Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 604/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2525/2008)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 604
Ședința publică de la 19.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - I -
Pe rol fiind pronunțarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți și, împotriva sentinței civile nr. 303/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. 15675/3/206, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC C SRL, INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE PENTRU MAȘINI ȘI INSTALAȚII AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE, PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 și OTOPENI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 18/2001 și cu intimații - chemați în garanție și -.
Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 19.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 303 din 11.02.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamații și, în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare, Primăria orașului Otopeni - Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991, Primăria Otopeni - Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 și pârâții chemați în garanție și -, acțiunea având ca obiect revendicarea terenului în suprafață de 2.500 mp. situat în comuna Otopeni, km 15-16 și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.410/12.04.2002 încheiat între și în calitate de vânzători și SC "C " SRL în calitate de cumpărător.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:
În ceea ce privește calitatea de moștenitori a reclamanților, Tribunalul a reținut că din actele de stare civilă și certificatele de moștenitori depuse la dosar, rezultă că și sunt fiii numitei căsătorită cu, fiica lui și, foștii proprietari ai terenului pretins.
Referitor la titlul de proprietate invocat de reclamanți, instanța a reținut că acesta este actul dotal neautentificat, dar cu dată certă din 21.10.1938, prin care i-a constituit dotă fiicei sale, căsătorită, suprafețele de 1,5 ha teren arabil (având ca vecinătăți la Nord, drumul dintre loturi, la Sud, islazul comunal, la, proprietatea G, iar la Vest, restul proprietății și ) și 0,25 teren arabil (având ca vecinătăți: la Nord (), la, șoseaua națională, la Vest, proprietatea (), la Sud, restul proprietății.
Din cuprinsul actului dotal reiese că un teren de 5000 mp. (un ) având o latură la șoseaua națională fusese dobândit în prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr.1906/1928, de la vânzătorul, care la rândul său îl dobândise prin cumpărare (plus încă un ) în baza actului autentificat sub nr.38024/1905.
S-a mai reținut că figura în registrul agricol din 1956-1958.
În baza acestui titlu de proprietate (actul dotal din 1938), reclamanții revendică terenul de la Comisiile de aplicare a Legii nr.18/1991 și a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Otopeni.
Sub aspectul suprafeței pretinse, Tribunalul a constatat că este justificată, în raport cu vecinătățile arătate în actul dotal, numai suprafața de 2500 mp. și nu de 5.000 mp. la șoseaua națională (așa cum de altfel reclamanții au și solicitat în mod constant, deci nu din eroarea Comisiilor - filele 105-124 dosar nr.3309/2002), iar în privința situației juridice a terenului pretins s-a reținut că, așa cum arată chiar reclamanții (fila 142 fond) și cum rezultă din înscrisurile de la filele 150-151 din dosarul nr.3309/2002, autoarea reclamanților și vecinii săi au fost expropriați în anul 1950 cu acordarea de terenuri în alte locații.
Totodată, Tribunalul a reținut că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor lor pentru o parte din teren, dar nu au atacat hotărârile Comisiilor - locală și județeană, conform procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991.
În aceste condiții, o cerere de revendicare a terenului de la pârâtele Comisii (care, oricum, nu au posesia imobilului) este lipsită de orice temei legal.
Tribunalul a mai reținut că actul dotal din 1938 este opus de către reclamanți pârâților, și SC C SRL.
În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, Tribunalul a constatat că pârâții - persoane fizice invocă un titlu provenit de la autorii și OG, care au donat lui și (contract de donație transcris sub nr.50914/5.02.1902) un teren care apoi a fost transmis de donatari fiului acestora (aceeași persoană cu ), căsătorit cu.
figurează în registrul agricol cu suprafața de 3,52 ha în punctul drumul, din care face parte și terenul în litigiu, iar titlul pârâților a fost confirmat prin sentința civilă nr.210/25.01.2001 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr.7587/2000.
În ceea ce privește revendicarea formulată în contradictoriu cu pârâții, și și cu SC C SRL, tribunalul a reținut că reclamanții, chiar în condițiile efectuării expertizei topografice impuse prin decizia instanței de apel, nu au reușit să dovedească identitatea dintre terenul pretins și terenul posedat succesiv de către pârâți.
De altfel, chiar dacă ar fi dovedit această identitate, se constată că pârâta, și pârâții persoane fizice nu mai au posesia imobilului, pentru a se discuta titlurile în condițiile art.480-481 Cod civil, iar pârâta SC C SRL (care a cumpărat terenul prin act autentic, cu bună credință, înainte de începerea prezentului proces și făcând verificările necesare la Cartea funciară, de la vânzători ce dețin un titlu de proprietate nedesființat până În prezent și chiar confirmat prin hotărâre judecătorească), are un titlu preferabil în raport cu reclamanții care invocă un drept ce nu este actual, după preluarea imobilului de către întreprinderea de stat ei neobținând retrocedarea (reconstituirea dreptului) asupra imobilului pretins.
Totodată, pârâta societate comercială este apărată de art.1 alin.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea fiind cea care are un bun în sensul acestui instrument internațional, în timp ce reclamanții au doar obținerii unui bun.
Referitor la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.410/12.04.2002, a reținut pe de o parte, că nu a fost dovedită vreo cauză de nulitate absolută, contractul respectând condițiile art.948 Cod civil, iar pe de altă parte, că în cauză este aplicabil principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil, buna credință a cumpărătorului fiind prezumată conform art.1899 alin.2 cod civil și dovedită de împrejurările mai sus arătate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
Apelanții - reclamanți au criticat sentința atacată pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
Există contrarietate între considerentele hotărârii instanței de fond și de aceea apelanții încearcă mai întâi să înlăture anumite aspecte invocate de către instanță care, deși inițial le recunoaște calitatea de moștenitori, are opinii diferite în ceea ce privește titlul de proprietate fără însă a face referire la înscrisurile depuse de aceștia prin chiar cererea precizatoare de care în realitate nici măcar nu amintește nimic.
Pentru a înlătura acest aspect, apelanții invocă și în fața instanței de apel, așa cum de altfel reiterară și în fața instanței de fond, după rejudecare, că dreptul lor, al reclamanților, asupra suprafeței de 5.000 mp. derivă din actul dotal prin care îi dă fiicei sale căsătorită cu, 2.500 mp. teren situat în V satului, iar restul de 2.500 mp. au aparținut acelorași autori ai reclamanților, respectiv bunicii materni, dobândit în anul 1902.
În susținerea acestei situații, există și alte înscrisuri referitor la faptul că terenul în cauză era înscris la Administrația Financiară a Consiliului Popular G D în Registrul Agricol la nr.442/1956-1958 fila 171, așa cum rezultă din adresa obținută de la Arhivele Statului - Filiala Municipiului
În plus, la fila 64 al volumului II al dosarului se află o adresă din data de 26.10.1950 emisă de Comitetul Provizoriu al Regiunii Orașului B însoțită de o anexă cu terenurile preluate în proprietatea
Situația juridică a terenului în cauză este clar stabilită prin înscrisurile existente la dosarul cauzei și mai mult chiar rezultă faptul că din anul 1950 terenul a fost trecut abuziv la. - 1 Mai Otopeni, iar ulterior, fără nici un titlu la pârâta B, care a executat extindere pe acest teren fapt pentru care au formulat notificări în baza Legii nr.10/2001 aceste instituții.
Faptul că instanța de fond a ignorat aceste înscrisuri, urmează ca ceea ce au invocat să fie verificat și analizat de instanța de apel, cenzurând în acest sens orice aspect neîntemeiat dacă există.
Un alt considerent al instanței de fond pe care îl critică apelanții cu un semn de întrebare asupra constatărilor făcute de instanța de fond, fără a fi justificat acest raționament prin prisma nici unui înscris sau mai ales a vreunei dispoziții legale, se referă la aprecierea făcută, respectiv că tribunalul a reținut că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor lor pentru o parte din teren, dar nu a atacat hotărârile Comisiilor - locală și județeană - conform procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991.
Din lecturarea acestui motiv, apelanții apreciază că instanța se află într-o mare eroare de fapt și de drept, în sensul că acest teren, aflându-se în incinta pârâtei, așa cum atestă toate înscrisurile chiar și prin concluziile celor două rapoarte de expertiză, acest teren nu are cum să facă obiectul unor hotărâri ale Comisiilor fie locale sau județene. Mai mult, deși nu sunt acte la dosar, oare de unde cunoaște instanța de fond ce s-a întâmplat cu acele hotărâri dacă au fost atacate sau nu, în contextul în care acest aspect juridic nu are relevanță și de ce această problemă nu se ridică și față de pârâții și care aveau o situație juridică identică, respectiv revendicarea unei suprafețe mai mari de teren exact ca și apelanții-reclamanți.
În legătură cu motivarea instanței de fond, în ceea ce privește revendicarea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții, și SC "C " SRL cum că aceasta reține că în condițiile efectuării expertizei nu ar exista dovedită identitatea dintre terenul pretins și terenul posedat succesiv de către pârâți, apelanții - reclamanți consideră că și de această dată acest argument al instanței de fond nu este întemeiat având în vedere tocmai concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite în dosarul cauzei.
Primul raport de expertiză din dosarul inițial nr.3309/2002 întocmit de expert care concluzionează - la data de 04.06.2004 - că suprafața de 5000 mp. revendicată de reclamanți se află în incinta Otopeni dar nu se poate stabili vechiul amplasament, vecinătățile fiind preluate din actul de expropriere.
Al doilea raport de expertiză din dosarul renumerotat la rejudecare dosar nr- întocmit de expert precizează la răspunsul la obiecțiuni ultimul aliniat ca "am reușit să demonstrez că terenul revendicat de reclamanți în suprafață de 5000 mp. se află situat în incinta cu deschidere la BP( ) fără a putea preciza dimensiunile terenului și poziția lui riguroasă".
Apelantii pun sub semnul intrebarii aprecierile instanței de fond prin prisma concluziilor celor două rapoarte de expertize în contextul în care este clar că terenul apelanților - reclamanți se afla în incinta astfel încât afirmațiile instanței de fond rămân fără eficiență juridică în contextul când aceeași problema de identitate exactă se ridică și față de terenul pârâților și a se vede concluziile raportului de expertiza întocmit de expert.
O altă problemă ridicată de instanță ce are legătură cu aceleași concluzii ale rapoartelor de expertiză este că aceasta consideră că și în cazul când reclamanții ar fi dovedit această identitate, pârâții nu mai au posesia imobilului, argument absolut neîntemeiat având în vedere că ce uită instanța de fond este că din suplimentul la raportul de expertiză al expertului o completare mai exactă din data de 09.03.2005 a se vedea filele 171-174 vol.ll din dosarul de fond inițial 3309/2002 este redată o posibilitatea a unei suprafețe de teren învecinate și atunci s-ar fi lămurit că exista posibilitatea ca acest teren să fie redat așa cum era legal și de drept reclamanților.
O altă greșeală a instanței de fond se referă la faptul că pentru pârâta SC C SRL îi recunoaște și îi invocă fără nici o motivare buna-credința respectiv că aceasta este de bună credință pentru că a cumpărat înainte de începerea procesului având din acest punct de vedere un titlu preferabil, aspect total fals întrucât la momentul când a cumpărat terenul apelanții aveau notificări făcute față de pârâta existând dosarul complet, iar contractul s-a încheiat la momentul derulării procesului aspect ce se poate verifica la instanța de fond.
Datorită contractului încheiat între pârâți (exceptând pârâta ) instanța uită în totalitate că acțiunea în revendicare a apelanților o privește în mod exclusiv pe intimata pârâtă în perimetrul căreia se află terenul și analizând contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 consideră că dă prioritate acestui act, iar pentru reclamanți se acorda " obținerii unui bun" fără a preciza concret la ce se refera.
Apelanții consideră că Statul R implicit pârâta nu a dobândit niciodată "de jure" dreptul de proprietate asupra imobilului, ci a intrat doar în posesia acestuia în mod ilegal și abuziv, exercitată prin intermediul autorităților publice locale respectiv prin preluarea făcuta de la CAP Otopeni.
În momentul preluării imobilului de către stat, dreptul de proprietate era reglementat de către Codul civil prin art.480 și 481, potrivit cărora proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el, nimeni neputând fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. De asemenea, Constituția din 1948, în art.8, prevedea că dreptul de proprietate și de moștenire sunt garantate.
Pe fondul acestor reglementari, totuși proprietarii de drept au fost lipsiți de folosința bunului lor, nu însă și de proprietatea acestuia, în mod abuziv și fără temei legal. Statul a devenit un proprietar de fapt, având detenția asupra unui bun care nu îi aparținea, preluându-l prin sfidarea și nesocotirea dispozițiilor legale existente în materie de proprietate la momentul respectiv. Din aceste motive apelanții arată ca statul a preluat imobilul fără titlu valabil. În sprijinul celor afirmate vin și dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, care prevăd că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Or, în ce îi privește pe reclamanți, așa cum rezultă din înscrisuri, imobilul a fost dobândit de către autorii lor din anul 1902 prin actele încheiate cât și prin actul dotal încheiat în 1939 acte de proprietate transcrise la sub acelaș număr la Grefa Tribunalului Ilfov Secția notariat și înscriși ulterior și în Registrul Agricol la nr.442/1956-1958 fila 171 primul dosar fond așa cum este confirmat și de relațiile comunicate de la Arhivele Statului Filiala Municipiului
Mai mult prin adresa nr.1016/27.03.2000 emisă de OCATA rezultă că în Registrul Cadastral al Comunei Otopeni terenul total de 5746 mp. figurează în tarlaua 9 parcela 180 care se află în incinta
De la autori, dreptul de proprietate s-a transmis, prin succesiune, reclamanților.
Imobilul nu s-a aflat în posesia și folosința autorilor reclamanților din anul 1950, când a fost preluat de stat.
Analiza acestor titluri impune în primul rând stabilirea faptului dacă, prin preluarea imobilului, autorii reclamantei și-au pierdut dreptul de proprietate aspira acestuia aspect ignorat în totalitate de instanța de fond. Răspunsul nu poate fi decât negativ, întrucât actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, era contrar prevederilor art.8 din Constituția României din anul 1948, legea supremă în stat.
De altfel, prin art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 se tranșează în mod evident problema, de vreme ce se stipulează că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, și a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat."
Modalitatea de preluare uitata de către instanța de fond contravenea și Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
a contraria, în absența unei astfel de conformități, statul și implicit pârâta nu putea avea un titlu valabil și, deci, nu dobândea dreptul de proprietate asupra imobilului. Este de menționat că această accepțiune a valabilității titlului statului a fost stabilită după o evoluție îndelungată, pornindu-se de la o primă fază, în care, în absența unei legislații speciale care să reglementeze regimul juridic al imobilelor naționalizate, instanțele erau competente să analizeze litigiile care aveau ca obiect aceste imobile și în cadrul acestora să stabilească dacă preluarea s-a făcut cu titlu sau rară titlu.
Apelanții consideră că este mai mult decât inadmisibil respingerea unei acțiuni în revendicare care privește o situație mai complexă ivită în timpul judecații cauzei (a se observa momentul introduceri în cauză a pârâtei SC C SRL) ignorându-se de către instanța de fond recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților și implicit al autorilor lor, ajungând acum că prin această soluție să se facă oad oua expropriere însă de către instanță prin ignorarea tuturor principiilor de drept dar și a practicii CEDO.
Indiferent de constatările făcute de instanță față de contractul de vânzare încheiat între părți în anul 2002 și implicit al aplicabilității principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditotului de bună-credință, nu se poate să nu li se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului având în vedere că din actele de proprietate se învecinează cu o latură cu autorii pârâților aspect care determină clar situația că dacă terenul acesta nu s-a acordat pe vechiul nostru amplasament (deși nici aceștia nu au schițe și coordonate exacte) este clar că atunci se învecinează cu ei dar au dreptul la acest teren care se află în incinta intimatei pârâte și implicit trebuia sa li se fi recunoscut acest drept.
Intimata - pârâtă SC "C " SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Acțiunea așa cum a fost formulată și modificată de către reclamanți conține trei capete de cerere:
- primul capăt constând în obligarea pârâtelor și Comisia Locală Otopeni de aplicare a Legii nr.10/2001, pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.500 mp. teren situat în Comuna Otopeni Km 15-16. la Sud de. capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale art.480 Cod civil.
- al doilea capăt de cerere, formulat la termenul din 19.05.2003 constând în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.410/12.04.2002, autentificat de BNP, contract ce are ca părți pe numiții și, în calitate de vânzători și SC C în calitate de cumpărător:
- al treilea capăt de cerere, formulat la termenul din 29.09.2003 este reprezentat de acțiunea în revendicare, prin comparare de titluri, pentru terenul în suprafață de 5.000 mp. în contradictoriu cu pârâta SC C
La termenul din 29.09.2003 SC C SR. a depus întâmpinare și a formulat cerere de chemare în garanție împotriva numiți lor și.
Prin sentința civilă nr.303/11.02.2008, acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată și modificată a fost respinsă ca neîntemeiată, argumentele regăsindu-se în considerentele sentinței.
Instanța de fond a reținut că, față ele înscrisurile depuse ca probatorii de către reclamanți sub aspectul suprafeței pretinse, este justificată în raport cu vecinătățile arătate în actul dotal numai 2.500 mp. și nu 5.000 mp. așa cum reclamanții au solicitat în mod constant, iar terenurile respective au rost expropriate în anul 1050 cu acordarea de terenuri în alte locații.
Reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor lor pentru o parte din teren dar nu au atacat hotărârile comisiilor locală și județeană conform procedurii prevăzute de Legea nr.18/1901, astfel că o cerere de revendicare de la aceste comisii este lipsită de temei legal.
Revendicarea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți nu este susținută, expertiza efectuată în cauză nedovedind identitatea dintre terenul pretins și terenul posedat succesiv de către pârâți.
Chiar și în situația în care s-ar dovedit identitatea, pârâta C SRL cumpărător cu bună credință înainte de începerea prezentului proces, are un drept preferabil în raport cu reclamanții care invocau un drept ce nu este actual, după preluarea imobilului de către întreprinderea de stat ei neobținând retrocedarea (restituirea dreptului) asupra imobilului pretins.
Pârâta societate comercială este apărată de art.1 alin.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ea fiind aceea care are un bun în sensul acestui instrument internațional. În timp ce reclamanții au doar obținerii unui bun.
Privind cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.410/12.04.2002. nu a fost dovedită vreo clauză de nulitate absolută contractul respectând condițiile art.948 Cod civil, fiind aplicabil și principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil, buna credință a cumpărătorului fiind prezumată conform art.1899 alin.2 Cod civil și dovedită de împrejurările reținute în sentință.
3. Prin apelul declarat se solicită schimbarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv ca pârâții să fie obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 5.000 mp. situat în localitatea Otopeni, km. 15-16, în prezent în incinta și, implicit, instanța să se pronunțe în privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.410 din 12.04.2002 de BNP, plus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Un prim aspect îl constituie contradictorialitatea din cuprinsul cerem de admitere a apelului și de schimbare a sentinței civile nr.303/11.02.2008.
Instanța menționează ca în raport de înscrisurile depuse și de obiectul cererii, se justifică doar suprafața de 1.500 mp. teren constituit dotă autoarei reclamanți!or.
Motivul de apel prevăzut la pct.2 privind netemeinicia susținerii instanței de fond privitoare la neatacarea hotărârilor prin care reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991 este neîntemeiat.
În cazul în care reclamanții ar fi atacat aceste hotărâri era posibil să obțină suprafața suplimentară, astfel că nu ar mai fi existat prezenta acțiune, dar la fel de bine ar fi fost posibil ca acțiunea privind atacarea celor două hotărâri să fie respinsă.
Motivul de apel prevăzut la pct.3 privind respingerea de către instanță a susținerii identității dintre terenul revendicat și terenul proprietate a intimatei-pârâte C este nefondat.
Întrucât cele două expertize topografice efectuate în cauză, pe baza tuturor înscrisurilor depuse de părți, nu au reușit să stabilească identitatea dintre terenuri, apare ca neîntemeiată, susținerea reclamanților privind identitatea, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul motivelor de apel există mai multe susțineri în conformitate cu care terenul revendicat se află și în prezent în incinta, în timp ce terenul aparținând intimatei - pârâte SC "C " SRL se află în afara incintei.
Motivul de apel d e la pct.4 este neîntemeiat, instanța în considerente s-a referit la faptul nedeținerii terenului de către cele două pârâte comisiile locale de pe lângă Primăria orașului Otopeni.
Motivul de apel prevăzut de la pct.5 privind greșita recunoaștere a calității de cumpărător de bună credință a pârâtei C SR. motivat de existența notificării depuse la este nefondat
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, intimaților pârâți chemați în garanție li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.101/25.01.2001 a Judecătoriei Buftea hotărâre definitivă și irevocabilă, ce reprezintă titlul vânzătorilor, sentința civilă fiind transcrisă în cartea funciară, iar contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu respectarea tuturor formelor prevăzute de lege.
Acest motiv ar fi fost valabil doar pentru cazul în care, notificată fiind de către reclamanți, ar fi procedat la restituirea către pârâți chemați în garanție a terenului respectiv în baza unei notificări formulate în temeiul prevederilor Legii nr.10/2001.
Motivul de apel prevăzut la pct.6 este nefondat.
Deși apelanții - reclamanți au chemat în judecată și cele două comisii locale de pe lângă Primăria Orașului Otopeni, acțiunea, așa cum a fost formulată inițial împotriva pârâtei apare ca prematură, întrucât pârâta nu a respectat prevederile Legii nr.10/2001 ca în soluționarea notificării să emită o dispoziție, act ce putea fi obiectul contestației.
Analizând actele și lucrările dosarului și hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea coroborativă a întregului materiale probator, instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, în sensul că reclamanții - apelanți sunt moștenitorii (în calitate de fii) ai lui care este fiica lui și. Mama acesteia, ( ) a constituit dota fiicei sale la data de 21.10.1938 (dată certă) două suprafețe de teren: 0,25 ha. in V satului și 1,5 ha teren arabil. Din conținutul actului rezultă că terenul în suprafață de 5.000 mp. (terenul în litigiu) a fost dobândit prin cumpărare de la care, la rândul său l-a dobândit tot prin cumpărare de la -.
În ceea ce privește terenul revendicat și retrocedat pârâților și, prin sentința civilă nr.210/2001 pronunțată de Judecătoria Buftea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că soții au donat terenul respectiv soților care, la rândul lor, îl donează în favoarea lui (fiul soților ) căsătorit cu ce figurează în registrul agricol cu suprafața de 3,52 ha în punctul Drumul. Practic, terenul pentru care intimatilor le-a fost reconfirmat titlul de proprietate prin sentința sus menționată, făcea parte din suprafața de 3,5 ha. care apare menționată în registrul agricol.
Apelanții - reclamanți au formulat notificare atât în temeiul Legii nr.10/2001 cât și în temeiul Legii nr.18/1991 pentru retrocedarea terenului în litigiu.
În ceea ce privește primul motiv de apel formulat prin care aceștia susțin că prima instanță nu a dat eficiență juridică actelor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului și a calitatii lor de succesori, Curtea apreciază că este nepertinent deoarece Tribunalul Bucureștia analizat în mod corespunzător aceste înscrisuri, luându-le în considerare la stabilirea situației de fapt așa cum rezultă din cele ce preced.
De asemenea, nu se poate reține faptul că ar exista vreo contradicție între considerentele sentinței apelate care să fie determinata de faptul că tribunalul nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor depuse la fosarul cauzei pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autorilor reclamanților cât și a calității de moștenitori ai apelanților. Motivul principal pentru care prima instanță a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanți se datorează concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză care arată că nu se poate stabili identitatea între terenul solicitat a fi retrocedat către reclamanți și terenul restituit intimaților și prin sentința civilă nr.210/2001 a Judecătoriei Buftea.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel invocat, Curtea apreciază că cele reținute de prima instanță în sensul că nu s-ar fi formulat căile de atac legale împotriva hotărârilor emise în temeiul legilor de reparație (legea nr.10/2001 și Legea nr.-) deși nu-și găsesc suportul în actele dosarului, nu constituie un argument esențial pentru legalitatea și temeinicia soluției pronunțate sub aspectul capătului de cerere având ca obiect revendicare. Așa cum am arătat în cele expuse anterior, motivul fundamental care a condus prima instanță la soluția de respingere a revendicării l-a reprezentat lipsa identității dintre cele două terenuri (așa cum de altfel a reținut în considerente și instanța de fond).
În ceea ce privește cele de-al treilea motiv de apel, referitor la lipsa de identitate dintre terenul revendicat de reclamanți și cel retrocedat intimaților și prin sentința civilă nr.210/2001 a Judecătoriei Buftea, Curtea constată că prima instanță a valorificat corect și a dat în mod corespunzător relevanță juridică concluziilor raportului de expertiză care a învederat faptul că ambele terenuri se află situate în incinta intimatei - pârâte fără a se putea stabilit cu rigurozitate amplasamentul și dimensiunile celor două porțiuni de teren. Așa cu precizează expertul, nu a avut la dispoziție suficiente date din punct de vedere topografic pentru a stabili cu certitudine poziția și dimensiunile terenului revendicat de reclamanți, putând concluziona doar faptul că terenul respectiv este situat în incinta intimatei - pârâte.
În concluziile lucrării de specialitate efectuate, expertul a justificat faptul că nu a fost posibilă decât o identificare zonală și nu o identificare riguroasă, în condițiile în care în înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părți nu se face referire la dimensiunile terenurilor și nici la vreun plan parcelar sau de situație care să poată fundamenta o identificare precisă.
Având în vedere natura și efectele acțiunii în revendicate și anume recunoașterea dreptului de proprietate în persoana reclamanților și în mod corelativ redobândirea posesiei asupra imobilului revendicat, pârâtul fiind obligat să predea în deplină proprietate și liniștită posesia terenului solicitat, Curtea apreciază că, în cauză, în absența unei identitățicert dovediteîntre terenul revendicat de reclamanți și cel restituit pârâților și, o astfel de acțiune în revendicare îndreptată împotriva intimaților apare ca fiind nefondata.
Referitor la motivele de apel patru și cinci, apelanții au criticat legalitatea și temeinicia raționamentului făcut de prima instanță cu privire la argumentația subsidiară - la care a recurs tribunalul pentru susținerea soluției pronunțate. Astfel, instanța de fond a reținut faptul că, chiar și în ipoteza în care ar fi fost dovedită identitatea dintre cele două terenuri, soluția capătului de cerere având ca obiect revendicarea, nu ar fi putut fi alta deoarece intimații - pârâți nu au posesia imobilului, aceasta fiind înstrăinată către intimata SC C SRL care l-a dobândit cu bună credință.
Apelanții, în cadrul celui de-al patrulea motiv critică faptul că în mod greșit prima instanță a reținut faptul că pârâții nu au posesia imobilului, în condițiile în care din suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expertul în primul ciclu procesual s-ar fi identificat un teren în suprafață de 5.000 mp. ce ar putea fi restituit reclamanților. Curtea apreciază că o astfel de critică este nepertinentă în primul rând având în vedere poziția procesuală a reclamanților înșiși care prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr.306 din 28.03.2005 a Tribunalului București (a cărei admitere a determinat desființarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare) au afirmat faptul că nu sunt de acord cu atribuirea unei alte suprafețe de teren (fila 176 din dosarul Tribunalului București - volumul II).
Instanța de control judiciar apreciază că în mod corect prima instanță a reținut faptul că intimații - pârâți, și nu se mai află în prezent în posesia imobilului, acesta fiind înstrăinat către intimata SC C SRL.
Apelanții critică faptul că instanța de fond a reținut buna - credință a dobânditorului cu titlu oneros pe motivul că au depus notificare la în vederea retrocedării terenului în suprafață de 5.000 mp. Curtea apreciază că în mod corect prima instanță nu a luat în considerare acest aspect atunci când a reținut calitatea de dobânditor de bună - credință a intimatei SC "C " SRL deoarece notificarea a fost formulată către, iar societatea - intimată a dobândit imobilul de la pârâții și și nu direct de la, astfel că nu se poate considera că, depunând un minim de diligență ar fi putut afla de aceste notificări. nu a figurat ca parte în contractul de vânzare - cumpărare, iar vânzătorii și au redobândit terenul în temeiul sentinței civile nr.210/2001 a Judecătoriei Buftea și nu prin procedura specială prevăzută de legile reparatorii edictate în materia proprietăților preluate abuziv sub imperiul vechiului regim.
În ceea ce privește ultimul motiv de apel, practic reclamanții critică tot argumentația subsidiară a primei instanțe, care a statuat că, chiar în ipoteza în care nu s-ar pune problema lipsei de identitate dintre cele două terenuri, soluția de respingere a revendicării se sprijină pe faptul că titlul subdobânditorului de bună credință SC "C " SRL este preferabil titlului înfățișat de reclamanți, în condițiile în care societatea intimată se poate prevala de un bun în sensul art.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în cazul reclamanților se poate reține doar o speranță legitimă.
În susținerea acestui motiv de apel, reclamanții au învederat faptul că statul nu a dobândit niciodată proprietatea terenului preluat abuziv. Pe cale de consecință și intimata este doar un posesor de rea - credință.
Având în vedere că netemeinicia acțiunii în revendicare formulată de reclamanți se datorează faptului că nu există identitate între terenul revendicat și cel aflat în stăpânirea pârâților (care, de altfel, au și un titlu de proprietate pentru terenul lor constând în sentința civilă nr.210/2001 pronunțată de Judecătoria Buftea ) instanța de control judiciar apreciază că nu se impune analizarea acestor aspecte. Nu se poate proceda la o comparare de titluri (cu luarea în considerare a principiilor care să degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) atâta timp cât nu este clarificată cu certitudine problema identității dintre terenurile pe care ambele parti își justifică calitatea de titular printr-un titlu de proprietate.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelurile ca nefondate, menținând soluția atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții - reclamanți cu domiciliul în B,-, -.147, sector 6 și cu domiciliul în B,-, -.18, sector 6 împotriva sentinței civile nr.303 din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți SC "C " SRL cu sediul în B,-,.26 C,.1, sector 1, INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MAȘINI ȘI INSTALAȚII AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE cu sediul în B, str.- - de la B, nr.6 sector 1, PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, PRIMĂRIA OTOPENI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 ambele cu sediul în Otopeni,-, județul I și pârâții chemați în garanție cu domiciliul în B,-,.6,.1,.52, sector 1 și - cu domiciliul în B, șos.-, nr.35,.104,.2,.10,.94, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
Ex.10/27.01.2010
Secția a V-a Civ. -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu
