Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 60/
Ședința publică din 05 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, în reprezentarea intereselor Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 2835 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta pârâtului intimat Municipiul OSp rin primar, consilier juridic -, lipsă fiind pârâta apelantă H și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, la care este anexată împuternicire avocațială.
Reprezentanta pârâtului intimat Municipiul O S, depune la dosar delegație de reprezentare și i se comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de reclamant, pentru care, arată că nu solicită termen în vederea studierii și nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în soluționarea apelului.
Reprezentanta pârâtului intimat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, arată că exproprierea a rămas doar o formalitate intabulată în cartea funciară, întrucât terenul a fost tot timpul în folosința reclamantului, iar instanța de fond în mod corect a reținut că acțiunea reclamantului este admisibilă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2835 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul O S, reprezentat prin Primar și în consecință:
-în baza art. 36 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Statul Român a fost obligat să retrocedeze reclamantului imobilul înscris în CF nr. 1391 B nr. top 477/6/2/1, teren viran în suprafață de 96 mp;
-s-a dispus radierea dreptului de administrare operativă directă instituit sub 1 asupra acestui imobil în favoarea Consiliului Popular al municipiului O
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Statului Român, și a solicitat modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii civile formulată de reclamant.
În motivarea căii de atac s-a arătat că sentința atacată a fost motivată în mod eronat în baza prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, fără a ține seama de decizia nr. 53/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din legea menționată, decizie care este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă. Astfel, curtea a statuat că prin dispozițiile sale Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
S-a mai arătat că prin decizia menționată s-a constatat că în cadrul legislativ stabilit prin Legea nr.10/2001, nu-și mai pot găsi aplicarea dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, iar Legea nr. 33/1994 are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 35 nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
S-a mai relevat faptul că aceste aspecte au fost invocate au fost invocate în cuprinsul întâmpinării însă prima instanță a omis să se pronunțe asupra lor.
Ulterior înregistrării căi de atac, recurenta a depus o precizare arătând că în mod greșit a intitulat calea de atac ca fiind recurs și a solicitat să se dispună judecarea cauzei în calea de atac a apelului.
Față de precizările făcute și având în vedere obiectul cauzei, la termenul de judecată din 31 martie 2009, calea de atac dedusă judecății a fost recalificată din recurs în apel.
Pârâtul Municipiul O S, reprezentat prin Primar, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, apreciind că prima instanță în mod corect a admis acțiunea reclamantului, care a solicitat retrocedarea imobilului înscris în CF nr. 1391 B, nr. top 477/6/2/1 - teren viran în suprafață de 96 mp.
S-a invocat faptul că terenul în litigiu a aparținut reclamantului și a fost expropriat ca urmare a deciziei nr. 1290/1983 a Consiliului Popular al municipiului O S, exproprierea făcându-se în scopul construirii unui ansamblu de locuințe B III, dar această investiție nu s-a realizat și terenul a rămas în continuare în posesia și folosința reclamantului.
Având în vedere aceste împrejurări s-a susținut că prima instanță a reținut în mod corect că este posibilă restituirea terenului în favoarea reclamantului, conform Legii nr. 33/1994, care prevede că dacă bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, potrivit scopului pentru care au fost preluate, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Reclamant a formulat, de asemenea, întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, arătând că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care este o lege specială, nu au fost abrogate, iar cererea lui nu se bazează pe prevederile dreptului comun în materie ci pe o lege specială.
Reclamantul a mai invocat faptul că situația din speță este cu totul specială, datorită faptului că exproprierea s-a făcut doar scriptic, însă el niciodată nu a fost deposedat faptic de terenul în litigiu. În speță nu suntem în prezența unei situații reglementate de Legea nr. 10/2001 care prevede că imobilele nerestituite, se restituie în natură, însă în cazul terenului în litigiu nu este vorba de restituire, deoarece reclamantul nu a fost niciodată deposedat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și în raport de efectivul devolutiv al apelului și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român și Municipiul O S să se dispună retrocedarea pe seama reclamantului a imobilului înscris în CF nr. 1391 B, nr. top 477/6/2/1, teren viran în suprafață de 96 mp și radierea din cartea funciară a dreptului de administrare operativă directă instituit în favoarea Consiliului Popular al municipiului O
Din probele administrate în cauză reiese că suprafața de teren în litigiu a fost expropriată de la reclamant în temeiul Decretului nr. 69/1981 și în urma exproprierii această suprafață de teren s-a înscris în CF nr. 1391 B, în favoarea Statului Român, iar în favoarea Consiliului Popular al municipiului OSs -a înscris dreptul de administrare operativă.
Suprafața de teren în discuție a fost expropriată în vederea construirii unui ansamblu de blocuri de locuințe, însă pe terenul respectiv nu s-a edificat ulterior nicio construcție și acesta a rămas în continuare în posesia reclamantului, terenul în litigiu făcând corp comun cu terenul pe care se află construcțiile care la data exproprierii au constituit proprietatea reclamantului și din care de altfel a fost dezmembrată suprafața de 96 mp.
Reclamantul și-a întemeiat cererea introductivă pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, conform cărora dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
În legătură cu interpretarea acestor dispoziții legale, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007. Prin această decizie, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a decis că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Conform prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțe.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, care constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere. S-a mai reținut că în aceste condiții, întrucât prin Legea nr. 10/2001 se reglementează toate situațiile care privesc restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că imobilul în litigiu a fost expropriat de la reclamant fără ca acesta să fie despăgubit, fiind deci un imobil preluat abuziv de stat, imobilul respectiv intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
În aceste condiții, ținând cont de decizia nr. 53/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul nu se mai poate prevala în prezent de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ci pentru restituirea imobilului trebuia să parcurgă procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect nu are relevanță faptul că imobilul se află, faptic în posesia reclamantului, atâta timp cât în cartea funciară figurează ca proprietar Statul Român.
În consecință, curtea reține că prima instanță în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamant, apreciind că aceasta este fondată prin prisma prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, sentința pronunțată fiind nelegală.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța de apel va admite apelul declarat de Statul Român și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, în reprezentarea intereselor Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 2835 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința atacată și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în,-, județul H, în contradictoriu cu Statul Român și Municipiul O
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
Prim grefier,
red.
tehnored. BI/6ex
jud.fond:
-8.07.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
