nu depășește numărul de 60 de zile prevăzut de textul normativ, este nelegală.
A mai invocat recurentul faptul că, patru dintre actele adiționale prin care se instituie obligația sa de plată a cheltuielilor de formare profesională, sunt încheiate ulterior urmării cursurilor, dispozițiile acestor acte retroactivând.
Mai mult, actele adiționale au fost încheiate sub imperiul dominației raporturilor juridice de subordonare pe care le-a avut față de intimată, cu încălcarea principiului libertății actelor juridice civile.
În cauză, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 193 din Codul muncii modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Art.195 1 Codul muncii stipulează faptul că salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art.194 ( 2) lit.b li 3 ( respectiv, cu scoaterea parțială sau integrală din activitate), nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.
3 al art.195 Codul muncii prevede că nerespectarea de către salariat a dispozițiilor anterior menționate determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Ori, ansamblul probator administrat în cauză, relevă, pe de o parte, faptul că perioada cursurilor de formare profesională a recurentului se situează ca durată totalizată sub limita numărului de zile prevăzut de art.195 1 Codul muncii, iar pe de altă parte, că, formarea profesională a acestuia s-a circumscris inițiativei și obligației de asigurare a formării a intimatei, în calitate de angajator.
În acest context, în speță, erau aplicabile dispozițiile art.194 1 Codul muncii, conform cărora, în cazul în care participarea la cursurile și stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile de participare sunt ocazionate de acesta, și nu cele de art.195 3 Codul muncii, cum a susținut instanța de fond.
Împrejurarea că în actele adiționale la contractul individual de muncă privitoare la suportarea cheltuielilor de formare profesională ( pct.4), încheiate ulterior urmării cursurilor, s-a înserat clauza precizată de art.195 3 Codul muncii și cuantumul de 150 Euro/ zi / curs, proporțional cu perioada din contract neefectuată, este lipsită de relevanță, atât timp cât, recurentul nu s-a aflat în situația prevăzută de art.195 1 Codul muncii, pe de o parte, și, câtă vreme, art.969 cod civil stipulează faptul că au putere de lege între părțile contractante doar convențiile legal încheiate.
Având în vedere cele anterior arătate, respectiv, faptul că, în raport de numărul de zile de formare profesională, obligațiile și inițiativa intimatei, în calitate de angajator, în speță, erau aplicabile dispozițiile art.194 1 Codul muncii, iar actele adiționale la contractul individual de muncă în temeiul cărora s-a dispus restituirea cheltuielilor de formare profesională, exced textului art.194 1 Cod pr.civilă, necircumscriindu-se nici art.195 1, instanța apreciază că recursul promovat este întemeiat.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art.3127, art.304 pct.9 Cod pr.civilă, instanța, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea, cu menținerea celorlalte dispoziții ale acesteia, privind cererea reconvențională.
În baza art.274 Cod pr.civilă, se va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat, respectiv onorar expert, cheltuieli efectuate la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil promovat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 175/C/ 07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -" M" SA.
Modifică în tot hotărârea recurată și pe fond respinge acțiunea ca nefondată.
Obligă intimata să plătească pârâtului 1200 lei cheltuieli de judecată din recurs și de la fond, reprezentând onorariile de avocat și expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 23.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red. /
red.LC/28.07.2008
tehnored.BC/ 3 ex/28.07.2008
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
